Potrivit Noului Cod Civil, divortul poate avea loc prin acord, la cererea unuia dintre soti sau cand, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila. Divortul care are loc prin acordul partilor este cea mai simpla modalitate de a desface casatoria. Acesta poate fi pronuntat indiferent de durata casatoriei si indiferent daca exista sau nu copii minori rezultati din casatorie. Conditia fundamentala pentru a se pronunta un divort prin acordul partilor este aceea ca acestea (partile) sa cada de acord cu privire la toate detaliile acestuia. Astfel, daca se inteleg, sotii pot alege sa puna capat casniciei fie pe cale administrativa, fie pe cale notariala.
Potrivit Noului Cod Civil, daca sotii sunt de acord cu divortul si nu au copii minori, ofiterul de stare civila ori notarul public de la locul casatoriei sau al ultimei locuinte comune a sotilor poate constata desfacerea casatoriei prin acordul sotilor, eliberandu-le un certificat de divort. Inovatia absoluta este aceea ca notarul poate desface casatoria si cand exista copii minori insa divortul prin aceasta procedura poate fi pronuntat doar daca sotii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care sa il poarte dupa divort, exercitarea autoritatii parintesti de catre ambii parinti, stabilirea locuintei copiilor dupa divort, modalitatea de pastrare a legaturilor personale dintre parintele separat si fiecare dintre copii, precum si stabilirea contributiei parintilor la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor.
Noul Cod Civil precizeaza ca sotii vor depune impreuna cererea de divort, urmand ca, dupa inregistrarea documentului, acestia sa beneficieze de un termen de reflectie de 30 de zile. In acelasi timp, la notarul public cererea de divort se poate depune si prin mandatar cu procura autentica. Utilizand aceasta procedura, divortul se poate pronunta in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii.
Dupa expirarea termenului de 30 de zile, sotii se vor prezenta personal in fata ofiterului de stare civila sau a notarului public, care verifica daca sotii staruie sa divorteze si daca, in acest sens, consimtamantul lor este liber si neviciat. Astfel, daca sotii sunt determinati sa puna capat casniciei, se va elibera certificatul de divort fara sa se faca vreo mentiune cu privire la culpa sotilor. Totusi, in situatia in care sotii nu se inteleg asupra numelui, asupra exercitarii in comun a drepturilor parintesti, ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public emite o dispozitie de respingere a cererii de divort si indruma sotii sa se adreseze instantei de judecata. Potrivit Noului Cod Civil, “solutionarea cererilor privind alte efecte ale divortului asupra carora sotii nu se inteleg este de competenta instantei judecatoresti”.
In astfel de cazuri, sotii nu pot obiecta, neexistand o cale de atac, insa acestia se pot adresa, pe cale separata, instantei competente pentru repararea prejudiciului cauzat prin refuzul abuziv al ofiterului de stare civila sau al notarului public de a constata desfacerea casatoriei prin acordul sotilor.
Cabinetul nostru de avocatura cu o vasta experienta in procesele de divort va poate ajuta in realizarea unui divort rapid, ieftin si civilizat.
Daca doriti initierea unor demersuri in acest sens, ne puteti contacta:
Programari la tel : (+4) 0722.236.175 sau email: office@avocat-bucuresti.info