Legea privind asigurarile si reasigurarile


                                       PARLAMENTUL ROMÂNIEI
                                  CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL
LEGE Nr. 136 din 29 decembrie 1995
privind asigurările şi reasigurările în România
Lista actelor modificatoare:
1. 26 august 1997 - O.G. nr. 27/1997 pentru completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi
reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial nr. 208 din 26 august 1997;
2. 29 decembrie 1999 - H.G. nr. 1054/1999 privind unele măsuri în legătură cu asigurarea
obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule,
publicată în Monitorul Oficial nr. 640 din 29 decembrie 1999;
3. 5 decembrie 2000 - H.G. nr. 1194/2000 privind unele măsuri în legătură cu asigurarea obligatorie
de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule, publicată în
Monitorul Oficial nr. 628 din 5 decembrie 2000;
4. 29 mai 2004 - Legea nr. 172/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995 privind
asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial nr. 473 din 26 mai 2004;
5. 30 iunie 2005, cu intrare în vigoare la 10 iulie 2005 - O.U.G. nr. 61/2005 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în
Monitorul Oficial nr. 562 din 30 iunie 2005;
6. 10 octombrie 2005 - Legea nr. 283/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 61/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările
în România, publicată în Monitorul Oficial nr. 897 din 7 octombrie 2005;
7. 16 mai 2006, cu intrare în vigoare la 31 decembrie 2006 - Legea nr. 113/2006 privind aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 201/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial
nr. 421 din 16 mai 2006;
8. 22 mai 2006 - Legea nr. 172/2006 pentru completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi
reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial nr. 436 din 19 mai 2006.
9. 23 iunie 2007 - Legea nr. 180/2007 pentru pentru abrogarea dispoziţiilor cap. III1 din Legea nr.
136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial nr. 413 din
20 iunie 2007;
10. 22 noiembrie 2007 - Legea nr. 304/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995
privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial nr. 784 din 19
noiembrie 2007.
2
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Capitolul 1 Dispoziţii generale
Capitolul 2 Contractul de asigurare
Capitolul 3 Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de
vehicule*) (titlu modificat prin art. I pct. 141 din O.U.G. nr. 61/2005, astfel cum a fost completată prin
art. unic pct. 2 din Legea nr. 283/2005, în vigoare de la 10 octombrie 2005)
Capitolul 31 Asigurarea obligatorie de răspundere civilă profesională pentru medici, farmacişti şi alte
persoane din domeniul asistenţei medicale (capitol abrogat de la 23 iunie 2007 prin art. unic din Legea
nr. 180/2007)
Capitolul 4 Fonduri de protecţie
Capitolul 5 Sancţiuni
Capitolul 6 Dispoziţii tranzitorii şi finale
Capitolul 1 Dispoziţii generale
Articolul 1
În România, activitatea de asigurare se desfăşoară sub forma asigurărilor de viaţă şi a celor generale,
facultative sau obligatorii, în condiţiile legii. (articol modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr.
172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 11
În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1. contractant al asigurării - persoana care încheie contractul de asigurare pentru asigurarea unui risc
privind o altă persoană şi se obligă faţă de asigurător să plătească prima de asigurare;
2. vehicul - orice mijloc de transport, cu sau fără propulsie proprie, destinat deplasării pe uscat,
inclusiv orice tip de remorcă, indiferent dacă este cuplată sau nu, excepţie făcând cele care se
deplasează pe şine, bicicletele sau vehiculele cu tracţiune animală; (punct modificat prin art. I pct. 1
din Legea nr. 304/2007, în vigoare de la 22 noiembrie 2007)
3. persoană păgubită - persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca
urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă;
4. prejudiciu - efectul negativ suferit de persoana păgubită prin producerea unui risc acoperit printr-un
contract de asigurare de răspundere civilă;
5. Birou Naţional - organizaţie profesională, constituită în conformitate cu Recomandarea nr. 5 din 25
ianuarie 1949, adoptată de Subcomitetul de Transport Rutier al Comitetului de Transporturi Interioare
din cadrul Comisiei Economice pentru Europa a ONU, şi care grupează societăţile de asigurare care
sunt autorizate într-un stat să practice asigurarea de răspundere civilă auto;
6. Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - biroul naţional din România;
7. limitele teritoriale de acoperire ale asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse prin
accidente de vehicule*) : a) teritoriul României; b) teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene şi
3
cele aparţinând Spaţiului Economic European; c) teritoriul statelor care leagă direct două ţări membre
ale Uniunii Europene în care nu există birou naţional;
8. Carte Verde - document internaţional de asigurare emis în numele biroului naţional, în conformitate
cu Recomandarea nr. 5 din 25 ianuarie 1949, adoptată de Subcomitetul de Transport Rutier al
Comitetului de Transporturi Interioare din cadrul Comisiei Economice pentru Europa a ONU;
9. franşiză - partea din prejudiciu suportată de persoana păgubită, stabilită ca valoare fixă sau procent
din despăgubirea totală prevăzută în contractul de asigurare. (punct modificat prin art. I pct. 1 din
O.U.G. nr. 61/2005, astfel cum a fost modificată prin art. unic pct. 1 din Legea nr. 283/2005, în
vigoare de la 10 octombrie 2005)
10. vigneta - autocolant care se aplică pe parbrizul vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior, care
atestă existenţa unei poliţe de asigurare RCA pentru vehiculul respectiv, eliberat împreună cu poliţa de
asigurare RCA. (punct introdus prin art. I pct. 2 din Legea nr. 304/2007, în vigoare de la 22 noiembrie
2007) (articol introdus prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 61/2005, (publicată la 30 iunie 2005), în vigoare
de la 10 iulie 2005)
Articolul 2
În asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat şi asigurator, precum şi drepturile şi obligaţiile
fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de asigurare.
Articolul 3
În asigurarea obligatorie raporturile dintre asigurat şi asigurător, drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi
sunt stabilite prin lege. (articol modificat prin art. I pct. 2 din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29
mai 2004)
Articolul 4
În sensul prezentei legi, este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin
accidente de vehicule*) , precum şi tramvaie, în limitele teritoriale de acoperire. (articol modificat prin
art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 61/2005, (publicată la 30 iunie 2005), în vigoare de la 10 iulie 2005)
Articolul 5
Asigurarea obligatorie se practică:
a) de către societăţile de asigurare din România autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
b) de către societăţile de asigurare autorizate de autorităţile competente din statele membre ale Uniunii
Europene care desfăşoară activitate în România conform dreptului de stabilire şi liberei circulaţii a
serviciilor.
Societăţile de asigurare care au dreptul să practice asigurarea obligatorie conform alin. 1, la cererea
potenţialului asigurat, încheie asigurarea eliberând un înscris doveditor. (articol modificat prin art. I
pct. 3 din O.U.G. nr. 61/2005, (publicată la 30 iunie 2005), în vigoare de la 10 iulie 2005)
Articolul 6
Operaţiunile de reasigurare completează activitatea de asigurare prin cedarea şi primirea unor riscuri
pe piaţa internă şi internaţională de asigurări.
Cedarea în reasigurare pe piaţa internaţională se va face numai în măsura în care riscurile care fac
obiectul reasigurării nu pot fi plasate pe piaţa internă. (alineat abrogat de la 29 mai 2004 prin art. I pct.
5 din Legea nr. 172/2004)
4
În operaţiunile de reasigurare, raporturile dintre reasigurat şi reasigurator, drepturile şi obligaţiile
fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de reasigurare.
Articolul 7
Persoanele fizice şi juridice române încheie contractele de asigurare cu societăţi stabilite în România,
cu excepţia cazurilor în care asigurările solicitate nu se practică pe piaţa internă. Oficiul de
supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare face publică lista societăţilor autorizate să
funcţioneze în România şi felurile de asigurări practicate. (articol abrogat de la 29 mai 2004 prin art. I
pct. 6 din Legea nr. 172/2004)
Articolul 8
Avizarea şi constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea şi plata
despăgubirilor ori a sumelor asigurate se efectuează în condiţiile legii şi ale normelor adoptate în baza
legii de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru asigurările obligatorii, sau ale contractului de
asigurare, în cazul asigurărilor facultative. Pentru evenimentele în care au fost implicate două vehicule,
din care au rezultat numai pagube materiale, avizarea societăţilor din domeniul asigurărilor se poate
face şi în baza unui formular tipizat, eliberat de societăţile din domeniul asigurărilor, denumit
constatare amiabilă de accident, în care conducătorii vehiculelor respective consemnează
circumstanţele producerii evenimentului, datele personale de identificare a vehiculelor implicate,
precum şi a propriilor asigurători. Forma, dimensiunile, conţinutul, precum şi procedurile privind
utilizarea formularului tipizat se stabilesc prin norme emise de Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor. (articol modificat prin art. I pct. 3 din Legea nr. 304/2007, în vigoare de la 22 noiembrie
2007)
Capitolul 2 Contractul de asigurare
Secţiunea 1 Încheierea contractului. Drepturi şi obligaţii
Secţiunea a 2-a Asigurarea de bunuri
Secţiunea a 3-a Asigurarea de persoane
Secţiunea a 4-a Asigurarea de răspundere civilă
Secţiunea a 5-a Asigurări de credite şi garanţii, asigurări de pierderi financiare şi alte asigurări (titlu
modificat prin art. I pct. 33 din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Secţiunea a 6-a Coasigurarea, reasigurarea şi retrocesiunea (titlu modificat prin art. I pct. 35 din
Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Secţiunea 1 Încheierea contractului. Drepturi şi obligaţii
Articolul 9
Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă
asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului,
beneficiarului asigurării sau terţului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumită în continuare
indemnizaţie, rezultată din contractul de asigurare încheiat în condiţiile prezentei legi, în limitele şi la
termenele convenite. (articol modificat prin art. I pct. 4 din O.U.G. nr. 61/2005, (publicată la 30 iunie
2005) în vigoare de la 10 iulie 2005)
5
Articolul 10
Contractul de asigurare se încheie în formă scrisă. El nu poate fi probat cu martori, chiar dacă există un
început de dovadă scrisă. în cazurile de forţă majoră, în care documentele de asigurare au dispărut şi
nu există posibilitatea obţinerii unui duplicat, sunt admise orice dovezi legale care să confirme
existenţa acestora. În contractul de asigurare se vor specifica cel puţin detaliile de identificare a părţilor
contractante şi numele beneficiarului asigurării, dacă acesta nu este parte la contract.
Contractul de asigurare va cuprinde:
a) numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor contractante;
b) obiectul asigurării: bunuri, persoane, răspundere civilă, credite şi garanţii, asigurări de pierderi
financiare, alte asigurări; (literă modificată prin art. I pct. 5 din O.U.G. nr. 61/2005, (publicată la 30
iunie 2005), în vigoare de la 10 iulie 2005)
c) riscurile ce se asigură;
d) momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului;
e) primele de asigurare;
f) sumele asigurate.
Alte elemente pe care trebuie să le cuprindă contractul de asigurare se stabilesc prin norme adoptate în
baza legii de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. (articol modificat prin art. I pct. 9 din Legea nr.
172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 11
Încheierea contractului de asigurare se probează cu poliţa de asigurare sau cu certificatul de asigurare
emis şi semnat de asigurător ori cu nota de acoperire emisă şi semnată de brokerul de asigurare.
Documentele care atestă încheierea unei asigurări pot fi semnate şi certificate prin mijloace
electronice, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică. (articol
modificat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 61/2005, (publicată la 30 iunie 2005), în vigoare de la 10
iulie 2005)
Articolul 12
Documentul de asigurare poate fi, după caz, nominal, la ordin sau la purtător.
Articolul 13
Persoana care încheie asigurarea este obligată să răspundă în scris la întrebările formulate de asigurător
şi, de asemenea, să declare, la data încheierii contractului, orice informaţii sau împrejurări pe care le
cunoaşte şi care sunt, în mod obiectiv, esenţiale pentru evaluarea riscului.(alineat modificat prin art. I
pct. 11 din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004) Dacă împrejurările esenţiale privind
riscul se modifică în cursul executării contractului, asiguratul este obligat să comunice în scris
asiguratorului schimbarea.
Articolul 14
Dacă, înainte de a începe obligaţia asigurătorului, riscul asigurat s-a produs sau producerea lui a
devenit imposibilă, precum şi în cazul în care, după începerea obligaţiei asigurătorului, producerea
riscului asigurat a devenit imposibilă, contractul se reziliază de drept, iar în eventualitatea în care
asiguratul sau contractantul asigurării a plătit toată prima sau o parte din aceasta, acesta este îndreptăţit
să o recupereze proporţional cu perioada neexpirată a contractului de asigurare.
6
Diferenţa dintre prima plătită şi cea calculată conform alin. 1 se restituie asiguratului sau
contractantului asigurării numai în cazurile în care nu s-au plătit ori nu se datorează despăgubiri pentru
evenimente produse în perioada de valabilitate a asigurării. (articol modificat prin art. I pct. 7 din
O.U.G. nr. 61/2005, (publicată la 30 iunie 2005), în vigoare de la 10 iulie 2005)
Articolul 15
Asiguratul este obligat să plătească primele de asigurare la termenele stabilite în condiţiile de
asigurare.
Plata primelor de asigurare se face integral sau în rate plătibile la termenele scadente prevăzute în
contract, conform negocierii părţilor, la sediul asigurătorului sau al împuterniciţilor săi, în lipsa unei
clauze diferite stabilite în contractul de asigurare de către părţi. (articol modificat prin art. I pct. 13 din
Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 16
Dovada plăţii primelor de asigurare revine asiguratului, înscrisul constatator fiind poliţa de asigurare
sau alt document probator al plăţii, prevăzut de legislaţia în vigoare. (articol modificat prin art. I pct.
14 din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 17
Dacă nu s-a convenit altfel, contractul de asigurare se reziliază în cazul în care sumele datorate de
asigurat, cu titlu de primă, nu sunt plătite în termenul prevăzut în contractul de asigurare.
Asigurătorul este obligat să îl informeze pe asigurat despre consecinţele neplăţii primei la termenul de
plată pentru cazul prevăzut la alin. 1 şi să prevadă aceste consecinţe în contractul de asigurare.(alineat
modificat prin art. I pct. 8 din O.U.G. nr. 61/2005, (publicată la 30 iunie 2005), în vigoare de la 10
iulie 2005)
Articolul 18
Asiguratorul are dreptul de a compensa primele ce i se datorează până la sfârşitul anului de asigurare,
în temeiul oricărui contract, cu orice indemnizaţie cuvenită asiguratului sau beneficiarului.
Articolul 19
Asiguratul este obligat să comunice asiguratorului producerea riscului asigurat, în termenul prevăzut
în contractul de asigurare.
În caz de neîndeplinire a obligaţiei prevăzute la alineatul precedent asiguratorul are dreptul să refuze
plata indemnizaţiei, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat
şi întinderea pagubei.
Comunicarea producerii riscului asigurat se poate face şi către brokerul de asigurare care, în acest caz,
are obligaţia de a face la rândul său comunicarea către asigurător, în termenul prevăzut în contractul de
asigurare. (alineat introdus prin art. I pct. 16 din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 20
În cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri şi de răspundere civilă,
asiguratorul nu datorează indemnizaţie, dacă riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către asigurat
sau către beneficiar ori de către un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care lucrează
în această calitate.
Dispoziţiile alineatului precedent se aplică, dacă părţile convin, şi în cazul în care riscul asigurat a fost
produs de către:
7
a) persoanele fizice majore care, în mod statornic, locuiesc şi gospodăresc împreună cu asiguratul sau
beneficiarul;
b) prepuşii asiguratului sau ai beneficiarului.
În cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul va plăti indemnizaţia de asigurare în condiţiile
prevăzute de contractul de asigurare. În situaţia în care părţile nu se înţeleg asupra cuantumului
indemnizaţiei de asigurare, suma care nu face obiectul litigiului va fi plătită de asigurător înainte ca
acesta să se fi soluţionat prin negocieri sau de către instanţa judecătorească. (alineat introdus prin art. I
pct. 17 din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 201
Denunţarea contractului de asigurare de către una dintre părţi se poate efectua numai cu notificarea
prealabilă a celeilalte părţi, care trebuie făcută cu cel puţin 20 de zile înainte de denunţare. (articol
modificat prin art. I pct. 9 din O.U.G. nr. 61/2005, (publicată la 30 iunie 2005), în vigoare de la 10
iulie 2005)
Articolul 21
În cazul în care contractul de asigurare este modificat prin acordul părţilor, denunţat sau reziliat, plata
ori, după caz, restituirea primelor se va face conform contractului de asigurare sau în baza unei hotărâri
judecătoreşti definitive şi irevocabile. (articol modificat prin art. I pct. 19 din Legea nr. 172/2004, în
vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 22
În limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale
beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de
persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube
produse prin accidente de vehicule, şi împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele
obligaţiei acestuia, conform art. 54. (alineat modificat prin art. I pct. 4 din Legea nr. 304/2007, în
vigoare de la 22 noiembrie 2007)
Asiguratul răspunde de prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea
dreptului prevăzut la alin. 1.
Asigurătorul poate renunţa, în totalitate sau în parte, la exercitarea dreptului prevăzut la alin. 1.
(articol modificat prin art. I pct. 10 din O.U.G. nr. 61/2005, (publicată la 30 iunie 2005), în vigoare de
la 10 iulie 2005)
Articolul 23
Asiguratorul poate opune titularului sau deţinătorului documentului de asigurare ori terţului sau
beneficiarului, care invocă drepturi derivând din acesta, toate excepţiile care sunt opozabile
contractului iniţial.
Secţiunea a 2-a
Asigurarea de bunuri
Articolul 24
În asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească
asiguratului, beneficiarului desemnat al asigurării sau altor persoane în drept o despăgubire. (articol
modificat prin art. I pct. 20 din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
8
Articolul 25
Asiguratul trebuie să aibă un interes cu privire la bunul asigurat.
Articolul 26
Asiguratul este obligat să întreţină bunul asigurat în bune condiţii şi în conformitate cu dispoziţiile
legale, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat.
Asiguratorul are dreptul să verifice modul în care bunul asigurat este întreţinut.
În cazurile prevăzute în condiţiile de asigurare, la producerea riscului, asiguratul este obligat să ia, pe
seama asiguratorului şi în cadrul sumei la care s-a făcut asigurarea, potrivit cu împrejurările, măsuri
pentru limitarea pagubelor.
Articolul 27
Despăgubirile ce se plătesc de asigurator se stabilesc în funcţie de starea bunului din momentul
producerii riscului asigurat.
Despăgubirile nu pot depăşi valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul
pagubei şi nici suma la care s-a făcut asigurarea. (alineat modificat prin art. I pct. 11 din O.U.G. nr.
61/2005, (publicată la 30 iunie 2005), în vigoare de la 10 iulie 2005)
În contractul de asigurare poate fi stipulată o clauză conform căreia asiguratul rămâne propriul său
asigurator pentru o fransiză sau o sumă determinată care nu se despăgubeşte de către asigurator.
Articolul 28
În cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o suma asigurată, inferioară valorii bunului,
despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea
bunului, dacă nu s-a convenit altfel prin contract.
Articolul 29
În cazul existenţei mai multor asigurări încheiate pentru acelaşi bun, fiecare asigurator este obligat la
plată, proporţional cu suma asigurată şi până la concurenţa acesteia, fără ca asiguratul să poată încasa o
despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv, consecinţa directă a riscului.
Asiguratul are obligaţia să declare existenţa altor asigurări pentru acelaşi bun la asiguratori diferiţi,
atât la încheierea contractului de asigurare, cât şi pe parcursul executării acestuia.
Articolul 30
Dacă nu s-a convenit altfel prin contractul de asigurare, în cazul în care bunul asigurat este înstrăinat,
contractul de asigurare se reziliază. (articol modificat prin art. I pct. 21 din Legea nr. 172/2004, în
vigoare de la 29 mai 2004)
Secţiunea a 3-a
Asigurarea de persoane
Articolul 31
Prevederile prezentei secţiuni se referă la categoria asigurărilor de viaţă, iar din categoria asigurărilor
generale, la asigurările de accidente şi boală şi la asigurările de sănătate.
9
În asigurările prevăzute la alin. 1 asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, definit
conform condiţiilor contractului de asigurare, să plătească o indemnizaţie de asigurare.
Asigurarea în vederea unui risc privind o altă persoană decât aceea care a încheiat contractul de
asigurare se poate încheia potrivit contractului de asigurare. În acest caz, persoana care a încheiat
contractul de asigurare are calitatea de contractant al asigurării.
Un asigurat care a încheiat un contract de asigurare de viaţă individual trebuie să aibă la dispoziţie o
perioadă de 20 de zile de la data semnării contractului de către asigurător, în intervalul căreia poate să
denunţe acel contract. Aceste prevederi nu se aplică contractelor de acest tip cu o durată de 6 luni sau
mai mică. (alineat introdus prin art. I pct. 12 din O.U.G. nr. 61/2005, (publicată la 30 iunie 2005), în
vigoare de la 10 iulie 2005) (articol modificat prin art. I pct. 22 din Legea nr. 172/2004, în vigoare de
la 29 mai 2004)
Articolul 32
Indemnizaţia de asigurare se plăteşte asiguratului sau beneficiarului desemnat de acesta. În cazul
decesului asiguratului, dacă nu s-a desemnat un beneficiar, indemnizaţia de asigurare se plăteşte
moştenitorilor legali ai asiguratului. (articol modificat prin art. I pct. 23 din Legea nr. 172/2004, în
vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 33
Desemnarea beneficiarului se poate face fie la încheierea contractului de asigurare, fie în cursul
executării acestuia, prin declaraţia scrisă comunicată asigurătorului de către asigurat sau de
contractantul asigurării, cu acordul asiguratului, ori prin testament. (alineat modificat prin art. I pct. 24
din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Înlocuirea sau revocarea beneficiarului se poate face oricând în cursul executării contractului, în
modul prevăzut la alineatul precedent.
Articolul 34
Dacă asiguratul nu a dispus altfel, atunci când sunt mai mulţi beneficiari desemnaţi, aceştia au drepturi
egale asupra indemnizaţiei de asigurare. (articol modificat prin art. I pct. 25 din Legea nr. 172/2004, în
vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 35
Asigurătorul nu datorează indemnizaţia de asigurare, dacă riscul asigurat a fost produs prin sinuciderea
asiguratului în termen de 2 ani de la încheierea contractului de asigurare sau prin comiterea cu intenţie
de către asigurat ori beneficiar a unor fapte grave prevăzute în contractul de asigurare.
Dacă un beneficiar a produs intenţionat decesul asiguratului, indemnizaţia de asigurare se plăteşte
celorlalţi beneficiari desemnaţi sau, în lipsa acestora, moştenitorilor legali ai asiguratului. (articol
modificat prin art. I pct. 26 din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 36
În asigurările la care se constituie rezerve de prime, asiguratul poate să înceteze plata primelor cu
dreptul de a menţine contractul la o sumă asigurată redusă sau de a-l rezilia, solicitând restituirea
rezervei constituite, conform contractului de asigurare.
Orice altă plată, indiferent de forma sub care este făcută de asigurător, diferită de indemnizaţia de
asigurare sau de suma reprezentând restituirea rezervei în condiţiile alin. 1, nu va putea fi efectuată mai
10
devreme de 6 luni de la data încheierii contractului de asigurare. (alineat modificat prin art. I pct. 13
din O.U.G. nr. 61/2005, (publicată la 30 iunie 2005), în vigoare de la 10 iulie 2005)
Articolul 37
Asiguratul sau contractantul asigurării, cu acordul asiguratului, poate să ceară repunerea în vigoare a
asigurării la care se constituie rezerva tehnică, în cazurile prevăzute în contractul de asigurare. (articol
modificat prin art. I pct. 28 din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 38
Indemnizaţia de asigurare se datorează, independent de sumele cuvenite asiguratului sau beneficiarului
din asigurările sociale, de repararea prejudiciului de cei răspunzători de producerea sa, precum şi de
sumele primite de la alţi asigurători în temeiul altor contracte de asigurare.
Creditorii asiguratului nu au dreptul să urmărească indemnizaţia de asigurare cuvenită beneficiarului
sau moştenitorului legal, după caz. (articol modificat prin art. I pct. 29 din Legea nr. 172/2004, în
vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 39
Prin contractul de asigurare se poate prevedea ca sumele asigurate să fie plătite asiguraţilor pe bază de
amortizare sau în alte modalităţi. (articol abrogat de la 29 mai 2004 prin art. I pct. 30 din Legea nr.
172/2004)
Articolul 40
Drepturile asiguraţilor asupra sumelor rezultând din rezervele tehnice ce se constituie la asigurările de
viaţă pentru obligaţii de plată scadente în viitor nu sunt supuse prescripţiei. (articol modificat prin art. I
pct. 31 din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 401
Asigurătorii şi împuterniciţii lor au obligaţia de a pune la dispoziţia asiguraţilor sau contractanţilor
asigurării informaţii în legătură cu contractele de asigurare, atât înaintea încheierii, cât şi pe durata
derulării acestora. Aceste informaţii vor fi prezentate în scris, în limba română, vor fi redactate într-o
formă clară şi vor cuprinde cel puţin următoarele elemente:
a) clauzele opţionale/suplimentare şi beneficiile rezultate din fructificarea rezervelor tehnice;
b) momentul începerii şi cel al încetării contractului, inclusiv modalităţile de încetare a acestuia;
c) modalităţile şi termenele de plată a primelor de asigurare;
d) elementele de calcul ale indemnizaţiilor de asigurare, cu indicarea sumelor de răscumpărare, a
sumelor asigurate reduse, precum şi a nivelului până la care acestea sunt garantate;
e) modalitatea de plată a indemnizaţiilor de asigurare;
f) legea aplicabilă contractului de asigurare.
În aplicarea prevederilor alin. 1, se vor adopta norme în baza legii, prin care se vor stabili şi alte
informaţii pe care asigurătorii şi împuterniciţii lor au obligaţia să le pună la dispoziţia asiguraţilor sau
contractanţilor asigurării. (articol introdus prin art. I pct. 32 din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29
mai 2004)
11
Secţiunea a 4-a
Asigurarea de răspundere civilă
Articolul 41
În asigurarea de răspundere civilă, asiguratorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul
de care asiguratul răspunde în baza legii faţă de terţele persoane păgubite şi pentru cheltuielile făcute
de asigurat în procesul civil.
Prin contractul de asigurare se poate cuprinde în asigurare şi răspunderea civilă a altor persoane decât
a celei care a încheiat contractul.
Articolul 42
Drepturile persoanelor păgubite se vor exercita împotriva celor răspunzători de producerea pagubei.
Asiguratorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligaţiilor ce-i revin
acestuia din contractul de asigurare.
Articolul 43
Despăgubirea se stabileşte şi se efectuează în baza asigurării valabile la data producerii accidentului,
conform dispoziţiilor art. 49, fără a mai fi necesar acordul asiguratului din cauza căruia s-a produs
paguba, ori prin hotărâre judecătorească. (articol modificat prin art. I pct. 5 din Legea nr. 304/2007, în
vigoare de la 22 noiembrie 2007)
Articolul 44
Asiguratorul plăteşte despăgubirea nemijlocit celui pagubit în măsura în care acesta nu a fost
despăgubit de asigurat, despăgubire ce nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului.
Despăgubirea se plăteşte asiguratului în cazul în care acesta dovedeşte că a despăgubit pe cel păgubit.
Secţiunea a 5-a
Asigurări de credite şi garanţii, asigurări de pierderi financiare şi alte asigurări
(titlu modificat prin art. I pct. 33 din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 441
Asigurările de credite şi garanţii au ca obiect acoperirea riscurilor de insolvabilitate generală, de credit
de export (cu excepţia celor reglementate prin legi speciale), de vânzare cu plata preţului în rate, de
credit ipotecar, de credit agricol, precum şi de garanţii directe sau indirecte.
La încheierea tipurilor de contracte prevăzute la alin. 1, prin metoda folosită în evaluarea riscurilor de
credit şi a riscului la subscrierea unei garanţii, trebuie să rezulte că asiguratul îndeplineşte condiţiile
necesare pentru a putea fi angajată răspunderea asigurătorului.
Dacă s-a convenit ca printr-un contract de asigurare directă de credite şi garanţii să se acopere riscul
neplăţii de către un debitor al asiguratului pentru un credit acordat acestuia, asigurătorul nu poate
condiţiona acordarea indemnizaţiei de asigurare de începerea acţiunii de recuperare a prejudiciului,
inclusiv prin executare silită, de la respectivul debitor.
Urmărirea debitorului dintr-un contract de credit pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute în acesta,
inclusiv de plată la scadenţă a creditului, înainte de producerea riscului asigurat sau învestirea cu
12
formulă executorie a unui contract de credit bancar, precum şi a garanţiilor reale şi personale, după
producerea riscului asigurat, nu constituie acţiune de recuperare a prejudiciului în sensul prevederilor
alin. 3.(alineat introdus prin art. I pct. 14 din O.U.G. nr. 61/2005, (publicată la 30 iunie 2005), în
vigoare de la 10 iulie 2005)
Articolul 442
Dacă nu s-a convenit altfel prin contractul de asigurare, indemnizaţia pentru asigurarea împotriva
riscului de pierderi financiare va cuprinde atât dauna efectivă, cât şi pierderea de profit, precum şi
cheltuielile generale şi cele decurgând direct sau indirect din producerea riscului asigurat. (articolele
441 şi 442 introduse prin art. I pct. 34 din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 45
Dispoziţiile prezentului capitol se aplică şi în cazul încheierii altor asigurări, în măsura în care, prin
lege sau prin acorduri internaţionale la care România este parte, nu se prevede altfel.
Secţiunea a 6-a
Coasigurarea, reasigurarea şi retrocesiunea
(titlu modificat prin art. I pct. 35 din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 451
Coasigurarea este operaţiunea prin care doi sau mai mulţi asigurători subscriu acelaşi risc, fiecare
asumându-şi o cotă-parte din acesta.
Fiecare coasigurător răspunde faţă de asigurat numai în limita sumei pentru care s-a angajat prin
contract. (articol introdus prin art. I pct. 36 din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 46
Reasigurarea este operaţiunea de asigurare a unui asigurător de către alt asigurător, primul fiind
reasigurat, iar al doilea, reasigurator.
Prin reasigurare:
a) asigurătorul, în calitate de reasigurator, primeşte prime de reasigurare, în schimbul cărora
contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la
producerea riscului care a făcut obiectul reasigurării;
b) asigurătorul, în calitate de reasigurat, cedează prime de reasigurare, în schimbul cărora
reasiguratorul contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care
reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a făcut obiectul reasigurării;
c) prin operaţiunea de retrocesiune reasiguratorul poate ceda, la rândul său, o parte din riscul acceptat.
(articol modificat prin art. I pct. 37 din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 47
Reasigurarea nu stinge obligaţiile asiguratorului şi nu stabileşte nici un raport juridic între asigurat şi
reasigurator.
13
Capitolul 3
Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de
vehicule*)
(titlu modificat prin art. I pct. 141 din O.U.G. nr. 61/2005, astfel cum a fost completată prin art.
unic pct. 2 din Legea nr. 283/2005, în vigoare de la 10 octombrie 2005)
Articolul 48
Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în
România, precum şi tramvaie au obligaţia să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare
a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire şi să menţină
valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare, precum şi să aplice pe parbrizul
vehiculului sau în alt loc vizibil din exterior vigneta. (alineat modificat prin art. I pct. 6 din Legea nr.
304/2007, în vigoare de la 22 noiembrie 2007)
Persoanele care intră pe teritoriul României cu vehicule*) înmatriculate/înregistrate*) în afara
teritoriului României se consideră asigurate, în condiţiile prezentei legi, în una dintre următoarele
situaţii:
a) dacă numărul de înmatriculare/înregistrare*) atestă asigurarea potrivit legii statului în care este
înmatriculat/înregistrat*) vehiculul*) sau acordurilor internaţionale de asigurare valabile în România;
b) dacă posedă documente internaţionale de asigurare valabile în România. (alineat modificat prin art.
I pct. 15 din O.U.G. nr. 61/2005, (publicată la 30 iunie 2005), în vigoare de la 10 iulie 2005)
Fac excepţie de la dispoziţiile prezentului articol persoanele fizice şi juridice, pe timpul utilizării
vehiculelor*) pentru cursele de întreceri, raliuri sau antrenamente, care se pot asigura facultativ pentru
astfel de riscuri.
Articolul 481
La înscrierea în circulaţie, la efectuarea de modificări în certificatul de înmatriculare/înregistrare*) sau
în cartea de identitate a unui vehicul*) şi la efectuarea verificărilor tehnice periodice, este obligatorie
prezentarea dovezii existenţei unei asigurări de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente
de vehicule*) , în condiţiile prezentei legi.
Contractul de asigurare atestă existenţa asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse prin
accidente de vehicule*) . Încheierea contractului de asigurare de răspundere civilă pentru pagube
produse prin accidente de vehicule se dovedeşte cu poliţa de asigurare/documentul Carte Verde.
(articol modificat prin art. I pct. 16 din O.U.G. nr. 61/2005, (publicată la 30 iunie 2005), în vigoare de
la 10 iulie 2005)
Articolul 49
Asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii
răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule*) , precum şi tramvaie şi pentru
cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în conformitate cu:
a) legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul*) şi cu cel mai
mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de
asigurare;
b) legislaţia românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetăţeni ai statelor
membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil
14
tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, dacă nu există birou naţional pe teritoriul
traversat în care s-a produs accidentul. (articol modificat prin art. I pct. 17 din O.U.G. nr. 61/2005,
(publicată la 30 iunie 2005), în vigoare de la 10 iulie 2005)
Articolul 50
Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de
dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum
şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara
vehiculului*) care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel vehiculul*) , cu excepţia
conducătorului vehiculului*) respectiv. (alineat modificat prin art. I pct. 18 din O.U.G. nr. 61/2005,
(publicată la 30 iunie 2005), în vigoare de la 10 iulie 2005)
Se acordă despăgubiri şi în cazul în care persoanele care formulează pretenţii de despăgubiri sunt soţul
(soţia) sau persoane care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului*) asigurat,
răspunzător de producerea accidentului.
Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara
vehiculului*) care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel vehicul*) , numai dacă acestea
nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul sau cu utilizatorul
vehiculului*) respectiv, precum şi dacă nu aparţineau proprietarului, utilizatorului ori conducătorului
vehiculului*) răspunzător de producerea accidentului. (alineat modificat prin art. I pct. 18 din O.U.G.
nr. 61/2005, (publicată la 30 iunie 2005), în vigoare de la 10 iulie 2005) (articol modificat prin art. I
pct. 40 din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 51
Despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art. 49 şi 50, se acordă şi în cazul în care cel care
conducea vehiculul*) , răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul.
Despăgubirile se plătesc şi atunci când persoanele păgubite nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în
România.
În caz de vătămare corporală sau deces al unei persoane ori de avariere sau distrugere de bunuri, se
acordă despăgubiri dacă vehiculul*) care a produs accidentul este identificat şi asigurat, chiar dacă
autorul accidentului a rămas neidentificat.
Articolul 52
În cazul în care, pentru acelaşi proprietar de vehicul*), la data producerii accidentului, existau mai
multe asigurări valabile, despăgubirea se suportă în părţi egale de către toţi asigurătorii. Despăgubirea
se va plăti integral de către asigurătorul la care s-a adresat persoana păgubită, urmând ca ulterior
asigurătorul în cauză să se îndrepte împotriva celorlalţi asigurători pentru recuperarea părţii de
despăgubire, plătită în numele acestora. (alineat modificat prin art. I pct. 19 din O.U.G. nr. 61/2005,
(publicată la 30 iunie 2005), în vigoare de la 10 iulie 2005)
Asiguratul are obligaţia de a informa asiguratorul despre încheierea unor astfel de asigurări cu alţi
asiguratori.
Articolul 53
Prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor conform legii se stabilesc: aplicarea
asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, limitele teritoriale de acoperire, nivelul despăgubirilor,
condiţiile de plată, durata asigurării, facilităţile şi penalizările aplicabile asiguraţilor, criteriile şi
condiţiile pentru acordarea sau retragerea autorizaţiei, persoanele care au obligaţia să încheie contracte
de asigurare, modalitatea de gestionare a cazurilor de refuz al asigurătorului de a încheia asigurarea
15
obligatorie de răspundere civilă auto, dacă este cazul, precum şi alte informaţii referitoare la acest tip
de asigurare. (articol modificat prin art. I pct. 20 din O.U.G. nr. 61/2005, (publicată la 30 iunie 2005),
în vigoare de la 10 iulie 2005)
Articolul 54
Despăgubirea se stabileşte şi se efectuează conform art. 43 şi 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin
hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în
proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere
civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a
persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi.
Drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse pe teritoriul României de vehicule aflate în
proprietatea persoanelor asigurate în străinătate se exercită împotriva asigurătorului prin
reprezentanţele de despăgubiri sau prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, după caz,
dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 48 alin. 2. (articol modificat prin art. I pct. 7 din Legea
nr. 304/2007, în vigoare de la 22 noiembrie 2007)
Articolul 55
Despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite.
Despăgubirile nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului.
Despăgubirile se plătesc asiguraţilor dacă aceştia dovedesc că au despăgubit persoanele păgubite şi
despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 58.
Odată cu încasarea despăgubirii, persoanele păgubite vor declara în scris că au fost despăgubite pentru
pagubele suferite şi că nu mai au nici o pretenţie de la asigurătorul de răspundere civilă şi asigurat
(persoana vinovată) în legătură cu paguba respectivă.
În situaţia efectuării plăţii de către asigurătorul de răspundere civilă direct în contul bancar al
persoanei păgubite, aceasta se consideră a fi integral despăgubită dacă în termen de 30 de zile de la
data intrării sumei în contul său bancar nu a notificat asigurătorului de răspundere civilă eventualele
obiecţii referitoare la cuantumul despăgubirii.
În cazul în care în drepturile persoanei păgubite s-a subrogat asigurătorul conform prevederilor art. 22,
eventuala diferenţă de despăgubire dintre asigurarea facultativă şi asigurarea obligatorie de răspundere
civilă auto rămâne pe contul asigurării facultative, neputând fi recuperată de la asigurat (persoana
vinovată), dacă despăgubirea plătită din asigurarea facultativă nu depăşeşte limita maximă a
despăgubirii ce poate fi acordată de asigurător pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de
vehicul*), prevăzută de legislaţia în vigoare. (articol modificat prin art. I pct. 22 din O.U.G. nr.
61/2005, (publicată la 30 iunie 2005), în vigoare de la 10 iulie 2005)
Articolul 56
Persoanele care folosesc pe teritoriul României vehicule*) înmatriculate/înregistrate*) în străinătate şi
neasigurate în străinătate, potrivit art. 48 alin. 2, sau a căror asigurare expiră pe durata şederii în
România datorează prime de asigurare conform prevederilor legale.
Personalul poliţiei de frontieră nu va verifica documentele de asigurare pentru vehiculele*)
înmatriculate/înregistrate*) în statele membre ale Uniunii Europene, pentru acestea numerele de
înmatriculate/înregistrate*) fiind garanţia asigurării. (alineat modificat prin art. I pct. 23 din O.U.G. nr.
61/2005, astfel cum a fost modificată prin art. unic pct. 3 din Legea nr. 283/2005, în vigoare de la 10
octombrie 2005)
La intrarea sau ieşirea din ţară, personalul poliţiei de frontieră de la punctele de control pentru trecerea
frontierei de stat a României va controla documentele de asigurare şi va solicita proprietarului,
16
împuternicitului acestuia sau conducătorului vehiculului*) înmatriculat/înregistrat*) în state terţe
dovada plăţii primei de asigurare datorate. Persoanele neasigurate sau persoanele care la control nu pot
face dovada asigurării ori a plăţii acesteia vor fi obligate să încheie asigurarea de răspundere civilă
pentru pagube produse prin accidente de vehicule*) şi să achite prima de asigurare la entităţile
desemnate în acest sens de către asigurătorii care au dreptul să practice asigurarea obligatorie conform
art. 5 alin. 1.
Vehiculele*) înmatriculate/înregistrate*) în state terţe care intră pe teritoriul României de pe teritoriul
altui stat membru al Uniunii Europene nu vor fi supuse controlului privind documentele de asigurare,
acest control putând fi efectuat numai prin sondaj. (articol modificat prin art. I pct. 23 din O.U.G. nr.
61/2005, (publicată la 30 iunie 2005), în vigoare de la 10 iulie 2005)
Articolul 57
Drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de se exercită împotriva celor
răspunzători de producerea pagubei. Aceste drepturi se pot exercita şi direct împotriva asiguratorului
de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie
a celui răspunzător de producerea pagubei.
Drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehiculele aflate în proprietatea
persoanelor asigurate în străinătate se exercită împotriva asigurătorului prin Biroul Român Carte
Verde, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 48 alin. 2. (articol abrogat de la 10 iulie 2005
prin art. I pct. 24 din O.U.G. nr. 61/2005 - publicată la 30 iunie 2005)
Articolul 58
Asiguratorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea
pagubei, în următoarele cazuri:
a) accidentul a fost produs cu intenţie;
b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind
circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au
produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie;
c) accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii săvârşite cu intenţie încearcă să se
sustragă de la urmărire;
d) persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus vehiculul*) fără consimţământul
asiguratului.
Articolul 59
Asiguraţii sau reprezentanţii acestora sunt obligaţi să înştiinţeze în scris asiguratorul despre producerea
evenimentului asigurat în termen de 4 zile lucrătoare de la data acestuia, cu excepţia cazurilor de forţă
majoră în care termenul de 4 zile lucrătoare începe de la data încetării acestora. (articol abrogat de la
29 mai 2004 prin art. I pct. 46 din Legea nr. 172/2004)
Capitolul 31
Asigurarea obligatorie de răspundere civilă profesională pentru medici, farmacişti şi alte
persoane din domeniul asistenţei medicale
17
Articolul 591
Asigurarea de răspundere civilă profesională pentru medici, farmacişti şi alte persoane din domeniul
asistenţei medicale, denumită în continuare asigurare de răspundere civilă medicală, este obligatorie.
Persoanele fizice care posedă o calificare atestată privind furnizarea de servicii medicale, direct sau
indirect, sunt obligate să încheie o asigurare de răspundere civilă medicală, în scopul despăgubirii
persoanelor pe care le-au prejudiciat ca urmare a furnizării de servicii de asistenţă medicală
neadecvată.
Prin asistenţă medicală adecvată se înţelege folosirea cunoştinţelor, echipamentelor medicale, a
întregului instrumentar, a medicamentelor şi urmarea întocmai a procedurilor specifice fiecărui caz
care necesită această asistenţă, aşa cum sunt stabilite conform instrucţiunilor de folosire, a
prescripţiilor sau prin standardele privind acordarea de asistenţă medicală.
Articolul 592
Asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de
terţe persoane care se constată că au fost supuse unei asistenţe medicale neadecvate, precum şi pentru
cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil.
Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de
dezdăunare şi cheltuieli de judecată persoanei sau persoanelor păgubite prin aplicarea unei asistenţe
medicale neadecvate, care poate avea drept efect inclusiv vătămarea corporală sau decesul, indiferent
de locul unde a fost acordată asistenţa medicală.
În caz de deces, despăgubirile se vor acorda moştenitorilor pacientului care a iniţiat acţiunea de
constatare privind acordarea asistenţei medicale neadecvate.
Despăgubirile se acordă şi atunci când asistenţa medicală nu s-a acordat, dei starea persoanei sau
persoanelor care au solicitat sau pentru care s-a solicitat asistenţa medicală impunea această
intervenţie.
Drepturile persoanelor vătămate sau decedate prin aplicarea unei asistenţe medicale neadecvate se
exercită împotriva celor implicaţi direct sau indirect în asistenţa medicală.
Aceste drepturi se pot exercita şi împotriva persoanelor juridice care furnizează echipamente,
instrumentar medical sau medicamente, cu condiţia ca acestea să fi fost folosite conform
instrucţiunilor de utilizare sau, după caz, conform prospectului.
Articolul 593
Despăgubirile se plătesc şi atunci când persoanele vătămate sau decedate nu au domiciliul ori reşedinţa
în România.
Articolul 594
În cazul în care, pentru acelaşi asigurat există mai multe asigurări valabile, despăgubirea se suportă în
mod proporţional cu suma asigurată de către toţi asigurătorii.
Asiguratul are obligaţia de a informa asigurătorul despre încheierea unor astfel de asigurări cu alţi
asigurători.
Articolul 595
Nivelul primelor de asigurare, limita maximă a despăgubirilor, termenele de plată, sancţiunile şi alte
elemente cu privire la aplicarea acestei asigurări se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea
18
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, după consultarea asociaţiilor profesionale de specialitate şi
cu avizul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Articolul 596
Despăgubirile se stabilesc pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită sau moştenitorii
acestuia, în caz de deces, şi asigurător ori, în cazul în care nu s-a realizat înţelegerea, prin hotărâre
judecătorească pronunţată în România.
Citarea în proces a asigurătorului este obligatorie.
Articolul 597
Despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor fizice, în măsura în care acestea nu
au fost despăgubite de asigurat.
Despăgubirile nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului.
Despăgubirile se plătesc asiguraţilor, dacă aceştia dovedesc că i-au despăgubit pe cei păgubiţi şi
despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 598.
Articolul 598
Asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea
pagubei, în următoarele cazuri:
a) vătămarea sau decesul este urmare a încălcării intenţionate a standardelor de asistenţă medicală;
b) vătămarea sau decesul se datorează unor vicii ascunse ale echipamentului, ale instrumentarului
medical sau unor efecte secundare ale medicamentelor administrate şi de care asiguratul nu poate fi
ţinut răspunzător;
c) atunci când vătămarea sau decesul se datorează atât persoanei asigurate, cât şi unor deficienţe
administrative de care se face vinovată unitatea medicală în care s-a acordat asistenţa medicală ori ca
urmare a neacordării tratamentului adecvat stabilit prin acte normative, asigurătorul este îndreptăţit să
recupereze sumele plătite drept despăgubiri de la cei vinovaţi, alţii decât persoana asigurată,
proporţional cu partea de vină ce revine acestora;
d) asistenţa medicală a părţii vătămate sau a decedatului s-a făcut fără consimţământul acestuia, dar în
alte împrejurări decât cele descrise la alin. 2.
Asigurătorul nu recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de
producerea pagubei când asistenţa medicală s-a făcut în interesul părţii vătămate sau a decedatului în
lipsa unei investigaţii complete ori a necunoaşterii datelor anamnezice ale acestuia datorită situaţiei de
urgenţă, iar partea vătămată sau decedatul nu a fost capabil, datorită circumstanţelor, să coopereze
când i s-a acordat asistenţa.
Articolul 599
Asiguratul, direct sau prin reprezentanţii săi, este obligat să notifice asigurătorul sau, dacă este cazul,
asigurătorii despre existenţa unei cereri de despăgubire, în termen de 7 zile lucrătoare de la data la care
a luat cunoştinţă de aceasta.
(capitol, cu art. 591-599, abrogat de la 23 iunie 2007 prin art. unic din Legea nr. 180/2007)
19
Capitolul 4
Fonduri de protecţie
Articolul 60
În vederea protejării asiguraţilor, beneficiarilor asigurării şi terţelor persoane păgubite, prin contribuţia
asigurătorilor se constituie Fondul de garantare, destinat plăţilor de indemnizaţii rezultate din
contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile prezentei legi, în cazul
constatării insolvabilităţii asigurătorului, conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 privind
societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare.
Fondul de garantare se va constitui, administra şi utiliza de către Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor, care va stabili anual o cotă de maximum 10% ce se va aplica asupra volumului primelor
brute încasate de asigurători din activitatea de asigurări directe.
Contribuţia la Fondul de garantare se va calcula, evidenţia, achita şi se va raporta de către asigurători
separat pentru asigurările generale şi, respectiv, pentru asigurările de viaţă. (alineatul 21 introdus prin
art. I pct. 25 din O.U.G. nr. 61/2005, (publicată la 30 iunie 2005), în vigoare de la 10 iulie 2005)
Disponibilităţile Fondului de garantare astfel constituite vor fi plasate la Trezoreria Statului în
instrumente purtătoare de dobândă, la instituţii de credit, în instrumente ale pieţei monetare, în titluri
de stat sau titluri ale administraţiei publice locale, precum şi în alte plasamente sau alocări stabilite
prin legislaţia în vigoare. (alineat modificat prin art. I pct. 26 din O.U.G. nr. 61/2005, astfel cum a fost
modificată prin art. unic pct. 4 din Legea nr. 283/2005, în vigoare de la 10 octombrie 2005)
În aplicarea prevederilor alin. 2, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va adopta în baza legii
norme prin care va stabili:
a) modul de constituire şi reprezentare;
b) modul de constituire, administrare, structura bugetului de venituri şi cheltuieli a Fondului de
garantare.(literă modificată prin art. I pct. 27 din O.U.G. nr. 61/2005, (publicată la 30 iunie 2005), în
vigoare de la 10 iulie 2005)
c) procedura şi condiţiile de efectuare a plăţilor de la şi către Fondul de garantare;
d) recuperarea plăţilor avansate din Fondul de garantare;
e) alte aspecte referitoare la Fondul de garantare.
În caz de deficit al Fondului de garantare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru acoperirea
obligaţiilor Fondului de garantare, poate majora în cursul anului contribuţia stabilită prin norme.
Sumele depuse la Fondul de garantare nu pot fi urmărite silit.(alineat abrogat de la 10 iulie 2005 prin
art. I pct. 28 din O.U.G. nr. 61/2005, (publicată la 30 iunie 2005)) (articol modificat prin art. I pct. 47
din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 61
Se constituie Fondul de protecţie a victimelor străzii, în vederea protejării persoanelor păgubite prin
accidente de autovehicule supuse, precum şi de tramvaie, în care autorul a rămas neidentificat sau
autovehiculul, respectiv tramvaiul, nu este asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse
prin accidente de autovehicule.
Asigurătorii care practică asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de
autovehicule conform art. 5 sunt obligaţi să contribuie la constituirea fondului prevăzut la alin. 1
proporţional cu volumul primelor încasate pentru această asigurare, până la acoperirea obligaţiilor de
20
plată ale acestuia. Această contribuţie nu va depăşi 5% din volumul primelor brute încasate pentru
această asigurare.
Fondul de protecţie a victimelor străzii este destinat plăţilor de despăgubiri pentru vătămări corporale
sau decese, dacă autorul a rămas neidentificat, respectiv plăţilor de despăgubiri pentru avarierea ori
distrugerea de bunuri şi vătămări corporale sau decese, dacă autovehiculul, respectiv tramvaiul, a fost
neasigurat.
În cazul avarierii sau distrugerii bunurilor prin accidente produse de autovehicule, respectiv tramvaie,
neasigurate, rămâne în sarcina persoanei păgubite o franşiză stabilită prin normele adoptate în baza
prezentei legi.
Fondul de protecţie a victimelor străzii se va constitui, administra, utiliza şi prelua, în condiţiile
normelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
Disponibilităţile Fondului de protecţie a victimelor străzii, astfel constituite, vor fi plasate la
Trezoreria Statului în instrumente purtătoare de dobândă, la instituţii de credit, în instrumente ale
pieţei monetare, în titluri de stat sau titluri ale administraţiei publice locale.
În caz de deficit al Fondului de protecţie a victimelor străzii, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor,
pentru acoperirea obligaţiilor acestuia, poate majora în cursul anului contribuţia stabilită prin norme.
În caz de litigiu, drepturile persoanelor păgubite prin accidente de autovehicule supuse, precum şi de
tramvaie, în care autorul a rămas neidentificat sau autovehiculul, respectiv tramvaiul, nu este asigurat
de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, se exercită împotriva
administratorului Fondului de protecţie a victimelor străzii, desemnat de Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor, în conformitate cu prevederile alin. 5. (articol abrogat de la 31 decembrie 2006 (vezi
Nota) prin art. IV din Legea nr. 113/2006 - publicată la 16 mai 2006).
Notă:
Data de 31 decembrie 2006 este stabilită conform art. IV din Legea nr. 113/2006 ca termen pentru
preluarea de către Fondul de protecţie a victimelor străzii a întregii activităţi, bunurilor mobile şi
imobile afectate activităţii, precum şi disponibilităţilor financiare de la administratorul Fondului de
protecţie a victimelor străzii, numit în baza art. 2 alin. (1) din Normele privind constituirea,
administrarea şi utilizarea Fondului de protecţie a victimelor străzii, aprobate prin Ordinul
preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.108/2005.
Articolul 611
Cheltuielile de constituire, administrare şi utilizare se vor acoperi din disponibilităţile fondurilor
prevăzute la art. 60 şi 61.
Excedentul bugetelor fondurilor prevăzute la art. 60 şi 61 la finele exerciţiului financiar se reportează
în exerciţiul financiar următor cu aceeaşi destinaţie.
Actul prin care se constată şi se individualizează obligaţia de plată a unui asigurător la fondurile
prevăzute la art. 60 şi 61, întocmit sau emis, după caz, de organele Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor sau de administratorul fondurilor, constituie, potrivit legii, titlu de creanţă.
La data scadenţei titlul de creanţă devine titlu executoriu, în baza căruia Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor sau administratorul fondului, după caz, va declanşa procedura silită de recuperare a
creanţelor, conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi administratorul fondului au legitimare procesuală activă, în
orice proces împotriva persoanelor aflate într-o relaţie juridică cu fondurile prevăzute la art. 60 şi 61,
pentru obligaţiile de plată achitate sau care urmează cu certitudine să fie achitate de către fonduri.
21
În vederea recuperării sumelor cheltuite din fondurile respective, Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor şi administratorul fondurilor au drept de regres împotriva entităţii care a determinat
prejudiciul.
Sumele depuse la fondurile de protecţie pot fi urmărite silit numai în vederea executării obligaţiilor
pentru care au fost constituite. (alineat introdus prin art. I pct. 33 din O.U.G. nr. 61/2005, (publicată la
30 iunie 2005), în vigoare de la 10 iulie 2005) (articol introdus prin art. I pct. 49 din Legea nr.
172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Notă:
De la data preluării de către Fondul de protecţie a victimelor străzii a întregii activităţi, bunurilor
mobile şi imobile afectate activităţii, precum şi disponibilităţilor financiare de la administratorul
Fondului de protecţie a victimelor străzii, prevederile art. 611 din Legea nr. 136/1995 privind
asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, se vor interpreta că
vizează numai Fondul de garantare.
Capitolul 5
Sancţiuni
Articolul 62
Pentru neplata la termen a sumelor datorate fondurilor constituite conform prevederilor art. 60 şi 61 se
datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate în conformitate cu reglementările legale în
vigoare, aplicabile la colectarea creanţelor bugetare. Dobânzile şi penalităţile vor fi virate în conturile
fondurilor respective. (articol modificat prin art. I pct. 50 din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29
mai 2004)
Articolul 63
Constituie contravenţie săvârşirea următoarelor fapte:
a) neplata la termen a despăgubirilor datorate din asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru
pagube produse prin accidente de vehicule*), către persoanele păgubite sau către asiguraţi, în condiţiile
normelor emise în baza art. 53;
b) neplata la termen a sumelor destinate fondurilor de protecţie, precum şi a contribuţiei procentuale
din valoarea primelor brute încasate aferente asigurărilor obligatorii;
c) nedepunerea la asigurători de către intermediarii de asigurări a sumelor încasate cu titlu de prime de
asigurare, dacă fapta nu constituie infracţiune.(literă modificată prin art. I pct. 34 din O.U.G. nr.
61/2005, astfel cum a fost modificată prin art. unic pct. 7 din Legea nr. 283/2005, în vigoare de la 10
octombrie 2005)
d) nerespectarea de către asigurători a obligaţiilor prevăzute la art. 36 alin. 2;
e) nerespectarea de către asigurători a obligaţiilor prevăzute la art. 49;
f) neluarea de către asigurători a declaraţiei de despăgubire prevăzute la art. 55 alin. 4;
g) nerespectarea de către asigurători a interdicţiei de recuperare a diferenţei de despăgubire dintre
asigurarea facultativă şi asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, în condiţiile art. 55 alin. 6;
h) necomunicarea de către brokerul de asigurare către asigurător a producerii riscului asigurat, în
termenul prevăzut în contractul de asigurare, în condiţiile art. 19 alin. 3.
22
Contravenţiile prevăzute la alin. 1 se sancţionează după cum urmează:
a) pentru faptele asigurătorilor prevăzute la alin. 1 lit. a), b), d)-g), cu avertisment scris sau cu amendă
de la 1.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON) şi cu limitarea operaţiunilor, cu interzicerea temporară sau
definitivă pentru asigurători a exercitării activităţii de asigurare, pentru una sau mai multe categorii de
asigurări, sau cu suspendarea ori retragerea autorizaţiei asigurătorilor;
b) pentru faptele administratorilor, directorilor sau directorilor executivi, prevăzute la alin. 1 lit. a), b),
d)-g), cu amendă de la 1.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON);
c) pentru faptele agenţilor de asigurare, prevăzute la alin. 1 lit. c), cu amendă de la 500 lei (RON) la
1.000 lei (RON);
d) pentru faptele brokerilor, prevăzute la alin. 1 lit. c) şi h), cu avertisment scris sau cu amendă de la
1.000 lei (RON) la 2.500 lei (RON) şi cu interzicerea temporară sau definitivă a activităţii definite la
art. 2 lit. C pct. 62 din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor,
cu modificările şi completările ulterioare, sau cu suspendarea ori retragerea autorizaţiei;
e) pentru faptele asigurătorilor prevăzute la alin. 1 lit. a), b), d)-g) ori pentru faptele brokerilor
prevăzute la alin. 1 lit. c) şi h), săvârşite în mod repetat sau cu rea-credinţă, cu limitarea operaţiunilor,
cu interzicerea temporară sau definitivă pentru asigurători a exercitării activităţii de asigurare, pentru
una sau mai multe categorii de asigurări, sau cu suspendarea ori retragerea autorizaţiei asigurătorilor.
(alineat modificat prin art. I pct. 34 din O.U.G. nr. 61/2005, astfel cum a fost modificată prin art. unic
pct. 7 din Legea nr. 283/2005, în vigoare de la 10 octombrie 2005)
Sancţiunile pentru faptele prevăzute la alin. 1 lit. a), b), d), e), f) şi g) se aplică fie asigurătorilor
prevăzuţi la alin. 2 lit. a), fie persoanelor prevăzute la alin. 2 lit. b). (alineatele 1, 2 şi 3 modificate prin
art. I pct. 34 din O.U.G. nr. 61/2005, (publicată la 30 iunie 2005), în vigoare de la 10 iulie 2005)
Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi şi a normelor adoptate în aplicarea acesteia se constată de către
persoanele anume împuternicite de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi se sancţionează de
Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Decizia de sancţionare este semnată de preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi
produce efecte la data comunicării ei persoanei sancţionate. (articol modificat prin art. I pct. 51 din
Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 64
Încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei de asigurare prevăzute la art. 48 şi 56
constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei şi cu
reţinerea certificatului de înmatriculare/înregistrare*) a vehiculului *), până la prezentarea
documentului privind încheierea asigurării. (alineat modificat prin art. I pct. 35 din O.U.G. nr.
61/2005, (publicată la 30 iunie 2005), în vigoare de la 10 iulie 2005)
Constatarea şi aplicarea acestora se fac de către personalul Poliţiei. (articol modificat prin art. I pct. 52
din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 65
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 63 din prezenta lege se fac de
către personalul de specialitate din Ministerul Finanţelor, împuternicit în acest scop, iar cele prevăzute
la art. 64, de către ofiţerii şi subofiţerii de poliţie. (articol abrogat de la 29 mai 2004 prin art. I pct. 53
din Legea nr. 172/2004)
23
Articolul 66
Pentru sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 63 şi 64, plângerile se depun la instanţele
judecătoreşti competente, potrivit legii. (articol modificat prin art. I pct. 54 din Legea nr. 172/2004, în
vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 67
Nivelul amenzilor prevăzute la art. 63 şi 64 se va actualiza prin hotărâri ale Guvernului, în corelaţie cu
evoluţia indicelui preţurilor de consum. (articol modificat prin art. I pct. 55 din Legea nr. 172/2004, în
vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 68
Contravenţiilor prevăzute la art. 63 şi 64 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
180/2002, cu modificările ulterioare, în măsura în care acestea nu sunt contrare prevederilor prezentei
legi. (articol modificat prin art. I pct. 56 din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Capitolul 6
Dispoziţii tranzitorii şi finale
Articolul 69
Unităţile de poliţie, unităţile de pompieri, unităţile medicale din cadrul sistemului medical public şi
privat, medicii de familie şi celelalte autorităţi publice competente să cerceteze accidente de vehicule
*) sau alte evenimente, după caz, vor comunica, la cererea asigurătorilor, în termen de cel mult 30 de
zile de la solicitare, actele şi datele cu privire la cauzele şi împrejurările producerii riscurilor asigurate
şi la pagubele provocate, în vederea stabilirii şi plăţii de către asigurători a indemnizaţiilor de
asigurare. (articol modificat prin art. I pct. 36 din O.U.G. nr. 61/2005, (publicată la 30 iunie 2005), în
vigoare de la 10 iulie 2005)
Articolul 691
În toate problemele privind asigurările şi reasigurările în România se aplică prevederile prezentei legi.
Pentru situaţiile nereglementate în prezenta lege, aceasta se completează cu Legea nr. 32/2000, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi cu alte prevederi legale, aplicabile după caz.
Articolul 692
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă norme obligatorii în aplicarea prevederilor prezentei
legi.
(articolele 691 şi 692 introduse prin art. I pct. 58 din Legea nr. 172/2004, în vigoare de la 29 mai 2004)
Articolul 70
Prezenta lege intră în vigoare începând cu data de 1 februarie 1996.
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: Titlul XIII, Cartea I „Despre contractul de
asigurare” din Codul comercial, Decretul nr. 471/1971 cu privire la asigurările de stat, republicat în
1988, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1.715/1971 pentru stabilirea unor măsuri în executarea
Decretului nr. 471/1971, Hotărârea Guvernului nr. 387/1990 privind unele măsuri în legătură cu
asigurarea autovehiculelor, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
24
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 21 decembrie 1995, cu respectarea
prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ADRIAN NĂSTASE
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 21 decembrie 1995, cu respectarea prevederilor
art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN
*) Conform art. II din Legea nr. 304/2007, în vigoare de la 22 noiembrie 2007, termenul
„autovehicul” se înlocuieşte cu termenul „vehicul”, iar termenul „înmatriculat” se înlocuieşte cu
termenul „înmatriculat/înregistrat”.


Pentru programari si detalii ne puteti contacta:

Telefon: (+4) 0722.236.175
Email:office@avocat-bucuresti.info
Web: Formular contact



Sediu Cabinet avocat
Leonte Oana Madalina

Bucuresti, sector 6
str. Apusului, nr. 27, bl. N21, ap. 17



Harta sediu avocat Bucuresti
Leonte Oana Madalina

harta localizare cabinet avocat Bucuresti








- STIRI JURIDICE -
Avocat Bucuresti