Instantele au avut pe rol aproximativ 2,95 milioane de dosare, in 2010, numarul acestora fiind cu 22% mai mare decat in 2009, potrivit unui comunicat de presa al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), remis redactiei Avocatnet.ro. Acelasi document releva faptul ca, in 2010, durata de solutionare a 90% dintre dosare a fost de 6 luni.
Plenul CSM a prezentat, in sedinta din 7 aprilie 2011, „Raportul privind Starea Justitiei pe anul 2010”.
Conform CSM, numarul dosarelor de la instante a crescut cu 22% fata de anul 2009, atingand cifra de 2,95 milioane de dosare. Acelasi document arata ca, la parchete, numarul dosarelor s-a dublat fata de anul 2005, atingand cifra de 1,5 milioane de dosare.
Totodata, in 2010, durata de solutionare a dosarelor a fost de maxim sase luni in peste 90% din cauze si pentru fiecare nivel de jurisdictie.
De asemenea, anul trecut, au fost sanctionati disciplinar 12 magistrati, doi au fost exclusi din magistratura, 15 magistrati au fost trimisi in judecata pentru infractiuni de coruptie, iar alti doi au fost condamnati definitiv.
CSM va inainta Parlamentului Romaniei “Raportul privind Starea Justitiei pe anul 2010”, in vederea prezentarii si dezbaterii lui in sedinta comuna a celor doua Camere, in conditiile prevederilor art. 38 alin. 6 din Legea nr. 317/2004, republicata cu modificarile si completarile ulterioare, alaturi de Raportul privind activitatea proprie.
Ambele rapoarte vor fi publicate in „Monitorul Oficial al Romaniei”, Partea a III-a, precum si pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii.
Sursa: avocatnet.ro