Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului


Convenţia pentru apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor fundamentale
amendată de Protocolul nr. 11
însoţită de Protocolul adiţional şi
de Protocoalele nr. 4, 6, 7, 12 şi 13
Textul Convenţiei fusese amendat conform dispoziţiilor Protocolului nr. 3 (STE
nr. 45), intrat în vigoare la 21 septembrie 1970, ale Protocolului nr. 5 (STE
nr. 55), intrat în vigoare la 20 decembrie 1971 şi ale Protocolului nr. 8 (STE
nr. 118), intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990. El cuprindea în plus textul
Protocolului nr. 2 (STE nr. 44) care, aşa cum stipulează în articolul 5,
paragraful 3, făcuse parte integrantă din Convenţie de la intrarea sa în vigoare
pe data de 21 septembrie 1970. Toate dispoziţiile care fuseseră amendate sau
adăugate prin aceste Protocoale sunt înlocuite prin Protocolul nr. 11 (STE nr.
155), începând cu data intrării sale în vigoare pe data de 1 noiembrie 1998.
Incepând cu această dată, Protocolul nr. 9 (STE nr. 140), intrat în vigoare pe
data de 1 octombrie 1994, este abrogat.
Grefa Curţii Europene a Drepturilor Omului
septembrie 2003
2
Convenţia apărării Drepturilor Omului
şi Libertăţilor fundamentale
Roma, 4.XI.1950
Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,
Luând în considerare Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,
proclamată de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie
1948 ;
Considerând că această declaraţie urmăreşte să asigure recunoaşterea
şi aplicarea universală şi efectivă a drepturilor pe care ea le enunţă ;
Considerând că scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o
uniune mai strânsă între membrii săi şi că unul dintre mijloacele pentru a
atinge acest scop este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale ;
Reafirmând ataşamentul lor profund faţă de aceste libertăţi
fundamentale care constituie temelia însăşi a justiţiei şi a păcii în lume şi
a căror menţinere se bazează în mod esenţial, pe de o parte, pe un
regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o concepţie
comună şi un respect comun al drepturilor omului din care acestea
decurg ;
Hotărâte, în calitatea lor de guverne ale statelor europene animate de
acelaşi spirit şi având un patrimoniu comun de idealuri şi de tradiţii
politice, de respect al libertăţii şi de preeminenţă a drepturilor, să ia
primele măsuri menite să asigure garantarea colectivă a anumitor
drepturi enunţate în Declaraţia Universală ,
Au convenit asupra celor ce urmează :
Articolul 1 – Obligaţia de a respecta drepturile omului
Înaltele părţi contractante recunosc oricărei persoane aflate sub
jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în Titlul I al prezentei
convenţii.
3
TITLUL I – DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI
Articolul 2 – Dreptul la viaţă
1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu
poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei
sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea
este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.
2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui
articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut
necesară la forţă :
a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei
ilegale ;
b. pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea
unei persoane legal deţinute ;
c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.
Articolul 3 – Interzicerea torturii
Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor
inumane ori degradante.
Articolul 4 – Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate
1. Nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau în condiţii de aservire.
2. Nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forţată sau obligatorie.
3. Nu se consideră "muncă forţată sau obligatorie" în sensul prezentului
articol :
a. orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenţiei
în condiţiile prevăzute de articolul 5 din prezenta convenţie sau în
timpul în care se află în libertate condiţionată ;
b. orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuză să
satisfacă serviciul militar din motive de conştiinţă, în ţările în care
acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu în locul
serviciului militar obligatoriu ;
4
c. orice serviciu impus în situaţii de criză sau de calamităţi care
ameninţă viaţa sau bunăstarea comunităţii ;
d. orice muncă sau serviciu care face parte din obligaţiile civice
normale.
Articolul 5 – Dreptul la libertate şi la siguranţă
1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi
lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor
legale :
a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un
tribunal competent ;
b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru
nesupunerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un
tribunal ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute
de lege ;
c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa
autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile
de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive
temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească
o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia ;
d. dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru
educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în
scopul aducerii sale în faţa autorităţii competente ;
e. dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile
să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a
unui toxicoman sau a unui vagabond ;
f. dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei
persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu
sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de
extrădare.
2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai
scurt şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi
asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.
3. Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de
paragraful 1.lit c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea
5
unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea
atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen
rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi
subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în
cauză la audiere.
4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are
dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să
statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să
dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.
5. Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei deţineri în
condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii.
Articolul 6 – Dreptul la un proces echitabil
1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public
şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o
instanţăindependentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie
asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra
temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.
Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de
şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a
procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii
publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci
când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o
impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă,
atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă
atingere intereselor justiţiei.
2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată
până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.
3. Orice acuzat are, în special, dreptul :
a. să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o
înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei
aduse împotriva sa ;
b. să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării
sale ;
c. se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi,
dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător,
să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când
interesele justiţiei o cer ;
6
d. să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină
citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi
martorii acuzării ;
e. să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu
vorbeşte limba folosită la audiere.
Articolul 7 – Nici o pedeapsă fără lege
1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în
momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit
dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o
pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul
săvârşirii infracţiunii.
2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei
persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul
săvârşirii sale, era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de
drept recunoscute de naţiunile civilizate.
Articolul 8 – Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie
1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie,
a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui
drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi
dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este
necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea
economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale,
protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor
altora.
Articolul 9 – Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de
religie ; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau
convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau
convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular,
prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor.
7
2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face
obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege,
constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru
siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori
pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
Articolul 10 – Libertatea de exprimare
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept
cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica
informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama
de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile
de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de
autorizare.
2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi,
poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni
prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate
democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau
siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia
sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora,
pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a
garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.
Articolul 11 – Libertatea de întrunire şi de asociere
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la
libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi
de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.
2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri
decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o
societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică,
apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a
moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul
articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor
drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei
de stat.
Articolul 12 – Dreptul la căsătorie
Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a
se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce
reglementează exercitarea acestui drept.
8
Articolul 13 – Dreptul la un recurs efectiv
Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta
convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei
instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor
persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.
Articolul 14 – Interzicerea discriminării
Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie
trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex,
rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine
naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere,
naştere sau orice altă situaţie.
Articolul 15 – Derogarea în caz de stare de urgenţă
1. În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice
înaltă parte contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile
prevăzute de prezenta convenţie, în măsura strictă în care situaţia o
cere şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte
obligaţii care decurg din dreptul internaţional.
2. Dispoziţia precedentă nu îngăduie nici o derogare de la articolul 2, cu
excepţia cazului de deces rezultând din acte licite de război, şi nici de la
art. 3, art. 4 par. 1 şi art. 7.
3. Orice înaltă parte contractantă ce exercită acest drept de derogare îl
informează pe deplin pe secretarul general al Consiliului Europei cu
privire la măsurile luate şi la motivele care le-au determinat. Aceasta
trebuie, de asemenea, să informeze pe secretarul general al Consiliului
Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi
de la care dispoziţiile convenţiei devin din nou aplicabile.
Articolul 16 – Restricţii ale activităţii politice a străinilor
Nici o dispoziţie a art. 10, 11 şi 14 nu poate fi considerată ca interzicând
înaltelor părţi contractante să impună restrângeri activităţii politice a
străinilor.
9
Articolul 17 – Interzicerea abuzului de drept
Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretată ca
implicând, pentru un Stat, un grup, sau un individ, un drept oarecare de
a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte
distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta
convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi
decât acelea prevăzute de această convenţie.
Articolul 18 – Limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor
Restricţiile care, potrivit prezentei convenţii, sunt aduse respectivelor
drepturi şi libertăţi, nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au
fost prevăzute.
TITLUL II – CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
Articolul 19 – Înfiinţarea Curţii
Pentru a asigura respectarea angajamentelor care decurg pentru
înaltele părţi contractante din prezenta convenţie şi din protocoalele
sale, se înfiinţează o Curte europeană a Drepturilor Omului, numită în
continuare "Curtea". Aceasta va funcţiona permanent.
Articolul 20 – Numărul judecătorilor
Curtea se compune dintr-un număr de judecători egal cu cel al înaltelor
părţi contractante.
Articolul 21 – Condiţii de exercitare a funcţiilor
1. Judecătorii trebuie să se bucure de cea mai înaltă reputaţie morală şi să
întrunească condiţiile cerute pentru exercitarea unor înalte funcţiuni
judiciare sau să fie jurişti având o competenţă recunoscută.
2. Judecătorii îşi exercită mandatul cu titlu individual.
3. În cursul mandatului lor, judecătorii nu pot exercita nici o activitate
incompatibilă cu cerinţele de independenţă, de imparţialitate sau de
disponibilitate impuse de o activitate cu caracter permanent ; orice
problemă ridicată în aplicarea acestui paragraf este rezolvată de către
Curte.
10
Articolul 22 – Alegerea judecătorilor
1. Judecătorii sunt aleşi de Adunarea Parlamentară în numele fiecărei
înalte părţi contractante, cu majoritatea voturilor exprimate, de pe o listă
de trei candidaţi prezentaţi de înalta parte contractantă.
2. Aceeaşi procedură este urmată pentru a completa Curtea în cazul
aderării de noi înalte părţi contractante şi pentru a se ocupa locurile
devenite vacante.
Articolul 23 – Durata mandatului
1. Judecătorii sunt aleşi pentru o durată de 6 ani. Ei pot fi realeşi. Totuşi,
mandatele unei jumătăţi din numărul judecătorilor desemnaţi la prima
alegere se vor încheia la împlinirea a 3 ani.
2. Judecătorii al căror mandat se va încheia la împlinirea perioadei iniţiale
de 3 ani sunt desemnaţi prin tragere la sorţi, efectuată de către
secretarul general al Consiliului Europei, imediat după alegerea lor.
3. Pentru a asigura, în măsura posibilului, reînnoirea mandatelor unei
jumătăţi din numărul judecătorilor la fiecare trei ani, Adunarea
Parlamentară poate, înainte de a proceda la orice alegere ulterioară, să
decidă ca unul sau mai multe mandate ale judecătorilor ce urmează să
fie aleşi să aibă o altă durată decât cea de 6 ani, fără ca totuşi ea să
poată depăşi 9 ani sau să fie mai mică de 3 ani.
4. În cazul în care trebuie atribuite mai multe mandate şi Adunarea
Parlamentară aplică paragraful precedent, repartizarea mandatelor se
face prin tragere la sorţi, efectuată de către secretarul general al
Consiliului Europei, imediat după alegere.
5. Judecătorul ales în locul unui judecător al cărui mandat nu a expirat va
duce la sfârşit mandatul predecesorului său.
6. Mandatul judecătorilor se încheie atunci când ei împlinesc vârsta de 70
de ani.
7. Judecătorii rămân în funcţie până la înlocuirea lor. Ei continuă totuşi să
se ocupe de cauzele cu care au fost deja sesizaţi.
11
Articolul 24 – Revocarea
Un judecător nu poate fi revocat din funcţiile sale decât dacă ceilalţi
judecători decid, cu majoritate de două treimi, că el a încetat să
corespundă condiţiilor necesare.
Articolul 25 – Grefă şi secretari juridici
Curtea dispune de o grefă ale cărei sarcini şi organizare sunt stabilite
prin regulamentul Curţii. Ea este asistată de secretari juridici.
Articolul 26 – Adunarea plenară a Curţii
Curtea reunită în Adunarea plenară
a. alege, pentru o durată de 3 ani, pe preşedintele său şi pe unul sau
doi vicepreşedinţi ; ei pot fi realeşi ;
b. constituie Camere pentru o perioadă determinată ;
c. alege preşedinţii camerelor Curţii, care pot fi realeşi ;
d. adoptă regulamentul Curţii ; şi
e. alege grefierul şi unul sau mai mulţi grefieri adjuncţi.
Articolul 27 – Comitete, Camere şi Marea Cameră
1. Pentru examinarea cauzelor aduse înaintea sa, Curtea îşi desfăşoară
activitatea în comitete de trei judecători, în Camere de şapte judecători
şi într-o Mare Cameră de şaptesprezece judecători. Camerele Curţii
constituie comitete pentru o perioadă determinată.
2. Judecătorul ales în numele unui stat-parte la litigiu este membru de
drept al Camerei şi al Marii Camere ; în cazul absenţei acestui judecător
sau atunci când el nu-şi poate desfăşura activitatea, acest stat-parte
desemnează o persoană care să activeze în calitate de judecător.
3. Fac, de asemenea, parte din Marea Cameră preşedintele Curţii,
vicepreşedinţii, preşedinţii Camerelor şi alţi judecători desemnaţi
conform regulamentului Curţii. Când cauza este deferită Marii Camere în
virtutea art. 43, nici un judecător al camerei care a emis hotărîrea nu
poate face parte din aceasta, cu excepţia preşedintelui Camerei şi a
judecătorului ales în numele statului-parte interesat.
12
Articolul 28 – Declaraţii ale comitetelor privind inadmisibilitatea
Un comitet poate, prin vot unanim, să declare inadmisibilă sau să scoată
de pe rol o cerere individuală, introdusă în virtutea art. 34, atunci când o
astfel de decizie poate fi luată fără o examinare complementară. Decizia
este definitivă.
Articolul 29 – Decizii ale Camerelor asupra admisibilităţii şi
fondului
1. Dacă nici o decizie nu a fost luată în virtutea art. 28, o Cameră se poate
pronunţa asupra admisibilităţii şi a fondului cererilor individuale
introduse în virtutea art. 34.
2. O Cameră se pronunţă asupra admisibilităţii şi a fondului cererilor
introduse de state în virtutea art. 33.
3. În afara unei decizii contrare a Curţii în cazuri excepţionale, decizia
asupra admisibilităţii este luată în mod separat.
Articolul 30 – Desesizarea în favoarea Marii Camere
În cazul în care cauza adusă înaintea unei Camere ridică o problemă
gravă privitoare la interpretarea convenţiei sau a protocoalelor sale, sau
dacă soluţionarea unei probleme poate conduce la o contradicţie cu o
hotărâre pronunţată anterior de Curte, Camera poate, atât timp cât nu a
pronunţat hotărârea sa, să se desesizeze în favoarea Marii Camere, în
afara cazului în care una dintre părţi se opune la aceasta.
Articolul 31 – Atribuţii ale Marii Camere
Marea Cameră
a. se pronunţă asupra cererilor introduse în virtutea art. 33 sau a art.
34, atunci când cauza i-a fost deferită de Cameră în virtutea art. 30
sau când cauza i-a fost deferită în virtutea art. 43 ; şi
b. examinează cererile de aviz consultativ introduse în virtutea art. 47.
Articolul 32 – Competenţa Curţii
1. Competenţa Curţii acoperă toate problemele privind interpretarea şi
aplicarea convenţiei şi a protocoalelor sale, care îi sunt supuse în
condiţiile prevăzute în art. 33, 34 şi 47.
13
2. In caz de contestare a competenţei sale, Curtea hotărăşte.
Articolul 33 – Cauze interstatale
Orice înaltă parte contractantă poate sesiza Curtea asupra oricărei
pretinse încălcări a prevederilor convenţiei şi ale protocoalelor sale de
către o altă înaltă parte contractantă.
Articolul 34 – Cereri individuale
Curtea poate fi sesizată printr-o cerere de către orice persoană fizică,
orice organizaţie neguvernamentală sau de orice grup de particulari
care se pretinde victimă a unei încălcări de către una dintre înaltele părţi
contractante a drepturilor recunoscute în convenţie sau în protocoalele
sale. Inaltele părţi contractante se angajează să nu împiedice prin nici o
măsură exerciţiul eficace al acestui drept.
Articolul 35 – Condiţii de admisibilitate
1. Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs
interne, aşa cum se înţelege din principiile de drept internaţional general
recunoscute, şi într-un termen de 6 luni, începând cu data deciziei
interne definitive.
2. Curtea nu reţine nici o cerere individuală introdusă în aplicarea art. 34,
dacă :
a. ea este anonimă ; sau
b. ea este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior de
către Curte sau deja supusă unei alte instanţe internaţionale de
anchetă sau de reglementare şi dacă ea nu conţine fapte noi.
3. Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în
aplicarea art. 34, atunci când ea consideră cererea incompatibilă cu
dispoziţiile convenţiei sau ale protocoalelor sale, în mod vădit nefondată
sau abuzivă.
4. Curtea respinge orice cerere pe care o consideră inadmisibilă în
aplicarea prezentului articol. Ea poate proceda astfel în orice stadiu al
procedurii.
14
Articolul 36 – Intervenţia terţilor
1. În orice cauză aflată în faţa une Camere sau a Marii Camere, o înaltă
parte contractantă, al cărei cetăţean este reclamantul, are dreptul de a
prezenta observaţii scrise şi de a lua parte la audieri.
2. În interesul bunei administrări a justiţiei, preşedintele Curţii poate invita
orice înaltă parte contractantă care nu este parte în cauză sau orice
persoană interesată, alta decât reclamantul, să prezinte observaţii scrise
sau să ia parte la audiere.
Articolul 37 – Scoaterea de pe rol
1. În orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotărî scoaterea de pe rol a
unei cereri atunci când circumstanţele permit să se tragă concluzia că
a. solicitantul nu doreşte să o mai menţină ; sau
b. litigiul a fost rezolvat ; sau
c. pentru orice alt motiv, constatat de Curte, continuarea examinării
cererii nu se mai justifică.
Totuşi, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor
omului garantate prin convenţie şi prin protocoalele sale o cere.
2. Curtea poate hotărî repunerea pe rol a unei cereri atunci când ea
consideră că împrejurările o justifică.
Articolul 38 – Examinarea cauzei în condiţii de contradictorialitate
şi procedura de rezolvare pe cale amiabilă
1. În cazul în care Curtea declară o cerere admisibilă, ea
a. procedează la examinarea cauzei în condiţii de contradictorialitate,
împreună cu reprezentanţii părţilor şi, dacă este cazul, la o anchetă,
pentru a cărei desfăşurare eficientă statele interesate vor furniza
toate facilităţile necesare ;
b. se pune la dispoziţia celor interesaţi, în scopul de fa se ajunge la
rezolvarea cauzei pe cale amiabilă, pe baza respectării drepturilor
omului, astfel cum acestea sunt recunoscute în convenţie şi în
protocoalele sale.
2. Procedura descrisă la paragraful 1b este confidenţială.
15
Articolul 39 – Rezolvarea pe cale amiabilă
În cazul rezolvării pe cale amiabilă, Curtea scoate cauza de pe rol printro
decizie care se limitează la o scurtă expunere a faptelor şi a soluţiei
adoptate.
Articolul 40 – Audiere publică şi acces la documente
1. Audierea este publică, în afara cazului în care Curtea nu decide altfel,
motivat de circumstanţe excepţionale.
2. Documentele depuse la grefă sunt accesibile publicului, în afara cazului
în care preşedintele Curţii nu decide altfel.
Articolul 41 – Reparaţie echitabilă
Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a
protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu
permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări,
Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.
Articolul 42 – Hotărîrile Camerelor
Hotărîrile Camerelor devin definitive conform dispoziţiilor art. 44,
paragraful 2.
Articolul 43 – Retrimiterea în faţa Marii Camere
1. Într-un termen de 3 luni de la data hotărârii unei Camere, orice parte în
cauză poate, în cazuri excepţionale, să ceară retrimiterea cauzei în faţa
Marii Camere.
2. Un colegiu de cinci judecători ai Marii Camere acceptă cererea în cazul
în care cauza ridică o problemă gravă referitoare la interpretarea sau la
aplicarea convenţiei sau a protocoalelor sale, sau o altă problemă gravă
cu caracter general.
3. În cazul în care colegiul acceptă cererea, Marea Cameră se pronunţă
asupra cauzei printr-o hotărîre.
Articolul 44 – Hotărîri definitive
1. Hotărîrea Marii Camere este definitivă.
2. Hotărîrea unei Camere devine definitivă
16
a. atunci când părţile declară că ele nu vor cere retrimiterea cauzei în
faţa Marii Camere ; sau
b. la 3 luni de la data hotărîrii, dacă retrimiterea cauzei în faţa Marii
Camere nu a fost cerută ; sau
c. atunci când Colegiul Marii Camere respinge cererea de retrimitere
formulată potrivit art. 43.
3. Hotărîrea definitivă se publică.
Articolul 45 – Motivarea hotărîrilor şi deciziilor
1. Hotărîrile, precum şi deciziile care declară cererile admisibile sau
inadmisibile sunt motivate.
2. Dacă hotărîrea nu exprimă în totalitate sau în parte opinia unanimă a
judecătorilor, oricare judecător are dreptul să adauge acesteia
expunerea opiniei sale separate.
Articolul 46 – Forţa obligatorie şi executarea hotărîrilor
1. Înaltele părţi contractante se angajează să se conformeze hotărîrilor
definitive ale Curţii în litigiile în care ele sunt părţi.
2. Hotărîrea definitivă a Curţii este transmisă Comitetului Miniştrilor care
supraveghează executarea ei.
Articolul 47 – Avize consultative
1. Curtea poate, la cererea Comitetului Miniştrilor, să dea avize
consultative asupra problemelor juridice privind interpretarea convenţiei
şi a protocoalelor sale.
2. Aceste avize nu se pot referi la probleme legate de conţinutul sau de
întinderea drepturilor şi a libertăţilor definite în titlul I al convenţiei şi în
protocoalele sale, nici asupra altor probleme de care Curtea sau
Comitetul Miniştrilor ar putea să ia cunoştinţă ca urmare a introducerii
unui recurs prevăzut în convenţie.
3. Decizia Comitetului Miniştrilor de a cere un aviz Curţii este luată prin
votul majorităţii reprezentanţilor care au dreptul de a face parte din
acesta.
17
Articolul 48 – Competenţa consultativă a Curţii
Curtea decide dacă cererea de aviz consultativ prezentată de Comitetul
Miniştrilor este de competenţa sa, aşa cum aceasta este definită de
art. 47.
Articolul 49 – Motivarea avizelor consultative
1. Avizul Curţii trebuie motivat.
2. Dacă avizul nu exprimă în tot sau în parte opinia unanimă a
judecătorilor, oricare judecător are dreptul să alăture acestuia
expunerea opiniei sale separate.
3. Avizul Curţii este transmis Comitetului Miniştrilor.
Articolul 50 – Cheltuieli de funcţionare a Curţii
Cheltuielile de funcţionare a Curţii sunt în sarcina Consiliului Europei.
Articolul 51 – Privilegii şi imunităţi ale judecătorilor
Judecătorii se bucură, pe timpul exercitării funcţiilor lor, de privilegiile şi
imunităţile prevăzute la art. 40 din Statutul Consiliului Europei şi de
acordurile încheiate în virtutea acestui articol.
TITLUL III – DISPOZIŢII DIVERSE
Articolul 52 – Anchetele secretarului general
Orice înaltă parte contractantă va furniza, la solicitarea secretarului
general al Consiliului Europei, explicaţiile cerute asupra felului în care
dreptul său intern asigură aplicarea efectivă a tuturor dispoziţiilor acestei
convenţii.
Articolul 53 – Apărarea drepturilor omului recunoscute
Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu va fi interpretată ca limitând
sau aducând atingere drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale care
ar putea fi recunoscute conform legilor oricărei părţi contractante sau
oricărei alte convenţii la care această parte contractantă este parte.
18
Articolul 54 – Competenţele Comitetului Miniştrilor
Nici o dispoziţie a prezentei convenţii nu aduce atingere competenţelor
conferite Comitetului Miniştrilor prin statutul Consiliului Europei.
Articolul 55 – Excluderea altor moduri de reglementare a litigiilor
Cu excepţia unor acorduri speciale, Înaltele Părţi Contractante renunţă
să se prevaleze de tratate, convenţii sau declaraţii în vigoare încheiate
între ele în scopul de a supune, ca plângere, un diferend născut din
interpretarea sau aplicarea prezentei Convenţii, unui mod de
reglementare altul decât cele prevăzute în susnumita Convenţie.
Articolul 56 – Aplicare teritorială
1. Orice stat poate, în momentul ratificării sau în orice alt moment ulterior
să declare, prin notificare adresată secretarului general al Consiliului
Europei, că prezenta convenţie se va aplica, sub rezerva paragrafului 4
al prezentului articol, tuturor sau unuia dintre teritoriile ale căror relaţii
internaţionale el le asigură.
2. Convenţia se va aplica teritoriului sau teritoriilor desemnate în notificare
începând cu a 30-a zi socotită de la data la care secretarul general al
Consiliului Europei va fi primit această notificare.
3. În respectivele teritorii, dispoziţiile prezentei convenţii vor fi aplicate
ţinând seama de necesităţile locale.
4. Orice Stat care a făcut o declaraţie conform primului paragraf din acest
articol poate ulterior, în orice moment, să declare, referitor la unul sau
mai multe teritorii vizate în această declaraţie, că acceptă competenţa
Curţii pentru a lua cunoştinţă de cererile persoanelor fizice, ale
organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane
particulare, conform art. 34 din convenţie.
Articolul 57 – Rezerve
1. Oricare Stat poate, în momentul semnării prezentei convenţii sau al
depunerii instrumentului său de ratificare, să formuleze o rezervă în
legătură cu o dispoziţie anume a convenţiei, în măsura în care o lege
atunci în vigoare pe teritoriul său nu este conformă cu această
dispoziţie. Rezervele cu caracter general nu sunt autorizate în termenii
prezentului articol.
19
2. Orice rezervă emisă conform prezentului articol necesită o scurtă
expunere privind legea în cauză.
Articolul 58 – Denunţare
1. O înaltă parte contractantă nu poate denunţa prezenta convenţie decât
după expirarea unui termen de cinci ani începând cu data intrării în
vigoare a convenţiei în ceea ce o priveşte şi prin intermediul unui
preaviz de şase luni, dat printr-o notificare adresată secretarului general
al Consiliului Europei, care informează despre aceasta celelalte părţi
contractante.
2. Această denunţare nu poate avea drept efect să dezlege înalta parte
contractantă interesată de obligaţiile conţinute în prezenta convenţie în
ceea ce priveşte orice fapt care, putând constitui o încălcare a acestor
obligaţii, ar fi fost comis de ea anterior datei la care denunţarea îşi
produce efectele.
3. Sub aceeaşi rezervă ar înceta de a mai fi parte la prezenta convenţie
orice parte contractantă care ar înceta de a mai fi membru al Consiliului
Europei.
4. Convenţia poate fi denunţată conform dispoziţiilor paragrafelor
precedente în ceea ce priveşte orice teritoriu pentru care ea a fost
declarată aplicabilă potrivit art. 56.
Articolul 59 – Semnare şi ratificare
1. Prezenta convenţie este deschisă spre semnare membrilor Consiliului
Europei. Ea va fi ratificată. Ratificările vor fi depuse la secretarul general
al Consiliului Europei.
2. Prezenta convenţie va intra în vigoare după depunerea a zece
instrumente de ratificare.
3. Pentru orice semnatar care o va ratifica ulterior, convenţia va intra în
vigoare din momentul depunerii instrumentului de ratificare.
4. Secretarul general al Consiliului Europei va notifica tuturor membrilor
Consiliului Europei intrarea în vigoare a convenţiei, numele înaltelor
părţi contractante care au ratificat-o, precum şi depunerea oricărui
instrument de ratificare intervenită ulterior.
Încheiată la Roma, la 4 noiembrie 1950, în franceză şi în engleză,
ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi
20
depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general va transmite
copie certificată tuturor semnatarilor.
21
Protocolul adiţional la Convenţia
pentru apărarea
Drepturilor Omului
şi a Libertăţilor fundamentale
Paris, 20.III.1952
Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,
Hotărâte să ia măsuri de natură să asigure garantarea colectivă a
drepturilor şi libertăţilor, altele decât cele care sunt deja înscrise în Titlul
I al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în
continuare "Convenţia").
Au convenit asupra celor ce urmează :
Articolul 1 – Protecţia proprietăţii
Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor
sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de
utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile
generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta
legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa
bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata
impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.
Articolul 2 – Dreptul la instruire
Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în exercitarea
funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al
învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această
educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi
filozofice.
Articolul 3 – Dreptul la alegeri libere
Înaltele părţi contractante se angajează să organizeze, la intervale
rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condiţiile care asigură libera
exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ.
22
Articolul 4 – Aplicare teritorială
Orice înaltă parte contractantă poate, în momentul semnării ori al
ratificării prezentului Protocol sau în orice alt moment ulterior, să
comunice secretarului general al Consiliului Europei o declaraţie
precizând măsura în care aceasta se angajează ca dispoziţiile
prezentului Protocol să se aplice anumitor teritorii care sunt desemnate
în declaraţia respectivă şi ale căror relaţii internaţionale aceasta le
asigură.
Orice înaltă parte contractantă care a comunicat o declaraţie în virtutea
paragrafului precedent poate, după un anumit interval de timp, să
comunice o nouă declaraţie care să modifice termenii oricărei declaraţii
anterioare sau care să pună capăt aplicării dispoziţiilor prezentului
Protocol cu privire la un anumit teritoriu.
O declaraţie făcută potrivit prezentului articol va fi considerată ca fiind în
conformitate cu paragraful 1 din art. 56 al convenţiei.
Articolul 5 – Raportare la convenţie
Înaltele părţi contractante vor considera articolele 1, 2, 3 şi 4 din acest
Protocol ca articole adiţionale la convenţie şi toate dispoziţiile convenţiei
se vor aplica în consecinţă.
Articolul 6 – Semnare şi ratificare
Prezentul Protocol este deschis spre semnare membrilor Consiliului
Europei, semnatari ai convenţiei ; el va fi ratificat odată cu convenţia sau
după ratificarea acesteia. El va intra în vigoare după depunerea a zece
instrumente de ratificare. Pentru orice semnatar care îl va ratifica
ulterior, protocolul va intra în vigoare odată cu depunerea instrumentului
de ratificare.
Instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al
Consiliului Europei, care va notifica tuturor membrilor numele celor care
au ratificat Protocolul.
Încheiat la Paris la 20 martie 1952, în franceză şi engleză, ambele texte
fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele
Consiliului Europei. Secretarul general va transmite copie certificată
fiecăruia dintre statele semnatare.
23
Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru
apărarea Drepturilor Omului
şi a Libertăţilor fundamentale,
recunoscând anumite drepturi şi libertăţi,
altele decât cele care figurează
deja în Convenţie şi în primul Protocol
adiţional la Convenţie
Strasbourg, 16.IX.1963
Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,
Hotărâte să ia măsuri de natură să asigure garantarea colectivă a
drepturilor şi libertăţilor, altele decât cele care sunt deja înscrise în Titlul
I al Convenţiei pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în
continuare "Convenţia") şi în articolele 1-3 din primul Protocol adiţional
la Convenţie, semnat la Paris la 20 martie 1952,
Au convenit asupra celor ce urmează :
Articolul 1 – Interzicerea privării de libertate pentru datorii
Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu
este în măsură să execute o obligaţie contractuală.
Articolul 2 – Libertatea de circulaţie
1. Oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui Stat are dreptul să
circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa sa.
2. Orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa.
3. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri
decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o
societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică,
menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii
sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
4. Drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite
zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de
lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.
24
Articolul 3 – Interzicerea expulzării propriilor cetăţeni
1. Nimeni nu poate fi expulzat printr-o măsură individuală sau colectivă, de
pe teritoriul statului al cărui cetăţan este.
2. Nimeni nu poate fi privat de dreptul de a intra pe teritoriul statului al
cărui cetăţean este.
Articolul 4 – Interzicerea expulzărilor colective de străini
Expulzările colective de străini sunt interzise.
Articolul 5 – Aplicare teritorială
1. Oricare înaltă parte contractantă poate, în momentul semnării ori al
ratificării prezentului Protocol sau în orice moment ulterior, să comunice
secretarului general al Consiliului Europei o declaraţie precizând măsura
în care ea se angajează ca dispoziţiile prezentului Protocol să se aplice
anumitor teritorii care sunt desemnate în declaraţia respectivă şi ale
căror relaţii internaţionale ea le asigură.
2. Orice înaltă parte contractantă care a comunicat o declaraţie în virtutea
paragrafului precedent poate, periodic, să comunice o nouă declaraţie
prin care să modifice termenii oricărei declaraţii anterioare sau prin care
să pună capăt aplicării dispoziţiilor prezentului Protocol cu privire la un
anumit teritoriu.
3. O declaraţie făcută potrivit prezentului articol va fi considerată ca fiind
făcută în conformitate cu paragraful 1 din art. 56 al convenţiei.
4. Teritoriul oricărui Stat la care se aplică prezentul Protocol, în virtutea
ratificării sau a acceptării sale de către respectivul Stat, şi fiecare dintre
teritoriile la care se aplică Protocolul în virtutea unei declaraţii subscrise
de respectivul Stat conform prezentului articol, vor fi considerate ca
teritorii distincte în sensul referirilor la teritoriul unui Stat făcute la
articolele 2 şi 3.
5. Orice Stat care a făcut o declaraţie potrivit paragrafului 1 sau 2 al
prezentului articol poate, ulterior, în orice moment, să declare, referitor
la unul sau mai multe teritorii vizate în această declaraţie, că acceptă
competenţa Curţii de a primi cererile persoanelor fizice, ale organizaţiilor
neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare, conform
art. 34 din convenţie, privitor la art. 1-4 din prezentul Protocol sau la
unele dintre acestea.
25
Articolul 6 – Raportare la Convenţie
Înaltele părţi contractante vor considera articolele 1-5 ale acestui
Protocol ca articole adiţionale la convenţie şi toate dispoziţiile convenţiei
se vor aplica în consecinţă.
Articolul 7 – Semnare şi ratificare
1. Prezentul Protocol este deschis spre semnare membrilor Consiliului
Europei, semnatari ai convenţiei ; el va fi ratificat odată cu convenţia sau
după ratificarea acesteia. El va intra în vigoare după depunerea a cinci
instrumente de ratificare. Pentru oricare semnatar care îl va ratifica
ulterior, Protocolul va intra în vigoare odată cu depunerea instrumentului
de ratificare.
2. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al
Consiliului Europei care va notifica tuturor Membrilor numele celor care
au ratificat Protocolul.
În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în
acest sens, au semnat prezentul Protocol.
Încheiat la Strasbourg, la 16 septembrie 1963, în limbile franceză şi
engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care
va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general va
transmite copie certificată fiecăruia dintre statele semnatare.
26
Protocolul nr. 6 la Convenţia pentru
apărarea Drepturilor Omului
şi a Libertăţilor fundamentale,
privind abolirea pedepsei cu moartea
Strasbourg, 28.IV.1983
Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului Protocol la
Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale,
semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare "Convenţia"),
Considerând că progresele intervenite în mai multe State membre ale
Consilului Europei exprimă o tendinţă generală în favoarea abolirii
pedepsei cu moartea,
Au convenit asupra celor ce urmează :
Articolul 1 – Abolirea pedepsei cu moartea
Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o
asemenea pedeapsă şi nici executat.
Articolul 2 – Pedeapsa cu moartea în timp de război
Un Stat poate să prevadă în legislaţia sa pedeapsa cu moartea pentru
acte săvârşite în timp de război sau de pericol iminent de război ; o
asemenea pedeapsă nu va fi aplicată decât în cazurile prevăzute de
această legislaţie şi conform dispoziţiilor sale. Statul respectiv va
comunica secretarului general al Consiliului Europei dispoziţiile aferente
ale legislaţiei în cauză.
Articolul 3 – Interzicerea derogărilor
Nici o derogare de la dispoziţiile prezentului Protocol pe temeiul art. 15
din convenţie nu este îngăduită.
Articolul 4 – Interzicerea rezervelor
Nici o rezervă la dispoziţiile prezentului Protocol pe temeiul art. 57 din
convenţie nu este admisă.
27
Articolul 5 – Aplicarea teritorială
1. Orice Stat poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii
instrumentului său de ratificare, de acceptare sau de aprobare, să
desemneze teritoriul sau teritoriile cu privire la care se va aplica
prezentul Protocol.
2. Orice Stat poate, în oricare moment ulterior, printr-o declaraţie adresată
secretarului general al Consiliului Europei, să extindă aplicarea
prezentului Protocol la oricare alt teritoriu desemnat în declaraţie.
Protocolul va intra în vigoare cu privire la acest teritoriu, în prima zi a
lunii care urmează datei primirii declaraţiei de către secretarul general.
3. Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe precedente va
putea fi retrasă, în ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această
declaraţie, prin notificare adresată secretarului general. Retragerea va
produce efecte din prima zi a lunii care urmează datei primirii notificării
de către secretarul general.
Articolul 6 – Raportare la Convenţie
Statele părţi consideră articolele 1-5 ale prezentului Protocol ca articole
adiţionale la convenţie şi toate dispoziţiile convenţiei se aplică în
consecinţă.
Articolul 7 – Semnare şi ratificare
Prezentul Protocol este deschis spre semnare Statelor membre ale
Consiliului Europei, semnatare ale convenţiei. El va fi supus ratificării,
acceptării sau aprobării. Un Stat membru al Consiliului Europei nu va
putea să ratifice, să accepte sau să aprobe prezentul Protocol fără ca,
simultan sau anterior, să fi ratificat convenţia. Instrumentele de ratificare,
de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al
Consiliului Europei.
Articolul 8 – Intrarea în vigoare
1. Prezentul Protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează
datei la care cinci State membre ale Consiliului Europei îşi vor fi
exprimat consimţământul de a fi legate prin Protocol, conform
dispoziţilor art. 7.
28
2. Pentru orice Stat membru care îşi va exprima ulterior consimţământul de
a fi legat prin Protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care
urmează datei depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau
de aprobare.
Articolul 9 – Funcţiile depozitarului
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica Statelor membre ale
Consiliului :
a. orice semnare ;
b. depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de
aprobare ;
c. orice dată de intrare în vigoare a prezentului Protocol, conform art. 5
şi 8 ;
d. orice alt act, notificare sau comunicare având o legătură cu prezentul
Protocol.
În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în
acest scop, au semnat prezentul Protocol.
Încheiat la Strasbourg, la 28 aprilie 1983, în franceză şi în engleză,
ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar, care va fi
depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului
Europei va transmite copie certificată fiecăruia dintre Statele membre
ale Consiliului Europei.
29
Protocolul nr. 7 la Convenţia
pentru apărarea Drepturilor Omului
şi a Libertăţilor fundamentale
Strasbourg, 22. XI.1984
Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului Protocol,
Hotărâte să ia noi măsuri de natură să asigure garantarea colectivă a
anumitor drepturi şi libertăţi prin Convenţia pentru Apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie
1950 (denumită în continuare "Convenţia"),
Au convenit asupra celor ce urmează :
Articolul 1 – Garanţii procedurale în cazul expulzărilor de străini
1. Un străin care îşi are reşedinţa în mod legal pe teritoriul unui Stat nu
poate fi expulzat decât în temeiul executării unei hotărâri luate conform
legii şi el trebuie să poată :
a. să prezinte motivele care pledează împotriva expulzării sale ;
b. să ceară examinarea cazului său ; şi
c. să ceară să fie reprezentat în acest scop în faţa autorităţilor
competente sau a uneia ori a mai multor persoane desemnate de
către această autoritate.
2. Un străin poate fi expulzat înainte de exercitarea drepturilor enumerate
în paragraful 1a), b) şi c) al acestui articol, atunci când expulzarea este
necesară în interesul ordinii publice sau se întemeiază pe motive de
securitate naţională.
Articolul 2 – Dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală
1. Orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal
are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a
condamnării de către o jurisdicţie superioară. Exercitarea acestui drept,
inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate
de lege.
30
2. Acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor
minore, aşa cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a
fost judecat în primă instanţă de către cea mai înaltă jurisdicţie ori a fost
declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva
achitării sale.
Articolul 3 – Dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară
Atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau
când este acordată graţierea, pentru că un fapt nou sau recent
descoperit dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a
suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită
conform legii ori practicii în vigoare în Statul respectiv, cu excepţia
cazului în care se dovedeşte că nedescoperirea în timp util a faptului
necunoscut îi este imputabilă în tot, sau în parte.
Articolul 4 – Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori
1. Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile
aceluiaşi Stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja
achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi
procedurii penale ale acestui Stat.
2. Dispoziţiile paragrafului precedent nu împiedică redeschiderea
procesului, conform legii şi procedurii penale a Statului respectiv, dacă
fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul
procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunţată.
3. Nici o derogare de la prezentul articol nu este îngăduită în temeiul art.
15 din convenţie.
Articolul 5 – Egalitatea între soţi
Soţii se bucură de egalitate în drepturi şi în responsabilităţi cu caracter
civil, între ei şi în relaţiile cu copiii lor în ceea ce priveşte căsătoria, pe
durata căsătoriei şi cu prilejul desfacerii acesteia. Prezentul articol nu
împiedică Statele să ia măsurile necesare în interesul copiilor.
Articolul 6 – Aplicare teritorială
1. Orice Stat poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii
instrumentului său de ratificare, de acceptare sau de aprobare, să
desemneze teritoriul sau teritoriile cu privire la care se va aplica
prezentul Protocol, precizând măsura în care el se angajează ca
dispoziţiile prezentului Protocol să se aplice acestui sau acestor teritorii.
31
2. Orice Stat poate, în oricare moment ulterior, printr-o declaraţie adresată
secretarului general al Consiliului Europei, să extindă aplicarea
prezentului Protocol la oricare alt teritoriu desemnat în declaraţie.
Protocolul va intra în vigoare pentru acest teritoriu în prima zi a lunii care
urmează expirării unei perioade de două luni de la data primirii
declaraţiei de către secretarul general.
3. Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe precedente va
putea fi retrasă sau modificată, în ceea ce priveşte orice teritoriu
desemnat în această declaraţie, prin notificare adresată secretarului
general. Retragerea sau modificarea va produce efecte în prima zi a
lunii care urmează expirării unei perioade de două luni de la data primirii
notificării de către secretarul general.
4. O declaraţie potrivit prezentului articol va fi considerată ca fiind în
conformitate cu paragraful 1 din art. 56 al convenţiei.
5. Teritoriul oricărui Stat cu privire la care prezentul Protocol se aplică, în
virtutea ratificării, a acceptării sau a aprobării sale de către Statul
respectiv şi fiecare dintre teritoriile cu privire la care Protocolul se aplică
în baza unei declaraţii făcute de respectivul Stat, conform prezentului
articol, pot fi considerate ca teritorii distincte în cazul referirii la teritoriul
unui Stat făcute la art. 1.
6. Orice Stat care a făcut o declaraţie potrivit paragrafului 1 sau 2 al
prezentului articol poate, ulterior, în orice moment, să declare, referitor
la unul sau la mai multe teritorii vizate în această declaraţie, că acceptă
competenţa Curţii pentru a primi cererile persoanelor fizice, ale
organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane
particulare, conform art. 34 din convenţie, privitor la art. 1-5 din
prezentul Protocol.
Articolul 7 – Raportare la Convenţie
Statele părţi consideră articolele 1-6 ale prezentului Protocol ca articole
adiţionale la convenţie şi toate dispoziţiile convenţiei se aplică în
consecinţă.
Articolul 8 – Semnare şi ratificare
Prezentul Protocol este deschis spre semnare Statelor membre ale
Consiliului Europei care au semnat convenţia. El va fi supus ratificării,
acceptării sau aprobării. Un Stat membru al Consiliului Europei nu poate
ratifica, accepta sau aproba prezentul Protocol fără să fi ratificat
simultan sau anterior convenţia. Instrumentele de ratificare, de
32
acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al
Consiliului Europei.
Articolul 9 – Intrare în vigoare
1. Prezentul Protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează
expirării unei perioade de două luni de la data la care şapte State
membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi
legate prin Protocol conform dispoziţiilor articolului 8.
2. Pentru orice Stat membru care îşi va exprima ulterior consimţământul de
a fi legat prin Protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care
urmează expirării unei perioade de două luni de la data depunerii
instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.
Articolul 10 – Funcţiile depozitarului
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica tuturor statelor
membre ale Consiliului Europei:
a. orice semnare ;
b. depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau
aprobare ;
c. orice dată de intrare în vigoare a prezentului Protocol conform art. 6
şi 9 ;
d. orice alt act, notificare sau declaraţie în legătură cu prezentul
Protocol.
În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în
acest scop, au semnat prezentul Protocol.
Încheiat la Strasbourg la 22 noiembrie 1984, în limbile franceză şi
engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar, care
va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al
Consiliului Europei va transmite copie certificată fiecăruia dintre Statele
membre ale Consiliului Europei.
33
Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru
apărarea Drepturilor Omului
şi a Libertăţilor fundamentale
Roma, 4.XI.2000
Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului Protocol,
Luând în considerare principiul fundamental în virtutea căruia toate
persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul la o protecţie egală din
partea legii ,
Hotărâte să ia noi măsuri pentru promovarea egalităţii tuturor
persoanelor din garantarea colectivă a unei interziceri generale a
discriminării, prin intermediul Convenţiei pentru apărarea Drepturilor
Omului şi a Libertăţilor fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie
1950 (denumită în continuare "Convenţia") ,
Reafirmând că principiul nediscriminării nu împiedică statele părţi să ia
măsuri pentru promovarea unei egalităţi depline şi efective, cu condiţia
existenţei unei justificări obiective şi rezonabile a acestor măsuri ,
Au convenit asupra celor ce urmează :
Articolul 1 – Interzicerea generală a discriminării
1. Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără
nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă,
religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială,
apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă
situaţie.
2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publică pe baza oricăruia
dintre motivele menţionate în paragraful 1.
Articolul 2 – Aplicarea teritorială
1. Orice stat poate, la data semnării sau depunerii instrumentului său de
ratificare, acceptare sau aprobare, să indice teritoriul sau teritoriile
cărora li se va aplica prezentul Protocol.
2. Orice stat poate, la orice dată ulterioară, printr-o declaraţie adresată
Secretarului General al Cosiliului Europei, să extindă aplicarea
34
prezentului Protocol asupra oricărui alt teritoriu indicat în declaraţie.
Protocolul va intra în vigoare, în ceea ce priveşte acest teritoriu, în prima
zi a lunii care urmează după expirarea perioadei de trei luni de la data
primirii declaraţiei de către Secretarul General.
3. Orice declaraţie făcută în temeiul celor două paragrafe precedente
poate fi retrasă sau modificată, în ceea ce priveşte orice teritoriu indicat
în declaraţie, printr-o notificare adresată Secretarului General.
Retragerea sau modificarea va produce efecte în prima zi a lunii care
urmează după expirarea perioadei de trei luni de la data primirii acestei
notificări de către Secretarul General.
4. O declaraţie făcută conform prezentului articol va fi considerată ca fiind
făcută conform paragrafului 1 al Articoului 56 din Convenţie.
5. Orice stat care a făcut o declaraţie conform paragrafului 1 sau 2 al
prezentului articol poate ulterior, în orice moment, să declare, referitor la
unul sau mai multe dintre teritoriile vizate în declaraţie că acceptă
competenţa Curţii de a primi cererile persoanelor fizice, organizaţiilor
neguvernamentale sau grupurilor de particulari, în conformitate cu
articolul 34 al Convenţiei, referitoare la articolul 1 al prezentului Protocol.
Articolul 3 – Raportarea la Convenţie
Statele părţi consideră articolele 1 şi 2 ale prezentului Protocol ca
articole adiţionale la Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei vor fi
aplicate în mod corespunzător.
Articolul 4 – Semnarea şi ratificarea
Prezentul Protocol va fi deschis spre semnare statelor membre ale
Consiliului Europei care au semnat Convenţia. El va fi supus ratificării,
acceptării sau aprobării. Un stat membru al Consiliului Europei nu poate
ratifica, accepta sau aproba prezentul Protocol fără a ratifica în prealabil
sau simultan Convenţia. Instrumentele de ratificare, acceptare sau
aprobare vor fi depuse la Secretarul General al Consiliului Europei.
Articolul 5 – Intrarea în vigoare
1. Prezentul Protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează
după expirarea perioadei de trei luni de la data la care zece state
membre ale Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi
legate prin prezentul Protocol, conform prevederilor articolului 4.
35
2. Pentru orice stat membru care îşi va exprima ulterior consimţământul de
a fi legat prin prezentul Protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a
lunii care urmează după expirarea perioadei de trei luni de la data
depunerii intrumentelor de ratificare, acceptare sau aprobare.
Articolul 6 – Funcţiile depozitarului
Secretarul General al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale
Consiliului :
a. orice semnare ;
b. depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de
aprobare ;
c. orice dată de intrare în vigoare a prezentului protocol, conform art. 2
şi 5 ;
d. orice alt act, notificare sau comunicare având o legătură cu prezentul
protocol.
Încheiat la Roma la 4 noiembrie 2000, în limbile franceză şi engleză,
ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar, care va fi
depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului
Europei va transmite copie certificată fiecăruia dintre statele membre ale
Consiliului Europei.
36
Protocolul nr. 13 la Convenţia pentru
apărarea Drepturilor Omului
şi a Libertăţilor fundamentale privind
abolirea pedepsei cu moartea în toate
circumstanţele
Vilnius, 3.V.2002
Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului Protocol ,
Convinse că convinse că dreptul fiecăruia la viaţă reprezintă o valoare
fundamentală într-o societate democratică şi că abolirea pedepsei cu
moartea este esenţială pentru apărarea acestui drept şi pentru deplina
recunoaştere a demnităţii înnăscute a tuturor fiinţelor umane ,
Dorind să consolideze apărarea dreptului la viaţă garantat de către
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în
continuare Convenţia),
Considerând că Protocolul nr. 6 la Convenţia privind abolirea pedepsei
cu moartea, semnat la Strasbourg la 28 aprilie 1983, nu exclude
pedeapsa cu moartea referitoare la actele comise în timp de război sau
de pericol iminent de război, fiind hotărâte să acţioneze în cele din urmă
pentru abolirea pedepsei cu moartea în toate circumstanţele ,
Au convenit asupra celor ce urmează :
Articolul 1 – Abolirea pedepsei cu moartea
Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o
asemenea pedeapsă şi nici executat.
Articolul 2 – Interzicerea derogărilor
Nici o derogare de la dispoziţiile prezentului protocol în temeiul art. 15
din Convenţie nu este îngăduită.
Articolul 3 – Interzicerea rezervelor
Nici o rezervă la dispoziţiile prezentului protocol în temeiul art. 57 din
Convenţie nu este admisă.
37
Articolul 4 – Aplicare teritorială
1. Orice stat poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii
instrumentului său de ratificare, de acceptare ori de aprobare, să
desemneze teritoriul sau teritoriile cu privire la care se va aplica
prezentul protocol.
2. Orice stat poate, în orice moment ulterior, printr-o declaraţie adresată
secretarului general al Consiliului Europei, să extindă aplicarea
prezentului protocol la oricare alt teritoriu desemnat în declaraţie.
Protocolul va intra în vigoare cu privire la acest teritoriu în prima zi a lunii
care urmează expirării perioadei de trei luni de la data primirii declaraţiei
de către Secretarul General.
3. Orice declaraţie făcută în virtutea celor două paragrafe precedente, va
putea fi retrasă sau modificată, în ceea ce priveşte orice teritoriu
desemnat în această declaraţie, prin notificare adresată secretarului
general al Consiliului Europei. Retragerea sau modificarea va produce
efecte din prima zi a lunii care urmează expirării perioadei de trei luni de
la data primirii notificării de către Secretarul General.
Articolul 5 – Raportare la Convenţie
Statele părţi consideră art. 1-4 din prezentul protocol ca articole
adiţionale la Convenţie şi toate dispoziţiile Convenţiei se aplică în
consecinţă.
Articolul 6 – Semnare şi ratificare
Prezentul protocol este deschis spre semnare statelor membre ale
Consiliului Europei, semnatare ale Convenţiei. El va fi supus ratificării,
acceptării sau aprobării. Un stat membru al Consiliului Europei nu va
putea să ratifice, să accepte sau să aprobe prezentul protocol fără ca,
simultan sau anterior, să fi ratificat Convenţia. Instrumentele de
ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la Secretarul
General al Consiliului Europei.
Articolul 7 – Intrare în vigoare
1. Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează
expirării perioadei de trei luni de la data la care zece state membre ale
Consiliului Europei îşi vor fi exprimat consimţământul de a fi legate prin
protocol, conform dispoziţiilor art. 6.
38
2. Pentru orice stat membru care îşi va exprima ulterior consimţământul de
a fi legat prin protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii care
urmează expirării perioadei de trei luni de la data depunerii
instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.
Articolul 8 – Funcţiile depozitarului
Secretarul General al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale
Consiliului :
a. orice semnare ;
b. depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de
aprobare ;
c. orice dată de intrare în vigoare a prezentului protocol, conform art. 4
şi 7 ;
d. orice alt act, notificare sau comunicare având o legătură cu prezentul
protocol.
În considerarea celor de mai sus, subsemnaţii, având depline puteri în
acest scop, au semnat prezentul protocol.
Încheiat la Vilnius la 3 mai 2002, în limbile franceză şi engleză, ambele
texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar, care va fi depus în
arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va
transmite copie certificată fiecăruia dintre statele membre ale Consiliului
Europei.


Pentru programari si detalii ne puteti contacta:

Telefon: (+4) 0722.236.175
Email:office@avocat-bucuresti.info
Web: Formular contact



Sediu Cabinet avocat
Leonte Oana Madalina

Bucuresti, sector 6
str. Apusului, nr. 27, bl. N21, ap. 17



Harta sediu avocat Bucuresti
Leonte Oana Madalina

harta localizare cabinet avocat Bucuresti








- STIRI JURIDICE -
Avocat Bucuresti