Codul Civil

  

       CODUL CIVIL
Publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 1 iulie 1981
Lista actelor modificatoare:
1. 31 decembrie 1989 - Decretul-Lege nr. 9/1989 privind abrogarea unor acte normative,
publicat în Buletinul oficial nr. 9 din 31 decembrie 1989;
2. 1 octombrie 1992, cu intrare în vigoare la 30 noiembrie 1992 - Legea nr. 105/1992 privind
reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicată în Monitorul Oficial nr. 245
din 1 octombrie 1992;
3. 26 martie 1996, cu intrare în vigoare la 24 iunie 1996 - Legea nr. 7/1996 cadastrului şi a
publicităţii imobiliare, publicată în Monitorul Oficial nr. 61 din 26 martie 1996;
4. 24 noiembrie 1998, cu intrare în vigoare la 23 ianuarie 1999 - Legea nr. 213/1998 privind
proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial nr. 448 din 24
noiembrie 1998;
5. 25 ianuarie 2000 - O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti,
publicată în Monitorul Oficial nr. 26 din 25 ianuarie 2000;
6. 2 octombrie 2000, cu intrare în vigoare la 2 ianuarie 2001 - O.U.G. nr. 138/2000 pentru
modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 479
din 2 octombrie 2000;
7. 29 decembrie 2000 - O.U.G. nr. 290/2000 privind modificarea art. IX din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
civilă şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/1998 privind modificarea şi
completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 706 din 29
decembrie 2000
TITLUL PRELIMINAR
DESPRE EFECTELE ŞI APLICAREA LEGILOR ÎN GENERE
Art. 1.
Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivă (c. civ. 1589, 1911).
Art. 2.
Numai imobilele aflătoare în cuprinsul teritoriului României 1) sînt supuse legilor române,
chiar cînd ele se posedă de străini.
Legile relative la starea civilă şi la capacitatea persoanelor urmăresc pe români, chiar cînd ei
îşi au reşedinţa în străinătate.
Forma exterioară a actelor e supusă legilor ţării unde se face actul (c. civ. 885, 1773, 1789).
(articol abrogat de la 30 noiembrie 1992 prin art. 183 din Legea nr. 105/1992 - publicată la
1 octombrie 1992)
____________
1) A se vedea:
- Legea nr. 363/1947 pentru constituirea Statului Român în Republica Populară Română - M.Of. nr. 300 bis din 30
decembrie 1947;
- Constituţia Republicii Socialiste România din 1965 - B.Of. nr. 1 din 21 august 1965.
1. A se vedea, cu privire la calitatea de cetăţean al R.S.R.: Legea nr. 24/1971 a cetăţeniei române - B.Of. nr. 157
din 17 decembrie 1971, cu modificările ulterioare.
2. A se vedea, cu privire la calitatea de străin: Legea nr. 25/1969 privind regimul străinilor în Republica Socialistă
România B.Of. nr. 146 din 17 decembrie 1969, republicată în B.Of. nr. 57 din 18 mai 1972, cu modificările
ulterioare.
3. A se vedea Legea nr. 86/1945 pentru Statutul Naţionalităţilor - M.Of. nr. 30 din 7 februarie 1945, cu
modificările ulterioare.
Art. 3.
Judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvînt că legea nu prevede, sau că este întunecată
sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.
Art. 4.
Este oprit judecătorului de a se pronunţa, în hotărîrile ce dă, prin cale de dispoziţii generale şi
reglementare, asupra cauzelor ce-i sînt supuse (c. civ. 1201).
Art. 5.
Nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare 1), la legile care interesează ordinea
publică şi bunele moravuri (c. civ. 620, 702, 728, 803, 839, 965 alin. II, 968, 1008, 1010, 1089,
1338, 1339, 1471, 1492, 1495 alin. 11, 1498, 1513, 1636, 1689, 1838).
____________
1) Acte juridice unilaterale.
CARTEA I Despre persoane
CARTEA II Despre bunuri şi despre osebitele modificări ale proprietăţii
CARTEA III Despre diferitele moduri prin care se dobândeşte proprietatea
CARTEA I
DESPRE PERSOANE
Titlul I Despre drepturile civile şi despre naturalizare
Titlul II Despre actele stării civile
Titlul III Despre domiciliu
Titlul IV Despre absenţi, adică cei care lipsesc de la locul lor
Titlul V Despre căsătorie
Titlul VI Despre despărţenie
Titlul VII Despre paternitate şi despre filiaţiuni
Titlul VIII Despre adopţie
Titlul IX Despre puterea părintească
Titlul X Despre monoritate, despre tutelă şi despre emancipare
Titlul XI Despre majoritate, despre interdicţie şi despre consiliul judiciar
Titlul I
DESPRE DREPTURILE CIVILE ŞI DESPRE NATURALIZARE
Capitolul I Despre bucurarea de drepturile civile şi despre naturalizare
Capitolul II Despre pierderea drepturilor civile prin pierderea calităţii de român
Capitolul I
Despre bucurarea de drepturile civile şi despre naturalizare
Art. 6-16. (Abrogate prin art. 54 al Legii din 24.II.1924 privitoare la dobîndirea şi pierderea
naţionalităţii române).
Capitolul II
Despre pierderea drepturilor civile prin pierderea calităţii de român
Art. 17-20. (Abrogate prin art. 54 al Legii din 24.II.1924 privitoare la dobîndirea şi pierderea
naţionalităţii române).
Titlul II
DESPRE ACTELE STARII CIVILE
Art. 21-86. (Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.II.1928 privitoare la actele stării civile).
Titlul III
DESPRE DOMICILIU
Art. 87-97. (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954, pentru punerea
în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele
juridice; în ceea ce priveşte abrogarea art. 93, a se vedea şi art. 16, 21 şi 105 ale Constitutiei
Republicii Populare Române din 13.IV.1948).
Titlul IV
DESPRE ABSENŢI, ADICA CEI CARE LIPSESC DE LA LOCUL LOR
Capitolul I Despre absenţa prezumată
Capitolul II Despre declararea absenţei
Capitolul III Despre efectele absenţei
Capitolul IV Despre privegherea copiilor minori ai tatălui care a dispărut
Capitolul I
Despre absenţa prezumată
Art. 98-100. (Abrogate implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea morţii
prezumate a celor dispăruţi, şi, în mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la
declararea morţii prezumate a celor dispăruţi cu ocazia războiului, în afara zonei interioare).
Capitolul II
Despre declararea absenţei
Art. 101-105. (Abrogate implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea morţii
prezumate a celor dispăruţi, şi, în mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la
declararea morţii prezumate a celor dispăruţi cu ocazia războiului, în afara zonei interioare).
Capitolul III
Despre efectele absenţei
Art. 106-123. (Abrogate implicit prin Legea nr. 173 din 4.III.1941 pentru declararea morţii
prezumate a celor dispăruţi, şi, în mod expres, prin Decretul nr. 339 din 23.XI.1948 privitor la
declararea morţii prezumate a celor dispăruţi cu ocazia războiului, în afara zonei interioare).
Capitolul IV
Despre privegherea copiilor minori ai tatălui care a dispărut
Art. 124-126. (Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în
aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Titlul V
DESPRE CĂSĂTORIE
Capitolul I Despre însuşirile şi condiţiile necesare spre a se putea săvârşi căsătoria
Capitolul II Despre formalităţile relative la celebrarea căsătoriei
Capitolul III Despre opoziţii la căsătorie
Capitolul IV Despre cereri de nulitate a căsătoriei
Capitolul V Despre obligaţiile ce izvorăsc din căsătorie
Capitolul VI Despre drepturile şi datoriile respective ale soţilor
Capitolul VII Despre desfacerea căsătoriei
Capitolul VIII Despre a doua căsătorie
Capitolul I
Despre însuşirile şi condiţiile necesare spre a se putea săvârşi căsătoria
Art. 127-133. (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954, pentru
punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi
persoanele juridice; în ce priveşte abrogarea art. 131. şi art. 133, a se vedea şi art. 16, 21 şi
105 din Constituţia Republicii Populare Române din 13.IV.1948).
Art. 134.
Cetăţeanul român nu se poate căsători cu o străină şi nici cetăţeana română nu se poate
căsători cu un străin, fără autorizaţia Prezidiului Marii Adunări Naţionale (articol abrogat de la
31 decembrie 1989 prin art. unic pct. 18 din Decretul-Lege nr. 9/1989)
___________
* Art. 134. Cod civil a fost abrogat prin Legea din 15 martie 1906. Textul în vigoare, mai sus citat, a fost introdus
prin Decretul nr. 80/1950 pentru modificarea art. 134, 139 şi 166 C. civ. - B.Of. nr. 31 din 31 martie 1950.
1) În prezent, autorizaţia prevăzută de text se dă de către Preşedintele Republicii Socialiste România.
Art. 135-138.
(Abrogate prin Legea din 15.III.1906).
Art. 139.
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului
familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Art. 140.
(Abrogat prin Legea din 15.III.1906).
Art. 141.
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului
familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Art. 142.
(Abrogat prin Legea din 15. III.1906).
Art. 143-150.
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului
familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Capitolul II
Despre formalităţile relative la celebrarea căsătoriei
Art. 151-152.
(Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.II.1928 privitoare la actele stării civile).
Capitolul III
Despre opoziţii la căsătorie
Art. 153-161.
(Abrogate prin art. 124 al Legii din 25.II.1928 privitoare la actele stării civile).
Capitolul IV
Despre cereri de nulitate a căsătoriei
Art. 162-184.
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului
familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Capitolul V
Despre obligaţiile ce izvorăsc din căsătorie
Art. 185-193.
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului
familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Capitolul VI
Despre drepturile şi datoriile respective ale soţilor
Art. 194-196.
(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a
Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice; în ce
priveşte abrogarea art. 195 şi art. 196, a se vedea şi art. 16, 21 şi 105 ale Constituţiei
Republicii Populare Române din 13.IV.1948).
Art. 197-208.
(Abrogate prin Legea nr. 96 din 20.IV.1932 privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii
măritate).
Capitolul VII
Despre desfacerea căsătoriei
Art. 209.
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului
familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Capitolul VIII
Despre a doua căsătorie
Art. 210.
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului
familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Titlul VI
DESPRE DESPĂRŢENIE
Capitolul I Despre cauzele despărţeniei
Capitolul II Despre despărţenie pentru cauză determinată
Capitolul III Despre despărţenia prin consimţământul mutual
Capitolul IV Despre efectele despărţeniei
Capitolul I
Despre cauzele despărţeniei
Art. 211-213.
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului
familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Art. 214.
(Abrogat implicit prin Legea nr. 18 din 12.11.1948 pentru modificarea Codului de procedură
civilă - drept urmare a abrogării exprese a art. 254-276 din c. civ. - şi abrogat expres prin art.
49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a
Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Art. 215.
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului
familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Capitolul II
Despre despărţenie pentru cauză determinată
Art. 216-233.
(Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecăţilor).
Art. 234.
(Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948).
Art. 235-240.
(Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecăţilor).
Art. 241-242.
(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură
civilă).
Art. 243-245.
(Abrogate prin art. 78 al Legii nr. 394 din 23.VI.1943 pentru accelerarea judecăţilor).
Art. 246-248.
(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură
civilă).
Art. 249-250.
(Abrogate implicit prin Legea nr. 18 din 12.II.1948, pentru modificarea Codului de procedură
civilă - drept urmare a modificării art. 613 c. proc. civ. - şi abrogate expres prin art. 49 al
Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului
privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Art. 251-253.
(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură
civilă).
Capitolul III
Despre despărţenia prin consimţământul mutual
Art. 254-267.
(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură
civilă).
Art. 268.
(Abrogat implicit prin Legea din 29.X.1877 asupra atribuţiilor ministerului public şi expres
prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă).
Art. 269-270.
(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură
civilă).
Art. 271-272.
(Abrogate implicit prin Legea din 29.X.1877 asupra atribuţiilor ministerului public şi expres
prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură civilă).
Art. 273-276.
(Abrogate prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.l918 pentru modificarea Codului de procedură
civilă).
Capitolul IV
Despre efectele despărţeniei
Art. 277.
(Abrogat prin Legea nr. 429 din 4.VI.1945 pentru abrogarea art. 277 c. civ.).
Art. 278.
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului
familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Art. 279.
(Abrogat prin Legea din 15.III.1906).
Art. 280-284.
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului
familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Art. 285.
(Abrogat prin art. VI al Legii nr. 18 din 12.II.1948 pentru modificarea Codului de procedură
civilă).
Titlul VII
DESPRE PATERNITATE ŞI DESPRE FILIAŢIUNI
Capitolul I Despre filiaţiunea copiilor legitimi născuţi sau concepuţi în căsătorie
Capitolul II Despre dovedirea filiaţiunii copiilor legitimi
Capitolul III Despre copiii naturali
Capitolul I
Despre filiaţiunea copiilor legitimi născuţi sau concepuţi în căsătorie
Art. 286-291.
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului
familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Capitolul II
Despre dovedirea filiaţiunii copiilor legitimi
Art. 292-303.
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului
familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Capitolul III
Despre copiii naturali
Art. 304-308.
(Abrogate prin art. 22 al Decretului nr. 130 din 2.IV.1949 pentru reglementarea condiţiei
juridice a copilului natural).
Titlul VIII
DESPRE ADOPŢIE
Art. 309-320.
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului
familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Art. 321-322.
(Abrogate prin Legea din 15.III.1906).
Art. 323.
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 privitor la punerea în aplicare a
Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Art. 324.
(Abrogat prin Legea din 15.III.1906).
Titlul IX
DESPRE PUTEREA PĂRINTEASCĂ
Art. 325-341.
(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a
Codului Familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice; în ceea ce
priveşte abrogarea art. 327-335, 338 şi 340. a se vedea şi art. 16, 21 şi 105 ale Constituţiei
Republicii Populare Române din 13.IV.1948).
Titlul X
DESPRE MINORITATE, DESPRE TUTELA ŞI DESPRE EMANCIPARE
Capitolul I Despre minoritate
Capitolul II Despre tutelă
Capitolul III Despre emancipare
Capitolul I
Despre minoritate
Art. 342.
(Abrogat prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului
familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Capitolul II
Despre tutelă
Art. 343-420.
(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a
Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice; în ceea ce
priveşte abrogarea art. 343, 345-348, 350-353, 357-358 şi 383, a se vedea şi art. 16, 21 şi 105
ale Constituţiei Republicii Populare Române din 13.IV.1948).
Capitolul III
Despre emancipare
Art. 421-433.
(Abrogate prin art. V al Decretului nr. 185 din 30.IV.1949 pentru modificarea şi abrogarea
unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncă şi
emancipare).
Titlul XI
DESPRE MAJORITATE, DESPRE INTERDICŢIE ŞI DESPRE CONSILIUL
JUDICIAR
Capitolul I Despre majoritate
Capitolul II Despre interdicţie
Capitolul III Despre consiliile judiciare
Capitolul I
Despre majoritate
Art. 434.
(Abrogat prin art 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului
familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
Capitolul II
Despre interdicţie
Art. 435-457.
(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a
Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice; în ceea ce
priveşte abrogarea art. 452, a se vedea şi art. 16, 21 şi 105 ale Constituţiei Republicii
Populare Române din 13.IV.1948).
Capitolul III
Despre consiliile judiciare
Art. 458-460.
(Abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului
familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
CARTEA II
DESPRE BUNURI ŞI DESPRE OSEBITELE MODIFICARI ALE PROPRIETAŢII
Titlul I Despre distincţiunea bunurilor
Titlul II Despre proprietate
Titlul III Despre uzufruct, despre uz şi despre abitaţiune
Titlul IV Despre servituţi
Titlul I
DESPRE DISTINCŢIUNEA BUNURILOR
Art. 461.
Toate bunurile sînt mobile sau imobile (c. civ. 2, 462 urm., 472 urm., 489 urm., 1295, 1315
urm., 1685, 1727 urm., 1751, 1824 urm., 1895 urm., 1909).
Capitolul I Despre imobile
Capitolul II Despre mobile
Capitolul III Despre bunuri în raportul lor cu cei ce le posedă
Capitolul I
Despre imobile
Art. 462.
Bunurile sînt imobile sau prin natura lor, sau prin destinaţia lor, sau prin obiectul la care ele se
aplică (c. civ. 2, 463-465 al. I, 468-470, 471, 482-499, 576, 717, 718, 760, 765, 770, 771, 773,
783, 894, 902-903, 995, 1108, 1166, 1295, 1315, 1327, 1348, 1349, 1366, 1496, 1517, 1660,
1721, 1729, 1737-1745, 1746 şi urm., 1777, 1818, 1895).
Art. 463.
Fondurile de pămînt şi clădirile sînt imobile prin natura lor (c. civ. 464, 465, 469, 470).
Art. 464.
Morile de vînt, sau de apă, aşezate pe stîlpi, sînt imobile prin natura lor (c. civ. 462).
Art. 465.
Recoltele care încă se ţin de rădăcini, şi fructele de pe arbori, neculese încă, sînt asemenea
imobile.
Îndată ce recoltele se vor tăia şi fructele se vor culege, sînt mobile (c. civ. 463, 466, 472 şi
urm., 972, 1295, 1730).
Art. 466.
Arborii ce se taie devin mobile (c. civ. 465, 473 şi 529 şi urm.).
Art. 467.
Animalele ce proprietarul fondului dă arendaşului pentru cultură, sînt imobile pe cît timp li se
păstrează destinaţia lor (c. civ. 462, 468).
_____________
* Dispoziţiile art. 467 au devenit inaplicabile în urma Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrareM.Of.
nr. 68 bis din 23 martie 1945, cu modificările ulterioare.
A se vedea în acest sens şi Decizia Ministerului Agriculturii nr. 1204 din 3 septembrie 1947 - M.Of. nr.
202/1947.
Art. 468.
Obiectele ce proprietarul unui fond a pus pe el pentru serviciul şi exploatarea acestui fond sînt
imobile prin destinaţie.
Astfel sînt imobile prin destinaţie, când ele s-au pus de proprietar pentru serviciul şi
exploatarea fondului:
- animalele afectate la cultură;
- instrumentele arătoare;
- seminţele date arendaşilor sau colonilor parţiari 1);
- porumbii din porumbărie;
- lapinii 2) ţinuţi pe lîngă casă;
- stupii cu roi;
- peştele din iaz (heleştee);
- teascurile, căldările, alambicurile, căzile şi vasele;
- instrumentele necesare pentru exploatarea fierăriilor,
- fabricilor de hârtie şi altor uzine;
- paiele şi gunoaiele.
Mai sînt imobile prin destinaţie toate efectele mobiliare ce proprietarul a aşezat către fond în
perpetuu (c. civ. 462, 469, 1750, 1824).
___________
1) Dijmaşi. În ce priveşte “seminţele date arendaşilor sau colonilor parţiari”, a se vedea nota de la art. 467.
2) Iepuri de casă.
Art. 469.
Proprietarul se presupune că a aşezat către fond în perpetuu efecte mobiliare 1), cînd acestea
sînt întărite cu gips, var sau ciment, sau când ele nu se pot scoate fără a se strica sau deteriora,
sau fără a strica sau deteriora partea fondului către care sînt aşezate.
Oglinzile unui apartament se presupun aşezate în perpetuu, cînd parchetul pe care ele stau este
una cu boaseria 2) camerei.
Aceasta se aplică şi la tablouri şi alte ornamente.
Statuile sînt imobile cînd ele sînt aşezate înadins; chiar cînd ele s-ar putea scoate fără fractură
sau deteriorare (c. civ. 468, 1325, 1750, 1824).
_____________
1) Lucruri mobile.
2) Lemnăria care îmbracă pereţii interiori ai unei încăperi.
Art. 470.
Urloaiele sau ţevile ce servesc pentru conducerea apelor la un fond de pămînt, sau la vreo
casă, sînt imobile şi fac parte din proprietăţile la care servesc (c. civ. 462).
Art. 471.
Sînt imobile prin obiectul la care se aplică: uzufructul lucrurilor imobile, servituţile; acţiunile
care tind a revendica un imobil (c. civ. 462, 517, 565, 576, 1750).
Capitolul II
Despre mobile
Art. 472.
Bunurile sînt mobile prin natura lor, sau prin determinarea legii (c. civ. 461, 465 alin. 11, 466,
473-474, 482-488, 504-516, 718, 772, 773, 783, 827, 894, 911, 918, 972, 995, 1316, 1587,
1593, 1685, 1718, 1721, 1726-1736, 1751, 1909).
Art. 473.
Sînt mobile prin natura lor, corpurile care se pot transporta de la un loc la altul, atît acele care
se mişcă de sine precum sînt animalele, precum şi cele care nu se pot strămuta din loc decît
prin o putere străină, precum sînt lucrurile neînsufleţite (c. civ. 472).
Art. 474.
Sînt mobile prin determinarea legii, obligaţiile şi acţiunile care au de obiect sume exigibile sau
efecte mobiliare 1), acţiunile sau interesele în companii de finanţe, de comerţ sau de industrie,
chiar şi cînd capitalul acestor companii constă în imobile.
Aceste acţiuni sau interese se socot ca mobile numai în privinţa fiecărui din asociaţi şi pe cît
timp ţine asociaţia.
Sînt asemenea mobile prin determinarea legii, veniturile perpetue sau pe viaţă asupra statului
sau asupra particularilor (c. civ. 472, 1639 urm.).
____________
1) Lucruri mobile.
Capitolul III
Despre bunuri în raportul lor cu cei ce le posedă
Art. 475.
Oricine poate dispune liber de bunurile ce sînt ale lui, cu modificările stabilite de legi.
Bunurile care nu sînt ale particularilor sînt administrate şi nu pot fi înstrăinate decît după
regulile şi formele prescrise anume pentru ele (c. civ. 480 şi urm., 1296, 1306, 1706, 1801 şi
urm., 1845).
_____________
* Norme speciale cu privire la dreptul de dispoziţie asupra bunurilor care nu formează obiectul proprietăţii
socialiste sînt stabilite prin:
- Codul familiei - Legea nr. 4/1953, B.Of. nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în B.Of. nr. 13 din 18 aprilie 1956,
cu modificările ulterioare (art. 35);
- Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe şi vînzarea de locuinţe din fondul de stat către
populaţie - B.Of. nr. 46 din 31 martie 1973, republicată în B.Of. nr. 121 din 31 decembrie 1980 (art. 5, 46-50, 52);
- Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale - B.Of. nr. 135 din 1
noiembrie 1974, cu modificările ulterioare (art. 30, 31, 32, 34);
- Legea nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar B.Of. nr. 138 din 5 noiembrie 1974 (art. 13 alin. 3 şi 4, art. 32-36,
44-50);
- Legea nr. 63/1974 a ocrotirii patrimoniului cultural naţional al Republicii Socialiste România - B.Of. nr. 137 din
2 noiembrie 1974, cu modificările ulterioare (art. 16, 18, 20 şi 22);
- Decretul prezidenţial nr. 53/1975 privind categoriile de bunuri culturale care nu fac parte din patrimoniul
cultural naţional şi criteriile de avizare de către Comisia Centrală de Stat a Patrimoniului Cultural Naţional pentru
trimiterea lor peste graniţă B.Of. nr. 33 din 4 aprilie 1975 (art. 3);
- Decretul nr. 472/1971 privind Fondul Arhivistic Naţional al Republicii Socialiste România - B.Of. nr. 164 din
30 decembrie 1971, republicat în B.Of. nr. 155 din 10 decembrie 1974 (art. 26, 28, 29, 48, 55);
- Decretul nr. 223/1974 privind reglementarea situaţiei unor bunuri - B. OF. nr. 152 din 6 decembrie 1974, cu
modificările ulterioare (art. 1-3);
- Legea nr. 4/1980 privind obligaţia cadrelor de conducere din activitatea economico-socială şi a altor activişti de
partid şi de stat de a declara bunurile de valoare, proprietate personală - B.Of. nr. 90 din 22 octombrie 1980 (art. 3
şi 4);
- Decretul nr. 841/1964 pentru reglementarea iesirii din indiviziune a statului - B.Of. nr. 1 din 3 ianuarie 1965
(art. 1-10); - Decretul nr. 443/1972 privind navigaţia civilă B.Of. nr. 132 din 23 noiembrie 1972, cu modificările
ulterioare (art. 12-14, 19-22, 72, 75-79);
- Codul aerian - Decretul nr. 516, B.Of. nr. 56 din 30 decembrie 1953; cu modificările ulterioare (art. 9 alin. 3 şi
4);
- Decretul nr. 321/1956 privind dreptul de autor B.Of. nr. 18 din 27 iunie 1956, cu modificările ulterioare (art. 3,
4, 6, 7, 8, 14, 16, 18, 37, 38);
- Decretul nr. 144/1958 privind reglementarea eliberării autorizaţiilor de construire, reparare şi desfiinţare a
construcţiilor, precum şi a celor referitoare la înstrăinările şi împărţelile terenurilor cu sau fără construcţii B.Of.
nr. 15 din 29 martie 1958, cu modificările ulterioare (art. 11 şi 12);
- Decretul nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor preţioase şi pietrelor preţioase
B.Of. nr. 8 din 17 iunie 1960 republicat în B.Of. nr. 56 din 17 mai 1972, cu modificările ulterioare (art. 1 alin. 1,
art. 9, 12, 13, 16, 18, 19 lit. a, art. 25, 26, 27);
- Decretul nr. 244/1978 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase - B.Of. nr. 63 din 15 iulie 1978
(art. 2 alin. 2, art. 4, 14-17, 19, 22, 23, 24, 27, 29-33);
- Decretul nr. 233/1974 privind unele drepturi şi obligaţii ale cetăţenilor români care realizează venituri în valută
B.Of. nr. 165 din 26 decembrie 1974, republicat în B.Of. nr. 81 din 11 octombrie 1980;
- Decretul nr. 189/1977 privind unele măsuri referitoare la încheierea actelor juridice cu caracter patrimonial de
către personalul din organele centrale şi locale de stat şi obşteşti, precum şi din alte instituţii de stat B.Of. nr. 54
din 28 iunie 1977;
- Decretul nr. 367/1971 privind regimul armelor muniţiilor şi materiilor explozive - B.Of. nr. 135 din 26
octombrie 1971, republicat în B.Of. nr. 21 din 8 martie 1976.
Art. 476.
Drumurile mari, drumurile mici şi uliţele care sînt în sarcina statului, fluviile şi rîurile
navigabile sau plutitoare, ţărmurile, adăugirile către mal şi locurile de unde s-a retras apa mării,
porturile naturale sau artificiale, malurile unde trag vasele şi îndeobşte toate părţile din
pămîntul României, care nu sînt proprietate particulară, sînt considerate ca dependinţe ale
domeniului public (c. civ. 478, 495 şi urm., 582, 646, 647, 1844).
_________
În urma transformărilor succesive ale structurii statului şi dreptului nostru nu mai există domeniu public şi privat,
ci numai fondul unic al proprietăţii socialiste de stat. A se vedea art. 6 din Constituţia Republicii Populare
Române din 1948 Legea nr. 114, M.Of. nr. 87 bis din 13 aprilie 1948; art. 7 din Constituţia Republicii Populare
Române din 1952 B.Of. nr. 1 din 27 septembrie 1952; art. 7 din Constituţia Republicii Socialiste România din
1965 - B.Of. nr. 1 din 21 august 1965, republicată în B.Of. nr. 167 din 27 decembrie 1974, cu modificările
ulterioare.
Art. 477.
Toate averile vacante şi fără stăpîni, precum şi ale persoanelor care mor fără moştenitori, sau
ale căror moşteniri sînt lepădate, sînt ale domeniului public **) (c. civ. 538, 616, 648, 652,
680, 696).
_________
1. Bunurile arătate în cuprinsul articolului 477 sînt proprietate de stat. A se vedea şi nota de la art. 476.
2. A se vedea şi:
- Decretul nr. 111/1951 privind reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără
moştenitori sau fără stăpîn, precum şi a unor bunuri care nu mai folosesc instituţiilor bugetare B.Of. nr. 81 din 27
iulie 1951 (art. 1 lit. d) şi Instrucţiunile Ministerului Finanţelor nr. 6491, B.Of. nr. 101 din 8 octombrie 1951;
- Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială - B.Of. nr. 2 din 22 ianuarie 1953, republicat în
B.Of. nr. 25 din 7 decembrie 1960.
Art. 478.
Porţile, zidurile, şanţurile, întăriturile pieţelor de război şi ale fortăreţelor fac şi ele parte din
domeniul public.
Aceste lucruri reintră în comerţ cînd nu mai servesc la uzul public (c. civ. 476, 647, 1844,
1845):
_________
1. Cu privire la “domeniul public” a se vedea nota de la art. 476.
2. Dispoziţia alin. 2 al art. 478 trebuie socotită implicit abrogată faţă de reglementarea legală în vigoare privitoare
la bunurile care sint proprietate de stat.
Art. 479.
Poate avea cineva asupra bunurilor, sau un drept de proprietate, sau un drept de folosinţă, sau
numai servitute (c. civ. 480 şi urm., 517 şi urm., 565 şi urm., 576 şi urm., 1720).
_________
1. Dreptul de folosinţă prevăzut de text se referă la uzufruct, uz, abitaţie drept de administrare directă sau drept de
folosinţă asupra unor bunuri proprietate de stat ori cooperatistă sau proprietate a persoanelor fizice.
2. Cu privire la dreptul de folosinţă asupra unor bunuri proprietate de stat constituit în favoarea unor organizaţii
cooperatiste sau a unor persoane fizice a se vedea:
- Decretul nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea statului - B.Of. nr. 26 din 23
septembrie 1955, cu modificările ulterioare;
- Decretul nr. 244/1955 privind reglementarea transmiterii unor bunuri imobile proprietatea statului către unităţile
cooperatiste - B Of. nr. 18 din 30 iunie 1955;
- Decretul nr. 444/1953 cu privire la transmiterea unor terenuri agricole rezerve de stat - în folosinţă veşnică unor
gospodării agricole colective şi în proprietatea unor ţărani muncitori cu pămînt puţin şi familii numeroase - B.Of.
nr. 43 din 28 octombrie 1953;
- Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe şi vînzarea de locuinţe din fondul de stat către
populaţie - B.Of. nr. 46 din 31 martie 1973, republicată în B.Of. nr. 121 din 31 decembrie 1980;
- Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale - B.Of. nr. 135 din 1
noiembrie 1974 cu modificările ulterioare (art. 30 alin. 3).
3. Cu privire la dreptul de folosinţă asupra unor bunuri proprietate cooperatistă constituit în favoarea unor
persoane fizice sau juridice a se vedea:
- Statutul cooperativei agricole de producţie, aprobat prin Decretul nr. 346, B.Of. nr. 105 din 4 octombrie 1977
(art. 4);
- Statutul asociaţiei economice intercooperatiste, aprobat prin Decretul nr. 346, B.Of. nr. 105 din 4 octombrie
1977 (art. 9 alin. 3).
4. Cu privire la dreptul de folosinţă constituit asupra unor bunuri proprietate a persoanelor fizice a se vedea:
- Legea nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar B.Of. nr. 138 din 5 noiembrie 1974 (art. 45).
5. Cu privire la dreptul de administrare directă a se vedea:
- Legea nr. 5/1978 cu privire la organizarea şi conducerea unităţilor socialiste de stat - B.Of. nr. 56 din 12 iulie
1978.
Titlul II
DESPRE PROPRIETATE
Art. 480.
Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv
şi absolut, însă în limitele determinate de lege (c. civ. 475, 479, 481 şi urm., 489 şi urm., 585,
586, 620 şi urm., 841 şi urm., 1001, 1002, 1306, 1310).
_________
1. Potrivit Constituţiei, proprietatea în Republica Socialistă România are următoarele forme: proprietatea
socialistă asupra mijloacelor de producţie care este fie proprietatea de stat asupra bunurilor aparţinînd întregului
popor, fie proprietatea cooperatistă - asupra bunurilor aparţinînd fiecărei organizaţii cooperatiste (art. 5, 6, 9 alin.
1, 2 şi 4, art. 10), anumite bunuri fiind exclusiv proprietate de stat (art. 7); proprietatea personală (art. 36 şi art. 9
alin. 3); proprietatea ţăranilor care nu se pot asocia în cooperative agricole de producţie asupra pămîntului pe care
îl lucrează ei înşişi şi familiile lor, asupra uneltelor folosite în acest scop şi asupra animalelor de muncă şi de
producţie (art. 11 alin. 1); proprietatea meşteşugarilor asupra atelierelor proprii (art. 11 alin. 2).
2. În conformitate cu reglementările în vigoare, proprietatea organizaţiilor obşteşti - altele decît cele cooperatiste -
este în principiu asimilată, sub raportul regimului juridic, cu proprietatea cooperatistă, iar proprietatea persoanelor
juridice - altele decît cele socialiste - cu proprietatea persoanelor fizice.
3. Cu privire la regimul juridic al unor bunuri proprietate de stat prevăzute în art. 7 din Constituţie a se vedea şi:
- Codul silvic - Legea nr. 3 B.Of. nr. 28 din 30 decembrie 1962, republicat în B.Of. nr. 22 din 8 februarie 1969, cu
modificările ulterioare;
- Legea nr. 4/1972 privind gospodărirea pădurilor aflate în administrarea directă a comunelor - B.Of. nr. 42 din
24 aprilie 1972;
- Legea nr. 8/1974 a apelor - B.Of. nr. 52 din 4 aprilie 1974 cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 13/1974 a drumurilor - B.Of. nr. 107 din 31 iulie 1974, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 12/1974 privind piscicultura şi pescuitul - B.Of. nr. 106 din 30 iulie 1974
- Legea nr. 26/1976 privind economia vînatului şi vînătoarea - B.Of. nr. 99 din 12 noiembrie 1976.
4. Cu privire la regimul juridic al proprietăţii cooperatiste a se vedea:
- Decretul nr. 133/1949 pentru organizarea cooperaţiei - B.Of. nr. 15 bis din 2 aprilie 1949, republicat în B.Of. nr.
74 din 5 iulie 1951 cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 14/1968 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei meşteşugăreşti - B.Of. nr. 64 din 15 mai 1968
şi Statutul Uniunilor Cooperativelor Meşteşugăreşti din Republica Socialistă România din 7-9 martie 1968,
republicat în B.Of. nr. 182, Partea a III-a din 15 noiembrie 1976 Legea nr. 6/1970 cu privire la organizarea şi
funcţionarea cooperaţiei de consum
- B.Of. nr. 80 din 10 iulie 1970 şi Statutul organizaţiilor cooperaţiei de consum din 9-10 aprilie 1970 - B.Of. nr.
42, Partea a III-a din 17 martie 1976;
- Statutul cooperativei agricole de producţie aprobat prin Decretul nr. 346, B.Of. nr. 105 din 4 octombrie 1977;
- Statutul uniunilor cooperativelor agricole de producţie, aprobat prin Decretul nr. 346, B.Of. nr. 105 din 4
octombrie 1977;
- Statutul-model al cooperativei meşteşugăreşti şi al cooperativei de invalizi din 7-9 martie 1968 republicat în
B.Of. nr. 182, Partea a III-a din 5 noiembrie 1976;
- Statutul asociaţiei economice intercooperatiste, aprobat prin Decretul nr. 346, B.Of. nr. 105 din 4 octombrie
1977.
5. Cu privire la formele de proprietate socialistă care au apărut în procesul de apropiere între proprietatea de stat
şi proprietatea cooperatistă a se vedea:
- Statutul cooperării şi asocierii cooperativelor agricole de producţie cu unităţi de stat sau ale cooperaţiei de
consum, aprobat prin Decretul nr. 346, B.Of. nr. 105 din 4 octombrie 1977;
- Statutul cooperării în producţie între întreprinderi industriale de stat şi cooperative meşteşugăreşti, aprobat prin
Decretul nr. 72, B.Of. nr. 20 din 16 martie 1978, cu modificările ulterioare;
- Decretul nr. 32/1980 cu privire la organizarea direcţiilor generale pentru agricultură şi industrie alimentară
judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi a consiliilor unice agroindustriale de stat şi cooperatiste - B.Of. nr.
9-10 din 1 februarie 1980, cu modificările ulterioare.
6. Cu privire la proprietatea producătorilor agricoli cu gospodării individuale din localităţile necooperativizate a
se vedea:
- Statutele asociaţiilor producătorilor agricoli cu gospodării individuale din localităţile necooperativizate; Statutul
asociaţiei crescătorilor de bovine şi ovine din localităţile necooperativizate; Statutul asociaţiei pomicultorilor din
localităţile necooperativizate, aprobate prin Decretul nr. 245, B.Of. nr. 59 din 13 iulie 1978.
Art. 481.
Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi
primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire (c. civ. 475, 480, 597, 616).
_________
Cu privire la dispoziţiile cuprinse în art. 481, a se vedea:
- Constituţia Republicii Socialiste România (art. 12);
- Decretul nr. 545/1958 privind reglementarea amplasării construcţiilor, precum şi a trecerii în proprietatea
statului a terenurilor şi construcţiilor necesare efectuării unor lucrări sau a unor acţiuni de interes de stat - B.Of.
nr. 41 din 30 decembrie 1958, cu modificările ulterioare (art. 5);
- Legea nr. 19/1968 cu privire la regimul juridic al terenurilor fără construcţii din perimetrul construibil al
municipiilor şi oraşelor - B.Of. nr. 81 din 24 iunie 1968;
- Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale - B.Of. nr. 135 din 1
noiembrie 1974, cu modificările ulterioare (art. 34);
- Legea nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar - B.Of. nr. 138 din 5 noiembrie 1974 (art. 45);
- Legea nr. 63/1974 a ocrotirii patrimoniului cultural naţional al Republicii Socialiste România - B.Of. nr. 137 din
2 noiembrie 1974, cu modificările ulterioare (art. 16 alin. 2);
- Decretul nr. 76/1950 pentru producerea, transportul, distribuţia şi vînzarea energiei electrice - B.Of. nr. 31 din
31 martie 1950, cu modificările ulterioare (art. 23);
- Decretul nr. 467/1979 privind evaluarea construcţiilor, terenurilor şi plantaţiilor ce se preiau, cu plată, în
proprietatea statului prin expropriere sau în alte cazuri prevăzute de lege - B.Of. nr. 3 din 4 ianuarie 1980;
- Legea nr. 10/1974 privind rechiziţiile - B.Of. nr. 54 din 6 aprilie 1974 (art. 19 lit. b).
Art. 482.
Proprietatea unui lucru mobil sau imobil dă drept asupra tot ce produce lucrul şi asupra tot ce
se uneşte, ca accesoriu, cu lucrul, într-un mod natural sau artificial. Acest drept se numeşte:
drept de accesiune (c. civ. 480, 483 şi urm., 629, 645, 903 şi urm., 1324 şi urm., 1396, 1750,
1777, 1824).
Capitolul I Despre dreptul de accesiune asupra celor produse de lucru
Capitolul II Despre dreptul de accesiune asupra celor unite şi încorporate cu lucrul
Capitolul I
Despre dreptul de accesiune asupra celor produse de lucru
Art. 483.
Fructele naturale sau industriale ale pămîntului, fructele civile, sporul animalelor (prăsila), se
cuvin proprietarului în puterea dreptului de accesiune (c. civ. 483, 484; 522 şi urm., 1730 pct.
1).
Art. 484.
Fructele produse din vreun lucru nu se cuvin proprietarului, decît cu îndatorire din parte-i de a
plăti semănăturile, arăturile şi munca pusă de alţii (c. civ. 483, 494, 524, 552, 997).
Art. 485.
Posesorul nu cîştigă proprietatea fructelor decît cînd posedă cu bună-credinţă; la cazul
contrariu, el este dator de a înapoia productele, împreună cu lucrul, proprietarului care-l
revendică (c. civ. 486, 487, 494, 522, 523, 525, 994 şi urm., 1090, 1846 şi urm., 1898, 1909).
Art. 486.
Posesorul este de bună-credinţă cînd posedă ca proprietar în puterea unui titlu translativ de
proprietate, ale cărui viciuri nu-i sint cunoscute (c. civ. 485, 487, 494, 995, 997, 1854 şi urm.,
1858, 1890, 1894, 1898).
Art. 487.
El încetează de a fi cu bună-credinţă din momentul cînd aceste viciuri îi sînt cunoscute (c. civ.
486, 994).
Capitolul II
Despre dreptul de accesiune asupra celor unite şi încorporate cu lucrul
Art. 488.
Tot ce se uneşte şi se încorporează cu lucrul se cuvine proprietarului lucrului potrivit regulilor
statornicite mai jos (c. civ. 482, 489 şi urm., 903, 1325).
Secţiunea I Despre dreptul de accesiune relativ la lucrurile imobile
Secţiunea II Despre dreptul de accesiune relativ la lucrurile mişcătoare
Secţiunea I
Despre dreptul de accesiune relativ la lucrurile imobile
Art. 489.
Proprietatea pămîntului cuprinde în sine proprietatea suprafeţei şi a suprafeţei lui (c. civ. 480,
490 şi urm., 579, 607 şi urm., 610, 612, 613, 620).
_________
Potrivit art. 7 din Constituţie, bogăţiile de orice natură ale subsolului constituie proprietate de stat.
Art. 490.
Proprietarul poate face asupra pămîntului toate plantaţiile şi clădirile ce găseşte de cuviinţă,
afară de excepţiile statornicite la capul 1), care tratează despre servituţi (c. civ. 480, 489, 492,
576 şi urm., 607 şi urm., 1776).
_________
1) Lemnăria care îmbracă pereţii interiori ai unei încăperi.
Art. 491.
Proprietarul poate face sub faţa pămîntului toate construcţiile şi săpăturile ce găseşte de
cuviinţă, şi trage din ele toate foloasele ce acestea ar produce, afară de modificările prescrise de
legi şi regulamente privitoare la mine, precum şi de legile şi regulamentele poliţieneşti (c. civ.
480, 489, 490, 492, 538, 607 şi urm., 610, 612, 613, 620).
_________
1. A se vedea, de asemenea, nota de la art. 489.
2. Termenii “legile şi regulamentele poliţieneşti” nu mai corespund cu dispoziţiile legale în vigoare.
Art. 492.
Orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pămînt sau asupra pămîntului, sînt prezumate a fi
făcute de către proprietarul acelui pămînt cu cheltuiala sa şi că sînt ale lui, pînă ce se dovedeşte
din contra (c. civ. 463, 489, 493, 1202).
Art. 493.
Proprietarul pămîntului care a făcut construcţii, plantaţii şi lucrări, cu materiale străine, este
dator să plătească valoarea materialelor. El mai poate fi osîndit, după împrejurări, pentru o
asemenea urmare şi la plata de daune-interese. Dar proprietarul materialelor n-are drept a le
ridica (c. civ. 492, 494, 499, 515, 998, 999, 1084, 1909).
_________
Dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 493 nu pot aduce atingere regulilor speciale care asigură ocrotirea
proprietăţii socialiste de stat.
Art. 494.
Dacă plantaţiile, construcţiile şi lucrările au fost făcute de către o a treia persoană cu
materialele ei, proprietarul pămîntului are dreptul de a le ţine pentru dînsul, sau de a îndatora
pe acea persoană să le ridice.
Dacă proprietarul pămîntului cere ridicarea plantaţiilor şi a construcţiilor, ridicarea va urma cu
cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese
pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului.
Dacă proprietarul voieşte a păstra pentru dînsul acele plantaţii şi clădiri, el este dator a plăti
valoarea materialelor şi preţul muncii, fără ca să se ia în consideraţie sporirea valorii fondului,
ocazionată prin facerea unor asemenea plantaţii şi construcţii. Cu toate acestea, dacă plantaţiile,
clădirile şi operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credinţă, proprietarul
pămîntului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantaţii, clădiri şi lucrări, dar va avea dreptul
sau de a înapoia valoarea materialelor şi preţul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu
aceea a creşterii valorii fondului (c. civ. 766, 771, 997, 1076, 1084).
_________
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 493.
Art. 495.
Creşterile de pămînt ce se fac succesiv şi pe nesimţite la malurile fluviului şi ale rîurilor se
anumesc aluviune. Eluviunea este în folosul proprietarului riveran, cînd e vorba de un fluviu
sau rîu navigabil, plutitor sau neplutitor, cu îndatorire însă pentru proprietar de a lăsa, pe
pămîntul său, drumul trebuitor pentru conducerea vaselor (c. civ. 476 şi urm., 482, 488, 496 şi
urm., 587).
_________
1. Potrivit art. 7 din Constituţie, apele, fără distincţie, constituie proprietate de stat; în consecinţă, dreptul
proprietarului riveran - prevăzut de art. 495, cu privire la aluviune - nu mai poate fi recunoscut, în prezent, întrucît
ar aduce atingere regulilor care asigură ocrotirea proprietăţii socialiste de stat.
2. A se vedea şi Legea nr. 8/1974 a apelor - B.Of. nr. 52 din 4 aprilie 1974, cu modificările ulterioare.
Art. 496.
Tot ale proprietarului riveran sînt şi pămînturile lăsate de apele curgătoare, cînd ele se retrag
pe nesimţite de la unul din ţărmuri şi se îndreaptă către celălalt ţărm; proprietarul ţărmului de
unde apa s-a retras profită de aluviune, fără ca proprietarul ţărmului opus să poată reclama
pămîntul cel pierdut.
Acest drept nu are loc în privirea pămînturilor părăsite de apa mării (c. civ. 476, 495).
_________
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 495.
Art. 497.
Aluviunea nu are loc în privirea lacurilor, heleşteelor şi a iazurilor; proprietarul lor conservă
totdeauna pămîntul acoperit de apă, cînd ea este la înălţimea scurgerii heleşteului, iazului, chiar
dacă cîtimea apei ar scădea în urmă; şi viceversa, proprietarul iazului nu cîştigă nici un drept
asupra pămîntului riveran ce se acoperă de apa iazului cînd urmează vărsături extraordinare (c.
civ. 495, 1847).
_________
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 493.
Art. 498.
Dacă un fluviu sau rîu, navigabil sau nu, rupe deodată o parte mare, şi care se poate
recunoaşte, de pămînt, şi o lipeşte la pămîntul unui alt proprietar, acea parte rămîne a cui a fost
pămîntul de la care s-a rupt; însă dacă se va reclama în termen de un an (c. civ. 476, 495,
1894).
_________
Termenul de un an, înăuntrul căruia art. 498 mărgineşte dreptul de a reclama, nu poate fi socotit aplicabil în cazul
în care pămîntul constituie proprietate de stat. A se vedea în acest sens nota de la art. 1844.
Art. 499.
Insulele şi prundurile, care se formează în albia fluviilor şi a rîurilor navigabile sau plutitoare,
sînt ale statului, dacă nu i se opune titlu sau prescripţie (c. civ. 476).
_________
1. Prescripţia achizitivă nu poate fi opusă în ce priveşte bunurile care constituie proprietate de stat. A se vedea în
acest sens şi nota de la art. 1844.
2. A se vedea şi nota de la art. 495.
Art. 500.
Insulele şi prundurile, care se formează în rîurile nenavigabile şi neplutitoare, sînt ale
proprietarului ţărmului pe care ele s-au format; dacă insula formată trece peste jumătatea rîului,
atunci fiecare proprietar riveran are dreptul de proprietate asupra părţii de insulă ce se întinde
spre el, pornind de la jumătatea rîului.
_________
Art. 500 poate fi socotit implicit abrogat, întrucît toate apele, fără distincţie, constituie proprietate de stat (art. 7
din Constituţie) şi, ca atare, în toate cazurile, urmează să se facă aplicarea art. 499.
Art. 501.
Dacă un rîu sau fluviu, formîndu-şi un braţ nou, taie şi înconjoară pămîntul unui proprietar
riveran, şi face prin acest chip o insulă, proprietarul nu pierde pămîntul ce s-a transformat în
insulă, chiar dacă el s-a făcut de un fluviu sau de un rîu navigabil sau plutitor (c. civ. 476, 499).
_________
A se vedea nota de la art. 495.
Art. 502.
Dacă un fluviu sau un rîu îşi face un nou curs părăsind vechea sa albie, această albie se
împarte între proprietarii mărginari.ndac-o
_________
* Art. 502 poate fi socotit implicit abrogat faţă de dispoziţiile art. 7 din Constituţie, care prevăd că apele
constituie proprietate de stat.
Art. 503.
Orice animale sau zburătoare sălbatice trec în cuprinsul nostru se fac ale noastre, pe cît timp
rămîn la noi, afară numai dacă asemenea trecere s-a ocazionat prin fraude sau prin artificii (c.
civ. 468, 998, 1898).
_________
1. A se vedea, de asemenea, nota de la art. 493.
2. A se vedea şi Legea nr. 26/1976 privind economia vînatului şi vînătoarea B.Of. nr. 99 din 12 noiembrie 1976.
Secţiunea II
Despre dreptul de accesiune relativ la lucrurile mişcătoare 1)
_____________
1) A se vedea nota de la art. 493.
Art. 504.
Dacă două lucruri a doi deosebiţi stăpîni s-au unit împreună încît amîndouă formează un
singur tot, dar se pot despărţi şi conserva fiecare în parte după despărţire, atunci totul format
este al proprietarului lucrului care constituie partea principală, rămînînd el dator a plăti celuilalt
proprietar preţul lucrului ce a fost unit cu principalul (c. civ. 473, 505 şi urm.).
Art. 505.
Este principal acela din două lucruri, pentru uzul sau pentru ornamentul, pentru completarea
cărui a servit unirea celuilalt lucru (c. civ. 504, 506, 508 şi urm., 511 şi urm.).
Art. 506.
Cînd însă lucrul unit este mult mai de preţ decît lucrul principal, şi cînd el s-a unit fără ştirea
proprietarului, acesta poate cere despărţirea şi restituirea lucrului unit, chiar dacă ar rezulta din
despărţire oarecare vătămare lucrului către care el a fost unit (c. civ. 504 şi urm., 728).
Art. 507.
Dacă din cele două lucruri unite pentru a forma un singur tot, nici unul nu poate fi privit ca
accesoriu al celuilalt, atunci acela este considerat ca principal care va fi mai mare în valoare.
Dacă valoarea ambelor lucruri ar fi mai tot aceeaşi, atunci lucrul cel mai mare în volum va fi
considerat ca principal (c. civ. 504 şi urm., 511, 512).
Art. 508.
Dacă un meşter sau altcineva a întrebuinţat materia care nu era a sa şi a făcut un lucru nou;
atunci proprietarul materiei întrebuinţate are dreptul de a reclama lucrul format din ea, plătind
preţul muncii, atît cînd acel obiect ar putea cît şi cînd el n-ar putea reveni în starea primitivă (c.
civ. 484, 509 şi urm., 514, 515, 997, 1478).
Art. 509.
Dacă însă manopera ar fi atît de importantă încît ar întrece cu mult valoarea materiei
întrebuinţate, atunci munca lucrătorului va fi considerată ca parte principală, şi lucrătorul va
avea dreptul de a reţine lucrul format, plătind proprietarului preţul materiei (c. civ. 508, 514 şi
urm., 1478).
Art. 510.
Cînd cineva a întrebuinţat în parte materia care era a sa, şi în parte materia străină, pentru a
forma un lucru nou, fără ca nici o parte din materie să-şi fi pierdut cu totul fiinţa, şi dacă acele
materii nu se mai pot despărţi fără vătămare sau pagubă, atunci lucrul format se cuvine ambilor
proprietari, celui dintîi în proporţie cu materia ce era a sa, şi celuilalt în proporţie cu materia sa
şi cu preţul muncii sale (c. civ. 506 şi urm., 511 şi urm., 728, 1388 şi urm.).
Art. 511.
Cînd un lucru s-a format din amestecarea mai multor materii cu diferiţi stăpîni din care nici
una nu poate fi considerată ca materie principală, atunci proprietarul, în neştiinţa cărui a urmat
amestecarea, poate cere desfacerea lor, dacă ea este cu putinţă a se desface.
Dacă materiile amestecate nu se mai pot despărţi fără vătămare sau pagubă, atunci lucrul
format se cuvine tuturor stăpînilor, fiecărui însă în proporţie cu cîtimea, calitatea şi valoarea
materiilor lui, întrebuinţate la facerea acelui lucru (c. civ. 512 şi urm., 728 şi urm., 1388 şi
urm.).
Art. 512.
Dacă materia unui din proprietari ar covîrşi pe cealaltă materie prin valoare şi cantitate, atunci
proprietarul materiei mai cu preţ va putea cere lucrul format prin amestecare, plătind însă
celuilalt proprietar preţul materiei sale (c. civ. 505 şi urm., 511, 513 şi urm.).
Art. 513.
Cînd lucrul format rămîne comun între proprietarii materiilor din care s-a format, atunci lucrul
se va vinde prin licitaţie şi preţul se va împărţi (c. civ. 506 şi urm., 510, 511, 728, 1388 şi
urm.).
Art. 514.
În toate cazurile în care proprietarul materiei întrebuinţate fără ştirea lui la formarea unui lucru
nou este în drept de a reclama lucrul format, el are şi voia de a cere în loc de lucrul format o
materie de aceeaşi natură, cîtime, greutate, mărime şi calitate, sau valoarea aceleiaşi materii (c.
civ. 504 şi urm., 508 şi urm., 515).
Art. 515.
Cei care vor fi întrebuinţat materii străine, fără ştirea proprietarului lor, vor putea după
împrejurări fi osîndiţi şi la plată de daune-interese, şi aceasta fără prejudiciul urmăririlor prin
canal extraordinar 1) (c. civ. 506 şi urm., 998, 999, 1084).
_____________
1) Acţiune penală.
Art. 516.
Principiile regulilor de mai sus vor servi judecătorilor şi în deciziunea cazurilor analoge cu
cele precedente (c. civ. 3, 504-515).
Titlul III
DESPRE UZUFRUCT, DESPRE UZ ŞI DESPRE ABITAŢIUNE 1)
_____________
1) Dreptul de uzufruct, dreptul de uz şi dreptul de abitaţie sînt incompatibile cu dreptul de proprietate socialistă,
acest drept nefiind susceptibil în nici un fel de dezmembrare. În schimb, statul, o organizaţie cooperatistă sau
altfel de organizaţii obşteşti pot dobîndi astfel de dezmembrăminte asupra bunurilor proprietate a persoanelor
fizice. Tot astfel statul poate dobindi asemenea drepturi reale asupra bunurilor proprietate cooperatistă sau
proprietate a organizaţiilor obşteşti, altele decît cele cooperatiste.
Terenurile cu sau fără construcţii nu pot constitui obiectul vreunui dezmembrămînt - a se vedea Legea nr.
59/1974 cu privire ia fondul funciar - B. Of. nr. 138 din 5 noiembrie 1974.
Capitolul I Despre uzufruct
Capitolul II Despre uz şi abitaţiune
Capitolul I
Despre uzufruct
Art. 517.
Uzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sînt proprietatea altuia, întocmai
ca însuşi proprietarul lor, însă cu îndatorirea de a le conserva substanţa (c. civ. 479, 480, 518 şi
urm., 540 şi urm., 557 şi urm., 804, 844, 1750, 1824).
Art. 518.
Uzufructul se stabileşte prin lege sau prin voinţa omului (c. civ. 517, 519, 805, 844, 1801,
1846, 1890, 1895 şi urm.).
_________
Prin abrogarea art. 285, 338, 684 şi 1242 din C. civ., au fost desfiinţate drepturile de uzufruct legal statornicite de
Codul civil, şi anume dreptul de uzufruct legal al părinţilor asupra bunurilor copiilor, dreptul soţului asupra
bunurilor dotale şi dreptul văduvei fără avere în moştenirea bărbatului ei.
Art. 519.
Uzufructul se poate stabili sau pur, sau cu termen, sau cu condiţie (c. civ. 557, 560, 1004 şi
urm., 1017, 1019, 1022 şi urm., 1295).
Art. 520.
Uzufructul se poate stabili pe tot felul de bunuri mobile şi imobile (c. civ. 462 şi urm., 472 şi
urm., 526 şi urm., 1295, 1750 pct. 2).
Secţiunea I Despre drepturile uzufructuarului
Secţiunea II Despre obligaţiile uzufructuarului
Secţiunea III Despre stingerea uzufructului
Secţiunea I
Despre drepturile uzufructuarului
Art. 521.
Uzufructuarul are drept de a se bucura de tot felul de fructe ce poate produce obiectul asupra
căruia are uzufruct, fie naturale, fie industriale, fie civile (c. civ. 517, 522 şi urm., 544).
Art. 522.
Fructele naturale sînt acelea ce pămîntul produce de la sine; producţia şi prăsila (sporul
animalelor) sînt asemenea fructe naturale. Fructele industriale ale unui fond sînt acelea ce se
dobîndesc prin cultură (c. civ. 483 şi urm., 524 şi urm., 555, 556).
Art. 523.
Fructele civile sînt chiriile caselor, dobînzile sumelor exigibile, venitul rentelor; arendele intră
în clasa fructelor civile (c. civ. 525, 527, 542, 543, 994, 1411, 1587, 1589, 1639 şi urm., 1730
pct. 1, 1907).
_________
* Cu privire la arendă a se vedea nota de la art. 457.
Art. 524.
Fructele naturale şi industriale, neculese în momentul cînd se deschide dreptul de uzufruct,
sînt ale uzufructuarului. Acelea ce se găsesc în aceeaşi stare cînd se sfîrşeşte dreptul de
uzufruct sînt ale proprietarului, fără de a putea pretinde unul de la altul despăgubire de
cheltuielile urmate pentru arături şi semănături. Drepturile colonului parţiar 1) ce vor fi existat
la începutul, sau la finele uzufructului, nu pot fi vătămate de dispoziţia precedentă (c. civ. 465,
484, 522, 534).
_________
1) Dijmaş.
Art. 525.
Fructele civile se socotesc dobîndite zi cu zi, şi se cuvin uzufructuarului, în proporţie cu durata
uzufructului său. Această regulă se aplică la arenzi şi la chiriile caselor şi la alte fructe civile (c.
civ. 523, 527, 542, 543, 994, 1411, 1413, 1586, 1587, 1639 şi urm., 1907).
_________
* Cu privire la arenzi a se vedea nota de la art. 467.
Art. 526.
Dacă uzufructul cuprinde lucruri cu care nu se poate cineva servi fără a le consuma, precum
bani, grîne, băuturi, uzufructuarul are dreptul de a dispune de ele, însă cu îndatorire de a le
înapoia în aceeaşi cantitate, calitate şi valoare, sau preţul, la sfîrşitul uzufructului (c. civ. 521,
557 şi urm.).
Art. 527.
Uzufructul unei rente pe viaţă dă uzufructuarului pe durata uzufructului său, dreptul de a
percepe veniturile, fără de a fi obligat la nici un fel de restituire (c. civ. 521, 523, 1639 şi urm.).
Art. 528.
Dacă uzufructul cuprinde lucruri care, fără a se consuma îndată, se strică după vreme prin
întrebuinţarea lor, precum rufele, mobilele casei, uzufructuarul are dreptul de a se sluji de
dînsele pentru întrebuinţarea la care ele sînt destinate, şi nu este obligat de a le înapoia la
sfîrşitul uzufructului, decît în starea ce se vor afla, însă nestricate din dol sau culpă (c. civ. 517,
534, 543, 555, 556, 998, 1102, 1156).
Art. 529.
Dacă uzufructul cuprinde păduri destinate de proprietarul lor la tăieri periodice, uzufructuarul
este dator a păstra ordinea şi cîtimea tăierii, în conformitate cu regulile stabilite de proprietar,
sau cu uzul locului, fără a putea pretinde vreo despăgubire nici uzufructuarul, nici moştenitorii
săi, pentru părţile lăsate netăiate în timpul uzufructului său.
Arborii care se pot scoate dintr-un seminariu de pomi 1), fără degradarea acestuia nu vor face
parte din uzufruct, decit cu îndatorire, pentru uzufructuar, de a se conforma, obiceiului local în
privirea înlocuirii lor (c. civ. 466, 524, 530 şi urm.).
_________
1) Pepiniere.
1. Potrivit art. 7 din Constituţie, pădurile constituie proprietate de stat.
2. A se vedea şi
- Codul silvic - Legea nr. 3, B.Of. nr. 28 din 30 decembrie 1962, republicat în B.Of. nr. 22 din 8 februarie 1969,
cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 4/1972 privind gospodărirea pădurilor aflate în administrarea directă a comunelor - B.Of. nr. 42 din
24 aprilie 1972.
Art. 530.
Uzufructuarul se mai bucură, conformîndu-se cu epocile şi uzul vechi al proprietarului, de
părţile de păduri înalte care au fost puse în tăiere regulată, sau că aceste tăieri se fac periodic pe
o întindere de pămînt determinată, sau că se fac numai de o cîtime oarecare de arbori aleşi pe
toată suprafaţa domeniului (c. civ. 529, 531 şi urm.).
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 529.
Art. 531.
În toate celelalte cazuri, uzufructuarul nu se poate atinge de arbori înalţi; va putea însă
întrebuinţa, spre a face reparaţiile la care este obligat, arborii dezrădăcinaţi sau sfărîmaţi din
accidente; poate chiar a tăia pentru acest sfîrşit arborii trebuincioşi, cu îndatorire însă a constata
în fiinţa proprietarului această trebuinţă (c. civ. 529 şi urm., 532 şi urm., 545, 546).
Art. 532.
Uzufructuarul poate lua din păduri araci pentru vii, poate asemenea lua de pe pomi producte
anuale sau, periodice, însă toate acestea după obiceiul locului şi al proprietarului (c. civ. 524,
529, 531).
_________
A se vedea, de asemenea, nota de la art. 529.
Art. 533.
Pomii roditori care se usucă şi chiar acei ce sînt dezrădăcinaţi sau dărîmaţi din accidente se
cuvin uzufructuarului, cu îndatorire de a-i înlocui prin alţii (c. civ. 529 alin. 11, 531).
Art. 534.
Uzufructuarul se poate bucura el însuşi, sau închiria altuia, sau ceda exerciţiul dreptului său.
De va închiria, urmează a se conforma pentru epocile cînd se preînnoiesc contractele şi pentru
durata lor, regulilor întocmite pentru bărbat, în privinţa averii femeii sale la titlul Despre
contractul de căsătorie (c. civ. 523, 542, 1413, 1824 pct. 2).
_________
1. Dispoziţiile din titlul “Despre contractul de căsătorie”, la care se referă art. 534, sînt art. 1268 şi 1269 C. civ.
în prezent abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a
Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - B.Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1994, cu modificările
ulterioare.
2. Închirierea suprafeţelor de locuit se face potrivit Legii nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ şi
reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi, B.Of. nr. 47 din 31 martie 1973, republicată în B.Of. nr.
122 din 31 decembrie 1980.
3. În privinţa arendurilor, a se vedea nota de la art. 467.
Art. 535.
Uzufructuarul se foloseşte de adăugirile făcute prin aluviune la obiectul asupra căruia are
uzufruct (c. civ. 495 şi urm.).
Art. 536.
El se foloseşte de drepturile de servitute şi în genere de toate drepturile de care se poate folosi
proprietarul, şi se foloseşte întocmai ca însuşi proprietarul (c. civ. 517, 554, 576 şi urm., 639).
Art. 537.
Uzufructuarul se foloseşte asemenea întocmai ca proprietarul de minele, pietrăriile şi
nisipurile ce sînt în exploatare la deschiderea dreptului de uzufruct.
Dacă însă se atinge de o exploatare, care nu s-ar putea face fără o concesiune, uzufructuarul
nu se va putea bucura de ea fără a dobîndi mai întîi învoirea guvernului.
_________
* Dispoziţiile art. 537 nu mai sînt aplicabile, întrucît potrivit art. 7 din Constituţie, bogăţiile de orice natură ale
subsolului constituie proprietate de stat.
Art. 538.
Uzufructuarul n-are nici un drept asupra minelor şi pietrăriilor nedeschise încă, nici asupra
nisipurilor a căror exploatare nu e încă începută, nici asupra comorii care s-ar putea găsi în
cursul uzufructului său.
Art. 539.
Proprietarul nu poate prin faptul său nici cu orice chip vătăma drepturile uzufructuarului.
Uzufructuarul nu poate, la încetarea uzufructului, cere vreo despăgubire pentru îmbunătăţirile
ce ar pretinde că a făcut, chiar cînd printr-însele ar fi sporit valoarea lucrului. El sau
moştenitorii săi pot însă ridica oglinzi, tablouri şi alte ornamente, pe care le-ar fi aşezat, cu
îndatorire de a restabili localul în starea ce a fost mai înainte (c. civ. 469, 494, 998, 999).
Secţiunea II
Despre obligaţiile uzufructuarului
Art. 540.
Uzufructuarul ia lucrurile în starea în care se află; el însă nu poate intra în folosinţa lor, decît
după ce va face în prezenţa proprietarului, sau după ce-l va chema formal, inventarul lucrurilor
mişcătoare şi constatarea stării în care se vor afla cele nemişcătoare, supuse uzufructului (c.
civ. 462 şi urm., 472 şi urm., 536, 1432).
Art. 541.
Este dator a da cauţiune că se va folosi ca un bun părinte de familie, de nu va fi scutit prin
actul constitutiv al uzufructului; cu toate acestea taţii, mamele ce vor avea uzufructul legal al
averii copiilor lor, vînzătorul sau donatorul care şi-au rezervat uzufructul, nu sînt obligaţi a da
cauţiune (c. civ. 540, 1080, 1652 şi urm., 1675 şi urm.).
_________
* Prin abrogarea art. 338 C. civ., dreptul de uzufruct legal al părinţilor asupra bunurilor copiilor a fost desfiinţat.
Art. 542.
Dacă uzufructuarul nu găseşte cauţiune, nemişcătoarele se dau cu arendă, sumele de bani
cuprinse în uzufruct se pun la dobîndă, productele se vînd şi preţul lor se pune asemenea la
dobîndă; dobînzile acestor sume şi preţul arendelor se cuvin uzufructuarului (c. civ. 525, 543,
544, 1411 şi urm., 1587 şi urm.).
_________
* Cu privire la arendă a se vedea nota de la art. 467.
Art. 543.
În lipsă de cauţiune din partea uzufructuarului, proprietarul poate cere ca mobilele supuse
periciunii prin întrebuinţare să se vîndă spre a se pune preţul la dobîndă, şi uzufructuarul se
foloseşte de dobînzi în cursul uzufructului; cu toate acestea uzufructuarul va putea cere şi
judecătorii vor putea ordona, după împrejurări, ca o parte din lucrurile mişcătoare necesare
pentru propriile sale trebuinţe să i se lase sub simpla sa depunere de jurămînt şi cu îndatorire
de a le preda la curmarea uzufructului (c. civ. 528, 542).
Art. 544.
Întîrzierea de a da cauţiune nu ridică uzufructuarului dreptul de a se folosi de fructele la care
el avea drept; ele i se cuvin din momentul de cînd s-a deschis uzufructul (c. civ. 517, 524, 525,
542, 543).
Art. 545.
Uzufructuarul nu este obligat decît la reparaţiile de întreţinere. Reparaţiile cele mari rămîn în
sarcina proprietarului, afară numai dacă acestea s-ar fi cauzat din lipsa reparaţiilor de
întreţinere de la deschiderea uzufructului, în care caz uzufructuarul este obligat a le face şi pe
acestea (c. civ. 517, 531, 540, 546 şi urm., 558, 998, 999, 1447 şi urm.).
Art. 546.
Reparaţiile cele mari sînt acele ale zidurilor celor mari şi ale boltelor, restabilirea grinzilor şi
acoperişului întreg, acelea ale zăgazelor şi ale zidurilor de sprijinire şi de împrejmuire în total;
toate celelalte reparaţii sînt de întreţinere (c. civ. 531, 545, 547).
Art. 547.
Nici proprietarul, nici uzufructuarul nu sînt obligaţi a reclădi ceea ce a căzut de vechime sau
s-a distruit 1) din caz fortuit (c. civ. 539, 540, 546, 557, 563 şi urm., 1083).
Art. 548.
Uzufructuarul este obligat, în cursul folosinţei sale, la toate sarcinile anuale ale fondului,
precum contribuţiile şi altele ce după obicei sînt considerate ca sarcini ale fructelor (c. civ.
545).
Art. 549.
În privinţa sarcinilor ce pot fi impuse pe proprietate, în cursul uzufructului, proprietarul şi
uzufructuarul contribuie după modul următor: proprietarul este obligat a le plăti şi
uzufructuarul a-i răspunde dobînzile, iar dacă uzufructuarul le-a plătit, el are dreptul a cere
capetele 2), plătite de la proprietar, la expirarea uzufructului (c. civ. 550, 552, 557 şi urm.,
1589).
Art. 550.
Acel ce cîştigă cu titlu gratuit un uzufruct universal, sau cu titlu universal, este dator a achita
în proporţie cu folosinţa sa şi fără nici un drept de repetiţiune, legatele, pensiile alimentare şi
veniturile rentelor perpetue sau pe viaţă care privesc asupra patrimoniului (c. civ. 844 şi urm.,
888 şi urm., 894 şi urm., 902 şi urm., 1639).
Art. 551.
Uzufructuarul cu titlu particular nu se obligă la plata datoriilor pentru care fondul este
ipotecat şi, de va fi silit să le plătească, are acţiune în contra proprietarului (c. civ. 899 şi urm.,
905, 991, 1746 şi urm., 1790 şi urm.).
Art. 552.
Uzufructuarul fie universal, fie cu titlu universal, trebuie să contribuie împreună cu
proprietarul la plata datoriilor după cum urmează: se preţuieşte valoarea fondului supus
uzufructului, se defige 3) în urmă cîtimea cu care urmează a contribui la plata datoriilor în
proporţie cu valoarea zisului fond. Dacă uzufructuarul voieşte să avanseze suma pentru care
trebuie fondul să contribuie, capitalul i se înapoiază la sfîrşitul uzufructului fără nici o
dobîndă. Iar de nu va voi uzufructuarul a face acest avans, proprietarul poate, după a sa voinţă,
sau să plătească dînsul acea sumă, şi atunci uzufructuarul îi plăteşte dobînzile în tot cursul
uzufructului, sau să pună în vînzare o parte din averea supusă uzufructului pînă se va dobîndi
un preţ analog sumei datorite (c. civ. 775, 893, 896).
Art. 553.
Uzufructuarul e dator a plăti numai cheltuielile proceselor ce privesc folosinţa şi celelalte
condamnaţiuni la care procesele arătate pot da naştere.
Art. 554.
Dacă în cursul uzufructului, o a treia persoană face vreo uzurpare asupra fondului, sau vreo
altă încercare spre a călca drepturile proprietarului, uzufructuarul este ţinut a-l denunţa
proprietarului, căci la din contră uzufructuarul rămîne răspunzător pentru toate daunele ce ar
putea rezulta pentru proprietar, precum ar fi răspunzător pentru orice stricăciune s-ar face de el
însuşi.
Art. 555.
Dacă uzufructul are de obiect un animal şi dacă acesta va pieri fără culpa uzufructuarului, el
nu este obligat a da proprietarului alt animal în loc, nici de a-i plăti preţul.
Art. 556.
Dacă turma pe care un uzufruct a fost constituit, din întîmplare sau din boală, va pieri cu totul
şi fără culpa uzufructiarului, acesta nu este obligat decît a-i da seama de piei sau de valoarea
lor:
Dacă turma nu va pieri cu totul, uzufructuarul este dator de-a înlocui numărul vitelor pierdute,
prin vitele ce dă sporul.
_____________
1) Distrus.
2) Capitalul.
3) Se stabileşte.
Secţiunea III
Despre stingerea uzufructului
Art. 557.
Uzufructul se stinge prin moartea uzufructuarului, prin expirarea termenului pentru care
uzufructul a fost acordat, prin consolidarea sau întrunirea asupra aceleiaşi persoane a ambelor
calităţi de proprietar şi de uzufructuar;
- prin neuzul dreptului de uzufruct în curs de 30 ani;
- prin totala desfiinţare a lucrului asupra cărui uzufructul era constituit (c. civ. 969, 1154,
1156, 1890).
Art. 558.
Uzufructul poate înceta asemenea prin abuzul ce face uzufructuarul de folosinţa sa, sau
aducînd stricăciuni fondului, sau lăsîndu-l să se degradeze din lipsă de întreţinere. Creditorii
uzufructuarului pot interveni în contestaţiile pornite în contră-i pentru conservarea drepturilor
lor; ei pot propune repararea degradărilor făcute şi a da garanţii pentru viitor.
Judecătorii pot, după gravitatea împrejurărilor, sau a hotărî stingerea uzufructului, sau a lăsa
pe proprietar să se bucure de fructele obiectului supus la uzufruct, cu îndatorire de a plăti pe
fiecare an uzufructuarului sau celor ce prezintă drepturile sale o sumă hotărîtă pînă în ziua
cînd uzufructul urma să înceteze (c. civ. 545, 974).
Art. 559.
Uzufructul care nu e acordat particularilor nu poate trece peste 30 de ani.
Art. 560.
Uzufructul constituit pînă ce o altă persoană va ajunge la o vîrstă hotărîtă, ţine pînă la acea
epocă, chiar de ar muri zisa persoană înaintea vîrstei hotărîte.
Art. 561.
Vînzarea lucrului supus la uzufruct nu aduce nici o schimbare dreptului uzufructuarului; el
continuă a se folosi de uzufructul său, de nu a renunţat la dînsul în mod formal.
Art. 562.
Creditorii uzufructuarului pot să ceară a se anula renunţarea făcută în paguba lor (c. civ. 975,
976).
Art. 563.
Dacă o parte numai a lucrului supus la uzufruct s-a distruit1, uzufructul se păstrează asupra
părţii rămase (c. civ. 1156).
Art. 564.
De va fi uzufructul constituit numai asupra unei clădiri, şi această clădire va arde sau se va
distruge din altă întîmplare, sau se va dărîma de vechime, uzufructuarul nu va avea drept a se
folosi de pămîntul pe care a fost clădirea, nici de materialurile rămase. Dacă uzufructul s-ar
afla constituit asupra unui domeniu din care făcea parte şi clădirea, uzufructuarul se va folosi
de pămînt (c. civ. 1156).
___________
1) Distrus.
2) Distruge.
Capitolul II
Despre uz şi abitaţiune
Art. 565.
Drepturile de uz şi de abitaţiune se stabilesc şi se pierd în acelaşi chip ca şi uzufructul.
Art. 566.
Ca şi în cazul de uzufruct, nu se poate folosi cineva de aceste drepturi, fără a da mai întîi
cauţiune şi fără a face inventar (c. civ. 540 şi urm.).
_________
* Sotul supravieţuitor nu este obligat să dea cauţiune pentru exercitarea dreptului de abitaţiune ce i se cuvine în
temeiul art. 4 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - M.Of. nr. 133 din 10
iunie 1944.
Art. 567.
Uzuarul şi cel ce are dreptul de abitaţiune trebuie să se folosească de ele ca un bun părinte de
familie.
Art. 568.
Drepturile de uz şi de abitaţiune se regulează prin titlul care le-a înfiinţat şi primesc după
cuprinderea lui mai multă sau mai puţină întindere.
Art. 569.
Dacă titlul nu se explică asupra întinderii acestor drepturi, ele se regulează precum urmează.
Art. 570.
Cel ce are uzul unui loc nu poate pretinde mai multe fructe din acest loc decît se cuvine
pentru trebuinţele sale şi ale familiei sale.
Poate pretinde şi pentru trebuinţele copiilor ce va avea în urma constituirii dreptului de uz.
Art. 571.
Uzuarul nu poate ceda nici închiria dreptul său altuia (c. civ. 534, 573).
Art. 572.
Cel ce are un drept de abitaţiune pe o casă poate şedea într-însa cu familia sa, chiar de n-ar fi
fost însurat la epoca cînd i s-a dat acest drept.
Cel ce are dreptul de abitaţiune poate încheia partea casei ce nu locuieşte.
_________
* În ce priveşte dreptul de abitaţiune al solului supravieţuitor, a se vedea art. 4 alin. 2 al Legii nr. 319/1944
pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor M.Of. nr. 133 din 10 iunie 1944, potrivit căruia soţul
supravieţuitor nu va fi obligat să dea cauţiunea prevăzută de art. 566 din Codul civil. Dreptul de abitaţie nu va
putea fi cedat sau închiriat, chiar şi în cazul prevăzut de art. 572 alin. 2 C. civ.
Art. 573.
Dreptul de abitaţiune nu poate fi nici cesionat, nici închiriat, afară de excepţia adusă la art.
572 (c. civ. 534, 571).
Art. 574.
Dacă uzuarul absoarbe toate fructele fondului, sau dacă ocupă toată casa, e dator să facă
cheltuielile de cultură, reparaţiile de întreţinere şi să plătească contribuţiile ca şi uzufructuarul.
Dacă nu ia decît o parte din fructe sau dacă nu ocupă decît o parte din casă, el contribuie în
proporţie cu lucrul de care se foloseşte (c. civ. 545 şi urm.).
Art. 575.
Uzul pădurilor se va regula prin legi particulare.
* A se vedea nota de la art. 529.
Titlul IV
DESPRE SERVITUŢI
Art. 576.
Servitutea este o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil avînd
un alt stăpîn.
Art. 577.
Servituţile izvorăsc sau din situaţia naturală a locurilor, sau din obligaţia impusă de lege, sau
din convenţia dintre proprietari (c. civ. 578, 586 şi urm., 620 şi urm.).
Capitolul I Despre servituţi ce se nasc din situaţia locurilor
Capitolul II Despre servituţile stabilite de lege
Capitolul III Despre servituţile stabilite prin faptul omului
Capitolul I
Despre servituţi ce se nasc din situaţia locurilor 1)
_____________
1) Servituţile reglementate în acest capitol sînt în realitate un mod de determinare a însuşi conţinutului
dreptului de proprietate şi a limitelor de exercitare a acestui drept.
Art. 578.
Locurile inferioare sînt supuse a primi apele ce curg fireşte din locurile superioare, fără ca
mîna omului să fi contribuit la aceasta.
Proprietarul inferior nu poate ridica stavili ca să oprească această scurgere.
Proprietarul superior nu poate face nici o lucrare spre agravarea servituţii fondului inferior.
Art. 579.
Cel ce are un izvor pe proprietatea sa poate face orice întrebuinţare cu dînsul; fără însă a
vătăma dreptul ce proprietarul fondului inferior are dobîndit sau prin vreun titlu sau prin
prescripţie asupra acelui izvor.
_____________
1. Prescripţia achizitivă nu poate fi opusă în ce priveşte bunurile care constituie proprietate de stat. A se vedea în
acest sens şi nota de la art. 1844.
2. A se vedea, de asemenea, Legea nr. 8/1974 a apelor - B.Of. nr. 52 din 4 aprilie 1974, cu modificările
ulterioare.
Art. 580.
În acest caz, prescripţia nu se poate dobîndi decît prin o folosinţă neîntreruptă în timp de 30
de ani, socotiti din ziua cînd proprietarul fondului inferior a făcut şi a săvîrşit lucrări aparente
destinate a înlesni trecerea şi scurgerea apei în proprietatea sa.
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 579.
Art. 581.
Proprietarul izvorului nu-i poate schimba cursul cînd izvorul dă apa trebuincioasă locuitorilor
unei comune, unui sat sau unui cătun.
_________
* Potrivit art. 7 din Constituţie, apele constituie proprietate de stat.
Art. 582.
Acela, a cărui proprietate este pe marginea unei ape curgătoare, afară de apele care sînt
declarate dependente de domeniul public prin art. 476 la titlul Despre distincţiunea bunurilor,
poate lua apă pentru irigaţia proprietăţilor sale, fără însă a o abate de tot.
Acela prin al cărui fond trece apa o poate chiar întrebuinţa în toată întinderea prin care ar avea
curgere, cu îndatorire numai a-i lăsa cursul firesc la ieşirea din proprietatea sa.
_________
1. A se vedea Legea nr. 8/1974 a apelor - B.Of. nr. 52 din 4 aprilie 1974, cu modificările ulterioare.
2. A se vedea, de asemenea, nota de la art. 581.
Art. 583.
De se ridică vreo contestaţie între proprietarii cărora aceste ape pot fi trebuincioase,
tribunalele1, la darea hotărîrii, sînt datoare să caute a împăca interesul agriculturii cu respectul
cuvenit proprietăţii, observînd întotdeauna regulamentele particulare şi locale asupra curgerii
şi uzului apelor.
_________
1. A se vedea notele de la art. 582.
2. A se vedea şi:
- Legea nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar - B.Of. nr. 138 din 5 noiembrie 1974;
- Legea nr. 7/1974 cu privire la realizarea, exploatarea, întreţinerea şi finanţarea amenajărilor de irigaţii şi a
celorlalte lucrări de îmbunătăţiri funciare - B.Of. nr. 51 din 3 aprilie 1974, republicată în B.Of. nr. 62 din 14 iunie
1975.
Art. 584.
Orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite cu a sa;
cheltuielile grăniţuirii se vor face pe jumătate.
Art. 585.
Tot proprietarul îşi poate îngrădi proprietatea, afară de excepţia ce se face la art. 616.
____________
1) Instanţele.
Capitolul II
Despre servituţile stabilite de lege 1)
____________
1) Servituţile reglementate în acest capitol sînt în realitate un mod de determinare a însuşi conţinutului dreptului
de proprietate şi a limitelor de exercitare a acestui drept.
Art. 586.
Servituţile stabilite de lege au de obiect utilitatea publică, sau a comunelor, ori aceea a
particularilor.
_________
1. Cu privire la termenul “comună” a se vedea Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului
Republicii Socialiste România - B.Of. nr. 17-18 din 17 februarie 1968, republicată în B.Of. nr. 163-165 din 20
decembrie 1968, cu modificările ulterioare.
2. Cu privire la art. 586 a se vedea şi:
- Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale - B.Of. nr. 135 din 1
noiembrie 1974, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar - B.Of. nr. 138 din 5 noiembrie 1974;
- Legea nr. 7/1974 cu privire la realizarea, exploatarea, întreţinerea şi finanţarea amenajărilor de irigaţii şi a
celorlalte lucrări de imbunătăţiri funciare - B.Of. nr. 51 din 3 aprilie 1974, republicată în B.Of. nr. 62 din 14 iunie
1975;
- Legea nr. 8/1974 a apelor - B.Of. nr. 52 din 4 aprilie 1974, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 13/1974 a drumurilor - B.Of. nr. 107 din 31 iulie 1974, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 37/1975 privind sistematizarea, proiectarea şi realizarea arterelor de circulaţie în localităţile urbane şi
rurale - B.Of. nr. 123 din 26 noiembrie 1975, republicată în B.Of. nr. 82 din 6 septembrie 1978;
- Legea nr. 43/1970 pentru stabilirea normelor privind proiectarea, construirea şi modernizarea drumurilor - B.
Of. nr. 136 din 27 decembrie 1975;
- Legea nr. 9/1973 privind protecţia mediului înconjurător - B.Of. nr. 91 din 23 iunie 1973, cu modificările
ulterioare;
- Legea nr. 8/1971 pentru organizarea, administrarea şi folosirea pajiştilor, loturilor zootehnice şi semincere,
precum şi a staţiunilor comunale de montă B.Of. nr. 51 din 29 aprilie 1971, cu modificările ulterioare;
- Decretul nr. 76/1950 pentru producerea, transportul, distribuţia şi vînzarea energiei electrice - B.Of. nr. 31 din
31 martie 1950, cu modificările ulterioare;
- Decretul nr. 443/1972 privind navigaţia civilă - B.Of. nr. 132 din 23 noiembrie 1972, cu modificările ulterioare;
- Codul aerian - Decretul nr. 516, B.Of. nr. 56 din 30 decembrie 1953, cu modificările ulterioare.
Art. 587.
Acele stabilite pentru utilitatea publică sau comanuală au de obiectat cărarea sau poteca pe
lîngă marginea rîurilor navigabile sau flotabile, construcţia sau reparaţia drumurilor, sau alte
lucrări, publice sau comunale.
Tot ce priveşte acest fel de servituţi se determină de către legile sau regulamentele particulare
1).
_________
* A se vedea nota de la art. 586.
1) Dispoziţii normative speciale.
Art. 588.
Legea supune pe proprietari la osebite obligaţii unul către altul, fără chiar să existe vreo
convenţie între dînşii.
Art. 589.
Parte din aceste obligaţii e regulată de către legile asupra poliţiei rurale.
Celelalte sînt relative la zidul sau la şanţul comun între vecini, la cazul cînd se poate înălţa un
contrazid, la privirea asupra proprietăţii vecinului, la scurgerea streşinilor, la drumul de
trecere.
_________
* Legea asupra poliţiei rurale din 25 decembrie 1868, la care se referă art. 589, a fost abrogată prin Legea din 22
martie 1937 privitoare la organizarea şi încurajarea agriculturii.
Secţiunea I Despre zidul şi şanţul în comun
Secţiunea II Despre distanţa şi lucrările intermediare cerute pentru oarecare construcţii
Secţiunea III Despre vederea în proprietatea vecinului
Secţiunea IV Despre picătura streşinilor
Secţiunea V Despre dreptul de trecere
Secţiunea I
Despre zidul şi şanţul în comun
Art. 590.
În oraşe şi la ţară 1), orice zid care serveşte de despărţire între clădiri sau între curte şi grădină,
şi între ograde la ţară, se socoteşte comun dacă nu există titlu sau semn care ar proba
contrariul.
______________
1) A se vedea Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România -
B.Of. nr. 17-18 din 17 februarie 1968 republicată în B.Of. nr. 163-165 din 20 decembrie 1968, cu modificările
ulterioare.
Art. 591.
Este semn de necomunitate cînd culmea zidului este dreaptă şi perpendiculară despre peretele
de o parte, iar despre cealaltă parte înfăţişează un plan înclinat; în acest caz zidul se presupune
că aparţine exclusiv proprietarului despre care există planul înclinat.
Art. 592.
Reparaţia şi reclădirea zidului comun sînt în sarcina tuturor devălmaşilor, şi în proporţie cu
dreptul fiecăruia.
Art. 593.
Cu toate acestea, fiecare coproprietar al unui zid comun poate fi apărat de a contribui la
reparaţii şi reclădiri, renunţînd la dreptul său, dacă însă zidul comun nu ar sprijini vreo clădire
a sa.
Art. 594.
Fiecare coproprietar poate să zidească în contra unui zid comun şi să bage grinzi sau legături
în toată grosimea zidului, lăsînd 54 milimetri despre vecin, fără prejudiciul dreptului ce are
vecinul ca să scurteze acele grinzi pînă în jumătatea zidului, în caz cînd şi el ar voi a pune
grinzi tot în acele locuri, sau a lipi un coş (c. civ. 599, 610, 611).
Art. 595.
Orice coproprietar poate să înalţe zidul comun dar e dator a face singur cheltuiala înălţării,
reparaţiile de întreţinere pentru partea înălţată şi totodată păgubirile pentru sarcina cauzată
zidului comun în proporţie cu înălţimea.
Art. 596.
Dacă zidul comun nu e în stare a purta greutatea înălţării, cel ce vrea să-l înalţe e dator a-l
face din întreg din temelie, cu cheltuiala sa, şi orice adaos în grosime să-l facă pe locul său.
Art. 597.
Vecinul care n-a contribuit la înălţare poate cîştiga dreptul de comunitate, plătind cheltuiala
pe jumătate, precum şi preţul pe jumătate al locului ce s-ar fi întrebuinţat pentru îngroşarea
zidului.
_________
* Dispoziţia cu caracter general a art. 597 nu poate fi socotită aplicabilă cu privire la bunurile care formează
obiectul proprietăţii socialiste de stat, întrucît transmiterea proprietăţii acestor bunuri se poate săvîrşi numai
potrivit dispoziţiilor anume prevăzute de legile speciale. A se vedea în acest sens şi nota de la art. 1844.
Art. 598.
Orice vecin al unui zid poate să-l facă comun, în parte sau tot, plătind stăpînului zidului
jumătate din valoarea sa, sau jumătate din valoarea părţii ce vrea să facă comună, precum şi
jumătate din valoarea locului pe care este clădit zidul.
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 597.
Art. 599.
Unul din vecini nu poate găuri zidul comun, nici să alăture sau să sprijine de dînsul vreo
lucrare, fără consimţămîntul celuilalt.
În caz de împotrivire, el nu poate face aceasta fără a regula mai întîi prin experţi mijloacele
necesare pentru ca acea lucrare să nu vatăme drepturile celuilalt.
Art. 600.
Fiecare poate în oraşe şi suburbii a îndatora pe vecinul său, a contribui la clădirea şi repararea
îngrădirii ce desparte casele, curţile şi grădinile lor; înălţimea îngrădirii se va hotărî după
regulamentele particulare 1), sau după obiceiul obştesc şi în lipsă de regulamente şi de obicei,
înălţimea zidului va fi de cel puţin doi metri, socotindu-se şi coama.
____________
1) Dispoziţii normative speciale.
Art. 601.
Cînd se reclădeşte un zid comun sau o casă, toate servituţile active şi pasive se perpetuă în
privirea noului zid sau a noii case, fără a se putea însă îngreuna, dacă reclădirea s-a făcut mai
înainte de împlinirea prescripţiei (c. civ. 636 şi urm.).
Art. 602.
Toate şanţurile între două proprietăţi se socotesc comune de nu va fi titlu sau semn contrariu.
Art. 603.
Este semn de necomunitate cînd pămîntul e înălţat sau aruncat numai de o parte a şanţului.
Art. 604.
Şanţul se socoteşte a fi exclusiv al acelui în partea căruia pămîntul e aruncat.
Art. 605.
Şanţul comun trebuie întreţinut cu cheltuiala comună.
Art. 606.
Orice gard ce desparte două proprietăţi se socoteşte comun, afară dacă numai una singură din
două proprietăţi va fi îngrădită, sau de nu va fi un titlu sau posesiune îndestulătoare care să
constate din contră.
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 597.
Art. 607.
Nu e iertat a sădi arbori care cresc înalţi decît în depărtarea hotărîtă de regulamentele
particulare 1) sau de obiceiurile constante şi recunoscute şi în lipsă de regulamente şi de
obiceiuri, în depărtare de doi metri, de la linia despărţitoare a celor două proprietăţi pentru
arborii înalţi şi de o jumătate metru pentru celelalte plantaţii şi garduri vii.
_________
1) Dispoziţii normative speciale.
A se vedea:
- Legea nr. 11/1974 a pomiculturii - B.Of. nr. 103 din 29 iulie 1974;
- Legea nr. 28/1976 privind organizarea producţiei de legume şi cartofi, precum şi valorificarea legumelor,
cartofilor şi fructelor - B.Of. nr. 120 din 31 decembrie 1976 cu modificările ulterioare.
Art. 608.
Vecinul poate cere ca arborii şi gardurile vii puşi la o distanţă mai mică să se scoată.
Acela pe a cărui proprietate se întind crăcile arborilor vecinului poate să-l îndatoreze a le tăia.
Dacă rădăcinile se întind pe pămîntul său are drept a le tăia singur.
_________
* A se vedea nota de la art. 607.
Art. 609.
Arborii ce se află în gardul comun sînt comuni ca şi gardul şi fiecare din ambii proprietari e în
drept a cere să-i taie.
Secţiunea II
Despre distanţa şi lucrările intermediare cerute pentru oarecare construcţii.
Art. 610.
Cel ce face un puţ sau o privată lîngă un zid fie comun sau nu; cel ce vrea să clădească un
cămin sau o vatră; o fierărie; un cuptor sau o sobă, să-i alăture un ocol de vite, sau cel ce vrea
săi puie lîngă zid un magazin 1) de sare, sau grămezi de materii corozive; e îndatorat să lase
depărtarea prescrisă de regulamente 2) şi obiceiuri particulare asupra unor asemenea obiecte,
sau să facă lucrările prescrise de aceleaşi legi, şi regulamente 2) spre a nu aduce vătămare
vecinului.
_________
Cu privire la executarea construcţiilor, a se vedea:
- Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale - B.Of. nr. 135 din 1
noiembrie 1974, cu modificările ulterioare;
- Decretul nr. 144/1958 privind reglementarea eliberării autorizaţiilor de construire, reparare şi desfiinţare a
construcţiilor, precum şi a celor referitoare la înstrăinările şi împărţelile terenurilor cu sau fără construcţii
- B.Of. nr. 15 din 29 martie 1958, cu modificările ulterioare;
- Decretul nr. 11/1976 privind regimul de înălţime a clădirilor de locuit B.Of. nr. 4 din 29 ianuarie 1976;
- Decretul nr. 545/1958 privind reglementarea amplasării construcţiilor, precum şi a trecerii în proprietatea
statului a terenurilor şi construcţiilor necesare efectuării unor lucrări sau a unor acţiuni de interes de stat - B.Of.
nr. 41 din 30 decembrie 1958, cu modificările ulterioare:
- Legea nr. 37/1975 privind sistematizarea, proiectarea şi realizarea arterelor de circulaţie în localităţile urbane şi
rurale - B.Of. nr. 123 din 26 noiembrie 1975 republicată în B.Of. nr. 82 din 6 septembrie 1978;
- Legea nr. 43/1975 pentru stabilirea normelor privind proiectarea, construirea şi modernizarea drumurilor B.Of.
nr. 136 din 27 decembrie 1975;
- Legea nr. 13/1974 a drumurilor - B.Of. nr. 107 din 31 iulie 1974, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe şi vînzarea de locuinţe din fondul de stat către
populaţie - B.Of. nr. 46 din 31 martie 1973; republicată în B.Of. nr. 121 din 31 decembrie 1980;
- Decretul nr. 102/1975 privind aprobarea amplasării şi executării construcţiilor de orice fel în zona funcţională
turistică a litoralului românesc al Mării Negre - B.Of. nr. 90 din 11 august 1975.
1) Depozit.
2) Dispoziţii normative speciale.
Secţiunea III
Despre vederea în proprietatea vecinului 1)
Art. 611.
Unul din vecini nu poate face, fără consimţămîntul celuilalt, nici într-un chip, fereastră sau
deschidere într-un zid comun.
Art. 612.
Nimeni nu poate avea vedere sau ferestre spre vedere; nici balcoane sau alte asemenea asupra
proprietăţii îngrădite sau neîngrădite a vecinului său, de nu va fi o distanţă de 19 decimetri
între zidul pe care se deschid aceste vederi şi proprietatea vecină.
Art. 613.
Nimeni nu poate avea vederi pieziş pe proprietatea vecinului de nu va fi o distanţă de şase
decimetri.
Art. 614.
Distanţa de care este vorba în cele două articole precedente se socoteşte de la faţa zidului, pe
care s-a deschis vederea, şi, de vor fi balcoane sau alte asemenea, de la linia lor cea dinafară,
pînă la linia de despărţire a celor două proprietăţi.
Secţiunea IV
Despre picătura streşinilor
Art. 615.
Tot proprietarul este dator a-şi face streaşina casei sale astfel încît apele din ploi să se scurgă
pe terenul său, sau pe uliţe, iar nu pe locul vecinului său.
_________
* A se vedea nota de la art. 610.
Secţiunea V
Despre dreptul de trecere
Art. 616.
Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieşire la calea publică, poate reclama
o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în
proporţie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
_________
* A se vedea nota de la art. 610.
Art. 617.
Trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să
iasă la drum.
Art. 618.
Cu toate acestea trebuie a se alege trecerea prin locul ce ar pricinui o mai puţină pagubă acelui
pe al cărui loc trecerea urmează a fi deschisă.
Art. 619.
Acţiunea de despăgubire în cazul prevăzut prin art. 616 este prescriptibilă; iar trecerea trebuie
să urmeze după prescripţie, deşi acţiunea de indemnitate nu s-ar mai putea admite.
Capitolul III
Despre servituţile stabilite prin faptul omului
Secţiunea I Despre osebite jeluri de servituţi ce se pot stabili asupra bunurilor
Secţiunea II Despre modul cu care se stabilesc servituţile
Secţiunea III Despre drepturile proprietarului fondului cărui se cuvine servitutea
Secţiunea IV Despre modul stingerii servituţilor
Secţiunea I
Despre osebite jeluri de servituţi ce se pot stabili asupra bunurilor
Art. 620.
Este iertat proprietarilor a stabili pe proprietăţile lor, sau în folosul proprietăţilor lor, orice
servitute vor găsi de cuviinţă, pe cît timp aceste servituţi nu vor impune persoanei
proprietarului fondului servient 1) obligaţia unui fapt personal, şi pe cît timp aceste servituţi nu
vor fi contrarii ordinii publice.
Uzul şi întinderea servituţilor stabilite astfel se regulează prin titlul ce le constituie, şi în lipsă
de titlu, după regulile următoare (c. civ. 5, 623 şi urm., 969).
________
1) Supus servituţii.
Art. 621.
Servituţile sînt stabilite sau în folosul clădirilor, sau în folosul pămîntului. Cele de felul dintîi
se numesc urbane, chiar cînd clădirile pentru care servituţile sînt instituite se vor afla nu numai
în oraş, dar şi la ţară; cele de al doilea fel se numesc rurale.
_________
* A se vedea şi Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale - B.Of. nr.
135 din 1 noiembrie 1974, cu modificările ulterioare; Legea nr. 59/1974 cu privIre la fondul funciar - B.Of. nr.
138 din 15 noiembrie 1974:
Art. 622.
Servituţile sînt sau continue sau necontinue.
Servituţile continue sînt acelea al căror exerciţiu este sau poate fi continuu, fără să aibă
trebuinţă de faptul actual al omului; astfel sînt apăducele 1), scursurile apelor, ferestrele şi
altele asemenea. Servituţile necontinue sînt acelea care au trebuinţă de faptul actual al omului
spre a fi exercitate, astfel este dreptul de trecere, de a lua apă din fîntînă, de a paşte vite şi alte
asemenea.
Servituţile sînt aparente sau neaparente. Servituţile aparente sînt acelea care se cunosc prin
lucrări exterioare, precum: o uşă, o fereastră, o apăducere 2); servituţile neaparente sînt acelea
ce n-au semn exterior de existenţa lor, precum spre exemplu, prohibiţiunea de a zidi pe un
fond, sau de a nu zidi decît pînă la o înălţime determinată.
Secţiunea II
Despre modul cu care se stabilesc servituţile
Art. 623.
Servituţile continue şi aparente se dobîndesc prin titlu sau prin posesiune de 30 ani (c. civ.
622, 1846 şi urm., 1890).
_________
1. Prescripţia achizitivă nu poate fi opusă în ceea ce priveşte bunurile care constituie proprietate de stat. A se
vedea în acest sens şi nota de la art. 1844.
2. Cu privire la ocrotirea servituţilor continue şi aparente, a se vedea Codul de procedură civilă, art. 674 şi urm.
Art. 624.
Servituţile, continue neaparente şi servituţile necontinue şi neaparente nu se pot stabili decît
prin titluri(c. civ. 622, 628, 1846 şi urm.).
Art. 625.
Destinaţiunea proprietarului ţine loc de titlu în privinţa servituţilor continue şi aparente (c.
civ. 622).
Art. 626.
Nu poate fi destinaţiune a proprietarului decît numai cînd se va dovedi că cele două fonduri
acum despărţite au fost averea aceluiaşi proprietar, şi că printr-însul s-au pus lucrurile în starea
din care a rezultat servitutea.
Art. 627.
Dacă proprietarul a două proprietăţi, între care există un semn văzut de servitute, înstrăinează
una din proprietăţi, fără ca contractul să conţină nici a convenţie atingătoare de servitute, ea
urmează de a exista într-un mod activ sau pasiv în favoarea fondului înstrăinat, sau asupra
fondului înstrăinat (c. civ. 1349):
Art. 628.
Titlul constitutiv al servituţii, în privinţa servituţilor ce nu se pot dobîndi prin prescripţie, nu
poate fi înlocuit decît prin un titlu de recunoaştere a servituţii şi dat din partea proprietarului
locului aservit (c. civ. 1189).
Art. 629.
Cînd se stabileşte o servitute se înţelege că se acordă totdeodată şi toate mijloacele spre
întrebuinţarea ei.
Astfel servitutea de a lua apă din fîntîna altuia trage cu sine şi dreptul de trecere.
_____________
1) Apeductele.
2) Apeduct.
Secţiunea III
Despre drepturile proprietarului fondului cărui se cuvine servitutea
Art. 630.
Acela cărui se cuvine o servitute are dreptul a face toate lucrările trebuincioase spre a se sluji
cu dînsa şi spre a o păstra.
Art. 631.
Aceste lucrări se fac cu cheltuiala sa, iar nu cu cheltuiala proprietarului fondului supus, afară
numai cînd se va stabili altfel în titlul de stabilire a servituţii.
Art. 632.
În cazul chiar unde proprietarul fondului supus este însărcinat prin titlu a face cu cheltuiala sa
lucrările trebuincioase pentru a se servi de servitute sau a o păstra, el poate totdeauna a se scuti
de această sarcină, lăsînd fondul supus în dispoziţia proprietarului fondului căruia se cuvine
servitutea.
Art. 633.
Dacă proprietatea pentru care s-a stabilit servitutea s-ar împărţi, servitutea rămîne tot aceeaşi
pentru fiecare parte, fără ca fondul supus să se îngreuneze. Astfel, de va fi un drept de trecere,
toţi devălmaşii vor fi îndatoraţi a-l exercita prin acelaşi loc.
Art. 634.
Proprietarul fondului supus servituţii nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuinţarea sau a
i-o îngreuna. Astfel nu poate schimba starea locurilor, nici strămuta exercitarea servituţii dintrun
loc într-altul, decît acela unde servitutea a fost din început stabilită. Cu toate acestea, dacă
acea stabilire primitivă a devenit mai împovărătoare proprietarului fondului supus, sau dacă îl
opreşte a-şi face pe dînsul reparaţii folositoare, va putea oferi proprietarului celuilalt fond un
loc ce ar avea aceeaşi înlesnire pentru exercitarea drepturilor sale, şi acesta nu va putea refuza.
Art. 635.
Însă şi acela ce are un drept de servitute nu-l poate întrebuinţa decît după cuprinderea titlului
său, fără a putea face nici în fondul supus servituţii, nici în fondul pentru care servitutea este
înfiinţată, vreo schimbare împovărătoare celui dintîi fond.
Secţiunea IV
Despre modul stingerii servituţilor
Art. 636.
Servituţile încetează cînd lucrurile se găsesc în astfel de stare, încît servitutea nu se mai poate
exercita.
Art. 637.
Ele renasc dacă lucrurile sînt restabilite într-un chip încît servituţile să se poată exercita, afară
numai de nu ar fi trecut un spaţiu de timp îndestulător spre a se putea presupune că s-a
desfiinţat servitutea, după cum se zice la art. 640 (c. civ. 1798).
_________
1. Prescripţia extinctivă nu poate fi invocată în ce priveşte drepturile reale principale, aparţinînd statului. A se
vedea în acest sens şi nota de la art. 1845.
Art. 638.
Orice servitute este stinsă, cînd fondul către care este datorită şi acela ce o datoreşte cad în
aceeaşi mînă (c. civ. 1154, 1798).
Art. 639.
Servitutea este stinsă prin neuz în curs de 30 ani (c. civ. 1890).
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 637.
Art. 640.
Aceşti treizeci de ani se numără după osebite feluri de servituţi, sau din ziua de cînd a încetat
de a se folosi de dînsa cînd este vorba de servituţi necontinue, sau din ziua de cînd s-a făcut un
act contrar servituţii continue.
Art. 641.
Modul servituţii se poate prescrie ca şi servitutea şi cu acelaşi chip.
Art. 642.
Dacă proprietatea în folosul cărei s-a stabilit servitutea este a mai multor coproprietari,
întrebuinţarea din partea unuia popreşte prescripţia în privinţa celorlalţi (c. civ. 1036).
_________
* Dispoziţia art. 642 este deopotrivă aplicabilă şi în cazul proprietăţii comune în devălmăşie.
Art. 643.
Dacă dintre coproprietari se găseşte unul în contra căruia prescripţia nu s-a putut aplica,
precum un minor, acela păstrează dreptul tuturor celorlalţi coproprietari (c. civ. 1876).
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 642.
CARTEA III
DESPRE DIFERITELE MODURI PRIN CARE SE DOBÎNDEŞTE PROPRIETATEA
Art. 644.
Proprietatea bunurilor se dobîndeşte şi se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenţie
şi prin tradiţiune (c. civ. 651 şi urm., 800 şi urm., 942 şi urm.).
_________
1. Transmiterea proprietăţii socialiste se poate efectua numai în conformitate cu dispoziţiile normative speciale.
2. Dreptul de proprietate asupra terenurilor nu se mai poate transmite între persoanele fizice prin acte juridice
după intrarea în vigoare a Legii nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale
B.Of. nr. 135 din 1 noiembrie 1974, cu modificările ulterioare (art. 30) şi a Legii nr. 59/1974 cu privire la fondul
funciar, - B.Of. nr. 138 din 5 noiembrie 1974 (art. 44).
Art. 645.
Proprietatea se mai dobîndeşte prin accesiune sau incorporaţiune, prin prescripţie, prin lege şi
prin ocupaţiune (c. civ. 482 şi urm., 1837 şi urm.).
_________
* Terenurile fiind scoase din circuitul civil prin Legile nr. 58 şi nr. 59/1974, dobîndirea proprietăţii asupra lor
prin prescripţie de către persoanele fizice nu mai este posibilă.
Art. 646.
Bunurile fără stăpîn sînt ale statului (c. civ. 477, 680).
Art. 647.
Sînt bunuri care nu aparţin nimănui şi al căror uz e comun tuturor. Legi de poliţie regulează
felul întrebuinţării lor.
Art. 648.
Facultatea de a vîna sau de a pescui este regulată prin legi particulare 1).
_________
1) Legi speciale.
A se vedea:
- Legea nr. 12/1974 privind piscicultura şi pescuitul B.Of. nr. 106 din 3 aprilie 1974;
- Legea nr. 26/1976 privind economia vînatului şi vînătoarea - B.Of. nr. 99 din 12 noiembrie 1976.
Art. 649.
Proprietatea unui tezaur este a acelui ce l-a găsit în propriul său fond; dacă tezaurul este găsit
în fond străin, se împarte pe din două între cel ce l-a descoperit şi între proprietarul fondului.
Tezaurul este orice lucru ascuns sau îngropat, pe care nimeni nu poate justifica că este
proprietar şi care este descoperit printr-un pur efect al hazardului (c. civ. 489, 490, 491).
_________
1. Dispoziţia art. 649 alin. 1 poate fi socotită inaplicabilă, întrucît bunurile asupra cărora nimeni nu poate stabili
că este proprietar sint ale statului. A se vedea în acest sens şi nota de la art. 477.
2. Potrivit art. 80 din Decretul nr. 443/1972 privind navigaţia civilă B.Of. nr. 132 din 23 noiembrie 1972 cu
modificările ulterioare, persoanele care predau în termen bunurile găsite în apele naţionale, pe plajă, ţărm sau
cheiuri au dreptul la o recompensă.
Titlul I Despre succesiuni
Titlul II Despre donaţiuni între vii şi despre testamente
Titlul III Despre contracte sau cunvenţii
Titlul IV Despre contractul de căsătorie şi despre drepturile respective ale soţilor
Titlul V Despre vinderi
Titlul VI Despre schimb
Titlul VII Despre contractul de locaţiune
Titlul VIII Despre contractul de societate
Titlul IX Despre mandat
Titlul X Despre comodat
Titlul XI Despre împrumut
Titlul XII Despre depozit şi despre sechestru
Titlul XIII Despre contractele aleatorii
Titlul XIV Despre fidejusiune (cauţiune)
Titlul XV Despre amanet
Titlul XVI Despre antichreză
Titlul XVII Despre tranzacţie
Titlul XVIII Despre privilegii şi ipoteci
Titlul XIX Despre expropriaţiunea silită
Titlul XX Despre prescripţie
Titlul I
DESPRE SUCCESIUNI
Art. 650.
Succesiunea se deferă sau prin lege, sau după voinţa omului, prin testament (c. civ. 651 şi
urm., 800 şi urm.).
_________
1. Terenurile de orice fel nu pot fi transmise decît prin mostenire legală (art. 30 din Legea nr. 58/1974 şi art. 44
din Legea nr. 59/1974).
2. Cu privire la transmiterea prin deces a depunerilor la C.E.C. a se vedea Statutul C.E.C. (pct. 19) adoptat prin
Decretul nr. 371/1958 privind organizarea şi funcţionarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni - B.Of. nr. 32 din
19 august 1958 cu modificările ulterioare.
3. Cu privire la transmiterea prin moştenire a drepturilor patrimoniale de autor a se vedea Decretul nr. 321/1956
privind dreptul de autor - B.Of. nr. 18 din 27 iunie 1956, cu modificările ulterioare.
Capitolul I Despre deschiderea succesiunilor
Capitolul II Despre calităţile cerute pentru a succede
Capitolul III Despre deosebite ordine de succesiune
Capitolul IV Despre succesiunile neregulate
Capitolul V Despre acceptarea şi repudierea moştenitorilor
Capitolul VI Despre împărţire şi despre raporturi
Capitolul I
Despre deschiderea succesiunilor
Art. 651.
Succesiunile se deschid prin moarte.
_________
* Procedura de deschidere a succesiunii este reglementată de Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura
succesorală notarială - B.Of. nr. 2 din 22 ianuarie 1953, republicat în B.Of. nr. 25 din 7 decembrie 1960.
Art. 652.
Legea regulează ordinea succesiunilor între moştenitorii legitimi.
Copiii naturali, în privinţa succesiunii mamei lor şi a colateralilor săi, sînt asimilaţi copiilor
legitimi şi viceversa: În lipsă de moştenitori legitimi sau naturali, bunurile se moştenesc de
soţul supravieţuitor. În lipsă de soţ, statul devine moştenitor (c. civ. 646, 659 şi urm., 679 şi
urm.).
_________
1. Distincţia pe care art. 652 o face, din punct de vedere al moştenirii, dintre copiii legitimi şi naturali a fost
înlăturată. Dispoziţiile Codului familiei (art. 63) prevăd că copilul din afara căsătoriei, a cărui filiaţie a fost
stabilită, are faţă de părinte şi rudele acestuia aceeaşi situaţie ca şi situaţia legală a unui copil din căsătorie. Astfel,
copiii din afara căsătoriei “copii naturali” în terminologia art. 652 sînt asimilaţi copiilor din căsătorie “moştenitori
legitimi”, potrivit denumirii folosite de acelaşi articol în privinţa moştenirii oricăruia dintre părinţi şi a rudelor
acestora, iar nu numai în privinţa succesiunii mamei.
2. Dispoziţia din alin. 2 al art. 652 privitoare la dreptul de moştenire al sotului supravieţuitor a fost abrogată
implicit prin Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravietuitor - M.Of. nr. 133 din 10 iunie
1944, iar ultima dispoziţie a alin. 2 referitoare la dreptul statului, a fost implicit abrogată prin Decretul nr. 73/1954
privind modificarea art. 680 şi 700 din Codul civil - B.Of. nr. 14 din 19 martie 1954.
Art. 653.
Descendenţii şi ascendenţii au de drept posesiunea succesiunii din momentul morţii
defunctului.
Ceilalţi moştenitori intră în posesiunea succesiunii cu permisiunea justiţiei (c. civ. 889 şi
urm., 911, 917, 1860).
Capitolul II
Despre calităţile cerute pentru a succede
Art. 654.
Pentru a succede trebuie neapărat ca persoana ce succede să existe în momentul deschiderii
succesiunii.
Copilul conceput este considerat că există.
Copilul născut mort este considerat că nu există.
_________
* A se vedea art. 7 şi 21 ale Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice B.Of. nr. 8
din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.
Art. 655.
Sînt nedemni de a succede şi prin urmare excluşi de la succesiune:
1. Condamnatul pentru că a omorît sau a încercat să omoare pe defunct.
2. Acela care a făcut în contra defunctului o acuzaţie capitală 1), declarată de judecată
calomnioasă.
3. Moştenitorul major care, avînd cunoştinţă de omorul defunctului, nu a denunţat aceasta
justiţiei (c. civ. 656).
_________
1) Denunţarea pentru o infracţiune sancţionată cu pedeapsa cu moartea.
Art. 656.
Lipsa de denunţare nu poate vătăma în drepturile lor pe ascendenţii şi descendenţii
omorîtorului, pe afinii săi de acelaşi grad, pe soţul sau soţia sa, pe fraţii sau surorile sale, pe
unchii sau mătuşile sale, pe nepoţii sau nepoatele sale.
Art. 657.
Moştenitorul depărtat de la succesiune ca nedemn este obligat a întoarce toate fructele şi
veniturile a căror folosinţă a avut-o de la deschiderea succesiunii.
Art. 658.
Copiii nedemnului viind la succesiune, în virtutea dreptului lor propriu, fără ajutorul
reprezentării, nu sînt depărtaţi pentru greşeala tatălui lor; acesta însă nu poate nici într-un caz
reclama uzufructul bunurilor succesiunii, pe care legea îl acordă taţilor şi mamelor asupra
bunurilor copiilor lor (c. civ. 664 şi urm., 698).
_________
Dispoziţia referitoare la uzufructul legal asupra bunurilor succesiunii a devenit inaplicabilă prin abrogarea art.
338-341 C. civ.
A se vedea în acelaşi sens şi art. 21 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a
Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - B.Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările
ulterioare.
Capitolul III
Despre deosebite ordine de succesiune
Secţiunea I Dispoziţii generale
Secţiunea II Despre reprezentare
Secţiunea III Succesiunile deferite descendenţilor
Secţiunea IV Despre succesiunile deferite ascendenţilor
Secţiunea V Despre succesiunile colaterale
Secţiunea I
Dispoziţii generale
Art. 659.
Succesiunile sînt deferite copiilor şi descendenţilor defunctului, ascendenţilor şi rudelor sale
colaterale, în ordinea şi după regulile mai jos determinate (c. civ. 652, 669 şi urm.).
_________
1. Cu privire la drepturile de moştenire ale înfiaţilor şi descendenţilor acestora, atît faţă de rudele lor fireşti, cît şi
faţă de înfietori sau rudele acestora, a se vedea Codul familiei - Legea nr. 4/1953, B.Of. nr. 1 din 4 ianuarie 1954,
republicat în B.Of. nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare (art. 75, 77 şi 79).
2. Cu privire la ordinea succesorală, a se vedea şi dispoziţiile Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al
solului supravieţuitor - M.Of. nr. 133 din 10 iunie 1944 în temeiul cărora soţul supravieţuitor vine la moştenirea
celuilalt în concurs cu rudele defunctului.
Art. 660.
Proximitatea rudeniei se stabileşte prin numărul generaţiilor; fiecare generaţie numără un
grad.
_________
* A se vedea şi art. 45 şi 46 din Codul familiei.
Art. 661.
Şirul gradelor formează linia; se numeşte linie dreaptă şirul gradelor între persoanele ce se
cobor una dintr-alta; linie colaterală şirul gradelor între persoanele ce nu se cobor unele din
altele, dar care se cobor dintr-un autor comun.
Linia dreaptă se împarte în linie dreaptă descendentă şi în linie dreaptă ascendentă.
Întîia este aceea ce leagă pe capul neamului cu acei ce se cobor de la el; a doua este aceea ce
leagă o persoană cu acei din care ea se coboară.
Art. 662.
În linie dreaptă se numără atîtea grade cîte sînt şi generaţii între persoane; astfel fiul este către
tatăl său în cel dintîi grad; nepotul de fiu în cel de al doilea, şi viceversa, tatăl şi bunul către fiii
lor şi nepoţii lor de fiu.
Art. 663.
În linie colaterală gradele se numără după generaţii, începînd de la una din rude pînă la
autorul comun şi de la acesta pînă la cealaltă rudă.
Fraţii dar sînt în gradul al doilea; unchiul şi nepotul în aI treilea, verii primari în al patrulea şi
c. 1.
Secţiunea II
Despre reprezentare
Art. 664.
Reprezentarea este o ficţiune a legii, care are de efect de a pune pe reprezentanţi în locul, în
gradul şi în dreptul reprezentatului (c. civ. 672, 698, 755).
Art. 665.
Reprezentarea se întinde, nemărginit în linie directă descendentă.
Ea este admisă în toate cazurile, concure copiii defunctului cu descendenţii unui copil mort
mai dinainte, întîmple-se ca toţi copiii defunctului fiind morţi înaintea lui, descendenţii zişilor
copii să se găsească între ei în grade egale sau neegale.
Art. 666.
În linie colaterală, reprezentarea este admisă în privinţa copiilor şi descendenţilor fraţilor sau
surorilor defunctului, vie ei la succesiunea sa în concurs cu unchi sau mătuşe, întîmple-se ca
toţi fraţii şi surorile defunctului, fiind morţi mai dinainte, succesiunea să se găsească trecută la
descendenţii lor, în grade egale sau neegale (c. civ. 672 şi urm.).
Art. 667.
În toate cazurile în care reprezentarea este admisă, partajul se face pe tulpină (souche); dacă
aceeaşi tulpină a produs, mai multe ramuri; subdivizia se face iarăşi pe tulpină în fiecare
ramură, şi membrii aceleiaşi ramuri se împart egal între dînşii.
Art. 668.
Nu se reprezintă decît persoanele moarte.
Poate cineva reprezenta pe acela la a cărui succesiune a renunţat (c., civ. 696, 698).
Secţiunea III
Succesiunile deferite descendenţilor
Art. 669.
Copiii sau descendenţii lor succed tatălui; mamei, moşilor; moaşelor 1) şi oricărui alt
ascendent, fără deosebire de sex şi chiar de ar fi născuţi din deosebite căsătorii. Ei succed în
părţi egale cînd se găsesc toţi în gradul dintîi şi sînt chemaţi după propriul lor drept; ei succed
pe tulpină cînd sînt chemaţi toţi sau unul din ei prin reprezentare.
_________
Copiii sînt chemaţi impreună cu soţul supravieţuitor la succesiunea părintelui defunct.
Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - M.Of. nr. 133 din 10 iunie
1944 art. 1 lit. a, soţul supravieţuitor moşteneşte o pătrime din averea celuilalt, cînd vine la succesiune cu copiii
defunctului ori cu descendenţii lor; în afara acestui drept de moştenire, soţul supravieţuitor are un drept de
abitaţie în condiţiile prevăzute de art. 4 din legea mai sus-citată.
1) Bunicilor; bunicelor.
Secţiunea IV
Despre succesiunile deferite ascendenţilor
Art. 670.
Dacă defunctul n-a lăsat posteritate 1), nici frate, nici suroră, nici descendenţi dintr-aceştia,
succesiunea se cuvine ascendenţilor din gradul de rudenie cel mai aproape.
Ascendenţii de acelaşi grad moştenesc părţi egale (c. civ. 659 şi urm., 675).
_________
1) Descendenti.
1. Ascendenţii sînt chemaţi la succesiunea descendentului împreună cu soţul supravieţuitor al acestuia.
Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, art. 1 lit. c şi d, soţul
supravieţuitor moşteneşte jumătate din averea celuilalt cînd vine la succesiune cu tatăl şi mama defunctului - ori
numai cu unul din ei - şi trei pătrimi cînd vine la succesiune cu ceilalţi ascendenţi; în afară de partea sa
succesorală, soţul supravieţuitor va moşteni mobilele şi obiectele aparţinînd gospodăriei casnice, precum şi
darurile de nuntă şi va avea totodată un drept de abitaţie în condiţiile prevăzute de art. 4 din legea mai sus-citată.
2. Cu privire la drepturile de moştenire ale înfietorilor şi a rudelor acestora faţă de înfiaţi, a se vedea art. 75, 77 şi
79 din Codul familiei.
Art. 671.
Dacă tatăl şi mama unei persoane moarte fără descendenţi i-au supravieţuit, lăsînd acea
persoană fraţi, surori, sau descendenţi ai acestora, succesiunea se divide în două porţiuni egale,
din care jumătate numai se cuvine tatălui şi mamei şi se împarte deopotrivă între dînşii (c. civ.
673).
_________
1. Părinţii, fraţii şi surorile defunctului - ori descendenţii acestora sînt chemaţi la moştenire impreună cu soţul
supravieţuitor.
Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, art. 1 lit. b soţul supravieţuitor
moşteneşte o treime din averea celuilalt cînd vine la succesiune în concurs cu tatăl şi cu mama defunctului, ori
numai cu unul din ei, în ambele cazuri impreună cu fraţii şi surorile soţului încetat din viaţă şi descendenţii lor,
sau numai cu unul din ei; în afară de partea sa succesorală, soţul supravieţuitor va moşteni mobilele şi obiectele
aparţinînd gospodăriei casnice, precum şi darurile de nuntă şi va avea totodată un drept de abitaţie în condiţiile
prevăzute de art. 4 din legea mai sus-citată.
2. A se vedea, de asemenea, nota 2 de la articolul precedent.
Secţiunea V
Despre succesiunile colaterale
Art. 672.
În caz de a muri mai dinainte tatăl şi mama unei persoane moarte fără posteritate, fraţii,
surorile sau descendenţii lor sînt chemaţi la succesiune, depărtînd pe ascendenţi şi pe ceilalţi
colaterali. Ei succed sau după propriul lor drept, sau prin reprezentare, în modul regulat în
secţiunea II a acestui cap (c. civ. 659 şi urm., 666, 698).
_________
Fraţii, surorile sau descendenţii lor sînt chemaţi la succesiunea defunctului împreună cu soţul supravieţuitor.
Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, art. 1 lit. c, soţul supravieţuitor
moşteneşte o jumătate din averea celuilalt cînd vine la succesiune numai cu fraţii şi surorile defunctului sau
numai cu unii din ei; în afară de partea sa succesorală soţul supravieţuitor va moşteni mobilele şi obiectele
aparţinînd gospodăriei casnice, precum şi darurile de nuntă şi va avea totodată un drept de abitaţie în condiţiile
prevăzute de art. 4 din legea mai sus-citată.
Art. 673.
Copiii sînt chemaţi impreună cu soţul supravieţuitor la succesiunea părintelui defunct.Dacă
tatăl şi mama persoanei moarte fără posteritate i-au supravieţuit, fraţii, surorile sau
reprezentanţii lor iau jumătate succesiunea. Dacă numai tatăl sau numai mama i-a supravieţuit,
fraţii, surorile sau reprezentanţii lor iau trei pătrimi ale succesiunii (c. civ. 671).
_________
* A se vedea, de asemenea, nota 1 de la art. 671.
Art. 674.
Partajul jumătăţii sau celor trei pătrimi cuvenite fraţilor sau surorilor, după conţinerea
articolului precedent, se face între ei în porţiuni egale, dacă sînt toţi dintr-aceeaşi căsătorie; de
sînt din căsătorii diferite, diviziunea se face pe jumătate între cele două linii paternă şi maternă
a defunctului; fraţii primari iau parte în amîndouă liniile, uterinii sau consîngenii 1), fiecare în
linia sa numai. Dacă sînt fraţi sau surori numai într-o linie, ei succed în total, excluzînd pe
toate rudele din cealaltă linie (c. civ. 672 şi urm.).
_________
* A se vedea, de asemenea, nota 1 de la art. 671.
1) Prin “fraţi uterini” se înţeleg fraţii din aceeaşi mamă, dar tată deosebit; iar prin “fraţi consîngeni” fraţii din
acelaşi tată, dar din mame deosebite.
Art. 675.
În lipsă de fraţi sau surori sau de descendenţi dintr-înşii şi în lipsă de ascendenţi, succesiunea
se dă rudelor colaterale din gradul de rudenie cel mai apropiat.
Cînd sînt mai multe rude colaterale în acelaşi grad, succesiunea se împarte egal între dînsele
(c. civ. 663).
_________
Rudele colaterale sint chemate la succesiunea defunctului împreună cu soţul supravieţuitor.
Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor, art. 1 lit. d, soţul supravieţuitor
moşteneşte trei pătrimi din averea celuilalt cînd vine la succesiune cu rudele colaterale în gradul III şi IV cu
defunctul; în afară de partea sa succesorală, soţul supravieţuitor va moşteni mobilele şi obiectele aparţinînd
gospodăriei casnice, precum şi darurile de nuntă şi va avea totodată un drept de abitaţie, în condiţiile prevăzute de
art. 4 din legea mai sus-citată.
Art. 676.
Rudele succed pînă la al doisprezecelea grad inclusiv.
_________
1. Dispoziţiile art. 676 au fost modificate prin art. 4 al legii asupra impozitului progresiv pe succesiuni - M.Of. nr.
91 din 28 iulie 1921 - în sensul restrîngerii dreptului de moştenire al rudelor colaterale pînă la gradul al IV-lea
inclusiv. Art. 6 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor prevede că dispoziţiile
art. 676 c. civ. modificate prin art. 4 al legii mai sus menţionate în sensul restrîngerii ordinei succesorale la gradul
al IV-lea inclusiv “sînt şi rămîn în vigoare”.
2. Potrivit Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor art. 4, în lipsa rudelor pînă la
gradul al IV-lea inclusiv, soţul supravieţuitor moşteneşte întreaga avere.
Capitolul IV
Despre succesiunile neregulate
Secţiunea I Despre drepturile copiilor naturali asupra bunurilor mamei lor şi despre
succesiunea copiilor naturali morţi fără posteritate
Secţiunea II Despre succesiunea soţului supravieţuitor şi despre a statului
Secţiunea III Despre dreptul de moştenire al femeii cînd se află în concurenţă cu descendenţii
sau alte rude care sînt chemate după legi la succesiunea soţului ei mort
Secţiunea I
Despre drepturile copiilor naturali asupra bunurilor mamei lor şi despre succesiunea
copiilor naturali morţi fără posteritate
Art. 677.
(Abrogat drept urmare a abrogării - prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 - a
Decretului nr. 130 din 2.IV.1949 pentru reglementarea condiţiei juridice a copilului natural).
Art. 678.
Succesiunea copilului natural, mort fără posteritate, se cuvine mamei sale, şi, în lipsa mamei,
rudelor ei celor mai de aproape.
_________
* A se vedea, de asemenea, nota 1 de la art. 652; succesiunea copilului se cuvine rudelor sale, fără deosebire
după cum filiaţia rezultă din căsătorie sau din afara ei.
Secţiunea II
Despre succesiunea soţului supravieţuitor şi despre a statului
Art. 679.
Cînd defunctul nu are nici rude în gradul succesibil, nici copii naturali, bunurile succesiunii
trec la soţul în viaţă nedespărţit.
_________
* Textul a fost implicit modificat prin dispoziţiile Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului
supravieţuitor, care statorniceşte chemarea la moştenire a soţului supravieţuitor în concurs cu rudele defunctului.
Art. 680.
În lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea
statului.
_________
* Textul este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 73/1954 privind modificarea art. 680 şi 700
din C. civ. - B.Of. nr. 14 din 19 martie 1934.
Art. 681.
Soţul în viaţă şi statul care cer succesiunea sînt obligaţi a face să se pună peceţi, a pretinde să
se facă inventar, după formele prescrise pentru acceptarea succesiunilor sub beneficiu de
inventar.
_________
Dispoziţiile art. 681 trebuie socotite că au fost implicit abrogate:
1. În ce priveşte soţul supravieţuitor, prin efectul Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului
supravieţuitor M.Of. nr. 133 din 10 iunie 1944 - care a stabilit vocaţia sa succesorală în concurs cu rudele cele
mai apropiate ale defunctului, iar nu numai în lipsa lor. Măsurile prevăzute de art. 681 pentru conservarea
abuzurilor moştenirii în favoarea rudelor chemate la moştenire înaintea soţului supravieţuitor şi care puteau să
accepte succesiunea în termen de 30 ani de la deschiderea ei - nu mai sînt compatibile cu normele în vigoare, care
au înlăturat starea de inferioritate în care se afla soţul supravieţuitor, în privinţa dreptului de moştenire şi mai ales
cu dispoziţiile art. 700 - astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 73/1954 în temeiul cărora dreptul tuturor
moştenitorilor de a accepta succesiunea se prescrie în termen de 6 luni.
2. În ceea ce priveşte statul, Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială - B.Of. nr. 2 din 22
ianuarie 1953, republicat în B.Of. nr. 25 din 7 decembrie 1960, prin art. 3, 4 şi 26 reglementează în întregime
procedura prin care bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului.
Art. 682.
Soţul în viaţă este încă dator a transforma în numerar lucrurile mişcătoare sau a da cauţiune
solvabilă pentru restituirea succesiunii, în caz cînd s-ar prezenta moştenitori ai defunctului în
termen de 3 ani. După acest termen cauţiunea este liberată.
_________
* A se vedea, de asemenea, nota 1 de la articolul precedent.
Art. 683.
Soţul în viaţă sau statul, care n-au îndeplinit formalităţile la care sînt respectiv îndatoraţi, pot
să fie supuşi la daune-interese către moştenitorii ce s-ar arăta.
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 681.
Secţiunea III
Despre dreptul de moştenire al femeii cînd se află în concurenţă cu descendenţii sau alte
rude care sînt chemate după legi la succesiunea soţului ei mort
Art. 684.
Cînd bărbatul moare şi văduva sa n-are avere, dînsa ia o porţiune virilă în uzufruct, din
succesiunea bărbatului, dacă acesta are descendenţi.
Cînd bărbatul lasă un singur descendent, porţiunea femeii în succesiune va fi numai de a treia
parte. Acest drept începe de la epoca încetării uzufructului legal.
Cînd bărbatul lasă rude de sus sau de alături, atunci femeia succede la o pătrime în plină
proprietate din averea mortului.
_________
* Acest articol a fost abrogat implicit prin legea nr. 319/1944.
Capitolul V
Despre acceptarea şi repudierea moştenitorilor
Secţiunea I Despre acceptare
Secţiunea II Despre renunţarea la succesiune
Secţiunea III Despre beneficiul de inventar, despre efectele sale şi despre obligaţiile eredelui
beneficiar
Secţiunea IV Despre succesiunile vacante
Secţiunea I
Despre acceptare
Art. 685.
Succesiunea poate fi acceptată curat şi simplu, sau sub beneficiu de inventar (c. civ. 686 şi
urm., 699 şi urm., 704 şi urm.).
_________
1. Potrivit art. 19 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor
la persoanele fizice şi persoanele juridice B.Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare, acceptarea
moştenirii cuvenite unui minor, indiferent de vîrstă, sau unei persoane puse sub interdicţie, va fi socotită
totdeauna ca fiind făcută sub beneficiu de inventar.
2. De asemenea, potrivit art. 90 din Codul familiei, moştenitorul persoanei care a fost obligată la întreţinerea
unui minor sau care i-a dat întreţinere fără a avea obligaţia legală este ţinut, în măsura valorii bunurilor moştenite,
să continue întreţinerea.
Art. 686.
Nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine (c. civ. 693, 703,
712).
Art. 687.
Minorii şi interzişii nu pot face valabil acceptarea unei moşteniri decît conform dispoziţiilor
titlului de la minoritate şi tutelă.
_________
1. Alin. 1 al art. 687 a fost abrogat prin Legea privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate
promulgată cu Decretul, nr. 1412, M.Of. nr. 94 din 20 aprilie 1932.
Textul alin. 2 al art. 687, devenit unicul alineat al acestui articol, este reprodus astfel cum a fost modificat prin
Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în
materia contractelor de muncă şi emancipare - B.Of. nr. 25 din 30 aprilie 1949.
2. Trimiterea la dispoziţiile titlului de la minoritate şi tutelă se referă în prezent la Titlul III din Codul familiei
(art. 97 urm.).
A se vedea în această privinţă şi art. 19 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi
a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.
Art. 688.
Efectul acceptării se suie pînă la ziua deschiderii succesiunii (c. civ. 651).
Art. 689.
Acceptarea poate fi sau expresă sau tacită. Este expresă cînd se însuşeşte titlul sau calitatea de
erede într-un act autentic sau privat; este tacită cînd eredele face un act, pe care n-ar putea să-l
facă decît în calitatea sa de erede, şi care lasă a se presupune neapărat intenţia sa de acceptare
(c. civ. 690 şi urm., 703, 712, 1171 şi urm., 1176 şi urm.).
Art. 690.
Actele curat conservatorii, de îngrijire şi de administraţie provizorie, nu sînt acte de primirea
moştenirii, dacă cel ce le-a făcut n-a luat titlu sau calitate de erede.
Art. 691.
Donaţiunea, vinderea sau transportul 1) drepturilor succesorale făcute de un erede, trage după
sine acceptarea succesiunii.
Tot asemenea se întîmplă:
1. Cînd unul din erezi renunţă chiar gratuit în folosul unui sau a mai mulţi din coerezi.
2. Cînd renunţarea se face în folosul tuturor coerezilor fără deosebire, şi se primeşte de
renunţător preţul renunţării (c. civ. 707).
_________
1) Cesiunea.
Art. 692.
Cînd acela cărui se cuvine o succesiune a murit fără să se fi lepădat de dînsa, sau fără să o fi
acceptat expres sau tacit, erezii săi pot de-a dreptul să accepte sau să se lepede de dînsa (c. civ.
689).
_________
Facultatea acordată moştenitorilor de art. 692 nu poate fi exercitată decît în termenul prevăzut de art. 700.
Art. 693.
Dacă erezii săi nu se învoiesc pentru acceptarea sau pentru lepădarea succesiunii, succesiunea
se va accepta sub beneficiu de inventar (c. civ. 704 şi urm.).
Art. 694.
Majorele nu poate să-şi atace acceptarea. expresă sau tacită a unei succesiuni decît în cazul
cînd această acceptare a fost urmarea unei viclenii ce s-a întrebuinţat în privinţă-i. El nu poate
reclama în contra acceptării pentru cuvinte de vătămare, decît în cazul în care succesiunea ar fi
absorbită sau micşorată cu mai mult de jumătate, prin descoperirea unui testament necunoscut
în momentul acceptării (c. civ. 953, 960, 1165).
_________
Prevederile acestui articol au fost implicit modificate prin art. 25 din Decretul nr. 32/1944 pentru punerea în
aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice: - B.Of. nr. 9 din 31
ianuarie 1954, cu modificările ulterioare, potrivit căruia aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la acţiunea în
anulare pentru leziune se rastrînge la minorii care, avînd vîrsta de paisprezece ani împliniţi, încheie singuri acte
juridice pentru care aveau nevoie de încuviinţarea părinţilor sau tutorelui, dacă aceste acte le-au adus vreo
vătămare.
Secţiunea II
Despre renunţarea la succesiune 1)
________
1) Cu privire la renunţarea expresă la succesiune, a se vedea art. 2 al Decretului nr. 40/1953 privitor la procedura
succesorală notarială B.Of. nr. 2 din 22 ianuarie 1953, republicat în B.Of. nr. 25 din 7 decembrie 1960.
Art. 695. (Abrogat prin art. 25 al Decretului nr. 40 din 22.I.1953 privitor la procedura
succesorală notarială).
Art. 696.
Eredele ce renunţă este considerat că n-a fost niciodată erede.
Art. 697.
Partea renunţătorului profită coerezilor săi; dacă este singur, succesiunea trece la gradul
următor (c. civ. 660 şi urm., 701).
_________
Dispoziţia art. 697 a fost implicit modificată prin art. 1 al Legii nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al
solului supravieţuitor şi anume: dacă soţul supravieţuitor este chemat la moştenire împreună cu unul sau mai
mulţi moştenitori renunţarea acestora la moştenire nu îi profită decît în măsura în care nu mai sînt alţi moştenitori
legali sau cînd ca urmare a acestei renunţări, sînt chemaţi la moştenire erezi din clasa următoare, cu drept la o
cotă din moştenire mai mică decît aceea a moştenitorilor care au renunţat.
Art. 698.
Eredele renunţător nu poate fi reprezentat niciodată. Dacă renunţătorul este singur în gradul
său, sau dacă toţi coerezii săi renunţă, copiii lor vin la succesiune în virtutea propriului lor
drept, pentru părţi egale (c. civ. 664 şi urm., 668).
Art. 699.
Creditorii acelui ce renunţă în paguba lor pot să ia autorizaţia justiţiei ca să accepte
succesiunea pentru debitorele lor, în locul şi rîndul său.
Într-acest caz renunţarea este anulată numai în favorul creditorilor şi numai pînă la concurenţa
creanţelor lor. Acceptarea nu se face în folosul eredelui care a renunţat (c. civ. 974, 975).
Art. 700.
Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la
deschiderea succesiunii.
În cazul cînd moştenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său, din motive de forţă
majoră, instanţa judecătorească, la cererea moştenitorului, poate prelungi termenul cu cel mult
6 luni de la data cînd a luat sfîrşit împiedicarea (c. civ. 692, 709, 1890). (Art. 700 a fost
modificat implicit şi prin Decretul nr. 88/1951 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
6/1949 pentru taxele şi impozitele de timbru - B. Of. nr. 69 din 21 iunie 1951. )
________
Textul este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 73/1954 privind modificarea art. 680 şi 700 din
Codul civil - B.Of. nr. 14 din 19 martie 1954.
Art. 701.
În tot timpul în care prescripţia dreptului de a accepta nu este dobîndită în contra erezilor ce
au renunţat, ei au încă facultatea de a accepta succesiunea, dacă succesiunea nu este deja
acceptată de alţi erezi. Nu se pot vătăma însă drepturile care ar fi dobîndite de alte persoane
asupra bunurilor succesiunii, sau prin prescripţie, sau prin acte valabile, făcute de curatorele
succesiunii vacante (c. civ. 1882, 1890).
_________
Expresia “succesiune vacantă” din art. 701 nu se referă la situaţia prevăzută de art. 26 din Decretul nr. 40/1953
privitor la procedura succesorală notarială - B.Of. nr. 2 din 22 ianuarie 1953, republicat în B.Of. nr. 25 din 7
decembrie 1960 - în care eliberarea certificatului că succesiunea este vacantă nu poate fi compatibilă cu funcţia de
curator.
Numirea unui curator special sau a unui custode se poate face în cazurile prevăzute de art. 7 din decretul mai suscitat.
Art. 702.
Nici chiar prin contractul căsătoriei 1) nu se poate renunţa la succesiunea unui om în viaţă, nici
nu se pot înstrăina drepturile eventuale ce s-ar putea dobîndi asupra succesiunii (c. civ. 5, 965,
1526).
_________
1) În prezent nu mai este admisă încheierea unui contract de căsătorie (contract matrimonial), raporturile
patrimoniale dintre soţi fiind reglementate prin lege.
Art. 703.
Erezii care au dat la o parte, sau au ascuns lucruri ale unei succesiuni, nu mai au facultatea de
a se lepăda de dînsa; cu toată renuntarea lor, ei rămîn erezi şi nu pot lua nici o parte din
lucrurile date la o parte sau ascunse (c. civ. 686, 689, 712).
Secţiunea III
Despre beneficiul de inventar, despre efectele sale şi despre obligaţiile eredelui beneficiar
Art. 704.
Declaraţia unui erede că ia această calitate sub beneficiu de inventar trebuie să, fie făcută la
grefa tribunalului de prima instanţă a districtului în care succesiunea este deschisă; ea trebuie
să fie înscrisă pe registrul destinat pentru trecerea actelor de renunţare (c. civ. 685).
_________
Dispoziţia art. 704 a fost implicit modificată prin art. 2 al Decretului nr. 40/1953 privitor la procedura
succesorală notarială, care reglementează inscrierile în registrul destinat pentru trecerea actelor de renunţare la
succesiune.
Art. 705.
Această declaraţie n-are efect decît fiind precedată sau urmată de un inventar fidel şi exact al
bunurilor succesiunii, făcut după formele cerute de legile de procedură şi în termenele mai jos
hotărîte.
_________
* Inventarul bunurilor succesorale se întocmeşte potrivit dispoziţiilor art. 4 şi urm. ale Decretului nr. 40/1953
privitor la procedura succesorală notarială.
Art. 706.
Se dă eredelui din ziua deschiderii succesiunii 3 luni pentru facerea inventarului.
I se mai acordă pentru a delibera asupra acceptării sau repudierii succesiunii un termen de 40
zile, care va începe a curge din ziua expirării a celor 3 luni date pentru inventar, sau din ziua
încheierii inventarului, dacă s-a terminat mai înainte de expirarea celor 3 luni (c. civ. 651).
Art. 707.
Dacă cu toate acestea, sînt în succesiune obiecte supuse stricăciunii, sau obiecte a căror
conservare ar costa mult, eredele poate în calitatea sa de persoană în drept a succede şi fără să
se poată zice că s-a făcut acceptare din parte-i, să ia autorizarea justiţiei ca să se vînză acele
obiecte.
Această vînzare trebuie să se facă cu forma vînzărilor publice (c. civ. 690 şi urm., 716, 1388
şi urm.).
Art. 708.
În timpul termenelor pentru facerea inventarului şi pentru deliberare, eredele nu poate fi silit a
se pronunţa şi nu se poate obţine o condamnaţiune 1) în contră-i. Dacă el renunţă după
expirarea termenelor, sau înaintea expirării lor, cheltuielile ce legiuit s-au făcut de dînsul pînă
la acea epocă priveste succesiunea.
_________
1) Hotărîre.
Art. 709.
După expirarea termenelor arătate, eredele urmărit poate cere un nou termen, pe care
tribunalul ce se află în cercetarea urmăririi îl acordă sau îl refuză după circumstanţe.
_________
* Termenul nou acordat, în temeiul art. 709, nu poate depăşi termenul prevăzut de art. 700 pentru prescripţia
dreptului de acceptare a succesiunii.
Art. 710.
Cheltuielile urmăririi, în cazurile articolului precedent, privesc succesiunea, dacă eredele
justifică, sau că n-a cunoscut evenimentul morţii sau că termenele i-au fost neîndestulătoare,
din cauza situaţiei bunurilor, sau din cauza contestaţiilor ivite. Dacă el nu poate justifica,
cheltuielile îl privesc.
Art. 711.
Eredele conservă cu toate acestea, după expirarea termenelor acordate de art. 706, chiar după
expirarea termenelor date de judecător, conform art. 709, facultatea de a face încă inventar şi
de a se declara erede beneficiar; aceasta însă în caz cînd dînsul n-a făcut acte de erede sau în
caz cînd nu este dat în contră-i o hotărîre judecătorească desăvîrşită 1), care să-l condamne ca
erede curat şi simplu (c. civ. 689 urm.).
_________
1) Definitivă.
* Facultatea acordată eredelui de art. 711 nu poate fi exercitată decît în cursul termenului prevăzut de art. 700.
Art. 712.
Eredele care a ascuns obiecte de ale succesiunii sau care cu ştiinţă şi rea credinţă n-a trecut în
inventar efecte 1) dintr-însa, nu se poate folosi de beneficiul de inventar (c. civ. 703).
_________
1) Lucruri.
Art. 713.
Beneficiul de inventar dă eredelui avantajul:
1. De a plăti datoriile succesiunii numai pînă în concurenţa valorii bunurilor ce el a primit; de
a se scuti chiar de plata datoriilor, predînd toate bunurile succesiunii creditorilor şi legatarilor.
2. De a nu amesteca bunurile sale proprii cu acelea ale succesiunii şi de a conserva în contra
succesiunii dreptul de a cere plata creanţelor sale (c. civ. 777, 778, 1108 pct. 4).
Art. 714.
Eredele beneficiar administrează bunurile succesiunii şi este dator să dea socoteală de
administrarea sa creditorilor şi legatarilor. El nu devine răspunzător cu bunurile sale proprii,
decît după ce i se va fi cerut darea socotelilor şi el nu va fi îndestulat această îndatorire.
După lămurirea socotelilor, el nu poate fi răspunzător cu bunurile sale proprii, decît pînă la
concurenţa sumelor ce rămîne dator (c. civ. 777, 1080).
Art. 715.
El nu răspunde pentru administraţia sa decît de greşeli grave.
Art. 716.
El nu poate vinde obiectele mobile ale succesiunii, decît prin formele legiuite pentru vînzările
publice.
Dacă el reprezintă 1) în natură obiectele mişcătoare, nu răspunde decît de deprecierea sau
deteriorarea lor cauzată din neglijenţa sa (c. civ. 472 şi urm., 707, 1388 şi urm.).
_________
1) Prezintă.
Art. 717.
El nu poate vinde imobilele decît după formele prescrise de procedură. El dă mandat
creditorilor ipotecari, care au făcut cerere, a primi preţul (c. civ. 462 şi urm.).
_________
* Sfera noţiunii de imobile este restrînsă doar la construcţii, întrucît terenurile, fiind scoase din circuitul civil prin
Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale - B.Of. nr. 135 din 1
noiembrie 1974, cu modificările ulterioare, şi Legea nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar - B.Of. nr. 138 din 5
noiembrie 1974, nu mai pot fi instrăinate prin acte juridice.
Art. 718.
El este dator, dacă creditorii sau alte persoane interesate o cer, să dea cauţiune solvabilă
pentru preţul mişcătoarelor cuprinse în inventar şi pentru porţiunea preţului imobilelor
nedelegată creditorilor ipotecari. De nu se va da această cauţiune, se vor vinde mişcătoarele şi
preţul lor se va depune, ca şi porţiunea nedelegată din preţul imobilelor, spre a se întrebuinţa la
desfacerea sarcinilor succesiunii (c. civ. 1675 şi urm.).
Art. 719.
Dacă unii creditori se opun, eredele beneficiar nu poate plăti decît după ordinea şi chipul
regulat de judecător.
Dacă creditorii nu se opun, eredele plăteşte creditorilor şi legatarilor, după rîndul cererii.
Art. 720.
Creditorii ce nu se opun şi care se prezintă, după lămurirea socotelilor şi plata relicvatelor 1),
nu au recurs decît în contra legatarilor; acei care se prezintă înaintea lămuririi socotelilor şi
plăţii relicvatelor vor avea recurs şi în contra creditorilor plătiţi înaintea lor (c. civ. 893, 896,
909).
_________
1) Prin “plata relicvatelor” se înţelege distribuirea în întregime a sumelor rezultate din lichidarea bunurilor.
Art. 721.
Creditorii ce se opun vor avea recurs şi în contra eredelui.
Art. 722.
În toate cazurile prevăzute de art. 719 şi 720, recursul se prescrie după expirarea termenului
de trei ani, care începe din ziua lămuririi socotelilor şi a plăţii relicvatului (c. civ. 893, 896,
909).
Art. 723.
Cheltuielile pentru peceţi 1), pentru facerea inventarului şi pentru darea socotelilor privesc
succesiunea.
_________
1) sigilii.
Secţiunea IV
Despre succesiunile vacante
Art. 724.
Dacă după expirarea termenelor pentru facerea inventarului şi pentru deliberare, nu se
prezintă nimeni ca să reclame succesiunea şi dacă nu este nici un erede cunoscut, sau dacă
erezii cunoscuţi s-au lepădat de succesiune, succesiunea este privită ca vacantă.
_________
* Art. 724 este implicit abrogat prin art. 26 alin. 1 al Decretului nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală
notar ială - B.Of. nr. 2 din 22 ianuarie 1953, republicat în B.Of. nr. 25 din 7 decembrie 1960.
Art. 725.
Tribunalul de întîia instanţă din districtul în care succesiunea este deschisă numeşte un
curatore după cererea persoanelor interesate, sau după aceea a procurorului.
_________
* Art. 725 este implicit abrogat prin art. 26 alin. 1 al Decretului nr. 40/1953.
Art. 726.
Curatorele unei succesiuni vacante trebuie înainte de toate să constate printr-un inventar
succesiunea; el exercită şi urmăreşte drepturile ei; răspunde la cererile făcute în contră-i;
administrează sub îndatorirea de a vărsa numerarul succesiunii, ca şi sumele adunate din
vînzarea mobilelor şi imobilelor, în casa de consemnaţiuni şi depozite şi în fine sub aceea de a
da socoteli.
_________
* Art. 726 este implicit abrogat prin art. 26 alin. 1 al Decretului nr. 40/1953.
Art. 727.
Dispoziţiile secţiunii III din acest capitol asupra formelor cerute pentru facerea inventarului,
asupra modului de administraţie şi asupra socotelilor ce eredele beneficiar este dator să dea,
sînt îndatoritoare şi pentru curatorii succesiunilor vacante.
_________
* Art. 727 este implicit abrogat prin art. 26 alin. 1 al Decretului nr. 40/1953
Capitolul VI
Despre împărţire şi despre raporturi
Secţiunea I Despre împărţirea succesiunii
Secţiunea II Despre raporturi
Secţiunea III Despre plata datoriilor
Secţiunea IV Despre efectele împărţelii şi despre garanţia părţilor
Secţiunea V Despre desfiinţarea sau resciziunea împărţelii
Secţiunea VI Despre împărţeala făcută de tată, de mamă sau de alţi ascendenţi între
descendenţii lor
Secţiunea I
Despre împărţirea succesiunii
Art. 728.
Nimeni nu poate fi obligat a rămîne în indiviziune. Un coerede poate oricînd cere împărţeala
succesiunii, chiar cînd ar exista convenţii sau prohibiţii contrarii.
Se poate face învoire pentru suspendarea diviziunii pe termen de cinci ani. După trecerea
acestui timp, învoirea se poate reînnoi (c. civ. 5, 968, 1008, 1388).
_________
În legătură cu ieşirea din indiviziune, a se vedea:
- Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare M.Of. nr. 212 din 10 septembrie 1943,
cu modificările ulterioare;
- Decretul nr. 144/1958 privind reglementarea eliberării autorizaţiilor de construire, reparare şi desfiinţare a
construcţiilor, precum şi a celor referitoare la înstrăinările şi împărţelile terenurilor cu sau fără construcţii
- B.Of. nr. 15 din 29 martie 1958, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale - B.Of. nr. 135 din 1
noiembrie 1974, cu modificările ulterioare (art. 31-32);
- Legea nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar B.Of. nr. 138 din 5 noiembrie 1974 (art. 46-50);
- Decretul nr. 841/1964 pentru reglementarea ieşirii din indiviziune cu statul - B.Of. nr. 1 din 3 ianuarie 1965.
Art. 729.
Diviziunea poate fi cerută chiar cînd unul sau mai mulţi din erezi au posedat părţi separate din
succesiune, dacă nu a fost act de împărţeală sau dacă nu se poate opune prescripţia.
Art. 730.
Dacă toţi erezii sînt prezenţi şi majori, se pot împărţi între dînşii, oricum ar voi, fără
îndeplinirea vreunei formalităţi.
Dacă toţi erezii nu sînt prezenţi sau dacă între dînşii sînt minori sau interzişi, atunci se vor
pune peceţi 1) pe efectele 2) succesiunii în cel mai scurt termen, sau după cererea erezilor sau
după aceea a procurorului tribunalului de primă instanţă (c. civ. 747).
_________
1) Sigilii.
2) Lucruri.
1. Decretul nr. 144/1958 privind reglementarea eliberării autorizaţiilor de construire reparare şi desfiinţare a
construcţiilor, precum şi a celor referitoare la înstrăinările şi împărţelile terenurilor cu sau fără construcţii - B.Of.
nr. 15 din 29 martie 1958, cu modificările ulterioare, instituie derogări de la dispoziţiilor art. 730 alin. 1, prin
formalităţile pe care le prevede.
2. Punerea de sigilii, la cererea persoanelor interesate, a procurorului, a comitetului executiv al consiliului
popular sau din oficiu se face de către notarul de stat, potrivit art. 3 şi urm. din Decretul nr. 40/1953 privitor la
procedura succesorală notarială B.Of. nr. 2 din 22 ianuarie 1953, republicat în B.Of. nr. 25 din 7 decembrie 1960
care a modificat implicit art 730 C. civ.
3. În legătură cu aplicarea art. 730 a se vedea, de asemenea:
- Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare M.Of. nr. 212 din 10 septembrie 1943,
cu modificările ulterioare;
- Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială;
- Codul familiei - Legea nr. 4/1953, B.Of. nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în B.Of. nr. 13 din 18 aprilie
1956, cu modificările ulterioare (art. 105 alin. 3, 129 şi 147).
- Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale - B.Of. nr. 135 din 1
noiembrie 1974, cu modificările ulterioare (art. 31);
- Legea nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar - B.Of. nr. 138 din 5 noiembrie 1974 (art. 46).
Art. 731.
Creditorii pot şi ei să ceară punerea de peceţi în virtutea unui titlu executoriu, sau a unei
permisiuni judecătoreşti (c. civ. 780, 974, 1825).
Art. 732.
După punerea peceţilor, creditorii pot face opoziţie şi fără a avea titluri executorii sau
permisiunea justiţiei.
Art. 733.
Dacă vreunul din coerezi nu consimte la facerea împărţelii, sau dacă se ivesc contestaţii, ori în
privinţa modului de procedare, sau asupra chipului de a o termina, tribunalul se pronunţă în
mod sumar sau numeşte, de cere trebuinţa, pentru operaţiile împărţelii, pe unul din judecători,
după raportul căruia judecă contestaţiile.
_________
* Art. 733 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare.
Art. 734.
Estimaţia imobilelor se face de experţi aleşi de părţile interesate; de experţi numiţi din oficiu
cînd părţile refuză a-i alege.
Procesul-verbal al experţilor trebuie să arate bazele estimaţiei; să indice dacă obiectul estimat
poate să fie comod împărţit şi în ce chip; să fixeze, în fine, în caz de împărţire, fiecare din
părţile, ce se pot forma, precum şi valoarea lor.
_________
* Art. 734 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare.
Art. 735.
Estimaţia mobilelor trebuie să se facă de oameni cunoscători şi după adevăratul lor preţ.
_________
* Art. 735 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare.
Art. 736.
Fiecare din coerezi poate cere partea sa în natură din mobilele sau imobilele succesiunii. Cu
toate acestea, de sînt creditori sechestranţi sau oponenţi, sau dacă majoritatea coerezilor
socoteşte necesară vinderea mobilelor pentru plata datoriilor succesiunii, ele se vînd public
după formele obişnuite.
Dacă imobilele nu se pot împărţi, se vor vinde la tribunal prin licitaţie.
Dacă toate părţile sînt majore, ele pot conveni să facă vînzarea în faţa unui arbitru, numit de
dînsele.
_________
* Art. 736 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare.
Art. 737.
După ce mobilele şi imobilele s-au estimat şi s-au vîndut, judecătorul, de cere trebuinţa,
trimite pe părţi la un arbitru numit cu consimţămîntul lor, sau numit de-a dreptul de dînsul,
cînd părţile nu se unesc pentru numirea lui.
Se procede înaintea acestui arbitru la facerea socotelilor ce copărţitorii pot fi datori a-şi da
unii altora, la formarea activului şi pasivului eredităţii, la compunerea părţilor şi la restituţiile
ce erezii ar trebui a-şi face între dînşii.
_________
* Art. 737 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare.
Art. 738.
Fiecare erede raportează la masa succesiunii, conform cu regulile mai jos prescrise,
donaţiunile ce a primit şi sumele ce este dator către succesiune (c. civ, 739 şi urm., 751 şi
urm.).
_________
* Moştenitorii obligaţi a raporta sînt determinaţi prin art. 751 C. civ. şi art. 3 al Legii nr. 319/1944 pentru dreptul
de moştenire al soţului supravieţuitor - M.Of. nr. 133 din 10 iunie 1944.
Art. 739.
Dacă raportul nu se face în natură, coerezii cărora li se datorează iau mai întîi o parte egală
din masa succesiunii.
Aceste preluări se fac, pe cît este posibil, în obiecte de aceeaşi natură şi calitate cu acelea ce
erau să fie date în natură (c. civ. 764 şi urm., 769).
Art. 740.
După preluări, se formează din restul masei succesiunii atîtea părţi egale cîţi sînt şi erezi sau
stirpe 1) împărţitoare.
_________
1) Tulpini, potrivit art. 667 C. civ.
Art. 741.
La formarea şi compunerea părţilor, trebuie să se dea în fiecare parte, pe cît se poate, aceeaşi
cantitate de mobile, de imobile, de drepturi sau de creanţe de aceeaşi natură şi valoare.
Se va evita însă, cît va sta prin putinţă, îmbunătăţirea peste măsură a eritajelor 1) şi diviziunea
exploataţiunilor.
_________
1) Imobilelor.
Art. 742.
Inegalitatea părţilor date în natură se compensează prin bani (c. civ. 1737 pct. 3, 1741).
_________
* A se vedea în acest sens şi art. 7 al Legii nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare.
Art. 743.
Părţile se formează de unul dintre coerezi sau de altă persoană, dacă toţi erezii sînt de acord în
alegere şi dacă cel ce a fost ales acceptă însărcinarea; în caz contrar, părţile se formează de un
expert numit de judecător.
Părţile apoi se trag la sorţi. Dacă însă erezii vin la moştenire cu părţi inegale, autoritatea
judecătorească decide de trebuie să se procedeze prin tragere la sorţi în parte, sau prin darea
părţilor în total.
_________
* Art. 743 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare.
Art. 744.
Mai înainte de a proceda la tragerea părţilor la sorţi, fiecare compărţitor este admis a propune
reclamările sale, în contra formării părţilor.
Art. 745.
Regulile stabilite pentru împărţirea masei de moştenire se vor observa în subdiviziunile ce se
vor face între stirpele compărţitoare (c. civ. 667, 669 şi urm.).
Art. 746.
Dacă asupra operaţiilor trimise înaintea arbitrului se fac contestaţii, arbitrul încheie procesverbal
pentru dificultăţile şi zisele părţilor, şi le trimite înaintea judecătorului pentru
împărţeală.
_________
* Art. 746 a fost implicit abrogat prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare.
Art. 747.
Dacă toţi coerezii nu sînt prezenţi sau de sînt între ei interzişi sau minori, împărţirea trebuie să
se facă înaintea judecătoriei, observînd regulile prescrise în articolele precedente din această
secţiune.
Dacă sînt mai mulţi minori cu interese contrarii la împărţeală, se va da fiecărui dintr-înşii un
tutore special.
_________
1. Textul art. 747 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi
abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncă şi emancipare -
B.Of. nr. 25 din 30 aprilie 1949.
2. Primul alineat al art. 747 a fost modificat implicit prin art. 3 alin. 2 al Legii nr. 603/1943 pentru simplificarea
procedurii împărţelilor judiciare.
3. Prin art. XIV din Decretul nr. 135, B. Of, nr. 20-21 din 18 februarie 1968, au fost înlocuite din cuprinsul
actelor normative în vigoare la data adoptării acestui decret, următoarele denumiri:
- “tribunal popular” cu “judecătorie”;
- “tribunal regional” cu “tribunal judeţean”;
- “Tribunalul Capitalei Republicii Socialiste România” cu “Tribunalul municipiului Bucureşti”;
- “notariat de stat de raion, de oraş, de raion de oraş” cu “notariat de stat local”;
- “notariat de stat regional” cu “notariat de stat judeţean”;
- “Notariatul Capitalei Republicii Socialiste România şi regiunii Bucureşti” cu “Notariatul de stat al municipiului
Bucureşti şi judeţului Ilfov”, devenit “Notariatul de stat al municipiului Bucureşti”, ca urmare a aplicării
Decretului nr. 13, B.Of. nr. 3 din 23 ianuarie 1981;
- “circumscripţie” cu “rază teritorială”.
În consecinţă, din cuprinsul art. 747 alin. 1 denumirea “tribunal popular” a fost înlocuită cu “judecătorie”.
4. Conform prevederilor Codului familiei (art. 132) pentru ocrotirea minorului se va numi, în cazul prevăzut de
alin. 2 al art. 747, un curator.
Art. 748.
În cazul articolelor precedente, licitaţia, de este trebuinţă, nu se va putea face decît înaintea
judecătoriei cu formele prescrise pentru înstrăinarea bunurilor minorilor. Străinii 1) vor fi
totdeauna admişi (c. civ. 1388 şi urm.).
_________
1) Persoanele care nu au calitatea de moştenitori.
1. Articolul 748 a fost modificat implicit prin Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor
judiciare şi prin art. 130 alin. 1-3 din Codul familiei.
2. Denumirea “tribunal popular” din cuprinsul textului a fost înlocuită cu “judecătorie”. A se vedea nota 3 de la
art. 747.
Art. 749.
Împărţelile făcute conform cu regulile mai susprescrise, sau de tutori cu autorizaţia consiliului
de familie, sau în numele absenţilor 1) sînt definitive (c. civ. 954, 1166).
_________
1) Dispăruţilor.
1. Textul art. 749 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi
abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncă şi emancipare B.Of.
nr. 25 din 30 aprilie 1949.
2. Instituţia consiliului de familie a fost desfiinţată prin reglementarea pe care Codul familiei a instituit-o, prin
art. 113-151, pentru ocrotirea incapabililor aflaţi sub tutelă.
3. Potrivit dispoziţiilor art. 105, 129 şi 147 din Codul familiei, pentru împărţirile săvîrşite de reprezentanţii
incapabililor sau de persoanele cu capacitate restrînsă este necesară încuviinţarea autorităţii tutelare.
Art. 750.
După împărţeală se va remite fiecărui din compărţitori titlurile particulare obiectelor ce i s-au
dat.
Titlurile unei proprietăţi împărţite se ţin de acela ce a luat partea, cea mai mare, cu îndatorire
de a le prezenta cînd compărţitorii, avînd trebuinţă de ele, i le vor cere.
Titlurile eredităţii întregi se ţin de acel erede pe care toţi l-au ales ca depozitar, cu îndatorirea
de a le prezenta la orice cerere.
Dacă nu este unire pentru această alegere; atunci titlurile se depun în arhiva statului şi
judecătorul liberează de pe dînsele fiecărui din erezi cîte o copie legalizată.
_________
* Înscrisurile şi documentele privitoare la moştenire se depun la notariatele de stat, potrivit art. 4 din Decretul nr.
377/1960 pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de stat - B.Of. nr. 22 din 20 octombrie 1960, cu
modificările ulterioare şi art. 45 din Regulamentul privind aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 377/1960 pentru
organizarea şi funcţionarea Notariatului de stat C.H.D. nr. 39 din 20 octombrie 1960, cu modificările ulterioare.
Secţiunea II
Despre raporturi
Art. 751.
Fiul sau descendentele care vine la succesiune, chiar sub beneficiu de inventar, împreună cu
fraţii ori surorile sale, sau cu descendenţii acestora, trebuie a raporta coerezilor săi tot ce a
primit de la defunct prin dar, atît direct cît şi indirect; afară de cazul cînd donatorele a dispus
altfel (c. civ. 738, 752 şi urm., 845, 846).
_________
* Articolul 751 a fost modificat prin art. 3 al Legii nr. 313/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului
supravieţuitor - M.Of. nr. 133 din 10 iunie 1944.
Art. 752.
Eredele ce renunţă la succesiune poate popri 1) darul, sau a cere legatul ce i s-a făcut, în
limitele părţii disponibile (c. civ. 696 şi urm., 763, 841, 846, 851):
_______
1) Păstra.
Art. 753.
Donatarul care nu avea calitatea de a moşteni în momentul donaţiunii, dar care va avea
această calitate la epoca deschiderii succesiunii, este obligat de a face raport, dacă donatorele
nu l-a dispensat de aceasta.
Art. 754.
Donaţiile şi legatele făcute fiului unei persoane, care are calitatea de erede în momentul
deschiderii succesiunii, sînt prezumate că s-au făcut cu scutirea de raport.
_________
* Legatele nu sînt raportabile decît dacă s-a prevăzut aceasta expres în testament, raportul urmînd a se face prin
echivalent.
Art. 755.
Fiul care vine cu dreptul său propriu la succesiunea donatorului nu este obligat a raporta darul
făcut părintelui său, chiar cînd ar primi succesiunea acestuia; dar cînd fiul vine la succesiune
cu dreptul de reprezentare, atunci este dator să raporteze aceea ce s-a dăruit părintelui său,
chiar în cazul cînd ar fi renunţat la succesiunea părintelui.
Art. 756.
Donaţiile şi legatele făcute soţului unui descendent succesibil sint socotite ca făcute cu
scutirea de raport.
Dacă darurile sau legatele s-au făcut la doi soţi împreună, din care numai unul este
descendente cu drept de succesiune, partea dăruită acestuia din urmă este supusă raportului.
Art. 757.
Raportul nu se poate face decît numai la succesiunea donatorului.
Art. 758.
Coeredele este dator a raporta aceea ce părintele a cheltuit cu dînsul dotîndu-l, procurîndu-i
vreo carieră, sau plătindu-i datoriile.
_________
* În urma abrogării art. 1223 şi urm. din Codul civil termenul “dotîndu-l” din cuprinsul art. 758 nu se mai poate
referi decît la donaţiile făcute în vederea căsătoriei.
Art. 759.
Cheltuielile de nutriment, întreţinere, educaţie, de învăţătura unui meşteşug, cheltuielile
ordinare pentru îmbrăcăminte şi alte obiecte trebuincioase la intrarea în armată, cheltuielile de
nuntă şi prezenturile 1) obişnuite nu sînt supuse raportului.
_________
* Dispoziţia art. 759 referitoare la “alte obiecte trebuincioase la intrarea în armată” este inaplicabilă în actualele
condiţii de efectuare a serviciului militar în Republica Socialistă România.
1) Daruri.
Art. 760.
Imobilul care s-a pierdut din caz fortuit şi fără greşeala donatarului nu este supus raportului
(c. civ. 1018, 1102, 1156).
Art. 761.
Dacă înzestrătorul ascendent plăteşte bărbatului zestrea fără asigurări suficiente, fiica
înzestrată va fi datoare a raporta numai acţiunea în contra bărbatului.
_________
* Art. 761 este implicit abrogat drept urmare a abrogării exprese a dispoziţiilor art. 1223-1293 C. civ. prin art.
49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele
fizice şi persoanele juridice B.Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.
Art. 762.
Fructele şi interesele lucrurilor supuse raportului nu sînt debite decît din ziua deschiderii
succesiunii (c. civ. 482 şi urm., 522 şi urm., 651, 854, 1589).
Art. 763.
Legatarii şi creditorii, nu pot pretinde ca erezii să facă raport (c. civ. 757, 848),
Art. 764.
Raportul se face sau în natură, sau scăzîndu-se valoarea sa din partea celui obligat a face
raport (c. civ. 738, 739, 765 şi urm., 772 şi urm.).
Art. 765.
Raportul se poate pretinde în natură pentru imobile; cînd cel ce a primit imobilul l-a înstrăinat
sau ipotecat, înaintea deschiderii succesiunii, raportul în natură nu este obligatoriu.
Raportul în acest caz se preţuieşte după valoarea ce imobilul a avut în momentul deschiderii
succesiunii (c. civ. 741, 765 şi urm.).
Art. 766.
În orice caz, trebuie să se ţină socoteală donatarului de cheltuielile necesare şi utile (c. civ.
494, 539, 756, 771, 1345).
Art. 767.
Donatarul este răspunzător de toate degradările şi deteriorările care au micşorat valoarea
imobilului, prin faptul, culpa sau neglijenţa sa (c. civ. 998 şi urm., 1342 şi urm.).
Art. 768.
Cînd imobilul s-a înstrăinat de donatar, amelioraţiunile şi degradările făcute de cel ce l-a
dobîndit se vor ţine în seamă, conform cu dispoziţiile celor două articole precedente (c. civ.
765 şi urm.).
Art. 769.
Cînd raportul se face în natură, bunurile intră în masa succesiunii libere de toate sarcinile
create de donatar; creditorii ipotecari însă, pot să intervină la împărţeală spre a nu se face
raportul cu frauda drepturilor lor (c. civ. 562, 785, 975, 976, 1015, 1019, 1770).
_________
Dispoziţiile art. 769 nu-şi găsesc aplicare în ceea ce priveşte imobilele supuse regimului de carte funciară sau de
publicitate funciară.
A se vedea în acest sens:
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiunilor
privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art.
18 alin. 4);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - M. Of. nr.
157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 25).
Art. 770.
Cînd un succesibil primeşte, cu dispensă de raport, un dar care excede porţiunea disponibilă,
raportul excedentului se face în natură, dacă întoarcerea excedentului este posibilă.
În caz contrar, dacă excederitul trece peste jumătatea valorii imobilului, donatarul raportă
imobilul în întregimea lui şi prelevă asupra masei valoarea porţiunii disponibile; dacă această
porţiune trece peste jumătatea valorii imobilului, donatarul poate ţine imobilul în întregimea
lui, ia însă mai puţin din celelalte bunuri ale succesiunii; şi recompensează pe coerezii săi, sau
în bani, sau oricum altfel (c. civ. 739; 741; 764 şi urm., 794 şi urm., 841 şi urm.).
Art. 771.
Coeredele care raportează imobilul în natură poate să reţină posesiunea pînă la plata efectivă a
sumelor ce-i sînt datorite pentru cheltuieli sau amelioraţiuni (c. civ. 766).
Art. 772.
Raportul mobilelor se face luîndu-se mai puţin din celelalte, bunuri ale succesiunii. El se
calculează pe valoarea ce mobilele aveau în momentul facerii darului, după statul estimaţiei 1)
anexat actului de dar; în lipsa acestui stat, dupa estimarea experţilor, făcută pe preţul cel mai
just (C. civ. 739, 764).
_________
1) Actul de evaluare.
Art. 773.
Succesibilul care a primit bani face raportul luind mai puţin din numerarul succesiunii.
La neajungere, donatorul poate să nu raporteze numerarul dînd echivalentul în mobile şi, în
lipsa acestor, în imobilele succesiunii (C. civ. 764, 772).
Secţiunea III
Despre plata datoriilor
Art. 774.
Coerezii contribuie, la plata datoriilor, şi sarcinilor succesiunii, fiecare în proporţie cu ce ia (c.
civ. 653, 775 şi urm., 893, 896, 909, 1060).
Art. 775.
Legatarul cu titlu universal contribuie deopotrivă cu erezii, un proporţie cu emolumentul său.
Cel particular nu contribuie (C. civ. 896, 909).
Art. 776.
Cînd imobilele unei succesiuni sînt ipotecate special, pentru plată de redinte, fiecare, din
coerezi poate pretinde ca renditele să fie plătite şi imobilele liberate înaintea formării părţilor.
Dacă coerezii împart succesiunea în starea în care se găseşte, imobilele ipotecate se estimă
după aceeaşi normă ca şi celelalte imobile; capitalul renditei însă se scade din preţul
imobilului. Eredele, în partea căruia s-a dat imobilele, rămîne singur dator a plăti rendita şi
garantează pe coereţii săi pentru aceasta plata (C. civ. 1061, 1063 şi urm.).
_________
* Dispoziţia din cuprinsul alin. 1 al art. 776 nu are aplicare, întrucît în dreptul nostru singurul contract de rentă
reglementat de codul civil este acel de rentă viageră, care, potrivit art. 1648, nu poate fi răscumpărată.
Art. 777.
Coerezii plătesc datoriile şi sarcinile succesiunii, fiecare în proporţie cu partea sa ereditară (c.
civ. 653, 893, 1060).
Art. 778.
Coeredele sau succesorul cu titlul universal care, din cauza ipotecii, a plătit din datoria
comună mai mult decît partea sa, are recurs, în contra celorlalţi coerezi sau succesori cu titlu
universal, numai pentru partea ce fiecare din ei era obligat a plăti, chiar cînd coeredele ce a
desfăcut datoria ar fi fost subrogat în drepturile creditorilor. Coeredele însă, ce a acceptat
succesiunea sub beneficiu de inventar, conservă facultatea de a cere plata creanţelor sale
personale, ca orice alt creditor al succesiunii (c. civ. 713, 774 şi urm., 893, 896, 902, 1106 şi
urm., 1674, 1746 Şi urm.).
Art. 779.
Cînd unul din coerezi sau succesori cu titlu universal este insolvabil, partea lui din datoria
ipotecară se împarte între toţi ceilalţi în proporţie cu ce ia fiecare din succesiune (c. civ. 788,
1053, 1667).
Art. 780.
Titlurile executorii, obţinute în contra defunctului, sînt personal executorii şi în contra
eredelui. Cu toate acestea, creditorii nu pot urmări execuţia decît după opt zile de la notificarea
acestor titluri făcute persoanei, sau la domiciliul eredelui (c. civ. 653, 731 şi urm.).
Art. 781.
Ei pot cere, în orice caz şi în contra oricărui creditor, separaţia patrimoniului defunctului de
acela al eredelui (c. civ. 782 şi urm., 1743).
Art. 782.
Acest drept nu poate fi exercitat cînd, acceptîndu-se eredele de debitor, s-a făcut astfel
novaţiune în privinţa creanţei contra defunctului (c. civ. 1128).
Art. 783.
În privinţa mobilelor, după trecerea de trei ani, dreptul este prescris. În privinţa imobilelor,
acţiunea se poate exercita în tot timpul în care imobilele se găsesc în mîna eredelui.
_________
* Cu privire la prescripţia dreptului la acţiune avînd un obiect patrimonial, a se vedea dispoziţiile Decretului nr.
167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - B.Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B.Of. nr. 11 din 15 iulie
1960, cu modificările ulterioare.
Art. 784.
Creditorii eredelui nu pot cere separaţia patrimoniilor în contra creditorilor succesiunii (c. civ.
781).
Art. 785.
Creditorii unui din compărţitori, ca nu cumva împărţeala să se facă cu viclenie în vătămarea
drepturilor lor, pot pretinde să fie prezenţi la împărţeală, pot dar să intervină cu spezele lor; nu
pot însă să atace o împărţeală săvîrşită, afară numai de s-a făcut în lipsă-le şi fără să se ţină
seamă de opoziţia lor (c. civ. 731 şi urm., 769, 974, 975, 976, 1825).
Secţiunea IV
Despre efectele împărţelii şi despre garanţia părţilor
Art. 786.
Fiecare coerede este prezumat că a moştenit singur şi imediat toate bunurile care compun
partea sa, sau care i-au căzut prin licitaţie, şi că n-a fost niciodată proprietar pe celelalte bunuri
ale succesiunii (c. civ. 688, 740 şi urm., 1388).
Art. 787.
Coerezii sînt datori garanţi unul către altul numai despre tulburările şi evicţiunile ce proced
dintr-o cauză anterioară împărţelii.
Garanţia încetează cînd o evicţiune a fost exceptată anume, printr-o clauză expresă a actului
de împărţeală, sau cînd evicţiunea a fost cauzată din greşeala eredelui (c. civ. 788, 1337 şi
urm., 1351, 1399, 1741).
Art. 788.
Fiecare din erezi este obligat, în proporţie cu partea sa ereditară, a despăgubi pe coeredele său
de paguba ce a suferit din cauza evicţiunii.
Cînd unul din coerezi va fi insolvabil, partea ce el este dator a contribui se va împărţi între
eredele garantat şi între ceilalţi coerezi (c. civ. 779, 1053 şi urm.).
Art. 789.
Garanţia pentru solvabilitatea debitorului unei rendite durează numai cinci ani de la
împărţeală. Această garanţie încetează cînd nesolvabilitatea a luat naştere în urma împărţelii.
_________
Dispoziţia art. 789 nu are aplicare, întrucît se referă numai la garanţia pentru solvabilitatea debitorului unei rente
perpetue, iar singurul contract de rentă reglementat de Codul civil, este acel de rentă viageră.
Secţiunea V
Despre desfiinţarea sau resciziunea 1) împărţelii
__________
1) A se vedea nota de la articolul 791.
Art. 790.
Împărţelile pot fi desfiinţate pentru violenţă sau dol.
Pentru o simplă omisiune a unuia din obiectele succesiunii nu se strică; se face numai un
supliment de împărţeală pentru obiectul omis (C. civ. 796 şi urm., 1900 şi urm.).
Art. 791.
Orice act, sub orice titlu, în urmarea cărui a încetat indiviziunea între erezi, este supus la
acţiunea de receziune din articolul precedent.
_________
* Articolul 791 trebuie socotit inaplicabil, dat fiind inadvertenţa dispoziţiilor ce le cuprinde. În cazul acestor
dispoziţii, resciziunea pentru leziune este reglementată, nu direct, ci numai prin referire la regulile articolului
precedent. Dispoziţiile art. 791 nu prevăd însă decît desfiinţarea împărţelii pentru dol sau violenţă, astfel încît
aplicarea lor nu este cu putinţă în cazul resciziunii pentru leziune
Art. 792.
Acela în contra cărui s-a făcut cererea de resciziune poate popri desfiinţarea împărţelii, dînd
reclamantului suplimentul din partea sa ereditară în numerar sau în natură.
_________
* Articolul trebuie socotit ca inaplicabil pentru motivele arătate în nota de la art. 791.
Art. 793.
Coeredele care a înstrăinat porţiunea sa ereditară, în tot sau în parte, nu poate intenta acţiunea
de resciziune pentru dol sau violenţă, dacă înstrăinarea s-a făcut în urma descoperirii dolului
sau încetării violenţei (C. civ. 959, 1190).
Secţiunea VI
Despre împărţeala făcută de tată, de mamă sau de alţi ascendenţi între descendenţii lor
Art. 794.
Tatăl, mama şi ceilalţi ascendenţi pot face împărţeala bunurilor lor între fii şi ceilalţi
descendenţi (c. civ. 770).
_________
* A se vedea, de asemenea, nota 1 de la art. 659 cu privire la drepturile de moştenire ale înfiaţilor.
Art. 795.
Această împărţeală se poate face prin acte între vii, sau prin testament cu formele, condiţiile şi
regulile prescrise pentru donaţiuni între vii şi pentru testamente.
Împărţeala făcută prin acte între vii nu poate avea de obiect decît bunurile prezente (c. civ.
659 şi urm., 728 şi urm.).
Art. 796.
Dacă toate bunurile, ce ascendentele a lăsat la moartea sa, nu au fost cuprinse în împărţeală,
bunurile necuprinse se vor împărţi conform cu legea (c. civ. 669, 728).
Art. 797.
Este nulă împărţeala în care nu s-au cuprins toţi copiii în viaţă la deschiderea moştenirii şi
descendenţii fiilor premuriţi 1).
Acţiunea de nulitate se poate exercita de toţi erezii fără distincţie (c. civ. 765, 790, 849).
_________
* A se vedea şi art. 654 C. civ., precum şi nota de la acel articol.
1) Care au murit mai înainte.
Art. 798.
Împărţeala făcută de ascendent se poate ataca; cînd ar rezulta dintr-însa sau dintr-alte acte că,
prin dispoziţia făcută de ascendent, vreunul din acei între care s-au împărţit bunurile s-ar găsi
vătămat în partea legitimă (c. civ. 841 şi urm.).
Art. 799.
Copilul care, pentru cauza arătată la articolul precedent, atacă împărţeala făcută de ascendent
este dator a plăti înainte cheltuielile estimaţiei. Dacă reclamaţia nu este fondată, cheltuielile
estimaţiei şi ale judecăţii vor fi în sarcina sa.
Titlul II
DESPRE DONAŢIUNI ÎNTRE VII ŞI DESPRE TESTAMENTE 1)
________
1) Din eroare, în ediţia oficială nu se face menţiune despre cap. I al acestui titlu, care cuprinde art. 800-805.
Capitolul I
Capitolul II Despre capacitatea de a dispune sau de a primi prin donaţiune între vii sau prin
testament
Capitolul III Despre donaţiunile între vii
Capitolul IV Despre partea disponibilă a bunurilor şi despre reducţiune
Capitolul V Despre dispoziţiile testamentare
Capitolul VI Despre donaţiuni făcute soţilor prin contractul de maritagiu
Capitolul VII Despre dispoziţiile dintre soţi, făcute sau în contractul de maritagiu sau în
timpul maritagiului
Capitolul I
Art. 800.
Nimeni nu va putea dispune de avutul său, cu titlu gratuit, decît cu formele prescrise de lege
pentru donaţiuni între vii sau prin testament (c. civ. 644, 794 şi urm., 801 şi urm., 813 şi urm.,
856 şi urm.).
Art. 801.
Donaţiunea este un act de liberalitate prin care donatorele dă irevocabil un lucru donatarului
care-l primeşte (c. civ. 813 şi urm., 829 şi urm., 937).
Art. 802.
Testamentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din
viaţă, de tot sau parte din avutul său (c. civ. 856 şi urm., 920 şi urm.).
Art. 803.
Substituţiile sau fideicomisele sînt prohibite; orice dispoziţii prin care donatarul, eredele
instituit sau legatarul va fi însărcinat de a conserva şi a remite la o a treia persoană, va fi nulă,
chiar în privirea 1) donatarului, a eredelui numit sau a legatarului (C. civ. 804, 805, 812, 941).
________
1) În privinţa.
Art. 804.
Este promisă dispoziţia prin care o a treia persoană ar fi chemată a lua darul, ereditatea sau
legatul, în cazul cînd donatarul, eredele numit, sau legatarul nu ar primi sau nu ar putea primi
(c. civ. 924 şi urm.).
Art. 805.
Este permisă asemenea dispoziţia între vii sau testamentară, prin care uzufructul se dă la o
persoană şi proprietatea nudă la alta (C. civ. 517 şi urm., 827).
Capitolul II
Despre capacitatea de a dispune sau de a primi prin donaţiune între vii sau prin
testament
Art. 806.
Minorul mai mic de 16 ani nu poate dispune nici într-un fel, afară de excepţiile regulate la
capitolul VII al acestui titlu (c. civ. 807).
_________
Dispoziţiile capitolului VII nu mai alcătuiesc excepţii de la regula art. 806, atît în ce priveşte donaţiile prin
contractul de căsătorie (deoarece dispoziţiile art. 1223-1293 din C. civ. au fost abrogate) cit şi în ce priveşte
donaţiile făcute între soţi în timpul căsătoriei, deoarece potrivit art. 8 al Decretului nr. 31/1954 privitor la
persoanele fizice şi persoanele juridice - B.Of. nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare; minorul care
se căsătoreşte dobîndeşte prin aceasta capacitatea de exerciţiu deplină. Potrivit art. 133 alin. 3 din Codul familiei
minorul nu poate să facă donaţii nici chiar cu încuviinţare.
Art. 807.
Minorul de 16 ani poate dispune prin testament şi numai pentru jumătate din bunurile de care
după lege poate dispune majorele (c. civ. 806, 809, 841).
Art. 808.
Este capabil de a primi prin donaţiune între vii oricine este conceput în momentul donaţiunii.
Este capabil de a primi prin testament oricine este conceput la epoca morţii testatorului (c.
civ. 654).
_________
1. Drepturile copilului sînt recunoscute de la concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu. A se vedea, în acest
sens, Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice (art. 7).
2. În privinţa persoanelor juridice, a se vedea Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele
juridice (art. 33).
Art. 809.
Minorul de şasesprezece ani nu poate, prin testament, dispune în favoarea tutorelui său.
Minorul, ajuns la majoritate, nu poate dispune nici prin donaţiune între vii, nici prin
testament, în favoarea fostului său tutore, dacă socotelile definitive ale tutelei n-au fost
prealabil date şi primite.
Sînt exceptaţi în amîndouă cazurile de mai sus ascendenţii minorilor, care sînt sau au fost
tutori ai lor (c. civ. 807, 812).
_________
1. Potrivit art. 41 din Codul familiei, socotelile tutelei sînt definitiv date şi primite din momentul cînd autoritatea
tutelară a dat descărcare tutorelui de gestiunea sa.
2. A se vedea şi art. 133 din acelaşi cod.
3. Minorul devine major în condiţiile prevăzute de art. 8 al Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi
persoanele juridice.
Art. 810.
Doctorii în medicină sau în chirurgie, ofiţerii de sănătate şi spiţerii, care au tratat pe o persoană
în boala din care moare, nu pot profita de dispoziţiile între vii sau testamentare, ce dînsa a
făcut-o în favoare-le în cursul acestei boli.
Sînt exceptate:
1. Dispoziţiile remuneratorii făcute cu titlul particular; se va ţine însă seamă de starea
dispunătorului şi de serviciile făcute.
2. Dispoziţiile universale, în caz de rudenie pînă la al patrulea grad inclusiv, afară numai dacă
mortul va avea erezi în linie dreaptă şi dacă acela, în profitul căruia s-a făcut dispoziţia, nu
este el chiar erede în linie dreaptă.
Aceleaşi reguli sînt aplicabile în privinţa preoţilor (c. civ. 660 şi urm., 812).
_________
* Prin. “ofiţeri de sănătate” urmează a se înţelege medicii militari.
Art. 811.
Dispoziţiile între vii sau prin testament, făcute în favoarea ospiciilor, săracilor dintr-o comună
sau stabilimentelor de utilitate publică, nu pot avea efect decît de sînt autorizate prin ordonanţe
domneşti în urma avizului Consiliului de Stat (c. civ. 817).
_________
* Art. 811 a fost modificat implicit prin art. 10 al Legii pentru persoanele juridice - promulgată cu Decretul nr.
452, - M.Of. nr. 27 din 6 februarie 1924, cu modificările ulterioare, şi prin reglementarea Decretului nr. 478/1954
privitor la donaţiunile făcute statului - B.Of. nr. 46 din 10 decembrie 1954.
Art. 812.
Dispoziţiile în favoarea unui incapabil sînt nule, fie ele deghizate sub forma unui contract
oneros, fie făcute în numele unor persoane interpuse.
Sînt reputate ca persoane interpuse tatăl şi mama, copiii şi descendenţii şi soţul persoanei
incapabile (c. civ. 940, 941, 1200, 1202).
Capitolul III
Despre donaţiunile între vii
Secţiunea I Despre forma şi efectele donaţiilor între vii
Secţiunea II Despre cazurile în care donaţiunile se pot revoca
Secţiunea I
Despre forma şi efectele donaţiilor între vii
Art. 813.
Toate donaţiunile se fac prin act autentic (c. civ. 1171 şi urm., 1168, 1167).
Art. 814.
Donaţiunea nu obligă pe donator şi nu va produce nici un efect decît din ziua în care va fi fost
acceptată.
Acceptarea poate fi făcută sau în act, sau printr-un act autentic posterior, mai înainte însă de
moartea celui ce dăruieşte; în acest din urmă caz, donaţiunea n-are efect decît din ziua din care
se va fi comunicat donatorelui actual de acceptare (c. civ. 820, 827).
Art. 815.
Donaţiunile făcute unor minori sau unui interzis, se acceptă de tutore sau de părinte.
Mama, cu toate că tatăl ar fi în viaţă, şi ceilalţi ascendenţi, cu toate că genitorii 1) ar fi în viaţă,
vor putea asemenea să accepte donaţiunea făcută minorelui şi interzisului, deşi ei n-ar avea
calitatea de tutori (c. civ. 820, 1166).
_________
1. Textul art. 815 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi
abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncă şi emancipare B.Of.
nr. 25 din 30 aprilie 1949.
2. Potrivit art. 97 din Codul familiei ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi obligaţii în ce priveşte pe copiii lor
minori.
1) Părinţii.
Art. 816.
Surdo-mutul ce nu ştie să scrie nu poate accepta o donaţiune decît cu asistarea unui curator
special numit de autoritatea judiciară, după regulile stabilite pentru minori (c. civ. 866).
_________
1. În conformitate cu dispoziţiile art. 152 lit. a din Codul familiei, curatorul se numeşte de autoritatea tutelară.
2. Potrivit art. 25 din Regulamentul privind aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 377/1960 pentru organizarea şi
funcţionarea Notariatului de stat, aprobat prin H.C.M. nr. 1518/1960, C.H.D. nr. 39 din 20 octombrie 1960, cu
modificările ulterioare, declaraţia de voinţă a surdo-mutului în imposibilitatea de a scrie se va lua prin interpret,
afară de cazul cînd notarul va putea stabili fără dubiu voinţa acestuia.
Art. 817.
Donaţiunile făcute persoanelor morale nu pot fi acceptate decît prin ordonanţă domnească,
dată în urma avizului Consiliului de Stat.
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 811.
Art. 818.
Cind se dăruiesc bunuri ce pot fi ipotecate, transcripţia actului ce conţine donaţiunea şi
acceptarea, ca şi notificarea acceptării făcută prin act separat, se va face la judecătoria în a
cărei rază teritorială sînt situate bunurile.
_________
1. Art. 818 a fost implicit modificat prin Decretul nr. 377/1960 pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de
stat - B.Of. nr. 22 din 20 octombrie 1960, cu modificările ulterioare (art. 4 lit. m), potrivit căruia lucrările
interesînd publicitatea actelor în registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni sau înscrierea drepturilor reale
imobiliare în cartea funciară se efectuează de notariatul de stat în a cărui rază teritorială sînt situate bunurile.
2. Denumirea “tribunal popular al districtului” a fost înlocuită cu “judecătoria în a cărei rază teritorială”. A se
vedea nota 3 de la art. 747.
Art. 819.
Lipsa transcripţiei poate să fie invocată de orice persoane au interes la aceasta; se exceptă însă
persoanele obligate a stărui să se facă transcripţia, sau reprezentanţii lor, asemenea şi
donatorul.
Art. 820.
Minorii, interzişii, femeile măritate, în lipsă de acceptarea sau de transcripţia donaţiunii, nu
pot cere obiectele dăruite; au însă, de se cuvine, recurs în contra tutorilor sau bărbaţilor.
_________
* Art. 820 a fost modificat implicit prin Legea privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate
promulgată cu Decretul nr. 1412, M.Of. nr. 94 din 20 aprilie 1932 în sensul suprimării din cuprinsul textului a
termenilor “femeile măritate” şi “sau bărbaţilor”, care constituiau aplicarea în materia donaţiunilor a regulei
incapacităţii femeii măritate.
Art. 821.
Donaţiunea între vii pentru bunurile viitoare este revocabilă (c. civ. 801, 965).
Art. 822.
Este nulă orice donaţiune făcută cu condiţii a căror îndeplinire atîrnă numai de voinţa
donatorului (c. civ. 1006, 1010).
Art. 823.
Este asemenea nulă, dacă s-a făcut sub condiţia de a se satisface datorii sau sarcini care nu
existau la epoca donaţiunii sau care nu erau arătate în actul de donaţiune.
Art. 824.
Cînd donatorul şi-a rezervat dreptul de a dispune de un obiect cuprins în donaţiune, sau de o
sumă determinată din bunurile dăruite, dacă moare, fără să fi dispus de dînsele, un asemenea
obiect sau asemenea sumă rămîne erezilor donatorului.
Art. 825.
Donatorul poate stipula întoarcerea bunurilor dăruite, atît în cazul cînd donatorul ar muri
înaintea lui, cît şi în cazul cînd donatorul şi descendenţii săi ar muri înaintea sa.
Aceste stipulaţii însă nu se pot face decît în favoarea donatorului.
_________
A se vedea:
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiunilor
privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 M.Of. nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art.
19);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară M.Of. nr.
157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 27).
Art. 826.
Dispoziţiile art. 821, 822, 823, 824 şi 825 nu se aplică la donaţiunea din capitolul VI şi VII,
dintr-acest titlu.
Art. 827.
Orice act de donaţiune de mobile este valabil numai pentru obiectele trecute într-un act
estimativ subsemnat de donator şi donatar.
Art. 828.
Donatorul nu este responsabil de evicţiune către donatar pentru lucrurile dăruite.
Donatorul este responsabil de evicţiune cînd el a promis expres garanţia.
Este asemenea responsabil cînd evicţiunea provine din faptul său, cînd este în chestiune o
donaţiune care impune sarcini donatarului; într-acest caz însă, garanţia este obligatorie numai
pînă la suma sarcinilor (c. civ. 1337 şi urm.).
Secţiunea II
Despre cazurile în care donaţiunile se pot revoca
Art. 829.
Donaţiunea între vii se revocă, pentru neîndeplinirea condiţiilor cu care s-a făcut, pentru
ingratitudine şi pentru naştere de copii în urma donaţiunii (c. civ. 801, 830 şi urm., 937, 1011,
1020, 1021).
Art. 830.
Cînd donaţiunea este revocată pentru neîndeplinirea condiţiilor, bunurile reintră în mîna
donatorului, libere de orice sarcină şi ipotecă (c. civ. 834, 855, 930, 1770).
_________
A se vedea:
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiunilor
privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - M.Of. nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art.
19 alin. 1-3);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară M.Of. nr.
157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 26).
Art. 831.
Donaţiunea între vii se revocă pentru ingratitudine în cazurile următoare:
1. Dacă donatarul a atentat la viata donatorului.
2. Dacă este culpabil în privinţă-i de delicte, cruzimi sau injurii grave.
3. Dacă fără cuvînt îi refuză alimente (c. civ. 655, 930).
Art. 832.
Revocarea pentru neîndeplinirea condiţiilor şi pentru ingratitudine nu se face de drept
niciodată (c. civ. 1020).
Art. 833.
Cererea de revocare pentru ingratitudine trebuie făcută în termen de un an din ziua faptului,
sau din ziua cînd donatorul a cunoscut faptul.
Acţiunea de revocare nu se poate intenta în contra erezilor donatarului, nici de erezii
donatorului în contra donatorului, afară numai dacă, în acest caz, acţiunea s-a intentat de
donator, sau donatorul a murit în anul în care se putea intenta acţiunea (c. civ. 931).
Art. 834.
Revocarea pentru ingratitudine nu poate infirma nici înstrămările făcute de donatar, nici
ipotecile sau alte sarcini reale, cu care el ar fi putut greva obiectul dăruit; este neapărat însă ca
acestea să se fi făcut înaintea inscripţiei extractului cererii de revocare pe marginea
transcripţiei prescrisă prin art. 818.
În caz de revocare, donatarul se condamnă a întoarce valoarea obiectelor înstrăinate, după
estimaţia ce li s-ar face în timpul cererii; se condamnă asemenea a întoarce veniturile din ziua
cererii (c. civ. 854, 1770).
Art. 835.
Donaţiunile făcute în favoarea maritagiului nu sînt revocabile pentru ingratitudine.
Art. 836.
Orice donaţiuni prin acte între vii făcute de persoane ce n-au copii sau descendenţi existenţi în
timpul facerii lor, oricare ar fi valoarea acestor donaţiuni: şi sub orice titlu s-ar fi făcut, fie
chiar donaţiunea mutuală sau remuneratorie, fie în fine donaţiunea în favoarea maritagiului
făcută soţilor de oricare altă persoană, afară de ascendenţii lor, sînt revocate de drept, dacă
donatorul, în urma donaţiunii, dobîndeşte un copil legitim, un postum, sau chiar cînd a
legitimat pe un copil natural, prin maritagiu subsecvent (c. civ. 937).
_________
1. A se vedea, de asemenea, nota de la art. 830.
2. Dinstincţia dintre copil legitimi sau legitimat şi copil natural a fost în întregime înlăturată prin dispoziţia
Codului familiei (art. 63), astfel încît textul art. 836 a fost modificat implicit în sensul că donaţiunile sînt revocate
de drept, dacă donatorul, în urma donaţiunii, dobîndeşte un copil din căsătorie sau dinafara căsătoriei, fie chiar
postum (adică copil născut în urma morţii tatălui său).
Art. 837.
Revocarea se face şi cînd copilul donatorului sau al donatricei ar fi fost conceput în timpul
donaţiunii.
Art. 838.
Donaţiunea rămîne revocată chiar cînd donatarul ar fi intrat în posesia lucrurilor dăruite şi ar
fi fost lăsat în posesia acelor lucruri după naşterea fiului donatorului; donatarul posesor nu va
fi obligat a restitui fructele de orice natură luate de el, decît din ziua în care i se va fi notificat
nasterea fiului sau legitimarea sa prin căsătorie subsecventă.
_________
* Partea din text “sau legitimarea sa prin căsătorie subsecventă” trebuie socotită implicit abrogată drept
urmare a abrogării instituţiei legitimării copiilor naturali prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru, punerea
în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - B. Of. nr. 9 din
31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.
Art. 839.
Orice clauze sau convenţii, prin care donatorul ar renunţa la revocarea donaţiunii pentru
naştere de fiu, este nulă şi fără nici un efect (c. civ. 5, 968).
Art. 840.
Prescripţia acţiunii de revocare se împlineşte după 30 de ani de la naşterea fiului (c. civ. 1863
şi urm., 1890).
_________
* Cu privire la prescripţia drepturilor la acţiune care izvorăsc, în acest caz, din revocarea de plin drept a
donaţiunii, a se vedea Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă B.Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958,
republicat în B.Of. nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare.
Capitolul IV
Despre partea disponibilă a bunurilor şi despre reducţiune
Secţiunea I Despre partea disponibilă a bunurilor
Secţiunea II Despre reducţiunea donaţiunilor şi a legatelor
Secţiunea I
Despre partea disponibilă a bunurilor
Art. 841.
Liberalităţile, fie făcute prin acte între vii, fie făcute prin testament, nu pot trece peste
jumătatea bunurilor dispunătorului, dacă la moarte-i lasă un copil legitim; peste o a treia parte,
dacă lasă doi copii; peste a patra parte, dacă lasă trei sau mai mulţi (c. civ. 664 şi urm., 874 şi
urm., 939).
_________
Art. 841 a fost modificat implicit:
a) prin art. 2 din Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor - M.Of. nr. 133 din 10
iunie 1944, potrivit căruia liberalităţile făcute de soţul predecedat nu vor putea trece peste jumătate din drepturile
de moştenire prevăzute de lege în favoarea soţului supravieţuitor;
b) prin art. 63 din Codul familiei, care a înlăturat în întregime orice deosebire cu privire la situaţia copiilor din
căsătorie sau din afara căsătoriei.
Art. 842.
Sînt cuprinşi în articolul precedent sub nume de copii, descendenţii de orice grad (c. civ. 670
şi urm.).
Art. 843.
Liberalităţile, prin acte între vii sau prin testament, nu pot trece peste jumătatea bunurilor,
dacă în lipsă de descendenţi, defunctul lasă tată şi mamă sau peste trei sferturi, dacă lasă
numai pe unul din părinţi.
_________
* Textul art. 843 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 134/1947 pentru modificarea art. 843
din Codul civil şi coordonarea, prin interpretare a dispoziţiilor sale cu prevederile art. 673 din acelaşi cod M.Of.
nr. 91 din 22 aprilie 1947.
Art. 844.
Dacă dispoziţia prin acte între vii sau prin testament, constituie un uzufruct sau o rendită
viageră, a cărei valoare trece peste cantitatea disponibilă, erezii rezervatari au facultatea de a
executa aceste dispoziţii sau de a abandona proprietatea cantităţii disponibile.
Art. 845.
Valoarea bunurilor înstrăinate unui succesibil în linie dreaptă, cu sarcina unei rendite viagere
sau cu rezervă de uzufruct va fi socotită în porţiunea disponibilă şi excedentele, de este, se va
trece în masa succesiunii. Imputaţia şi raportul nu pot fi cerute de succesibilul în linie dreaptă
care a consimţit la aceste înstrăinări (c. civ. 738, 751 şi urm., 841, 1167).
Art. 846.
Cantitatea disponibilă poate fi dată în tot sau în parte, sau prin acte între vii sau prin
testament, copiilor sau altor succesibili ai donatorului, fără ca donatarul sau legatarul, ce vine
la succesiune, să fie supus la raport, dacă în dispoziţie se zice expres, că ceea ce s-a dat este
peste partea sa.
Declaraţia că darul sau legatul este peste partea succesibilului se poate face sau în actul ce
conţine dispoziţia, sau în urmă, cu formele dispoziţiilor între vii, sau testamentare (c. civ. 751
şi urm.).
Secţiunea II
Despre reducţiunea donaţiunilor şi a legatelor
Art. 847.
Liberalităţile prin act sau între vii sau prin testament, cînd vor trece peste partea disponibilă,
vor fi reduse la această parte (c. civ. 841 şi urm., 1641).
Art. 848.
Reducţiunea liberalităţilor între vii nu va putea fi cerută decît numai de erezii rezervatari, de
erezii acestora sau de cei care înfăţişează drepturile lor (c. civ. 763, 841 şi urm., 855, 974).
Art. 849.
Partea disponibilă se calculează cu chipul următor: pe lîngă bunurile ce a lăsat donatorul sau
testatorul în momentul morţii sale, se adaugă prin calcul şi bunurile de care a dispus prin
donaţiuni între vii, după starea lor din momentul donaţiunii şi după valoarea ce au avut în
momentul morţii donatorului. Din această masă de bunuri, scăzîndu-se datoriile, pe ceea ce va
rămînea se calculează partea disponibilă, după numărul şi calitatea erezilor (c. civ. 752, 766 şi
urm., 772).
Art. 850.
Întîi se vor reduce dispoziţiile testamentare; cînd bunurile cuprinse în aceste dispoziţii nu vor
mai fi, atunci numai se va face reducţiunea donaţiunilor.
Reducţiunea va începe de la cea din urmă donaţiune, după săvîrşirea acesteia se va trece
îndată la cea de a doua după dînsa, şi aşa pe rînd pînă la cea mai veche donaţiune.
Art. 851.
Cînd donaţiunea între vii, supusă la reducţiune, s-a făcut la unul din cei cu drept de moştenire,
acesta va putea scădea partea cu care ar trebui să se reducă donaţiunea, din partea ce i s-ar
cuveni ca erede În bunurile nedisponibile, dacă aceste bunuri sînt de aceeaşi natură cu cele
dăruite (c. civ. 765, 770).
Art. 852.
Se vor reduce cu analogie 1) atît legatele universale cît şi cele particulare, fără distincţie (c.
civ. 888 şi urm., 899 şi urm.).
_________
1) Proporţional cu valoarea lor.
Art. 853.
Cînd testatorul va declara ca un legat să fie plătit preferîndu-se celorlalte, acest legat nu va fi
supus la reducţiune, decît după ce valoarea celorlalte legate nu va împlini rezerva legală (c.
civ. 847).
Art. 854.
Donatarul va restitui fructele porţiunii ce trece peste partea disponibilă din momentul morţii
donatorului (c. civ. 522 şi urm., 767, 890).
Art. 855.
Donatarul este obligat, dacă a alienat bunurile dăruite, să facă în urmă raportul excedentului
peste porţiunea disponibilă, după valoarea lucrurilor din timpul morţii disponentului (c. civ.
848).
_________
A se vedea de asemenea, art. 25 al Legii nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de
publicitate funciară - M.Of. nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare.
Capitolul V
Despre dispoziţiile testamentare
Secţiunea I Reguli generale pentru forma testamentelor
Secţiunea II Despre regulile speciale asupra formelor cîtorva testamente
Secţiunea III Despre instituţia de moştenitori şi despre legate în genere
Secţiunea IV Despre legatul universal
Secţiunea V Despre legatele unei fracţiuni de moştenire
Secţiunea VI Despre legatele singulare
Secţiunea VII Despre executorii testamentari
Secţiunea VIII Despre revocarea testamentelor şi despre caducitatea lor
Secţiunea I
Reguli generale pentru forma testamentelor
Art. 856.
Orice persoană este capabilă de a face testament, dacă nu este poprită de lege (c. civ. 800,
802, 806 şi urm., 887).
Art. 857.
Două sau mai multe persoane nu pot testa prin acelaşi act, una în favoarea celeilalte, sau în
favoarea unei a treia persoane (c. civ. 886, 938).
Art. 858.
Un testament poate fi sau olograf, sau făcut prin act autentic, sau în formă mistică (c. civ. 802,
868 şi urm.).
_________
* A se vedea şi Statutul C.E.C. (pct. 19) adoptat prin Decretul nr. 371/1958 privind organizarea şi funcţionarea
Casei de Economii şi Consemnaţiuni - B.Of. nr. 32 din 19 august 1958, cu modificările ulterioare.
Art. 859.
Testamentul olograf nu este valabil decît cînd este scris în tot, datat şi subsemnat de mîna
testatorului (c. civ. 886).
Art. 860.
Testamentul autentic este acela care s-a adeverit de judecătoria competentă (c. civ. 886).
_________
1. Potrivit Decretului nr. 377/1960 pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de stat - B.Of. nr. 22 din 20
octombrie 1960 cu modificările ulterioare; actele autentice se întocmesc de notaratele de stat.
2. Denumirea “tribunal popular” din cuprinsul textului a fost înlocuită cu “judecătorie”. A se vedea nota 3 de la
art. 747.
Art. 861-863.
(Abrogate prin Legea nr. 358 din 3 iulie 1944 pentru autentificarea şi legalizarea
înscrisurilor, pentru investirea cu dată certă şi legalizarea copiilor de pe înscrisuri).
Art. 864.
Cînd testatorul va voi să facă un testament mistic sau secret, trebuie neapărat să-l, iscălească,
sau că l-a scris el însuşi, sau că a pus pe altul a-l serie.
Hîrtia în care s-au scris dispoziţiile testatorului sau hîrtia care serveşte de plic, de va fi, se va
strînge şi se va sigila.
Testatorul va prezenta judecătoriei competente testamentul strîns şi pecetluit, precum s-a zis,
sau îl va strînge şi-l va pecetlui înaintea judecătoriei.
Testatorul va declara că dispoziţiile din acea hîrtie este testamentul său, scris şi iscălit de el
însuşi, sau scris de altul şi iscălit de testator.
Cînd testatorul, din cauză de boală, va fi în neposibilitate fizică de a se prezenta înaintea
judecătoriei, atunci prezentarea testamentului, pecetluirea lui şi declaraţia susmenţionată, se
vor face înaintea judecătorului, numit de judecătorie pentru acest sfîrşit.
Judecătoria, sau judecătorul numit, va face actul de subscripţie1 pe hîrtia în care s-a scris
testamentul, sau pe hîrtia care serveşte de plic.
Acest act se va subscrie atît de testator, cît şi de judecătorie sau judecător.
Toată lucrarea de mai sus nu va putea fi întreruptă de nici o altă operaţie; cînd testatorul, din o
cauză posterioară subsemnării testamentului, va declara că nu poate subsemna subscripţia 1,
această declaraţie se va trece în subscripţie (c. civ. 858, 886).
_________
Denumirea “tribunal popular” din cuprinsul textului a fost înlocuită cu “judecătorie”. A se vedea nota 3 de la art.
747.
Art. 865.
Acei care nu ştiu sau care nu pot citi şi scrie nu pot face testament în formă mistică.
Art. 866.
Cînd testatorul nu poate vorbi, dar ştie a scrie, atunci declaraţia că testamentul este al său o va
face în scris, în capul actului de subscripţie1 înaintea judecătorului numit, sau înaintea
judecătoriei.
Judecătoria sau judecătorul numit va constata în actul de subscripţie 1) declaraţia testatorului.
_________
* Denumirea “tribunal popular” din cuprinsul textului a fost înlocuită cu “judecătorie”. A se vedea nota 3 de la
art. 747.
1) Proces-verbal de suprascriere.
Art. 867.
În cazurile cînd se numeşte un judecător, el va comunica procesul său verbal judecătoriei,
care va legaliza actul de subscripţie sau testamentul.
_________
* Denumirea “tribunal” din cuprinsul textului a fost înlocuită cu “judecătorie”. A se vedea nota 3 de la art. 747.
Secţiunea II
Despre regulile speciale asupra formelor cîtorva testamente
Art. 868.
Testamentele militarilor şi ale indivizilor întrebuinţaţi în armată, sînt în orice ţară valabil
făcute în prezenţa unui cap de batalion sau de escadron, sau în prezenţa oricărui alt ofiţer
superior, asistat de doi martori, sau în prezenţa a doi comisari de război, sau în prezenţa unui
din comisari asistat de doi martori (c. civ. 886).
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 874.
Art. 869.
Sînt asemenea, dacă testatorul este bolnav sau rănit, valabil făcute în prezenţa capului
ofiţerului de sănătate asistat de comandantul militar, însărcinat cu poliţia ospiciului (c. civ.
886).
_________
* A se vedea nota de la art. 810 cu privire la ofiţerii de sănătate. În prezent art. 869 trebuie înţeles că se referă la
medicul militar şef al spitalului.
Art. 870.
Dispoziţiile articolelor precedente nu sînt admisibile decît în privinţa acelor ce sînt în
expediţie militară, sau în cartier, sau în garnizoană afară din teritorul român, sau prizonieri la
inamici, fără ca cei ce sînt în cuartier sau în garnizoană înăuntrul ţării să poată profita de
această latitudine, de nu se găsesc în o cetate asediată, sau în alte locuri ale căror porţi să fie
închise şi comunicaţiile întrerupte din cauza războiului (c. civ. 886).
Art. 871.
Testamentul făcut în forma mai sus arătată este nul după şase luni de la întoarcerea
testatorului într-un loc unde are libertatea de a testa cu formele ordinare.
Art. 872.
Testamentul făcut într-un loc care este scos din comunicaţie din cauza ciumei sau altei boli
contagioase, se poate face înaintea unui membru al consiliului municipal 1), asistat de doi
martori (c. civ. 886).
__________
1) Membru al comitetului executiv al consiliului popular.
Art. 873.
Testamentul menţionat în articolul precedent este nul după trecerea de şase luni de la
deschiderea comunicaţiilor cu locul unde se găseşte testatorul, sau după şase luni de la trecerea
sa într-un loc unde comunicaţiile nu sînt întrerupte (c. civ. 886).
Art. 874.
Testamentele făcute pe mare în timp de voiaj sînt valabile:
Pe corăbii şi alte bastimente ale ţării, cînd sînt făcute în prezenţa ofiţerului comandant al
bastimentului, sau în lipsă-i în prezenţa acelui ce-l înlocuieşte după ordinea serviciului, Însă şi
unul şi altul asistaţi de ofiţerul de administraţie, sau de ofiţerul ce îndeplineşte funcţiunile
acestuia.
Pe bastimentele de comerţ, cînd sînt făcute în prezenţa scribului bastimentului sau în prezenţa
acelui ce-l înlocuieşte, însă şi unul şi altul asistaţi de căpitanul sau de patronul, sau în lipsă-le,
de acei ce-i înlocuiesc.
În toate cazurile, funcţionarii în prezenţa cărora se fac aceste testamente vor fi asistaţi de către
doi martori (c. civ. 886).
_________
* Termenii folosiţi în art. 874 şi urm. pentru desemnarea funcţiilor la care se referă aceste dispoziţii nu mai sînt
în concordanţă, în cea mai mare parte, cu funcţiile şi denumirile legale în vigoare.
Art. 875.
Pe bastimentele statului, testamentul căpitanului, sau acela al ofiţerului însărcinat cu
administraţia, pe bastimentele de comerţ, testamentul căpitanului, al patronului, sau al
scribului se pot face în prezenţa acelora ce, în ordinea serviciului, vin după dînşii,
conformîndu-se pentru celelalte formalităţi cu dispoziţiile articolului precedent (c. civ. 886).
Art. 876.
În toate cazurile, testamentele menţionate în cele două articole precedente se vor face fiecare
în două exemplare originale (c. civ. 886).
Art. 877.
Dacă bastimentul intră într-un port străin, unde se găseşte un agent d-ai ţării, funcţionarii, în
prezenţa cărora s-a făcut testamentul, sint datori să depună unul din exemplarele originale,
închis şi pecetluit în mîinile acestui agent, care-l va trimite Ministerului de Interne, spre a fi
înaintat la grefa judecătoriei domiciliului testatorului (c. civ. 886).
_________
* Denumirea “tribunal popular” din cuprinsul textului a fost înlocuită cu “judecătorie”. A se vedea nota 3 de la
art. 747.
Art. 878.
După întoarcerea bastimentului în ţară, fie în portul armamentului 1), fie în orice alt port, cele
două exemplare originale ale testamentului închise şi pecetluite sau exemplarul original rămas,
dacă după articolul precedent celălalt a fost depus în cursul voiajului, vor fi date la biroul
comandantului de port 2), care le va trimite fără întîrziere Ministerului de Interne, ce va face
depozitul conform articolului precedent (c. civ. 886).
Art. 879.
Se va înscrie pe marginea rolului bastimentului 3) numele testatorului, menţionîndu-se despre
remiterea originalelor testamentului în mîinile agentului, sau la biroul comandantului de port 2)
(c. civ. 886).
___________
1) Portul de înscriere al vasului.
2) Organ portuar.
3) Rolul de echipaj.
Art. 880.
Testamentul nu va fi reputat ca făcut pe mare, deşi s-ar fi făcut în cursul voiajului, dacă în
timpul în care s-a fost făcut, bastimentul s-ar fi apropiat de un ţărm străin, unde s-ar afla un
agent al României. În acest caz testamentul nu este valabil decît dacă s-a făcut după formele
prescrise de legea României, sau după acelea întrebuinţate în ţara unde a fost făcut (c. civ.
886).
Art. 881.
Dispoziţiile de mai sus se aplică şi la testamentele pasagerilor, care nu fac parte din echipaj
(c. civ. 808).
Art. 882.
Testamentul făcut pe mare cu formele articolului 874 nu este valabil decît dacă testatorul
moare pe mare, sau după trei luni de la întoarcerea lui pe uscat, într-un loc unde ar fi putut să-l
refacă cu formele ordinare (c. civ. 886).
Art. 883.
Testamentul făcut pe mare nu va putea cuprinde nici o dispoziţie în favoarea ofiţerilor
bastimentului, dacă dînşii nu sînt rude cu testatorul (c. civ. 808, 886).
Art. 884.
Testamentele cuprinse în articolele precedente ale prezentei secţiuni vor fi subscrise de
testatori şi de ofiţerii publici, în prezenţa cărora s-au făcut.
Dacă testatorul declară că nu ştie sau nu poate subscrie, se face menţiunea de declaraţia sa şi
de cauza ce l-a împiedicat de a subscrie.
În cazurile în care se cere asistenţa de doi martori, testamentul va fi subscris cel puţin de unul
dintr-înşii şi se va face menţiune de cauza ce a împiedicat pe celălalt de a subscrie (c. civ.
886):
Art. 885.
Românul ce s-ar afla în ţară străină va putea face testamentul său, sau în forma olografă, sau
în forma autentică întrebuinţată în locul unde se face testamentul.
Art. 886.
Formalităţile la care sînt supuse deosebitele testamente prin dispoziţiile prezentei secţiuni şi
acelea ale secţiunii precedente se vor observa sub pedeapsă de nulitate (c. civ. 859 şi urm., 868
şi urm., 874 şi urm.).
Secţiunea III
Despre instituţia de moştenitori şi despre legate în genere
Art. 887.
Se poate dispune prin testament de toată sau de o fracţiune din starea cuiva, sau de unul sau
mai multe obiecte determinate (c. civ. 802, 856, 888 şi urm., 894 şi urm., 899 şi urm.).
Secţiunea IV
Despre legatul universal
Art. 888.
Legatul universal este dispoziţia prin care testatorul lasă după moarte-i, la una sau mai multe
persoane, universalitatea bunurilor sale.
Art. 889.
Cînd testatorul are erezi rezervatari, legatarul universal va cere de la aceştia punerea în
posesiune a bunurilor cuprinse în testament (c. civ. 653, 895, 899).
Art. 890.
Legatarul universal are drept a pretinde fructele bunurilor cuprinse în testament, din ziua
cererii în judecată, sau din ziua în care eredele a consimţit a-i da legatul.
Art. 891.
Cînd testatorul nu a lăsat erezi rezervatari, legatarul universal va cere de la justiţie posesiunea
bunurilor cuprinse în testament.
_________
* Art. 891 a fost modificat implicit prin Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială B.Of. nr.
2 din 22 ianuarie 1953, republicat în B. Of. nr. 25 din 7 decembrie 1960 care prevede în acest caz procedura
eliberării certificatului de moştenitor de către Notariatul de stat.
Art. 892.
Testamentul olograf sau mistic, înainte de a fi executat, se va prezenta tribunalului judeţean în
a cărui rază teritorială s-a deschis succesiunea.
Preşedintele va constata prin proces-verbal deschiderea testamentului şi starea în care l-a găsit
şi va ordona depunerea lui la grefa tribunalului (c. civ. 859, 864 şi urm.).
_________
1. Textul art. 892 a fost modificat implicit prin art. 9 al Decretului nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală
notarială, în sensul că atribuţiile prevăzute de dispoziţiile art. 892 urmează să fie exercitate de către notarul de stat.
2. Denumirile “tribunal de judeţ” şi “ocol” au fost înlocuite cu “tribunal judeţean” şi “rază teritorială”. A se vedea
nota 3 de la art. 747.
Art. 893.
Legatarul universal, care va veni la moştenire în concurs cu un erede rezervatar, este obligat
la datoriile şi sarcinile succesiunii personal pînă în concurenţa părţii sale, şi ipotecar pentru tot
(c. civ. 550, 777, 841 şi urm., 896, 909).
Secţiunea V
Despre legatele unei fracţiuni de moştenire
Art. 894.
Acest legat poate avea de obiect o fracţiune a moştenirii; precum jumătate, a treia parte sau
toate imobilele sau toate mobilele, sau o fracţiune din imobile sau mobile.
Orice alt legat este singular (c. civ. 887, 899).
Art. 895.
Legatarul unei fracţiuni de ereditate va cere posesiunea de la erezii rezervatari, în lipsa
acestora de la legatarii universali, iar în lipsa şi acestora din urmă, de la ceilalţi erezi legitimi
(c. civ. 653, 659 şi urm., 841 şi urm., 888),
Art. 896.
Legatarul unei fracţiuni din ereditate este obligat la sarcinile şi datoriile succesiunii
testatorului, personal, în proporţie cu partea sa şi ipotecar pentru tot (c. civ. 550, 777, 893,
909).
Art. 897.
Legatarul universal, sau acela al unei fracţiuni a succesiunii, nu se poate pune în posesiunea
legatului, fără a se face, după cererea lui, un inventar al bunurilor ce compun legatul, de
judecătoria în ocolul 1) căreia s-a deschis succesiunea.
Legatarul, care va primi a intra în posesiunea bunurilor fără inventar, va fi obligat a plăti toate
debitele succesiunii, chiar de ar fi mai mari decît averea lăsată de testator (c. civ. 704 şi urm.,
713, 888 şi urm., 894 şi urm.).
_________
* Textul art. 897 a fost implicit modificat prin Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială
B.Of. nr. 2 din 22 ianuarie 1953, republicat în B.Of. nr. 25 din 7 decembrie 19G0, în sensul că inventarul
bunurilor urmează să fie întocmit de notarul de stat.
1) Faza teritorială.
Art. 898.
Legatarul unei fracţiuni de moştenire poate pretinde fructele din ziua cererii în judecată, sau
din ziua în care i s-a oferit de bună voie darea legatului (c. civ, 890, 895).
Secţiunea VI
Despre legatele singulare
Art. 899.
Orice legat pur şi simplu dă legatarului, din ziua morţii testatorului, un drept asupra lucrului
legat, drept transmisibil erezilor şi reprezentanţilor săi.
Cu toate acestea, legatarul singular nu va putea intra în posesia lucrului legat, nici a pretinde
fructele sau interesele 1), în care predarea legatului i s-a încuviinţat de bună voie (c. civ. 485,
522 şi urm., 894).
Art. 900.
Interesele 1) şi fructele lucrului legat devin ale legatarului din momentul morţii testatorului, şi
dacă dînsul n-a făcut cerere înaintea justiţiei:
1. cînd testatorul a declarat expres în testament că voieşte a urma astfel;
2. cînd s-a legat drept alimente o rendită viageră sau o pensie.
_________
A se vedea art. 22 al Decretului nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială - B.Of. nr. 2 din 22
ianuarie 1953, republicat în B.Of. nr. 25 din 7 decembrie 1960.
1) Dobînzile.
Art. 901.
Cheltuielile cererii pentru predare sînt în sarcina succesiunii, fără ca cu aceasta să se poată
reduce rezerva legală.
În caz cînd testatorul ar ordona altfel prin testament, se va urma după voinţa lui.
Art. 902.
Erezii testatorului sau orice altă persoană obligată a plăti un legat sînt personal datori a-l
achita, fiecare în proporţie cu partea ce ia din succesiune.
Sînt datori ipotecari pentru tot, pînă la concurenţa valorii imobilelor ce deţin (c. civ. 774 şi
urm., 893, 896, 905).
Art. 903.
Lucrul legat se va preda cu accesoriile necesare, în starea în care se găsea la moartea
donatorului 1) (c. civ. 465, 468 şi urm., 482 şi urm., 904, 923, 927, 1325).
________
1) Prin termenul “donator”, textul articolului se referă în realitate la testator.
Art. 904.
Cînd cel ce a dat legat un imobil, a mărit în urmă acest imobil prin alte achiziţii, aceste
achiziţii, şi de ar fi alăturea cu imobilele, nu pot fi socotite ca parte a legatului, de nu se face o
nouă dispoziţie pentru aceasta.
Înfrumuseţările şi construcţiile noi, făcute asupra fondului legat, fac parte dintr-însul.
Asemenea face parte din legat adausul ce testatorul a făcut unui loc închis, întinzînd
îngrădirile sale.
Art. 905.
Dacă înaintea testamentului sau în urmă, lucrul legat a fost ipotecat pentru datoria succesiunii,
sau chiar pentru altă datorie, sau supus dreptului de uzufruct, acela ce este dator a da legatul,
nu este ţinut a libera lucrul de această sarcină, afară numai dacă testatorul l-a obligat expres la
aceasta (c. civ. 551, 775).
Art. 906.
Cînd testatorul, ştiind, a dat legat lucrul altuia, însărcinatul cu acel legat este dator a da, sau
lucrul în natură sau valoarea lui din epoca morţii testatorului.
Art. 907.
Cînd testatorul, neştiind, a legat un lucru străin, legatul este nul.
Art. 908.
Cînd legatul dat este un lucru nedeterminat, însărcinatul cu legatul nu este obligat a da un
lucru de calitatea cea mai bună, nu poate oferi însă nici lucrul cel mai rău (c. civ. 1103).
Art. 909.
Legatarul singular nu este obligat a plăti datoriile succesiunii (c. civ. 847 şi urm., 1746 şi
urm.).
Secţiunea VII
Despre executorii testamentari
Art. 910.
Testatorul poate numi unul sau mai mulţi executori testamentari.
_________
* Potrivit art. 23 din Decretul nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială. - B.Of. nr. 2 din 22
ianuarie 1953, republicat în B.Of. nr. 25 din 7 decembrie 1960, în cazul în care prin testament a fost instituit un
executor testamentar, notarul de stat eliberează un certificat constatînd această calitate.
Art. 911.
El poate să le dea de drept în posesiune, toată sau parte numai din averea sa mobilă, pentru un
timp care nu va trece peste un an de la moarta sa (c. civ. 653, 889, 891, 912).
Art. 912.
Eredele poate să-i scoată din posesiune, oferindu-le. sume îndestulătoare pentru plata
legatelor de lucruri mobile, sau justificînd că a plătit aceste legate.
Art. 913.
Acela ce nu se poate obliga nu poate fi nici executor testamentar (c. civ. 915, 950).
Art. 914.
Femeia măritată nu poate fi executoare testamentară, decît cu consimţămîntul bărbatului.
Dacă ea este separată de bunuri, sau prin contractul de maritaj, sau prin sentinţă
judecătorească, va putea deveni executoare testamentară, cu consimţămîntul bărbatului sau cu
autorizaţia justiţiei în caz de refuz din parte-i.
_________
* Dispoziţiile art. 914 au fost abrogate implicit prin Legea privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii
măritate promulgată cu Decretul nr. 1412, M.Of. nr. 94 din 20 aprilie 1932.
Art. 915.
Minorele nu poate fi executor testamentar, chiar cu autorizaţia tutorelui (c. civ. 913, 950).
_________
* Textul art. 915 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi
abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncă şi emancipare -
B.Of. nr. 25 din 30 aprilie 1949.
Art. 916.
Executorii testamentari vor cere punerea peceţilor 1) dacă sînt şi erezi minori, interzişi sau
absenţi 2).
Ei vor stărui a se face inventarul bunurilor succesiunii în prezenţa eredelui, prezumtiv, sau în
lipsă-i, după ce i s-au făcut chemările legiuite 3).
Ei vor cere vinderea mişcătoarelor în lipsă de sumă îndestulătoare pentru plata legatelor,
Ei vor îngriji ca testamentele să se execute şi, în caz de contestaţie asupra execuţiei, ei pot să
intervină ca să sustină validitatea lor.
Ei sînt datori, după trecerea de un an de la moartea testatorului, a da socoteală despre
gestiunea lor (c. civ. 472 şi urm., 557 şi urm., 809 şi urm., 819, 854 şi urm.).
_________
* Aplicarea sigiliilor. şi inventarierea se fac potrivit dispoziţiilor Decretului nr. 40/1953 privitor la procedura
succesorală notarială, B.Of. nr. 2 din 22 ianuarie 1953, republicat în B.Of. nr. 25 din 7 decembrie 1960.
1) Sigilii.
2) Dispăruţi.
3) După ce a fost citat.
Art. 917.
Dreptul executorului testamentar nu trece la erezii săi.
Art. 918.
Dacă sînt mai mulţi executori testamentari care au primit această sarcină, unul singur va putea
lucra în lipsă-le.
Ei vor fi responsabili solidar de a da socoteală de mişcătoarele ce li s-au încredinţat, afară
numai dacă testatorul a despărţit. funcţiile lor şi dacă fiecare din ei s-a mărginit în ceea ce i s-a
încredinţat (c. civ. 1039 şi urm.).
Art. 919.
Cheltuielile făcute de executorul testamentar pentru punerea peceţilor 1), pentru inventar,
pentru socoteli, şi alte cheltuieli relative la funcţiunile sale sînt în sarcina succesiunii.
_________
1) Sigiliilor.
Secţiunea VIII
Despre revocarea testamentelor şi despre caducitatea lor
Art. 920.
Un testament nu poate fi revocat, în tot sau în parte, decît sau prin un act legalizat de
judecătoria competentă, care act va cuprinde mutarea voinţei testatorului, sau prin un
testament posterior (c. civ. 802).
_________
1. Prin expresia “act legalizat de judecătoria competentă”, textul art. 920 se referă la actul notarial. A se vedea în
această privinţă art. 4 din Decretul nr. 377/1960 pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de stat B.Of. nr.
22 din 20 octombrie 1960, cu modificările ulterioare.
2. Denumirea “tribunal” a fost înlocuită cu “judecătorie”. A se vedea nota 3 de la art. 747.
Art. 921.
Testamentul posterior care nu revocă anume pe cel anterior, nu desfiinţează din acesta, decît
numai acele dispoziţii care sînt necompatibile sau contrarii cu acelea ale testamentului
posterior.
Art. 922.
Revocarea făcută prin testamentul posterior va avea toată validitatea ei, cu toate că acest act a
rămas fără efect din cauza necapacităţii eredelui, sau a legatarului, sau din cauză că aceştia nu
au voit a primi ereditatea.
Art. 923.
Orice înstrăinare a obiectului legatului, făcută cu orice mod sau condiţie, revocă legatul
pentru tot ce s-a înstrăinat, chiar cînd înstrăinarea va fi nulă, sau cînd obiectul legat va fi
reintrat în starea testatorului (c. civ. 903 şi urm.).
Art. 924.
Orice dispoziţie testamentară devine caducă, cînd acela în favoarea cărui a fost făcută a murit
înaintea testatorului.
Art. 925.
Orice dispoziţie testamentară, făcută sub condiţie suspensivă, cade cînd eredele sau legatarul
a murit înaintea îndeplinirii condiţiei (c. civ. 1004 şi urm., 1019).
Art. 926.
Dispoziţia testamentară, făcută de la un timp înainte nu opreşte pe eredele numit sau pe
legatar de a avea un drept dobîndit din momentul morţii testatorului (c. civ. 899, 1017 şi urm.).
Art. 927.
Legatul va fi caduc, dacă lucrul legat a pierit de tot în viaţa testatorului (c. civ. 1091, 1156).
Art. 928.
Orice dispoziţie testamentară cade, cînd eredele numit sau legatarul nu va primi-o sau va fi
necapabil a o primi (c. civ. 686, 808 şi urm.).
_________
* Incapacitatea de a primi dispoziţia testamentară prevăzută de art. 928 este reglementată de art. 808 şi 810 C.
civ.
Art. 929.
Cînd din dispoziţiile testamentare va rezulta că cugetul testatorului a fost de a da legatarilor
dreptul la totalitatea obiectului legat, atunci acela din degatari, care vine la legat, ia totalitatea;
iar de primesc mai mulţi legatari, legatul se împarte între ei, fără a se scădea părţile legatarilor
necapabili, sau ale acelora care n-au primit legatul, sau care au murit înaintea testatorului (c.
civ. 1057 şi urm.):
_________
* Cu privire la “legatarii necapabili” a se vedea nota de la art. 928.
Art. 930.
Aceleaşi cauze care, după art. 830 şi după cele dintîi două dispoziţii ale art. 831, autoriză
cererea de revocare a donaţiunilor între vii, vor fi primite şi la cererea revocării dispoziţiilor
testamentare.
Art. 931.
Dacă cererea de revocare este întemeiată pe o injurie gravă, făcută memoriei testatorului,
acţiunea va trebui să fie intentată în curs de un an din ziua delictului (c. civ. 833).
Capitolul VI
Despre donaţiuni făcute soţilor prin contractul de maritagiu
Art. 932.
Donaţiunile făcute soţilor sau unuia dintr-înşii, prin contractul de maritagiu, nu sînt supuse la
nici o formalitate.
_________
* Dispoziţia art. 932 devenit inaplicabilă ca urmare a abrogării titlului IV din cartea III a Codului civil, “Despre
contractul de căsătorie şi despre drepturile respective ale soţilor”, prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru
punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - B.Of. nr.
9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.
Art. 933.
Donatorul poate, în cazul articolului precedent, să dea donaţiune şi bunurile sale viitoare.
Donatorul în asemenea caz nu mai poate dispune gratuit de bunurile sale.
Cînd donatorul supravieţuieşte soţilor sau soţului donatar, donaţiunea este revocabilă.
_________
* A se vedea de asemenea, nota de la art. 932.
Art. 934.
Prin contractul de maritagiu, se poate face cumulativ donaţiunea bunurilor prezente şi viitoare,
sau a unei părţi numai dintr-aceste bunuri, cu îndatorirea însă de a se anexa actului un stat de
datoriile şi sarcinile existente, la care este supus donatorul în momentul donaţiunii. În acest
caz donatarul este liber să se lepede, la moartea donatorului de bunurile viitoare şi să oprească
numai pe cele prezente.
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 932.
Art. 935.
Dacă statul de care se face menţiune în articolul precedent, nu s-a anexat actului ce conţinea
donaţiunea bunurilor prezente şi viitoare, donatarul nu poate decît sau a accepta sau a se
lepăda de donaţiune în întregul ei.
Cînd acceptă, nu poate cere decît bunurile existente la moartea donatorului, şi este supus la
toate datoriile şi sarcinile succesiunii.
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 932.
Capitolul VII
Despre dispoziţiile dintre soţi, făcute sau în contractul de maritagiu sau în timpul
maritagiului
Art. 936.
Soţi pot prin contractul de maritagiu să-şi facă reciproc, sau numai unul altuia, orice
donaţiune vor voi.
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 932.
Art. 937.
Orice donaţiune făcută între soţi în timpul maritagiului este revocabilă.
Revocarea se poate cere de femeie, fără nici o autorizaţie.
O asemenea donaţiune nu este revocabilă pentru că în urmă s-au născut copii (c. civ. 801,
829, 836).
_________
1. Dispoziţia alin. 2 din art. 937, care constituia o excepţie de la regula generală a incapacităţii femeii măritate,
a fost implicit abrogată prin Legea privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate - promulgată cu
Decretul nr. 1412, M.Of. nr. 94 din 20 aprilie 1932.
2. Donaţiunile între soţi pot avea de obiect numai bunurile proprii. A se vedea, în acest sens, art. 30 din Codul
familiei.
3. A se vedea, de asemenea:
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiilor privitoare
la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - M. Of. nr. 157 din 12. iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 24)
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară M. Of. nr.
157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 32).
Art. 938.
Soţii nu pot, în timpul maritagiului, să-şi facă, nici prin acte între vii, nici prin testament, vreo
donaţiune mutuală şi reciprocă printr-unul şi acelaşi act (c. civ. 857):
Art. 939.
Bărbatul sau femeia care, avînd copii dintr-alt maritagiu, va trece în al doilea sau subsecvent
maritagiu, nu va putea dărui soţului din urmă decît o parte egală cu partea legitimă a copilului
ce a luat mai puţin, şi fără ca, nici într-un caz, donaţiunea să treacă peste cuartul bunurilor (c.
civ. 841).
_________
* Cu privire la aplicarea dispoziţiei art. 939 a se vedea şi Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moştenire al
soţului supravieţuitor - M.Of. nr. 133 din 10 iunie 1944.
Art. 940.
Soţii nu pot să-şi dăruiască indirect mai mult decît s-a arătat mai sus.
Orice donaţiune, deghizată sau făcută unei persoane interpuse, este nulă (c. civ. 812, 939,
941).
Art. 941.
Sînt reputate persoane interpuse copiii ce soţul donatar are din alt maritaj, asemenea sînt
reputate şi rudele soţului donatar, la a căror ereditate acesta este chemat în momentul
donaţiunii (c. civ. 812, 940).
Titlul III
DESPRE CONTRACTE SAU CUNVENŢII
Capitolul I Dispoziţii preliminare
Capitolul II Despre condiţiile esenţiale pentru validitatea convenţiilor
Capitolul III Despre efectul convenţiilor
Capitolul IV Despre cvasi-contracte
Capitolul V Despre delicte şi cvasi-delicte
Capitolul VI Despre osebitele specii de obligaţii
Capitolul VII Despre efectele obligaţiilor
Capitolul VIII Despre stingerea obligaţiilor
Capitolul IX Despre probaţiunea obligaţiilor şi a plăţii
Capitolul I
Dispoziţii preliminare
Art. 942.
Contractul este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între
dînşii un raport juridic (c. civ. 962, 969 şi urm.).
Art. 943.
Contractul este bilateral sau sinalagmatic cînd părţile se obligă reciproc una către alta (c. civ.
1020, 1179).
Art. 944.
Contractul este unilateral, cînd una sau mai multe persoane se obligă către una sau mai multe
persoane, fără ca acestea din urmă se să oblige.
Art. 945.
Contractul oneros este acela în care fiecare parte voieşte a-şi procura un avantaj (c. civ. 812,
947, 1639, 1646, 1859).
Art. 946.
Contractul gratuit sau de binefacere este acela în care una din părţi voieşte a procura, fără
echivalent, un avantaj celeilalte (c. civ. 813 şi urm., 1593, 1561).
Art. 947.
Contractul cu titlu oneros este comutativ, atunci cînd obligaţia unei, părţi este echivalentul
obligaţiei celeilalte.
Contractul este aleatoriu cînd echivalentul depinde, pentru una din toate părţile, de un
eveniment incert (c. civ. 1635).
Capitolul II
Despre condiţiile esenţiale pentru validitatea convenţiilor
Art. 948.
Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sînt:
1. capacitatea de a contracta;
2. consimţămîntul valabil al părţilor ce se obligă;
3. un obiect determinat;
4. o cauză licită (c. civ. 949 şi urm., 953 şi urm., 962 şi urm., 966 şi urm.).
_________
* În legătură cu condiţiile esenţiale pentru validitatea actelor juridice, a se vedea şi art. 34 din Decretul nr.
31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice B.Of. nr. 8 din 30 ianuarie 1951, cu modificările
ulterioare.
Secţiunea I Despre rapacitatea părţilor contractante
Secţiunea II Despre consimţămînt
Secţiunea III Despre obiectul convenţiilor
Secţiunea IV Despre cauza convenţiilor
Secţiunea I
Despre rapacitatea părţilor contractante
Art. 949.
Poate contracta orice persoană ce nu este declarată necapabilă de lege (c. civ. 948, 950-952,
1163, 1164, 1167, 1190, 1666).
_________
* A se vedea şi art. 6-8 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - B.Of. nr. 8
din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.
Art. 950.
Necapabili de a contracta sînt:
1. minorii;
2. interzişii;
3. (abrogat prin Legea pentru ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate - promulgată cu
Decretul nr. 1412, M.Of. nr. 94 din 20 aprilie 1932);
4. în genere toţi acei căror legea le-a prohibit oarecare contracte (C. civ. 949).
_________
A se vedea şi:
- Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - B.Of. nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu
modificările ulterioare (art. 9-11);
- Codul familiei - Legea nr. 4/1953, B.Of. nr. 1 din 4 ianuarie 1954 republicat în B.Of. nr. 13 din 18 aprilie 1956,
cu modificările ulterioare (art. 105, 124, 129, 133, 147);
- Codul muncii - Legea nr. 10/1972, B.Of. nr. 140 din 1 decembrie 1972 (art. 7);
- Decretul nr. 133/1949 pentru organizarea cooperaţiei B.Of. nr. 15 bis din 2 aprilie 1949, republicat în B. Of. nr.
74 din 5 iulie 1951, cu modificările ulterioare (art. 3);
- Statutul cooperativei agricole de producţie aprobat prin Decretul nr. 346, B.Of. nr. 105 din 4 octombrie 1977
(art. 8);
- Statutul model al cooperativelor meşteşugăreşti şi al cooperativei de invalizi din 7-9 martie 1968 - republicat în
B.Of. nr. 346, B.Of. nr. 105 din 4 octombrie 1977 (art. 8);
- Statutul organizaţiilor cooperaţiei de consum din 9-10 aprilie 1970 - republicat în B.Of. nr. 42, Partea a III-a,
din 17 martie 1976 (art. 13);
- Statutul Casei de Economii şi Consemnaţiuni adoptat prin Decretul nr. 371/1958 - B. Of nr. 22 din 19 august
1958, cu modificările ulterioare (pct. 18);
- Decretul nr. 189/1977 privind unele măsuri referitoare la încheierea actelor juridice cu caracter patrimonial de
către personalul din organele centrale şi locale de stat şi obşteşti, precum şi din alte instituţii de stat - B. Of. nr. 54
din 28 iunie 1977;
- Legea nr. 4/1980 privind obligaţia cadrelor de conducere din activitatea economico-socială şi a altor activisti de
partid şi de stat de a declara bunurile de valoare, proprietate personală B.Of. nr. 90 din 22 octombrie 1980 (art. 3,
4, 5).
Art. 951.
Minorele nu poate ataca angajamentul său pentru cauză de necapacitate, decît în caz de
leziune (c. civ. 1157-1160, 1162-1164).
___________
Art. 951 a fost modificat implicit prin ar t. 25 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului
familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice B.Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu
modificările ulterioare, care precizează că, de la data intrării în vigoare a decretului privitor la persoanele fizice şi
persoanele juridice, aplicarea dispozitivelor legale referitoare la acţiunea în anulare pentru leziune se restrînge la
minorii care, avînd vîrsta de 14 ani împliniţi, încheie singuri, fără încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, acte
juridice pentru a căror validitate nu se cere şi încuviinţarea prealabilă a autorităţii tutelare, dacă aceste acte le
pricinuiesc vreo vătămare. Potrivit aceluiaşi text, actele juridice, ce se încheie de minorii care nu au împlinit
vîrsta de 14 ani, sînt anulabile pentru incapacitate, chiar dacă nu există leziune.
Totodată, minorii care nu au împlinit vîrsta de 14 ani nu răspund pentru fapta lor ilicită decît dacă se dovedeşte
că au lucrat cu discernămînt.
Art. 952.
Persoanele capabile de a se obliga nu pot opune minorului şi interzisului incapacitatea lor (c.
civ. 949, 950).
_________
* Textul art. 952 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea privitoare la ridicarea incapacităţii civile a
femeii măritate - promulgată cu Decretul nr. 1412, M.Of. nr. 94 din 20 aprilie 1932.
Secţiunea II
Despre consimţămînt
Art. 953.
Consimţămîntul nu este valabil, cînd este dat prin eroare, smuls prin violenţă, sau surprins
prin dol (c. civ. 948, 954 şi urm.).
Art. 954.
Eroarea nu produce nulitate decit cînd cade asupra substanţei obiectului convenţiei.
Eroarea nu produce nulitate cînd cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afară numai
cînd consideraţia persoanei este cauza principală, pentru care s-a făcut convenţia (c. civ. 953,
961, 993, 1092, 1167, 1190, 1712).
Art. 955.
Violenţa în contra celui ce s-a obligat este cauză de nulitate, chiar cînd este exercitată de altă
persoană decît aceea în folosul cărei s-a făcut convenţia (c. civ. 953, 956-959, 961, 1167, 1190
1203).
Art. 956.
Este violenţă totdeauna cînd, spre a face pe o persoană a contracta, i s-a insuflat temerea,
raţionabilă după dînsa, că va fi expusă persoana sau averea sa unui rău considerabil şi prezent.
Se ţine cont în această materie de etate, de sex şi de condiţia persoanelor (c. civ. 953, 955,
957-959, 961, 1167, 1190, 1203).
Art. 957.
Violenţa este o cauză de nulitate a convenţiei şi cînd s-a exercitat asupra soţului sau a soţiei,
asupra descendenţilor şi ascendenţilor (c. civ. 953, 956, 958, 959, 961, 1167, 1190-1203).
Art. 958.
Simpla temere reverenţiară, fără violenţă, nu poate anula convenţia (c. civ. 953, 956, 957,
959, 961, 1167, 1190, 1203).
Art. 959.
Convenţia nu poate fi atacată pentru cauză de violenţă dacă, după încetarea violenţei,
convenţia s-a aprobat, expres sau tacit, sau dacă a trecut timpul defipt de lege pentru
restituţiune 1) (c. civ. 953, 956-958, 961, 1167, 1190, 1203).
_________
* Cu privire la prescripţia dreptului la acţiunea în anulare, a se vedea nota 1 de la art. 1900.
1) Pentru exercitarea dreptului la acţiunea în anulare.
Art. 960.
Dolul este o cauză de nulitate a conventiei cînd mijloacele viclene, întrebuinţate de una din
părţi; sînt astfel, încît este evident că, fără aceste maşinaţii, cealaltă parte n-ar fi contractat.
Dolul nu se presupune (c. civ. 953, 961, 1167, 1190, 1203, 1638).
Art. 961.
Convenţia făcută prin eroare, violenţă sau dol, nu este nulă de drept, ci dă loc numai acţiunii,
de nulitate (c. civ. 1900 şi urm.).
Secţiunea III
Despre obiectul convenţiilor
Art. 962.
Obiectul convenţiilor este acela la care părţile sau numai una din părţi se obligă (c. civ. 948,
954, 963-965, 971, 972, 1018, 1026-1033, 1074-1075).
Art. 963.
Numai lucrurile ce sînt în comerţ 1) pot fi obiectul unui contract (c. civ. 476 şi urm., 647, 965,
1310, 1844).
__________
1) În circuitul civil.
Art. 964.
Obligaţia trebuie să aibă de obiect un lucru determinat, cel puţin în specia sa.
Cantitatea obiectului poate fi necertă, de este posibilă determinarea sa.
Art. 965.
Lucrurile viitoare pot fi obiectul obligaţiei.
Nu se poate face renunţare la o succesiune ce nu este deschisă, nici se pot face învoiri asupra
unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar da consimţămîntul celui a cărui succesiune este în
chestiune (c. civ. 702, 821, 1526).
Secţiunea IV
Despre cauza convenţiilor
Art. 966.
Obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect (c.
civ. 948, 954, 961, 968, 1347, 1349, 1352).
Art. 967.
Convenţia este valabilă, cu toate că cauza nu este expresă.
Cauza este prezumată pînă la dovada contrarie.
Art. 968.
Cauza este nelicită cînd este prohibită de legi, cînd este contrarie bunelor moravuri şi ordinii
publice (c. civ. 5, 728, 1008, 1636, 1689).
Capitolul III
Despre efectul convenţiilor
Secţiunea I Dispoziţii generale
Secţiunea II Despre efectul convenţiilor în privinţa persoanelor a treia
Secţiunea III Despre interpretarea convenţiilor
Secţiunea I
Dispoziţii generale
Art. 969.
Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Ele se pot revoca prin consimţămîntul mutual sau din cauze autorizate de lege (c. civ. 970 şi
urm.).
Art. 970.
Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă.
Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea,
obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa.
Art. 971.
În contractele ce au de obiect translaţia proprietăţii, sau unui alt drept real, proprietatea sau
dreptul se transmite prin efectul consimţămîntului părţilor, şi lucrul rămîne în rizico-pericolul
dobînditorului, chiar cînd nu i s-a făcut tradiţiunea lucrului (c. civ. 1079 şi urm., 1156, 1295,
1406, 1479 şi urm.).
_________
1. În cazurile anume prevăzute de dispoziţii normative speciale, care constituie derogări de la regula generală a
art. 971, proprietatea nu se transmite prin simplul consimţămînt al părţilor.
2. În ce priveşte transmiterea dreptului de proprietate imobiliară a se vedea şi:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - M.Of. nr. 95 din 27 aprilie
1938, cu modificările ulterioare (art. 17 alin. 1);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - M.Of. nr.
157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 4 şi 5).
Art. 972.
Dacă lucrul ce cineva s-a obligat succesiv a da la două persoane este mobil, persoana pusă în
posesiune este preferită şi rămîne proprietară, chiar cînd titlul său este cu dată posterioară,
numai posesiunea să fie de bună-credinţă (c. civ. 1846, 1899, 1909).
Secţiunea II
Despre efectul convenţiilor în privinţa persoanelor a treia
Art. 973.
Convenţiile n-au efect decît între părţile contractante (c. civ. 969, 974, 970, 976, 1175, 1554).
Art. 974.
Creditorii pot exercita toate drepturile şi acţiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sînt
exclusiv personale (c. civ. 558, 699, 732, 769, 780 şi urm., 848, 1825, 1843).
Art. 975.
Ei pot asemenea, în numele lor personal, să atace actele viclene, făcute de debitor în
prejudiciul drepturilor lor (c. civ. 562, 699, 769, 785).
Art. 976.
Cu toate acestea, sînt datori, pentru drepturile enunţate la titlul succesiunii, acela al
contractelor de maritaj şi drepturilor respective ale soţilor, să se conformeze cu regulile
cuprinse într-însele (c. civ. 650-799, 975).
_________
* Dispoziţiile art. 1223-1293 C. civ. care alcătuiesc titlul IV din cartea a III-a “Despre contractul de căsătorie şi
despre drepturile respective ale soţilor” au fost abrogate prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în
aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - B.Of. nr. 9 din 31
ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.
Secţiunea III
Despre interpretarea convenţiilor
Art. 977.
Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după
sensul literal al termenilor.
Art. 978.
Cînd o clauză este primitoare de două înţelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate avea un
efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul.
Art. 979.
Termenii susceptibili de două înţelesuri se interpretează în înţelesul ce se potriveşte mai mult
cu natura contractului.
Art. 980.
Dispoziţiile îndoioase se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul (c.
civ. 583, 607, 610, 970, 1359, 1450 şi urm.).
Art. 981.
Clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg, deşi nu sînt exprese într-însul (c. civ. 970).
Art. 982.
Toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dîndu-se fiecărei înţelesul ce
rezultă din actul întreg.
Art. 983.
Cînd este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă (c. civ. 1312).
Art. 984.
Convenţia nu cuprinde decît lucrurile asupra cărora se pare că părţile şi-au propus a contracta,
oricît de generali ar fi termenii cu care s-a încheiat.
Art. 985.
Cînd într-un contract s-a pus anume un caz pentru a se explica obligaţia, nu se poate susţine
că printr-aceasta s-a restrîns întinderea ce angajamentul ar avea de drept în cazurile neexprese.
Capitolul IV
Despre cvasi-contracte
Art. 986.
Cvasi-contractul este un fapt licit şi voluntar, din care se naşte o obligaţie către o altă
persoană sau obligaţii reciproce între părţi (c. civ. 1198).
Art. 987.
Acela care, cu voinţă, gere 1) interesele altuia, fără cunoştinţa proprietarului, se obligă tacit a
continua gestiunea ce a început şi a o săvîrşi, pînă ce proprietarul va putea îngriji el însuşi (c.
civ. 988 şi urm., 1198, 1532, 1539 şi urm.).
__________
1) Administrează.
Art. 988.
Gerantul este obligat, cu toate că stăpînul a murit înaintea săvîrşirii afacerii, a continua
gestiunea pînă ce eredele va putea lua direcţiunea afacerii (c. civ. 1539).
Art. 989.
Gerantul este obligat a da gestiunii îngrijirea unui bun proprietar (c. civ. 1081 şi urm., 1540).
Art. 990.
Gerantul nu răspunde decît numai de dol, dacă fără intervenţia lui, afacerea s-ar fi putut
compromite.
Art. 991.
Stăpînul ale cărui afaceri au fost bine administrate este dator a îndeplini obligaţiile contractate
în numele său de gerant, a-l indemniza de toate acele ce el a contractat personalmente şi a-i
plăti toate cheltuielile utile şi necesare ce a făcut (c. civ. 1547 şi urm.).
Art. 992.
Cel ce, din eroare sau cu ştiinţă, primeşte a ceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui
aceluia de la care l-a primit (c. civ. 954, 993, 997, 1092, 1198, 1588).
_________
* Cu privire la prescripţia dreptului la acţiune în cazul imbogăţirii fără just temei a se vedea nota de la art. 1886.
Art. 993.
Acela care, din eroare, crezîndu-se debitor, a plătit o datorie, are drept de repetiţiune în contra
creditorului.
Acest drept încetează cînd creditorul, cu bună-credinţă, a desfiinţat titlul său de creanţă; dar
atunci cel ce a plătit are recurs în contra adevăratului debitor (c. civ. 992, 1092, 1588, 1638).
Art. 994.
Cînd cel ce a primit plata a fost de rea-credinţă, este dator a restitui atît capitalul, cît şi
interesele sau fructele din ziua plăţii.
Art. 995.
Cînd lucrul plătit nedebit era un imobil sau un mobil corporal, cel care l-a primit cu reacredinţă
este obligat a-l restitui în natură, dacă există, sau valoarea lucrului dacă a pierit sau sa
deteriorat chiar din cazuri fortuite, afară numai de va proba că la aceste cazuri ar fi fost
expus lucrul fiind şi în posesiunea proprietarului.
Cel care a primit lucrul, cu bună-credinţă, este obligat a-l restitui, dacă există, dar este liberat
prin pierderea lui, şi nu răspunde de deteriorări (c. civ. 960, 1083, 1156).
Art. 996.
Cînd cel ce a primit lucrul cu rea-credinţă l-a înstrăinat, este dator a întoarce valoarea lucrului
din ziua cererii în restituţiune.
Cînd cel care l-a primit era de bună-credinţă, nu este obligat a restitui decît numai preţul cu
care a vîndut lucrul (c. civ. 1095, 1611, 1899).
Art. 997.
Acela cărui se face restituţiunea, trebuie să despăgubească pe posesorul chiar cu rea-credinţă
de toate cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului, sau care au crescut preţul lui (c. civ.
991, 1574, 1730 pct. 4).
_______
1) Dobînzile.
Capitolul V
Despre delicte şi cvasi-delicte
Art. 998.
Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a
ocazionat, a-l repara (c. civ. 767, 1014, 1162, 1198, 1435, 1483, 1902).
_________
* A se vedea şi:
- Codul de procedură penală - Legea nr. 29, B.Of. nr. 145-146 din 12 noiembrie 1968, republicat în B. Of. nr. 58-
59 din 26 aprilie 1973, cu modificările ulterioare (art. 504);
- Regulamentul pentru transport pe Căile Ferate Române, aprobat prin Decretul nr. 2171, M.Of. nr. 165 din 29
iulie 1929. Regulamentul a fost publicat în M. Of. nr. 189 din 27 august 1929 (art. 31-39).
Art. 999.
Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a
cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa (c. civ. 998).
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 998.
Art. 1000.
Sîntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care sîntem
obligaţi a răspunde sau de lucrurile ce sînt sub paza noastră.
Tatăl şi mama, după moartea bărbatului sînt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor
minori ce locuiesc cu dînşii.
Stăpînii şi comitenţii, de prejudiciul cauzat de servitorii şi prepuşii lor în funcţiile ce li s-au
încredinţat.
Institutorii şi artizanii, de prejudiciul cauzat de elevii şi ucenicii lor, în tot timpul ce se găsesc
sub a lor priveghere.
Tatăl şi mama, institutorii şi artizanii sînt apăraţi de responsabilitatea arătată mai sus, dacă
probează că n-au putut împiedica faptul prejudiciului (c. civ. 1471, 1487).
_________
1. În legătură cu art. 1000 alin. 1 a se vedea şi:
- Codul aerian - Decretul nr. 516, B.Of. nr. 56 din 30 decembrie 1953, cu modificările ulterioare (art. 59 şi 97);
- Legea nr. 61/1974 cu privire la desfăşurarea activităţilor în domeniul nuclear din Republica Socialistă România
- B.Of. nr. 136 din 2 noiembrie 1974.
2. În legătură cu art. 1000 alin. 2, partea din text “după moartea bărbatului” a fost abrogată implicit prin art. 16,
21 şi 105 ale Constituţiei din 1948 care a instituit egalitatea în drepturi între sexe. A se vedea şi art. 25 din Codul
familiei Legea nr. 4/1953, B.Of. nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în B.Of. nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu
modificările ulterioare.
3. Noţiunea de “stăpîn” folosită de art. 1000 alin. 3 nu mai are corespondent în relaţiile sociale din R.S. România.
Art. 1001.
Proprietarul unui animal, sau acela care se serveşte cu dînsul, în cursul serviciului, este
responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul se află sub paza sa, sau că a
scăpat.
Art. 1002.
Proprietarul unui edificiu este responsabil pentru prejudiciul cauzat prin ruina edificiului, cînd
ruina este urmarea lipsei de întreţinere sau a unui viciu de construcţie.
Art. 1003.
Cînd delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sînt ţinute
solidar pentru despăgubire (c. civ. 918, 1039 şi urm.).
Capitolul VI
Despre osebitele specii de obligaţii
Secţiunea I Despre obligaţiile condiţionate
Secţiunea II Despre obligaţia cu termen
Secţiunea III Despre obligaţiile alternative
Secţiunea IV Despre obligaţiile solidare
Secţiunea V Despre obligaţiile divizibile şi nedivizibile
Secţiunea VI Despre obligaţiile cu clauză penală
Secţiunea I
Despre obligaţiile condiţionate
& 1. Despre condiţie în genere şi despre deosebitele sale specii
& 2. Despre condiţia suspensivă
& 3. Despre condiţia rezolutorie
& 1. Despre condiţie în genere şi despre deosebitele sale specii
Art. 1004.
Obligaţia este condiţională cînd perfectarea ei depinde de un eveniment viitor şi necert (c. civ.
92.5, 926, 1017, 1019, 1770).
Art. 1005.
Condiţia cauzală este aceea ce depinde de hazard şi care nu este nici în puterea creditorului,
nici într-aceea a debitorului.
Art. 1006.
Condiţia potestativă este aceea care face să depindă perfectarea convenţiei de un eveniment,
pe care şi una şi alta din părţile contractante poate să-l facă a se întîmpla sau poate să-l
împiedice (c. civ. 822, 1010).
Art. 1007.
Condiţia mixtă este aceea care depinde totodată de voinţa uneia din părţile contractante şi de
aceea a unei alte persoane.
Art. 1008.
Condiţia imposibilă sau contrarie bunelor moravuri, sau prohibită de lege, este nulă şi
desfiinţează convenţia ce depinde de dînsa (c. civ. 5, 620, 728, 839, 968, 1009 şi urm., 1492).
Art. 1009.
Condiţia de a nu face un lucru imposibil nu face ca obligaţia contractată sub această condiţie
să fie nulă.
Art. 1010.
Obligaţia este nulă cînd s-a contractat sub o condiţie potestativă din partea acelui ce se obligă
(c. civ. 1006).
Art. 1011.
Împlinirea condiţiei trebuie să se facă astfel cum au înţeles părţile să fie făcută (c. civ. 970,
977 şi urm.).
Art. 1012.
Cînd obligaţia este contractată sub condiţia că un eveniment oarecare se va întîmpla într-un
timp fixat, condiţia este considerată ca neîndeplinită, dacă timpul a expirat fără ca evenimentul
să se întîmple.
Cînd timpul nu este fixat, condiţia nu este considerată ca căzută, decît cînd este sigur că
evenimentul nu se va mai întîmpla.
Art. 1013.
Cînd obligaţia este contractată sub condiţia că un eveniment n-are să se întîmple, într-un timp
defipt, această condiţie este îndeplinită, dacă timpul a expirat, fără ca evenimentul să se fi
întîmplat; este asemenea îndeplinită, dacă înaintea termenului este sigur că evenimentul nu se
va mai întîmpla; dacă nu este timp determinat condiţia este îndeplinită numai cînd va fi sigur
că evenimentul n-are să se mai întîmple.
Art. 1014.
Condiţia este reputată ca îndeplinită, cînd debitorul obligat, sub această condiţie, a împiedicat
îndeplinirea ei.
Art. 1015.
Condiţia îndeplinită are efect din ziua în care angajamentul s-a contractat. Dacă creditorul a
murit înaintea îndeplinirii condiţiei, drepturile sale trec erezilor săi (c. civ. 653).
Art. 1016.
Creditorul poate, înaintea îndeplinirii condiţiei, să exercite toate actele conservatoare
dreptului său.
& 2. Despre condiţia suspensivă
Art. 1017.
Obligaţia, sub condiţie suspensivă, este aceea care depinde de un eveniment viitor şi necert.
Obligaţia condiţională nu se perfectează decît după îndeplinirea evenimentului (c. civ. 1004,
1012 şi urm., 1022, 1115 pct. 5, 1296, 1770, 1885).
Art. 1018.
Cînd obligaţia este contractată sub o condiţie suspensivă, obiectul convenţiei rămîne în rizicopericolul
debitorului, care s-a obligat a-l da, în caz de îndeplinire a condiţiei.
Dacă obiectul a pierit, în întregul său, fără greşeala debitorului, obligaţia este stinsă.
Dacă obiectul s-a deteriorat, fără greşeala debitorului, creditorul este obligat a-l lua în starea
în care se găseşte, fără scădere de preţ.
Dacă obiectul s-a deteriorat, prin greşeala debitorului, creditorul are dreptul sau să ceară
desfiinţarea obligaţiei, sau să ia lucrul în starea în care se găseşte, cu daune-interese (c. civ.
999, 1081 şi urm., 1020, 1156).
& 3. Despre condiţia rezolutorie
Art. 1019.
Condiţia rezolutorie este aceea care supune desfiinţarea obligaţiei la un eveniment viitor şi
necert.
Ea nu suspendă executarea obligaţiei, ci numai obligă pe creditor a restitui aceea ce a primit,
în caz de îndeplinire a evenimentului prevăzut prin condiţie (c. civ. 1012 şi urm., 1091, 1296,
1320, 1365, 1770).
Art. 1020.
Condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz cînd una
din părţi nu îndeplineşte angajamentul său (c. civ. 830, 832, 943, 1075, 1081 şi urm., 1012 şi
urm., 1022, 1101, 1320, 1365, 1439).
Art. 1021.
Într-acest caz, contractul nu este desfiinţat de drept. Partea în privinţa căreia angajamentul nu
s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, cînd este posibil, sau
să-i ceară desfiinţarea cu daune-interese. Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea justiţiei,
care, după circumstanţe, poate acorda un termen părţii acţionate (c. civ. 1020).
Secţiunea II
Despre obligaţia cu termen
Art. 1022.
Termenul se deosebeşte de condiţie, pentru că el un suspendă angajamentul, ci numai amînă
executarea (c. civ. 1004 şi urm., 1101, 1115 pct. 4, 1146, 1581, 1584).
Art. 1023.
Aceea ce se datoreşte cu termen nu se poate cere înaintea termenului, dar ceea ce se plăteşte
înainte nu se mai poate repeti (c. civ. 1092, 1572, 1581, 1584, 1616, 1649).
Art. 1024.
Termenul este presupus totdeauna că s-a stipulat în favoarea debitorului, dacă nu rezultă din
stipulaţie sau din circumstanţe că este primit şi în favoarea creditorului.
Art. 1025.
Debitorul nu mai poate reclama beneficiul termenului, cînd este căzut în deconfitură 1), sau
cînd, cu fapta sa, a micşorat siguranţele ce prin contract dăduse creditorului său (c. civ. 1323).
__________
1) Insolvabilitatea unui debitor care nu este comerciant.
Secţiunea III
Despre obligaţiile alternative
Art. 1026.
Debitorul unei obligaţia alternative este liberat prin predarea unuia din două lucruri ce erau
cuprinse în obligaţie (c. civ. 964).
Art. 1027.
Alegerea o are debitorul, dacă nu s-a acordat expres creditorului (c. civ. 983).
Art. 1028.
Debitorul se poate libera predînd sau pe unul sau pe altul din lucrurile promise; nu poate însă
sili pe creditor a primi parte dintr-însul şi parte dintr-altul (c. civ. 1100, 1101).
Art. 1029.
Obligaţia este simplă, deşi contractată cu mod alternativ, dacă unul din două lucruri promise
nu poate fi obiectul obligaţiei.
Art. 1030.
Obligaţia alternativă devine simplă, dacă unul din lucrurile promise piere, sau nu mai poate fi
predat din orice altă cauză, şi chiar cînd aceasta s-a întîmplat din greşeala debitorului. Preţul
acestui lucru nu poate fi oferit în locu-i.
Dacă amîndouă lucrurile au pierit, însă unul dintr-însele prin greşeala debitorului, el va plăti
preţul celui care a pierit în urmă (c. civ. 1156, 1311).
Art. 1031.
Cînd, în cazul prevăzut de articolul precedent, alegerea este, prin convenţie, lăsată
creditorului şi numai unul din lucruri a pierit, dacă lucrul a pierit fără greşeala debitorului,
creditorul va lua pe cel rămas; dacă a pierit prin greşeala debitorului, creditorul poate cere sau
lucrul rămas, sau preţul aceluia ce a pierit, dacă amîndouă lucrurile au pierit prin greşeala
debitorului, creditorul, după alegerea sa, poate să ceară preţul unuia din ele; dacă însă numai
unul din ele a pierit prin greşeala debitorului, creditorul nu poate cere decît preţul acestui
lucru.
Art. 1032.
Dacă amîndouă lucrurile au pierit, fără greşeala debitorului obligaţia este stinsă.
Art. 1033.
Aceleaşi principii se aplică, cînd obligaţia alternativă cuprinde mai mult de două lucruri.
Secţiunea IV
Despre obligaţiile solidare
& 1. Despre solidaritatea între creditori
& 2. Despre obligaţia solidară între debitori
& 1. Despre solidaritatea între creditori
Art. 1034.
Obligaţia este solidară între mai mulţi creditori, cînd titlul creanţei dă anume drept fiecărui
din ei a cere plata în tot a creanţei, şi cînd plata făcută unuia din creditori liberează pe debitor
(c. civ. 1059, 1064):
Art. 1035.
Poate debitorul plăti la oricare din creditorii solitari, pe cît timp nu s-a făcut împotrivă-i cerere
în judecată din partea unuia din creditori.
Cu toate acestea remisiunea făcută de unul din creditorii solidari, nu liberează pe debitor decît
pentru partea celui creditor (c. civ. 1064, 1138 şi urm.).
Art. 1036.
Actul care întrerupe prescripţia în privinţa unuia din creditorii solidari, profită la toţi creditorii
(c. civ. 643, 1045, 1051, 1872).
Art. 1037.
Creditorul solidar, care a primit toată datoria este ţinut a împărţi cu ceilalţi cocreditori, afară,
numai de va proba că obligaţia este contractată numai în interesul său (c. civ. 1034 şi urm.,
1053, 1054).
Art. 1038.
Creditorul solidar reprezintă pe ceilalţi cocreditori, în toate actele care pot avea de efect
conservarea obligaţiei (c. civ. 1036, 1056).
& 2. Despre obligaţia solidară între debitori
Art. 1039.
Obligaţia este solidară din partea debitorilor, cînd toţi s-au obligat la acelaşi lucru, astfel că
fiecare poate fi constrîns pentru totalitate, şi că plata făcută de unul din debitori liberează şi pe
ceilalţi către creditor (c. civ. 1059, 1062 şi urm., 1136, 1140 şi urm., 1155, 1551, 1872).
Art. 1040.
Debitorii solidari se pot obliga sub diferite modalităţi, adică: unii pur, alţii sub o condiţie şi
alţii cu termen (c. civ. 1004 şi urm., 1022).
Art. 1041.
Obligaţia solidară nu se prezumă, trebuie să fie stipulată expres; această regulă nu încetează
decît numai cînd obligaţia solidară are loc de drept, în virtutea legii (c. civ. 918, 1062 şi urm.,
1520, 1543, 1551, 1571, 1662, 1666 şi urm., 1671).
Art. 1042.
Creditorul unei obligaţii solidare se poate adresa la acela care va voi dintre debitori, fără ea
debitorul să poată opune beneficiul de diviziune (c. civ. 1039, 1065, 1662 şi urm.).
Art. 1043.
Acţiunea intentată contra unuia din debitori nu popreşte pe creditor de a exercita asemenea
acţiune şi în contra celorlalţi debitori.
Art. 1044.
Dacă lucrul debit a pierit din culpa unui sau mai multor debitori solidari, ceilalţi debitori nu
rămîn liberaţi de obligaţia de a plăti preţul lucrului, dar nu sînt răspunzători pentru daune.
Debitorii care au întîrziat de a plăti sînt în culpă.
Creditorul nu poate cere daune decît numai în contra debitorilor în culpă (c. civ. 1018, 1081,
11,56).
Art. 1045.
Acţiunea intentată în contra unuia din debitori întrerupe prescripţia în contra tuturor
debitorilor (c. civ. 1036, 1872).
Art. 1046.
Cererea de dobîndă făcută în contra unui din debitorii solidari face a curge dobînda în contra
tuturor debitorilor (c. civ. 1088).
Art. 1047.
Codebitorul solidar, în contra cărui creditorul a intentat acţiune, poate opune toate excepţiile
care îi sînt personale, precum şi acelea care sînt comune tuturor debitorilor.
Debitorul acţionat nu poate opune acele excepţii care sînt curat personale ale vreunui din
ceilalţi codebitori (c. civ. 1065 şi urm., 1136 şi urm., 1148, 1155, 1653, 1681).
Art. 1048.
Cînd unul din debitori devine erede unic al creditorului, sau cînd creditorul devine unic erede
al unui din debitori, confuziunea nu stinge creanţa decît pentru partea debitorului sau a
creditorului (c. civ. 1154).
Art. 1049.
Creditorul care consimte a se împărţi datoria în privinţa unuia din codebitori, conservă
acţiunea solidară în contra celorlalţi debitori, dar cu scăzămîntul părţii debitorului, pe care l-a
liberat de solidaritate (c. civ. 1050, 1064, 1141).
Art. 1050.
Creditorul care primeşte separat partea unuia din debitori, fără ca în chitanţă să-şi rezerve
solidaritatea sau drepturile sale în genere, nu renunţă la solidaritate decît în privinţa acestui
debitor.
Nu se înţelege că creditorul a renunţat la solidaritate în favoarea unui debitor, cînd primeşte
de la el o sumă egală cu partea ce e dator, dacă chitanţa nu zice că acea sumă este primită
pentru partea debitorului.
Asemenea, din simpla cerere în judecată formată în contra unuia din debitori pentru partea sa,
dacă, acesta n-a aderat la cerere 1) sau dacă nu s-a dat o sentinţă de condamnaţiune, nu se
prezumă renunţarea la solidaritatea în favoarea acelui debitor (c. civ. 1049).
___________
1) Prin termenii “n-a aderat la cerere” trebuie să se înţeleagă “nu a recunoscut pretenţiile formulate prin cerere”.
Art. 1051.
Creditorul, care primeşte separat şi fără rezerva solidarităţii porţiunea unuia din codebitori din
venitul renditei sau în dobînzile unei datorii solidare, nu pierde solidaritatea decît pentru
venitul şi dobînda trecută, iar nu şi pentru cele viitoare, nici pentru capital, afară dacă plata
separată nu s-a urmat în curs de 10 ani consecutivi.
Art. 1052.
Obligaţia solidară, în privinţa creditorului, se împarte de drept între debitori; fiecare din ei nu
este dator unul către altul decît numai partea sa (c. civ. 778, 1057 şi urm.).
Art. 1053.
Codebitorul solidar care a plătit debitul în totalitate nu poate repeti de la ceilalţi decît numai
de la fiecare partea sa.
Dacă unul dintre codebitori este nesolvabil, atunci pierderea cauzată de nesolvabilitatea
acestuia se împarte cu analogie între ceilalţi codebitori solvabili şi între acela care a făcut plata
(c. civ. 1052, 1054, 1667).
Art. 1054.
Cînd creditorul a renunţat la solidaritate, în favoarea unui sau mai mulţi din debitori, dacă
unul sau mai mulţi din ceilalţi codebitori devin nesolvabili, partea acestora se va împărţi cu
analogie 1) între toţi ceilalţi codebitori, cuprinzîndu-se şi acei care au fost descărcaţi de
solidaritate (c. civ. 779, 1668).
_________
1) În mod proporţional.
Art. 1055.
Dacă datoria solidară era făcută numai în interesul unuia din debitorii solidari, acesta în faţă cu
ceilalţi codebitori răspunde pentru toată datoria, căci în raport cu el, ei nu sînt potriviţi decît,
ca fidejusori (c. civ. 1669 şi urm., 1674).
Art. 1056.
Codebitorul solidar reprezintă pe ceilalţi codebitori în toate actele care pot avea de efect
stingerea sau împuţinarea obligaţiei (c. civ. 1038, 1039 şi urm., 1140, 1155).
Secţiunea V
Despre obligaţiile divizibile şi nedivizibile
Art. 1057.
Obligaţia este nedivizibilă cînd obiectul ei, fără a fi denaturat, nu se poate face în părţi nici
materiale nici intelectuale (c. civ. 633, 1052, 1060 şi urm., 1695, 1746, 1872).
Art. 1058.
Obligaţia este încă nedivizibilă, cînd obiectul este divizibil, dar părţile contractante l-au privit
sub un raport de nedivizibilitate.
Art. 1059.
Solidaritatea contractată nu dă unei obligaţii caracterul de nedivizibilitate (c. civ. 1034 şi
urm.).
& 1. Despre efectele obligaţiei divizibile
& 2. Despre efectele obligaţiei nedivizibile
& 1. Despre efectele obligaţiei divizibile
Art. 1060.
Obligaţia promitoare de diviziune trebuie să se execute între creditor şi debitor ca şi cum ar fi
nedivizibilă. Divizibilitatea nu se aplică decît în privinţa erezilor lor, care nu pot cere creanţa,
sau care nu sînt ţinuţi de a o plăti decît în proporţie cu părţile lor ereditare (c. civ. 653, 774 şi
urm., 893, 896, 918, 1052, 1061, 1072, 1101, 1611, 1695).
Art. 1061.
Principiul din articolul precedent nu se aplică în privinţa erezilor debitorului:
1. cînd debitul are de obiect un corp cert;
2. cînd unul din erezi este însărcinat singur, prin titlu, cu executarea obligaţiei;
3. cînd rezultă sau din natura obligaţiei, sau din aceea a lucrului ce ea are de obiect, sau din
scopul ce părţile îşi au propus prin contract, că intenţia lor a fost ca debitul să nu se poată
achita în părţi.
În cel dintîi caz, eredele, care posedă lucrul debit, poate fi acţionat pentru totalitate,
rămînîndu-i recurs în contra celorlalţi erezi.
În cel de al doilea caz, numai eredele însărcinat cu plata debitului, şi în cel de al treilea caz,
fiecare erede poate fi acţionat pentru totalitate, rămînîndu-i recurs în contra coerezilor săi (c.
civ. 776 şi urm., 977, 1011, 1026 şi urm., 1058, 1062 şi urm., 1611, 1695, 1746).
& 2. Despre efectele obligaţiei nedivizibile
Art. 1062.
Fiecare din cei care au contractat împreună un debit nedivizibil este obligat pentru totalitate,
cu toate că obligaţia nu este contractată solidar (c. civ. 1039 şi urm., 1059, 1071, 1611, 1695).
Art. 1063.
Sînt obligaţi asemenea în tot şi erezii aceluia care a contractat obligaţia nedivizibilă (c. civ.
653, 776 şi urm., 908).
Art. 1064.
Fiecare din erezii creditorului poate pretinde în totalitate executarea obligaţiei nedivizibile.
Un singur erede nu poate face remisiunea totalităţii debitului, nu poate primi preţul în locul
lucrului.
Dacă unul din erezi a remis singur debitul sau a primit preţul lucrului, coeredele său nu poate
pretinde lucrul nedivizibil decît cu scăderea părţii eredelui, care a făcut remisiunea sau care a
primit preţul (c. civ. 1034 şi urm., 1042, 1049 şi urm., 1138 şi urm., 1611).
Art. 1065.
Eredele debitorului fiind chemat în judecată pentru totalitatea obligaţiei, poate cere un termen
ca să pună în cauză şi pe coerezii săi, afară numai dacă debitul va fi de natură a nu putea fi
achitat decît de eredele tras în judecată, care atunci poate să fie osîndit singur, rămînîndu-i
recurs în contra coerezilor săi (c. civ. 774, 777, 1042 şi urm., 1061).
Secţiunea VI
Despre obligaţiile cu clauză penală
Art. 1066.
Clauza penală este aceea prin care o persoană; spre a da asigurare pentru executarea unei
obligaţii, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i (c. civ. 1087, 1708).
_________
* În legătură cu inadmisibilitatea clauzei penale în cazul contractului de imprumut, a se vedea Legea nr.
313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecare contracte M.Of. nr. 40 din 20 februarie 1879.
Art. 1067.
Nulitatea obligaţiei principale atrage pe aceea a clauzei penale. Nulitatea clauzei penale nu
atrage pe aceea a obligaţiei principale (c. civ. 1008).
Art. 1068.
Creditorul are facultatea de a cere de la debitorul care n-a executat la timp, sau îndeplinirea
clauzei penale, sau aceea a obligaţiei principale (c. civ. 1078, 1079).
Art. 1069.
Clauza penală este o compensaţie a daunelor interese, ce creditorul suferă din neexecutarea
obligaţiei principale.
Nu poate dar creditorul cere deodată şi penalitatea şi obiectul obligaţiei principale, afară dacă
penalitatea nu s-a stipulat pentru simpla întîrziere a executării (c. civ. 1075 şi urm., 1081 şi
urm., 1087).
Art. 1070.
Penalitatea poate fi împuţinată de judecător, cînd obligaţia principală a fost executată în parte
(c. civ. 1087, 1101).
Art. 1071.
Cînd obligaţia principală, contractată cu o clauză penală, este nedivizibilă, penalitatea este
debită prin contravenţia unuia singur din erezi, şi se va putea cere sau în totalitate, în contra
aceluia care a comis contravenţia, sau de la fiecare erede în proporţie cu partea sa ereditară, iar
ipotecar pentru tot.
Acela din erezi care a plătit are recurs în contra eredelui din faptul cărui s-a îndeplinit condiţia
penalităţii (c. civ. 653, 774 şi urm., 1062 şi urm.).
Art. 1072.
Cînd obligaţia principală contractată cu o clauză penală este divizibilă, nu rămîne supus la
penalitate decît acel erede al debitorului care a călcat legămîntul, şi acesta numai pentru partea
la care este ţinut în obligaţia principală, fără a avea creditorul vreo acţiune în contra acelora
care au executat obligaţia principală.
Această regulă primeşte excepţie în cazul cînd cugetul părţilor a fost ca plata obligaţiei
principale să nu poată fi făcută în părţi, şi unul din coerezi a împiedicat executarea obligaţiei
pentru totalitate. În acest caz creditorul poate cere de la acesta penalitatea întreagă, iar de la
ceilalţi coerezi numai pentru partea lor ereditară, rămînînd recursul ce au în contra eredelui
care a împiedicat executarea obligaţiei (c. civ. 1061).
Capitolul VII
Despre efectele obligaţiilor
Art. 1073.
Creditorul are, dreptul de a dobîndi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are
dreptul la dezdăunare (c. civ. 1021, 1074 şi urm., 1081 şi urm., 1084).
Art. 1074.
Obligaţia de a da cuprinde pe aceea de a preda lucrul şi de a-l conserva pînă la predare.
Lucrul este în rizico-pericolul creditorului, afară numai cînd debitorul este în întîrziere; în
acest caz rizico-pericolul este al debitorului (c. civ. 942, 1079 şi urm., 1081 şi urm., 1156,
1314 şi urm., 1391, 1406, 1479 şi urm.).
Art. 1075.
Orice obligaţie de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din
partea debitorului (c. civ. 1801 şi urm.).
Art. 1076.
Creditorul poate cere a se distrui1 ceea ce s-a făcut, călcîndu-se obligaţia de a nu face şi poate
cere a fi autorizat a distrui 1 el însuşi, cu cheltuiala debitorului, afară de dezdăunări.
Art. 1077.
Nefiind îndeplinită obligaţia de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat a o aduce el
la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.
Art. 1078.
Dacă obligaţia consistă în a nu face, debitorul care a călcat-o, este dator a da despăgubire
pentru simplul fapt al contravenţiei (c. civ. 1079, 1081 şi urm.).
Art. 1079.
Dacă obligaţia consistă în a da sau în a face, debitorul se va pune în întîrziere prin o notificare
ce i se va face prin tribunalul domiciliului său.
Debitorul este de drept în întîrziere:
1. în cazurile anume determinate de lege;
2. cînd s-a contractat expres că debitorul va fi în întîrzierele la împlinirea termenului, fără a fi,
necesitatea de notificare;
3. cînd obligaţia nu putea fi îndeplinită decît în un timp determinat, ce debitorul a lăsat să
treacă.
Art. 1080.
Diligenţa ce trebuie să se pună în îndeplinirea unei obligaţii este totdeauna aceea a unui bun
proprietar.
Această regulă se aplică cu mai mare sau mai mică rigoare în cazurile anume determinate de
această lege (c. civ. 541, 715, 989, 1018, 1429, 1479, 1540, 1564, 1566, 1599, 1633, 1691).
Art. 1081.
Daunele nu sînt debite decît atunci cînd debitorul este în întîrziere de a îndeplini obligaţia sa,
afară numai de cazul cînd lucrul ce debitorul era obligat de a da sau a face, nu putea fi dat nici
făcut decît într-un timp oarecare ce a trecut (c. civ. 1075, 1079, 1321).
Art. 1082.
Debitorul este osîndit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea
obligaţiei, sau pentru întîrzierea executării, cu toate că nu este rea-credinţă din parte-i, afară
numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi
imputată,
__________
1) Distruge.
Art. 1083.
Nu poate fi loc la daune-interese cînd, din o forţă majoră sau din un caz fortuit, debitorul a
fost poprit de a da sau a face aceea la care se obligase, sau a făcut aceea ce-i era poprit (c. civ.
1082, 1156, 1435, 1475, 1624, 1625).
Art. 1084.
Daunele-interese ce sînt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi
beneficiul de care a fost lipsit, afară de excepţiile şi modificările mai jos menţionate.
Art. 1085.
Debitorul nu răspunde decît de daunele-interese care au fost prevăzute sau care au putut fi
prevăzute la facerea contractului, cînd neîndeplinirea obligaţiei nu provine din dolul său (c.
civ. 960).
Art. 1086.
Chiar în cazul cînd neexecutarea obligaţiei rezultă din dolul debitorului, daunele-interese nu
trebuie să cuprindă decît aceea ce este o consecinţă directă şi necesară a neexecutării obligaţiei
(c. civ. 960, 1084).
Art. 1087.
Cînd convenţia cuprinde că partea care nu va executa va plăti o sumă oarecare drept dauneinterese,
nu se poate acorda celeilalte părţi o sumă nici mai mare nici mai mică (c. civ. 1066 şi
urm., 1093 şi urm.).
Art. 1088.
La obligaţiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot
cuprinde decît dobînda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi
societate.
Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ţinut a justifica despre vreo pagubă; nu
sînt debite decît din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobînda curge
de drept (c. civ. 1081 şi urm., 1589).
_________
* Dobînda legală a fost stabilită la 6% anual prin art. 1 din Decretul nr. 317/1954 pentru stabilirea dobînzii legale
B.Of. nr. 38 din 9 august 1954.
Art. 1089.
Dobînda pe timpul trecut poate produce dobîndă, sau prin cerere în judecată sau prin convenţie
specială, numai ca, sau în cerere sau în convenţie, să fie chestiune de dobîndă debită cel puţin
pentru un an întreg.
Clauza prin care, de mai înainte şi în momentul formării unei convenţii alta decît o convenţie
comercială, se va stipula dobînda la dobînzile datorite pentru un an sau pentru mai puţin, ori
mai mult de un an, sau la alte venituri viitoare, se va declara nulă. (alineat abrogat de la 25
ianuarie 2000 prin art. 11 din O.G. nr. 9/2000)
_________
1. Alineatul al doilea din art. 1089 a fost introdus prin Legea nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din
oarecare contracte - M.Of. nr. 40 din 20 februarie 1879.
2. Decretul nr. 311/1954 pentru stabilirea dobinzii legale B.Of. nr. 38 din 9 august 1954 prevede, prin art. 3, că
dobînda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate şi că ea nu poate fi percepută anticipat.
Art. 1090.
Cu toate acestea, veniturile pe timpul trecut, precum: arenzi, chirii, venituri de rendite
perpetue sau pe viaţă, produc dobîndă din ziua cererii sau a convenţiei.
Aceeaşi regulă se aplică la restituţiuni de fructe şi la dobînzile plătite de o a treia persoană
creditorului, în contul debitorului.
_________
* A se vedea nota de la art. 467.
Capitolul VIII
Despre stingerea obligaţiilor
Art. 1091.
Obligaţiile se sting prin plată, prin novaţiune prin remiterea voluntară, prin compensaţie, prin
confuziune, prin pierderea lucrului, prin anulare sau resciziune, prin efectul condiţiei
rezolutorii şi prin prescripţie (c. civ. 1019, 1092 şi urm., 1128 şi urm., 1138 şi urm., 1143 şi
urm., 1154, 1156, 1837 şi urm., 1900).
Secţiunea I Despre plată
Secţiunea II Despre novaţiune
Secţiunea III Despre remiterea datoriei
Secţiunea IV Despre compensaţie
Secţiunea V Despre confuziune
Secţiunea VI Despre pierderea lucrului datorat şi despre diferitele cazuri în care îndeplinirea
obligaţiei este imposibilă
Secţiunea VII Despre acţiunea de anulare sau resciziune
Secţiunea I
Despre plată
& 1. Despre plată în genere
& 2. Despre plata prin subrogaţie
& 3. Despre imputaţia plăţii
& 4. Despre ofertele de plată şi despre consemnaţiuni
& 5. Despre cesiunea bunurilor
& 1. Despre plată în genere
Art. 1092.
Orice plată presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetiţiunii.
Repetiţiunea nu este admisă în privinţa obligaţiilor naturale, care au fost achitate de bună voie
(c. civ, 966 şi urm., 922 şi urm., 1023, 1053, 1408, 1638, 1671).
_________
* Cu privire la dreptul debitorului, care a executat obligaţia după ce dreptul la acţiune al creditorului s-a prescris,
a se vedea Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - B.Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în
B.Of. nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 20).
Art. 1093.
Obligaţia poate fi achitată de orice persoană interesată, precum de un coobligat sau de un
fidejusor.
Obligaţia poate fi achitată chiar de o persoană neinteresată; această persoană trebuie însă să
lucreze în numele şi pentru achitarea debitorului, sau de lucrează în numele ei propriu, să nu se
subroge, în drepturile creditorului (c. civ. 973, 987, 1091, 1106 şi urm., 1655, 1669).
_________
* Unităţile socialiste neinteresate nu pot plăti obligaţiile unei alte persoane.
Art. 1094.
Obligaţia de a face nu se poate achita de altă persoană în contra voinţei creditorului, cînd
acesta are interes ca debitorul chiar s-o îndeplinească (c. civ. 1075 şi urm., 1485).
Art. 1095.
Plata, ca să fie valabilă, trebuie făcută de proprietarul capabil de a înstrăina lucrul dat în plată.
Cu toate acestea, plata unei sume în bani, sau altor lucruri ce se consumă prin întrebuinţare,
nu poate fi repetită contra creditorului care le-a consumat de bună-credinţă, deşi plata s-a făcut
de o persoană ce nu era proprietar sau care nu era capabilă de a înstrăina (c. civ. 946 şi urm.,
992, 1097, 1899).
_________
1. Plata poate fi valabil efectuată şi de către unitatea socialistă de stat care are dreptul de administrare directă
asupra lucrului dat în plată.
2. Potrivit art. 126 alin. 2 din Codul familiei, creanţele pe care le au faţă de minor tutorele soţul acestuia o rudă
în linie dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui, pot fi plătite numai cu aprobarea autorităţii tutelare.
Art. 1096.
Plata trebuie să se facă creditorului sau împuternicitului său, sau aceluia ce este autorizat de
justiţie sau de lege a primi pentru dînsul.
Plata dată aceluia ce n-are împuternicire de a primi pentru creditor, este valabilă, dacă acest
din urmă o ratifică sau profită de dînsa (c. civ. 1097 şi urm., 1190, 1532 şi urm., 1609).
Art. 1097.
Plata făcută cu bună-credinţă acelui ce are creanţa în posesiunea sa, este valabilă chiar dacă în
urmă posesorul ar fi evins.
Art. 1098.
Dacă creditorul este necapabil de a primi, plata ce i se face nu este valabilă, afară numai dacă
debitorul probează că lucrul plătit a profitat creditorului (c. civ. 1096).
Art. 1099.
Plata făcută de debitor creditorului său în urma unui sechestru sau opoziţii 1) nu este valabilă
în privinţa creditorilor sechestranţi şi oponenţi; aceştia pot, în virtutea dreptului lor, să-l
silească a plăti din nou; debitorul însă, în acest caz, are recurs în contra creditorului (c. civ.
1152, 1616).
__________
1) Prin termenii “sechestru sau opoziţii”, textul art. 1099 se referă la poprirea în mîinile celor de-al treilea.
Art. 1100.
Creditorul nu poate fi silit a primi alt lucru decît acela ce i se datoreşte, chiar cînd valoarea
lucrului oferit ar fi egală sau mai mare (c. civ. 1578, 1604, 1683).
Art. 1101.
Debitorul nu poate sili, pe creditor a primi parte din datorie, fie datoria divizibilă chiar.
Cu toate acestea, judecătorii pot, în considerarea poziţiei debitorului, să acorde mici termene
pentru plată şi să oprească executarea urmăririlor, lăsînd lucrurile în starea în care se găsesc.
Judecătorii însă nu vor uza de această facultate decît cu mare rezervă (c. civ. 1057 şi urm.,
1115 pct. 3, 1582, 1831).
Art. 1102.
Debitorul unui corp cert şi determinat este liberat prin trădarea 2) lucrului în starea în care se
găsea la predare, dacă deteriorările ulterioare nu sînt ocazionate prin faptul sau greşeala sa,
nici prin aceea a persoanelor pentru care este responsabil, sau dacă înaintea acestor deteriorări
n-a fost în întîrziere (c. civ. 903, 998 şi urm., 1074 şi urm., 1083, 1324, 1434, 1605).
_________
2) Predarea.
Art. 1103.
Dacă datoria este un lucru determinat numai prin specia sa, debitorul, ca să se libereze, nu
este. dator a-l da de cea mai bună specie, nici însă de cea mai rea.
_________
A se vedea:
- Legea nr. 7/1977 a calităţii produselor şi serviciilor - B.Of. nr. 63 din 9 iulie 1977;
- Legea nr. 8/1977 privind asigurarea durabilităţii, siguranţei în exploatare, funcţionalităţii şi calităţii
construcţiilor - B.Of. nr. 64 din 9 iulie 1977.
Art. 1104.
Plata trebuie a se face în locul arătat în convenţie.
Dacă locul nu este arătat, plata, în privinţa lucrurilor certe şi determinate, se va face în locul
în care se găsea obiectul obligaţiei în timpul contractării.
În orice caz, plata se face la domiciliul debitorului (c. civ 1115 pct. 6, 1121, 1319, 1362,
1614).
Art. 1105.
Cheltuielile pentru efectuarea plăţii sînt în sarcina debitorului (c. civ. 1117, 1305, 1317,
1614).
& 2. Despre plata prin subrogaţie
Art. 1106.
Subrogaţia în drepturile creditorului, făcută în folosul unei a treia persoane ce îi plăteşte, este
sau convenţională sau legală (c. civ. 1093, 1670, 1682).
Art. 1107.
Această subrogare este convenţională:
1. cînd creditorul, primind plata sa de la o altă persoană, dă acestei persoane drepturile,
acţiunile, privilegiile sau ipotecile sale, în contra debitorului; această subrogaţie trebuie să fie
expresă şi făcută tot într-un timp cu plata;
2. cînd debitorul se împrumută cu o sumă spre a-şi plăti datoria şi subrogă pe împrumutător în
drepturile creditorului. Ca să fie valabilă această subrogaţie, trebuie să se facă actul de
împrumut şi chitanţa înaintea tribunalului, să se declare în actul de împrumut că suma s-a luat
pentru a face plata, şi în chitanţă să fie declarat că plata s-a făcut cu banii daţi pentru aceasta
de noul creditor. Această subrogaţie se operează fără concursul voinţei creditorului (c. civ.
1093).
_________
1. Potrivit Decretului nr. 377/1960 pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de Stat - B.Of. nr. 22 din 20
octombrie 1960, cu modificările ulterioare, prin expresia “chitanţă înaintea tribunalului”, folosită în cuprinsul
punctului 2 al art. 1107, se înţelege chitanţa întocmită în formă autentică la Notariatul de Stat.
2. A se vedea şi Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare - M.Of. nr. 95 din
27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 76), potrivit căreia cel subrogat în drepturile creditorului ipotecar
va putea cere înscrierea strămutării dreptului de ipotecă, în temeiul înscrisurilor ce dovedesc subrogaţia.
Art. 1108.
Subrogaţia se face de drept:
1. în folosul aceluia care, fiind el însuşi creditor, plăteşte altui creditor, ce are preferinţă;
2. în folosul aceluia care, dobîndind un imobil, plăteşte creditorilor căror acest imobil este
ipotecat;
3. în folosul aceluia care, fiind obligat cu alţii sau pentru alţii la plata datoriei, are interes de a
o desface;
4. în folosul eredelui beneficiar, care a plătit din starea sa datoriile succesiunii (c. civ. 713,
777 şi urm., 1053 şi urm., 1510, 1670, 1722, 1746, 1778, 1799, 1812).
Art. 1109.
Subrogaţia stabilită prin articolele precedente se operează atît în contra fidejusorului, cît şi în
contra debitorului. Ea nu poate desfiinţa dreptul creditorului, cînd plata i s-a făcut numai
pentru parte din datorie; în acest caz el poate exercita, pentru ce are a mai lua, aceleaşi drepturi
ce exercită şi subrogatul, pentru partea plătită, celui cui a făcut o plată parţială (c. civ. 1652 şi
urm.).
& 3. Despre imputaţia plăţii
Art. 1110.
Debitorul, avînd mai multe datorii, al căror obiect este de aceeaşi speţă, are dreptul a declara,
cînd plăteşte, care este datoria ce voieşte a desface (c. civ. 1506).
Art. 1111.
Debitorul unei datorii, pentru care se plăteşte dobîndă, sau o rendită, nu poate, fără
consimţămîntul creditorului, să impute plata ce face pe capital cu preferinţă asupra renditei sau
a dobînzii. Plata parţială, făcută pe capital şi dobîndă, se impută mai întîi asupra dobînzii.
Art. 1112.
Cînd debitorul unor deosebite datorii a primit o chitanţă prin care creditorul impută aceea ce a
luat special asupra uneia din aceste datorii, debitorul nu mai poate cere ca imputaţia să se facă
asupra unei alte datorii, afară numai dacă creditorul l-a amăgit, sau l-a surprins.
Art. 1113.
Cînd în chitanţă nu se zice nimic despre imputaţie, plata trebuie să se impute asupra aceleia
din datorii ajunse la termen, pe care debitorul, în acel timp, avea mai mare interes a o desface.
În caz de o datorie ajunsă la termen şi alta neajunsă, deşi aceasta din urmă ar fi mai oneroasă,
imputaţia se face. asupra celei ajunse la termen.
Dacă datoriile sînt de egală natură, imputaţia se face asupra celei mai vechi; dacă datoriile sînt
în toate egale, imputaţia se face proporţional asupra tuturora (c. civ. 1151, 1506).
& 4. Despre ofertele de plată şi despre consemnaţiuni
Art. 1114.
Cînd creditorul unei sume de bani refuză de a primi plata, debitorul poate să-i facă oferte
reale, şi, refuzînd creditorul de a primi, să consemneze suma.
Ofertele reale, urmate de consemnaţiune, liberează pe debitor; ele, în privinţă-i ţin loc de
plată, de sînt valabil făcute, şi suma consemnată, cu acest mod, este în rizico-pericolul
creditorului.
_________
* Procedura ofertei de plată şi a consemnaţiunii este reglementată prin art. 586-590 inclusiv C. proc. civ.
Art. 1115.
Pentru ca ofertele să fie valabile trebuie:
1. să fie făcute creditorului, ce are capacitatea de a primi, sau acelui ce are dreptul de a primi
pentru dînsul;
2. să fie făcute de o persoană capabilă de a plăti;
3. să fie făcute pentru toată suma exigibilă, pentru rendite şi dobînzi datorite, pentru cheltuieli
lichidate şi pentru o sumă oarecare în privinţa cheltuielilor nelichidate, sumă asupra căreia se
poate reveni, după lichidarea acestor cheltuieli;
4. termenul să fie împlinit, dacă a fost stipulat în favoarea creditorului;
5. condiţia sub care datoria s-a contractat să se fi îndeplinit;
6. ofertele să fie făcute în locul ce s-a hotărît pentru plată, şi dacă locul pentru plată nu s-a
determinat prin o convenţie specială, să fie făcute sau creditorului în persoană, sau la
domiciliul său, sau la domiciliul ales pentru executarea convenţiei;
7. ofertele să fie făcute prin un ofiţer public 1) ce era competent, pentru astfel de acte (c. civ.
1095 şi urm., 1104).
_________
1. Punctul 8 din art. 1115 a fost abrogat prin art. 609 C. proc. civ., care a devenit art. 590 în actuala numerotare a
articolelor din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost republicat în M.Of. nr. 45 din 24 februarie 1948 în
temeiul Legii nr. 18, M.Of. nr. 35 din 12 februarie 1948.
2. A se vedea, de asemenea, art. 587 C. proc. civ.
1) Executor judecătoresc.
Art. 1116.
Nu este necesar pentru validitatea consemnaţiunii ca ea să fi fost autorizată de judecător; e
destul:
1. să fi fost precedată de o somaţie significată 1) creditorului, în care să se arate ziua, ora şi
locul unde suma oferită are să fie depusă;
2. ca debitorul să depună suma oferită în casa de depozite şi consemnaţiuni 2), cu dobînda ei
pînă în ziua depunerii.
_________
1. Punctele 3 şi 4 ale articolului 1116 au fost abrogate prin art. 609 C. proc. civ., care a devenit art. 590 în actuala
numerotare a articolelor din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost republicat în M.Of. nr. 45 din 24
februarie 1948, în temeiul Legii nr. 18, M.Of. nr. 35 din 12 februarie 1948.
2. Potrivit art. 3 din Decretul nr. 371/1958 privind organizarea şi funcţionarea Casei de Economii şi
Consemnaţiuni - B.Of. nr. 32 din 19 august 1958, cu modificările ulterioare Casa de Economii şi Consemnaţiuni
şi unităţile sale proprii primesc sume spre consemnare, în conformitate cu normele legale în vigoare.
1) Comunicată.
2) Casa de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C.).
Art. 1117.
Cheltuielile ofertelor reale şi ale consemnaţiuni sînt în sarcina creditorului, de sînt făcute
valabil (c. civ. 1105).
Art. 1118.
Pe cit timp consemnaţiunea nu s-a primit de creditor, debitorul poate să ia înapoi suma
depusă, şi într-acest caz codebitorii sau fidejusorii săi nu sînt liberaţi.
Art. 1119.
Cînd debitorul a dobîndit o hotărîre ce are puterea lucrului judecat 3), prin care ofertele sau
consemnaţiunea s-au declarat bune şi valabile, el nu mai poate, chiar cu consimţămîntul
creditorului, să-şi retragă suma depusă în prejudiciul codebitorilor sau fidejusorilor săi.
Art. 1120.
Creditorul care a consimţit ca debitorul să-i retragă consemnaţiunea, după ce aceasta s-a
declarat valabilă printr-o hotărîre ce dobîndise puterea lucrului judecat 3), pierde dreptul de
privilegii sau ipoteci ce avea pentru plata creanţei sale.
Art. 1121.
Dacă lucrul debit este un corp cert care trebuie a se trăda 4) în locul unde se găseşte, debitorul
este obligat a soma pe creditor să-l ia, printr-un act ce i se va notifica sau în persoana sau la
domiciliul său, sau la domiciliul ales pentru executarea convenţiei. După această somaţie, dacă
creditorul nu-şi ia lucrul şi debitorul are trebuinţă de locul unde este pus, acesta din urmă
poate lua permisiunea justiţiei ca să-l depună în altă parte (c. civ. 1104, 1319).
___________
3) Hotărîre definitivă, astfel cum e determinată prin art. 377 C. proc. civ.
4) A se preda.
& 5. Despre cesiunea bunurilor
Art. 1122.
Cesiunea bunurilor este abandonarea stării sale întregi, făcută de debitorul ce nu poate plăti
creditorului sau creditorilor săi.
Art. 1123.
Cesiunea bunurilor e voluntară sau judiciară.
_________
* Dispoziţiile privitoare la cesiunea bunurilor sînt inaplicabile, întrucît Legea constrîngerii corporale din 12
septembrie 1864 este incompatibilă cu ordinea politică, socială şi economică a R.S.R.
Art. 1124.
Cesiunea bunurilor voluntară este aceea ce se acceptă de creditori de bună voie şi care n-are
alt efect decît acela ce rezultă chiar din stipulaţiile convenţiei încheiate între ei şi debitor.
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1123.
Art. 1125.
Cesiunea bunurilor este un beneficiu pe care legea îl acordă debitorului nefericit şi de bunăcredinţă,
cărui, ca să-şi poată redobîndi libertatea, i se permite să dea creditorilor săi înaintea
justiţiei toate bunurile sale, şi chiar în caz de stipulaţie contrarie.
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1123.
Art. 1126.
Cesiunea juridică nu transmite creditorilor proprietatea; ea le dă numai dreptul de a face să se
vîndă bunurile în folosul lor şi de a le lua venitul pînă la vînzare. (articol abrogat de la 2 mai
2001 prin art. VIII din O.U.G. nr. 138/2000, astfel cum a fost modificată prin art. I din O.U.G.
nr. 290/2000 - publicată la 29 decembrie 2000)
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1123.
Art. 1127.
Creditorii nu pot refuza cesiunea judiciară, decît în cazurile exceptate de lege. Ea descarcă pe
debitor de constrîngerea corporală; nu-l liberează însă decît pînă în concurentă cu valoarea
bunurilor lăsate în dispoziţia creditorilor. Cînd bunurile nu sînt îndestulătoare, el este obligat,
de va dobîndi altele, să le lase şi pe acestea în dispoziţia creditorilor pănă la plata datoriei
întregi. (articol abrogat de la 2 mai 2001 prin art. VIII din O.U.G. nr. 138/2000, astfel cum a
fost modificată prin art. I din O.U.G. nr. 290/2000 - publicată la 29 decembrie 2000)
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1123.
Secţiunea II
Despre novaţiune
Art. 1128.
Novaţiunea se operează în trei feluri:
1. cînd debitorul contractează în privinţa creditorului său o datorie nouă ce se substituie celei
vechi care este stinsă;
2. cînd un nou debitor este substituit celui vechi, care este descărcat de creditor;
3. cînd, prin efectul unui nou angajament, un nou creditor este substituit celui vechi, către care
debitorul este descărcat (c. civ. 782, 1107, 1120, 1129 şi urm., 1391 şi urm.).
Art. 1129.
Novaţiunea nu se operează decît între persoane capabile de a contracta (c. civ. 946 şi urm.).
Art. 1130.
Novaţiunea nu se prezumă. Voinţa de a o face trebuie să rezulte evident din act.
Art. 1131.
Novaţiunea, prin substituirea unui nou debitor poate să se opereze fără concursul primului
debitor.
Art. 1132.
Delegaţia, prin care un debitor dă creditorului un alt debitor ce se obligă către dînsul, nu
operează novaţiunea, dacă creditorul n-a declarat expres, că descarcă pe debitorul ce a făcut
delegaţia (c. civ. 1107, 1393).
Art. 1133.
Creditorul ce a descărcat pe debitorul de care s-a făcut delegaţia n-are recurs în contra acestui
debitor, dacă debitorul delegat devine nesolvabil, afară de cazul cînd prin act se rezervă expres
acest drept, sau cînd delegatul este declarat falit sau căzut în deconfitură 1) în momentul
delegaţiei.
___________
1) Starea de insolvabilitate a unui debitor care nu este comerciant.
Art. 1134.
Privilegiile şi ipotecile creanţei celei vechi nu le are creanţa ce-i este substituită, afară de
cazul cînd creditorul le-a rezervat expres.
_________
* A se vedea Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare -M.Of. nr. 95 din 27
aprilie 19S8, cu modificările ulterioare (art. 75), potrivit căreia dacă ipoteca creanţei novate a fost rezervată
pentru garantarea noii creanţe, aceasta se va înscrie cu rangul vechii ipoteci, în temeiul înscrisului dovedind
novaţiunea.
Art. 1135.
Cînd novaţiunea se operează prin substituirea unui nou debitor, privilegiile şi ipotecile
primitive ale creanţei nu pot trece asupra bunurilor noului debitor.
Art. 1136.
Cînd novaţiunea se operează între creditor şi unul din debitorii solidari, privilegiile şi
ipotecile vechii creanţe nu se pot rezerva decît asupra bunurilor acelui care contractă noua
datorie.
Art. 1137.
Codebitorii sînt liberaţi prin novaţiunea făcută între creditori şi unul din debitorii solidari.
Novaţiunea făcută în privinţa debitorului principal liberează cauţiunile.
Secţiunea III
Despre remiterea datoriei 1)
_________
1) Dispoziţiile prezentei secţiuni nu sînt aplicabile în cazul cînd creditorul este o unitate socialistă, deoarece
remiterea datoriei ar fi potrivnică intereselor îndeplinirii planului şi regulilor disciplinei financiare.
Art. 1138.
Remiterea voluntară a titlului original făcută de creditor debitorului dă proba liberaţiunii.
Remiterea voluntară a copiei legalizate a titlului lasă a se presupune remiterea datoriei sau
plata, pînă la proba contrarie.
_________
* Dispoziţiile art. 1138 se referă prin termenii “titlului original” la inscrisul sub semnătură privată, iar prin
termenii “copiei legalizate a titlului” la înscrisul autentic sau la copia legalizată a unei hotărîri judecătoreşti
învestită cu formulă executorie.
Art. 1139.
Remiterea lucrului dat ca siguranţă nu este de ajuns ca să facă a se presupune remiterea
datoriei.
Art. 1140.
Remiterea titlului original sau a copiei legalizate a titlului făcută unuia din debitori, are
acelaşi efect în folosul codebitorilor.
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1138.
Art. 1141.
Remiterea sau descărcarea expresă făcută în folosul unuia din codebitorii solidari, liberează
pe toţi ceilalţi, afară numai dacă creditorul şi-a rezervat anume drepturile sale în contra acestor
din urmă.
În cazul din urmă, creditorul nu poate cere plata datoriei decît scăzînd partea celui care a făcut
remitere (c. civ. 1039, 1049).
Art. 1142.
Remiterea sau descărcarea expresă făcută debitorului principal liberează cauţiunile.
Aceea acordată cauţiunii nu liberează pe debitorul principal.
Aceea acordată unei din cauţiuni nu liberează în totul pe celelalte.
Aceea acordată unei cauţiuni dată în urmă prin act separat, nu liberează în nimic pe celelalte.
Aceea ce creditorul a primit de la o cauţiune pentru a o descărca din chezăşia sa trebuie să se
impute asupra datoriei şi să descarce pe debitorul principal şi pe celelalte cauţiuni.
Secţiunea IV
Despre compensaţie
Art. 1143.
Cînd două persoane sînt datoare una alteia, se operează între dînsele o compensaţie care
stinge amîndouă datoriile în felul şi cazurile exprese mai jos (c. civ. 1144 şi urm., 1508, 1570).
Art. 1144.
Compensaţia se operează de drept, în puterea legii, şi chiar cînd debitorii n-ar şti nimic despre
aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul cînd ele se găsesc existînd deodată şi
pînă la concurenţa cotităţilor lor respective.
Art. 1145.
Compensaţia n-are loc decit între două datorii care deopotrivă au de obiect o sumă de bani, o
cantitate oarecare de lucruri fungibile de aceeaşi specie şi care sînt deopotrivă lichide şi
exigibile.
Prestaţiile în fructe, al căror preţ este regulat prin mercuriale, se compensează cu sumele
lichide şi exigibile.
Art. 1146.
Termenul de graţie nu împiedică compensaţia (c. civ. 1101).
Art. 1147.
Compensaţia se operează oricare ar fi cauzele unei sau celeilalte datorii, afară de cazurile:
1. unei cereri pentru restituţiunea unui lucru ce pe nedrept s-a luat de la proprietar;
2. unei cereri pentru restituţiunţa unei depozit neregulat;
3. unei datorii declarate nesesizabile (c. civ. 1560 şi urm., 1570, 1591 şi urm.).
Art. 1148.
Compensaţia se operează în privinţa cauţiunii, pentru ceea ce creditorul datoreşte debitorului
principal.
Compensaţia n-are loc, în privinţa debitorului principal pentru ceea ce creditorul datoreşte
cauţiunii (c. civ. 1039 şi urm., 1047, 1141, 1142, 1681).
Art. 1149.
Debitorul, care a acceptat pur şi simplu ca un creditor să facă cesiunea drepturilor sale unei
alte persoane, nu mai poate invoca în contra cesionarului compensaţia care ar fi avut loc în
privinţa cedentului, înaintea acceptării.
Cînd cesiunea s-a notificat debitorului, dar nu s-a acceptat de dînsul, nu se împiedică decît
compensaţia posterioară acestei notificări (c. civ. 1391 şi urm.).
Art. 1150.
Cînd cele două datorii nu sînt platnice întracelaşi loc, nu se poate opera compensaţia decît
plătind cheltuielile remiterii 1) (c. civ. 1104, 1105).
Art. 1151.
Cînd sînt mai multe datorii compensabile, datorite de aceeaşi persoană, se urmează, pentru
compensaţie; regulile stabilite pentru imputaţie de art. 1113.
Art. 1152.
Compensaţia n-are loc în prejudiciul drepturilor dobîndite de alte persoane. Astfel cel ce, fiind
debitor, a devenit creditor în urma sechestrului 2) ce i s-a făcut de o altă persoană nu poate
invoca compensaţia în prejudiciul sechestrantului (c. civ. 1099).
Art. 1153.
Acel ce a plătit o datorie stinsă, de drept, prin compensaţie, nu mai poate, repetînd plata
creanţei pentru care n-a invocat compensaţia, să pretindă, în prejudiciul altor persoane,
privilegiile sau ipotecile acestei creanţe, afară numai dacă este o cauză evidentă, ce l-a făcut să
nu cunoască creanţa care trebuia să compenseze datoria sa (c. civ. 1144).
____________
1) Cheltuielile pricinuite de efectuarea plăţii în alt loc.
2) Popririi.
Secţiunea V
Despre confuziune
Art. 1154.
Cînd calităţi necompatibile se întîlnesc pe capul aceleiaşi persoane se face o confuziune, care
stinge amîndouă drepturile, activ şi pasiv (c. civ. 557, 565, 638, 1048, 1155, 1617, 1680).
_________
* A se vedea în ceea ce priveşte raporturile dintre persoanele juridice Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele
fizice şi persoanele juridice - B.Of. nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare (art. 41 alin. 1), potrivit
căruia comasarea se face prin absorbirea unei persoane juridice de către o altă persoană juridică sau prin fuziunea
mai multor persoane juridice pentru a alcătui o persoană juridică nouă.
Art. 1155.
Confuziunea, ce se operează prin concursul calităţilor de creditor şi debitor principal,
liberează cauţiunile.
Aceea ce se operează prin concursul calităţilor de creditor sau debitor şi cauţiune, nu aduce
stingere obligaţiei principale; aceea ce se operează prin concursul calităţilor de creditor şi
debitor nu profită codebitorilor săi solidari, decît pentru porţiunea datorată de dînsul (c. civ.
713, 781, 1039, 1048, 1141, 1142, 1148, 1680).
Secţiunea VI
Despre pierderea lucrului datorat şi despre diferitele cazuri în care îndeplinirea
obligaţiei este imposibilă
Art. 1156.
Cînd obiectul obligaţiei este un corp cert şi determinat, de piere, de se scoate din comerţ, sau
se pierde astfel încît absolut să nu se ştie de existenţa lui, obligaţia este stinsă, dacă lucrul a
pierit sau s-a pierdut, fără greşeala debitorului, şi înainte de a fi pus în întîrziere.
Chiar cînd debitorul este pus în întîrziere, dacă nu a luat asupra-şi cazurile fortuite, obligaţia
se stinge, în caz cînd lucrul ar fi pierit şi la creditor, dacă i s-ar fi dat.
Debitorul este ţinut de a proba cazurile fortuite ce alegă. Ori în ce chip ar pieri sau s-ar pierde
lucrul furat, pierderea sa nu liberează pe cel ce s-a sustras de a face restituţiunea preţului.
Obligaţia se stinge totdeauna cînd printr-un eveniment oarecare, ce nu se poate imputa
debitorului, se face imposibilă îndeplinirea acestei obligaţii (c. civ. 557, 565, 636, 760, 927,
998 şi urm., 1030, 1083, 1156, 1311, 1434, 1439, 1479 şi urm., 1566, 1624, 1625).
Secţiunea VII
Despre acţiunea de anulare sau resciziune
Art. 1157.
Minorul poate exercita acţiunea în resciziune pentru simpla leziune în contra oricărei
convenţii (c. civ. 694, 954, 1158 şi urm.).
_________
1. Textul art. 1157 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi
abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitate în materia contractelor de muncă şi emancipare B.Of.
nr. 25 din 30 aprilie 1949.
2. Art. 1107 a fost implicit modificat prin alin. 1 şi 2 din art. 25 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în
aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - B.Of. nr. 9 din 31
ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.
Art. 1158.
Cînd leziunea rezultă dintr-un eveniment cazual şi neaşteptat, minorul n-are acţiune în
resciziune (c. civ. 1083).
Art. 1159.
Minorul ce face o simplă declaraţie că este major are acţiunea în resciziune (c. civ. 1162).
Art. 1160.
Minorul comerciant, bancher sau artizan, n-are acţiunea în resciziune contra angajamentelor
ce a luat pentru comertul sau arta sa.
_________
* Dispoziţia art. 1160 a devenit inaplicabilă în privinţa comercianţilor, întrucît aceştia, potrivit art. 10 din Codul
comercial, nu pot avea această calitate înainte de împlinirea vîrstei de 18 ani, vîrstă la care în prezent se
dobîndeşte majoritatea.
Trebuie amintit, de asemenea, că deoarece băncile constituie proprietate de stat (art. 7 din Constituţia R.S.R.) nu
mai există actualmente, categoria de comercianţi care o constituiau în trecut bancherii.
Art. 1161.
Minorul n-are acţiunea în resciziune contra convenţiilor făcute în contractul de căsătorie, dacă
acesta s-a făcut cu consimţămîntul şi asistenţa acelora al căror consimţămînt este cerut pentru
validitatea căsătoriei sale.
_________
* Dispoziţia art. 1161 a fost abrogată implicit prin abrogarea articolelor 1223-1293 C. civ., privitoare la
contractul de căsătorie, precum şi prin abrogarea articolelor 131 şi urm. C. civ., privitoare la consimţămîntul
cerut pentru căsătoria minorului.
Art. 1162.
Minorul n-are acţiunea în resciziune contra obligaţiilor ce rezultă din delictele sau cvasidelictele
sale.
Art. 1163.
Minorul nu mai poate exercita acţiune în resciuziune în contra angajamentului făcut în
minoritate, dacă l-a ratificat după ce a devenit major, şi aceasta şi în cazul cînd angajamentul
este nul în forma sa, şi în acela cînd produce numai leziune (c. civ. 1190).
Art. 1164.
Cînd minorii, interzişii sau femeile măritate sînt admişi, în această calitate, a exercita acţiune
de resciziune în contra angajamentelor lor, ei nu întorc aceea ce au primit, în urmarea acestor
angajamente, în timpul minorităţii, interdicţiei sau maritajului, decît dacă se probează că au
profitat de aceea ce li s-a dat.
_________
* Dispoziţia art. 1164 a devenit inaplicabilă în privinţa femeilor măritate, prin efectul Legii privitoare la ridicarea
incapacităţii civile a femeii măritate - promulgată cu Decretul nr. 1412, M.Of. nr. 94 din 20 aprilie 1932.
Art. 1165.
Majorul nu poate, pentru leziune, să exercite acţiunea în resciziune (c. civ. 797).
_________
* A se vedea şi dispoziţia art. 694 C. civ.
Art. 1166.
Cînd formalităţile cerute, în privinţa minorilor sau interzişilor, atît pentru înstrăinarea
imobilelor, cît şi pentru împărţirea unei succesiuni, s-au îndeplinit, ei sînt, relativ la aceste
acte, consideraţi ca cum le-ar fi făcut în majoritate sau înaintea interdicţiei (c. civ. 729 şi urm.,
749).
_________
* A se vedea în acest sens şi art. 105, 129 şi 147 din Codul familiei.
Art. 1167.
În lipsa unui act de confirmare sau de ratificare, este destul ca obligaţia să se execute voluntar,
după epoca în care obligaţia putea fi valabil confirmată sau ratificată.
Confirmarea, ratificarea, sau executarea voluntară în forma şi în epoca determinată de lege,
ţine loc de renunţare în privinţa mijloacelor şi excepţiilor ce puteau fi opuse acestui act, fără a
se vătăma însă drepturile persoanelor a treia.
Confirmarea sau ratificarea, sau executarea voluntară a unei donaţiuni, făcută de către erezi
sau reprezentanţii donatorului 1), după moartea sa, ţine loc de renunţare, atît în privinţa viciilor
de formă, cît şi în privinţa oricărei alte excepţii (c. civ. 959 şi urm., 1163, 1546, 1713, 1843).
__________
1) Cei care reprezintă drepturile donatorului.
Art. 1168.
Donatorul nu poate repara prin nici un act confirmativ, viciurile unei donaţiuni între vii; nulă
în privinţa formei, ea trebuie să se refacă cu formele legiuite (c. civ. 813 şi urm., 1167).
Capitolul IX
Despre probaţiunea obligaţiilor şi a plăţii
Art. 1169.
Cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
Art. 1170.
Dovada se poate face prin înscrisuri, prin martori, prin prezumţii, prin mărturisirea unei din
părţi şi prin jurămînt.
_________
Dovada nu se mai poate face prin jurămînt în urma abrogării art. 1207-1222 C. civ. prin Decretul nr. 205/1950
pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Codul civil pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207-1222 din
acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din C. com. - B.Of. nr. 68 din 12 august 1950.
Secţiunea I Despre înscrisuri
Secţiunea II Despre martori
Secţiunea III Despre prezumţii
Secţiunea IV Despre mărturisirea unei părţi
Secţiunea V Despre jurămînt
Secţiunea I
Despre înscrisuri
& 1. Despre titlul autentic
& 2. Despre actele sub semnătură privată
& 3. Despre răboaje
& 4. Despre copiile titlurilor autentice
& 5. Despre acte recognitive
& 6. Despre actele confirmative
& 1. Despre titlul autentic
Art. 1171.
Actul autentic este acela care s-a făcut cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar
public, care are drept de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut.
_________
1. A se vedea cu privire la autentificare:
- Decretul nr. 377/1960 pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de stat - B.Of. nr. 22 din 20 octombrie
1960, cu modificările ulterioare;
- H.C.M. nr. 1518/1960 pentru aprobarea Regulamentului privind aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 377/1960
pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de stat C.H.D. nr. 39 din 20 octombrie 1960, cu modificările
ulterioare.
2. Sînt considerate înscrisuri autentice unele acte întocmite potrivit dispoziţiilor din texte speciale.
Art. 1172.
Actul care nu poate fi autentic din cauza necompetinţei sau a necapacităţii funcţionarului, sau
din lipsă de forme, este valabil ca scriptură sub semnătură privată, dacă s-a iscălit de părţile
contractante.
Art. 1173.
Actul autentic are deplină credinţă în privirea oricărei persoane despre dispoziţiile şi
convenţiile ce constată.
Executarea actului autentic, care este investit cu formula executorie, va fi suspendată prin
punerea în acuzaţie, cînd se intentează o acţiune criminală 1) în contra pretinsului autor al
actului. Iar cînd în cursul unor instanţe civile actul se atacă de fals, tribunalele 2) pot, după
împrejurări, a suspenda provizoriu executarea actului (c. civ. 653, 969, 974).
_________
* În ceea ce priveşte defăimarea înscrisului ca fals, a se vedea C. proc. civ., art. 180-184.
1) Punerea în mişcare a acţiunii penale.
2) Instanţele.
Art. 1174.
Actul cel autentic sau cel sub semnătură privată are tot efectul între părţi despre drepturile şi
obligaţiile ce constată, precum şi despre aceea ce este menţionat în act, peste obiectul principal
al convenţiei, cînd menţionarea are un raport oarecare cu acest obiect.
Dar menţionările care au de obiect un fapt cu totul străin de acela al convenţiei, nu pot servi
decît numai la un început de dovadă (c. civ. 1171, 1176, 1197).
Art. 1175.
Actul secret, care modifică un act public, nu poate avea putere decît între părţile contractante
şi succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect în contra altor
persoane (c. civ. 973).
& 2. Despre actele sub semnătură privată
Art. 1176.
Actul sub semnătură privată, recunoscut de acela cărui se opune, este privit, după lege, ca
recunoscut, are acelaşi efect ca actul autentic, între acei care l-au subscris şi între cei care
reprezintă drepturile lor (c. civ. 969, 1173 şi urm., 1191, 1294).
Art. 1177.
Acela cărui se opune un act sub semnătură privată este dator a-l recunoaşte sau a tăgădui curat
scriptura sau subsemnătura sa.
Moştenitorii săi sau cei care reprezintă drepturile aceluia al căruia se pretinde că ar fi actul pot
declara că nu cunosc scriptura sau subsemnătura autorului lor (c. civ. 653, 1178).
Art. 1178.
Cînd cineva nu cunoaşte scriptura şi subsemnătura sa, sau cînd succesorii săi declară că nu le
cunosc, atunci justiţia ordonă verificarea actului.
Art. 1179.
Actele sub semnătură privată, care cuprind convenţii sinalagmatice, nu sînt valabile dacă nu sau
făcut în atîtea exemplare originale cîte sînt părţi cu interes contrar. Este de ajuns un singur
exemplar original pentru toate persoanele care au acelaşi interes.
Fiecare exemplar trebuie să facă menţiune de numărul originalelor ce s-au făcut.
Cu toate acestea, lipsa de menţiune că originalele s-au făcut în număr îndoit, întreit şi
celelalte, nu poate fi opusă de acela care a executat din parte-i convenţia constatată prin act (c.
civ. 1190).
Art. 1180.
Actul sub semnătură privată, prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau
o cîtime oarecare, trebuie să fie scris în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puţin
acesta, înainte de a subsemna, să adauge la finele actului cuvintele bun şi aprobat, arătînd
totdeauna în litere suma sau cîtimea lucrurilor şi apoi să iscălească.
Nu sînt supuşi la această regulă comercianţii, industrialii 1), plugarii, vierii, slugile şi oamenii
care muncesc cu ziua (c. civ. 944, 1181).
_________
* Dispoziţiile alin. 2 din art. 1180 constituie excepţii de la regula primului alineat fiind întemeiate pe experienţa
profesională în cazul comercianţilor, sau pe neştiinţa de carte, în cazul celorlalte categorii de persoane enumerate
de text cu privire la aceste din urmă categorii de persoane, dispoziţiile alin. 2 au devenit inaplicabile în urma
intrării în vigoare a art. 16 şi 105 din Constituţia din 13 aprilie 1948, care statornicesc egalitatea tuturor
cetăţenilor în faţa legii, fără deosebire după gradul lor de cultură.
1) Meseriaşii.
Art. 1181.
Cînd suma arătată în act este deosebită de aceea ce este arătată în bun, obligaţia se prezumă că
este pentru suma cea mai mică, chiar cînd actul precum şi bunul sînt scrise în întreg de mîna
aceluia care s-a obligat, afară numai de nu se va proba în care parte este greşeala (c. civ. 983,
1180, 1200, 1202).
Art. 1182.
Data scripturii private nu face credinţă în contra persoanelor a treia interesate, decît din ziua
în care s-a înfăţişat la o dregătorie publică 1), din ziua în care s-a înscris într-un registru public
2), din ziua morţii a aceluia sau unui din acei care l-au subscris, sau din ziua în care va fi fost
trecut fie şi în prescurtare în acte făcute de ofiţeri publici 3), precum procese-verbale pentru
punerea peceţii sau pentru facerea de inventare.
_________
1) Instituţie de stat.
2) Registru anume destinat.
3) Funcţionar de stat.
Art. 1183.
Registrele comercianţilor nu fac credinţă despre vînzările ce cuprind în contra persoanelor
necomerciante. Dar judecătorul poate da jurămînt la una sau la alta din părţi (c. civ. 1184).
_________
Partea a doua a dispoziţiilor art. 1183 a fost abrogată implicit ca urmare a abrogării art. 1207-1222 C. civ.
prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din C. civ., pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi
art. 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din C. com. - B.Of. nr. 68 din 12 august
1950.
Art. 1184.
Registrele comercianţilor se cred în contra lor, dar cel care voieşte a profita de ele nu poate
despărţi cuprinderea lor, lăsînd aceea ce poate a-i fi contrar (c. civ. 1183, 1206).
Art. 1185.
Registrele, cărţile sau hîrtiile domestice nu fac credinţă în favoarea acelui care le-a scris, dar
au putere în contra lui:
1. cînd cuprind curat primirea unei plăţi;
2. cînd cuprind menţiunea expresă că nota sau scrierea din ele s-a făcut ca să ţină loc de titlu
în favoarea creditorului (c. civ. 1198).
Art. 1186.
Orice adnotaţie făcută de creditor în josul, pe marginea, sau pe dosul unui titlu de creanţă, este
crezută, cu toate că nu este subsemnată nici dată de el, cînd tinde a proba liberaţiunea
debitorului.
Aceeaşi putere doveditoare are şi scriptura făcută de creditor pe dosul, marginea sau în josul
duplicatului unui act sau chitanţă, dar numai cînd duplicatul va fi în mîinile debitorului.
& 3. Despre răboaje
Art. 1187.
Răboajele, cînd crestăturile după amîndouă bucăţile sînt egale şi corelative, sînt un mijloc de
probare intre persoanele care au obicei de a se servi cu un asemenea mijloc de probaţiune.
_________
* Dispoziţiile art. 1187 pot fi considerate ca depăşite.
& 4. Despre copiile titlurilor autentice
Art. 1188.
Cînd originalul există, copia legalizată nu poate face credinţă decît despre ceea ce cuprinde în
original, înfăţişarea cărui, se poate cere totdeauna.
Cînd originalul nu există, copiile legalizate de ofiţerii publici 1) competenţi se cred, după
distincţiile următoare:
1. copiile scoase din ordinea magistratului 2), părţile fiind faţă sau chemate, cu formele legale,
precum şi copiile scoase fără intervenţia magistratului 2), dar de faţă cu părţile care au asistat
de bună voia lor, au aceiaşi credinţă ca şi titlurile originale;
2. copiile care se vor fi dat de ofiţerii publici 1) competenţi, fără intervenţia magistratului 2)
sau consimţămîntul părţilor, fac asemenea credinţă după 30 de ani, socotiţi din ziua în care sau
dat aceste copii. Cînd asemenea copii vor fi date de mai puţin de 30 de ani, nu fac decît un
început de dovadă;
3. copiile legalizate de un ofiţer public 1) necompetent, nu pot face decît un simplu început de
dovadă;
4. copiile copiilor nu au nici o putere probatoare.
_________
1. Dispoziţiile art. 1188 au fost implicit modificate prin Decretul nr. 377/1960 pentru organizarea şi funcţionarea
Notariatului de stat B.Of. nr. 22 din 20 octombrie 1960, cu modificările ulterioare, care a acordat notarului de stat
competenţa de a elibera copii legalizate de pe acte.
2. A se vedea şi H.C.M. nr. 1518/1960 pentru aprobarea regulamentului privind aplicarea dispoziţiilor Decretului
nr. 377/1960 pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de stat - C. H. D. nr. 39 din 20 octombrie 1960, cu
modificările ulterioare.
3. Potrivit art. 22 al Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - B.Of. nr. 8 din 30
ianuarie 1954, cu modificările ulterioare, certificatele eliberate în temeiul registrelor de stare civilă au aceeaşi
putere doveditoare ca şi actele întocmite sau înscrise în registru.
4. În legătură cu dispoziţiile art. 1188, a se vedea şi dispoziţiile din legile speciale.
1) Funcţionar de stat.
2) Judecător.
& 5. Despre acte recognitive
Art. 1189.
Actul de recunoaşterea unei datorii constatate prin un titlu precedent nu face probă despre
datorie şi nu dispensă pe creditor de a prezenta titlul original decît în următoarele cazuri:
1. cînd actul de recunoaştere cuprinde cauza şi obiectul datoriei, precum şi data titlului
primordial, sau
2. cînd actul recognitiv, avînd o dată de 30 ani, este ajutat de posesiune şi de unul sau mai
multe acte de recunoaştere conforme cu dînsul.
Actul recognitiv, în cele două cazuri menţionate, nu poate avea nici un efect despre ceea ce
cuprinde mai mult decît titlul primordial, sau despre ceea ce nu este în asemănare cu acest titlu
(c. civ. 628, 1188, 1190 şi urm., 1846, 1893).
& 6. Despre actele confirmative
Art. 1190.
Actul de confirmarea sau ratificarea unei obligaţii, în contra cărei legea admite acţiunea în
nulitate, nu este valabil, decît atunci cînd cuprinde obiectul, cauza şi natura obligaţiei, şi cînd
face menţiune de motivul acţiunii în nulitate, precum şi despre intenţia de a repara viciul pe
care se întemeia acea acţiune (c. civ. 959, 1163, 1173, 1546, 1843).
_________
* Unităţile socialiste nu pot efectua actul prevăzut de art. 1190, deoarece legea nu le îngăduie să renunţe la
drepturi.
Secţiunea II
Despre martori
& 1. Despre cazul cînd dovada prin martori nu este primită
Art. 1191.
Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depăşeşte suma de 250 lei chiar pentru
depozit voluntar, nu se poate face decît sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură
privată.
Nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul,
nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecţionării
actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depăşeşte 250 lei.
Părţile însă pot conveni ca şi în cazurile arătate mai sus să se poată face dovada cu martori,
dacă aceasta priveşte drepturi de care ele pot să dispună (c. civ. 1173, 1176, 1192 şi urm.,
1294, 1416, 1533, 1597, 1621, 1686, 1704).
_________
Dispoziţiile art. 1191-1195 sînt reproduse astfel cum au fost modificate prin:
- Legea nr. 66/1943 pentru modificarea art. 1191-1195, 1621, 1686 alin. ultim Cod civil, art. 28 din Legea
autentificării actelor din 1 septembrie 1886, cu modificările ulterioare şi art. 478 Cod comercial - M.Of. nr. 29
din 4 februarie 1943;
- Legea nr. 180/1947 pentru modificarea art. 1191-1195 inclusiv, 1621, 1686 din Codul civil art. 478 din Codul
comercial şi art. 35 din Legea nr. 358 din 3 iulie 1944 - M.Of. nr. 129 din 10 iunie 1947;
- Legea nr. 287/1947 pentru reforma monetară - M.Of. nr. 187 din 16 august 1947, cu modificările ulterioare
(art. 6 şi 22);
- Decretul nr. 154/1948 pentru modificarea art. 1191-1195 inclusiv, 1621, 1686 din Codul civil, art. 478 din
Codul comercial şi art. 35 din Legea nr. 358 din 3 iulie 1944 M.Of. nr. 166 din 21 iulie 1948; - Decretul nr.
37/1952 cu privire la efectuarea reformei băneşti - B.Of. nr. 7 din 26 ianuarie 1952.
Art. 1192.
Articolul precedent nu se aplică în cazul cînd cererea depăşeşte 250 lei numai prin unirea
capitalului cu dobînzile.
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1191.
Art. 1193.
Cel care a format cerere în judecată, pentru o sumă mai mare de 250 lei, chiar de va voi a-şi
restrînge cererea la 250 lei, nu va fi primit a înfăţişa dovadă prin martori.
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1191.
Art. 1194.
Dovada prin martori nu se poate admite nici în cazul cînd cererea în judecată este pentru o
sumă mai mică de 250 lei, dar care este un rest din o creanţă mai mare, necontestată prin
înscris.
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1191.
Art. 1195.
Cînd în aceeaşi instanţă o parte face mai multe cereri, pentru care nu are înscrisuri, dacă toate
aceste cereri, unindu-se, trec peste suma de 250 lei, dovada prin martori nu poate fi admisă,
chiar cînd creditorul ar pretinde că aceste creanţe provin din diferite cauze şi că s-au născut în
diferite epoci, afară numai dacă creditorul a dobîndit aceste drepturi de la alte persoane.
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1191.
Art. 1196.
Toate cererile, sub orice titlu, care nu sînt justificate prin înscris, se vor face prin aceeaşi
petiţie. Orice alte pretenţii posterioare neprobate prin înscris şi care se puteau face la darea
petiţiei nu vor mai fi primite.
Art. 1197.
Regulile mai sus prescrise nu se aplică în cazul cînd există un început de dovadă scrisă.
Se numeşte început de dovadă orice scriptură a aceluia în contra căruia s-a format petiţia, sau
a celui ce el reprezintă şi care scriptură face a fi de crezut faptul pretins.
Art. 1198.
Acele reguli nu se aplică însă totdeauna cînd creditorului nu i-a fost cu putinţă a-şi procura o
dovadă scrisă despre obligaţia ce pretinde, sau a conserva dovada luată precum:
1. la obligaţiile care se nasc din cvasi-contracte şi din delicte sau cvasidelicte;
2. la depozitul necesar, în caz de incendiu, ruină, tumult sau naufragiu, şi la depozitele ce fac
călătorii în ospătăria unde trag; despre toate acestea judecătorul va avea în vedere calitatea
persoanelor şi circumstanţele faptului;
3. la obligaţiile contractate în caz de accidente neprevăzute, cînd nu era cu putinţă părţilor de
a face înscrisuri;
4. cînd creditorul a pierdut titlul ce-i servea de dovadă scrisă, din o cauză de forţă majoră
neprevăzută (c. civ. 986 şi urm., 998 şi urm., 1083, 1473, 1620 şi urm.).
Secţiunea III
Despre prezumţii
Art. 1199.
Prezumţiile sînt consecinţele ce legea sau magistratul 1) trage din un fapt cunoscut la un fapt
necunoscut.
___________
1) Judecătorul
& 1. Despre prezumţiile stabilite de lege
& 2. Despre prezumţiile care nu sînt stabilite de lege
& 1. Despre prezumţiile stabilite de lege
Art. 1200.
Sînt prezumţii, legale acelea care sînt determinate special prin lege, precum:
1. actele ce legea le declară nule pentru că le priveşte făcute în frauda dispoziţiilor sale;
2. în cazurile cînd legea declară că dobîndirea dreptului de proprietate sau liberaţiunea unui
debitor rezultă din oarecare împrejurări determinate;
3. (abrogat);
4. puterea ce legea acordă autorităţii lucrului judecat (c. civ. 469, 492, 505 şi urm., 590 şi
urm., 602, 696, 786, 812, 1138, 1181, 1201, 1204 şi urm., 1432).
_________
Textul pct. 3 din art. 1200 a fost abrogat prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din C.
civ. pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din
C. com. - B.Of. nr. 68 din 12 august 1950.
Art. 1201.
Este lucru judecat atunci cînd a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe
aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate (c. civ.
711, 973, 1715, 1788, 1834).
Art. 1202.
Prezumţia legală dispensă de orice dovadă pe acela în favoarea căruia este făcută.
Nici o dovadă nu este primită împotriva prezumţiei legale, cînd legea, în puterea unei
asemenea prezumţii, anulează un act oarecare, sau nu dă drept de a se reclama în judecată,
afară numai de cazurile cînd legea a permis dovada contrarie şi afară de aceea ce se va zice în
privinţa jurămîntului şi mărturisirii ce ar face o parte în judecată (c. civ. 1204 şi urm.).
_________
* Referirea alin. 2 din art. 1202 la jurămînt şi la mărturisire a fost implicit modificată ca urmare a abrogării art.
1.200 pct. 3 prin decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din C. civ., pentru abrogarea art.
1200 pct. 3 şi art. 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din C. com. - 13. Of. nr. 68 din
12 august 1950.
& 2. Despre prezumţiile care nu sînt stabilite de lege
Art. 1203.
Prezumţiile care nu sînt stabilite de lege sînt lăsate la luminile şi înţelepciunea magistratului
1); magistratul 1) nu trebuie să se pronunţe decît întemeindu-se pe prezumţii, care să aibă o
greutate şi puterea de a naşte probabilitatea; prezumţiile nu sînt permise magistratului1 decît
numai în cazurile cînd este promisă şi dovada prin martori, afară numai dacă un act nu este
atacat că s-a făcut prin fraudă, dol sau violenţă (c. civ. 953, 960, 1041, 1130, 1191 şi urm.).
__________
1) Judecător.
Secţiunea IV
Despre mărturisirea unei părţi
Art. 1204.
Se poate opune unei părţi mărturisirea că a făcut sau înaintea începerii judecăţii, sau în cursul
judecăţii.
Art. 1205.
Mărturisirea extrajudiciară verbală nu poate servi de dovadă cînd obiectul contestaţiei nu
poate fi dovedit prin martori (c. civ. 1191 şi urm.).
Art. 1206.
Mărturisirea judiciară se poate face înaintea judecătorului de însăşi partea prigonitoare, sau de
un împuternicit special al ei spre a face mărturisire.
Ea nu poate fi luată decît în întregime împotriva celui care a mărturisit şi nu poate fi revocată
de acesta, afară numai de va proba că a făcut-o din eroare de fapt.
_________
1. Textul art. 1206 alin. 2 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 205/1950 pentru
modificarea art. 1206 şi 1906 din C. civ., pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207-1222 din acelaşi cod,
precum şi pentru abrogarea art. 53 din C. com. - B. Of. nr. 68 din 12 august 1950.
2. Dispoziţia primei părţi din alin. 2 al art. 1206 a fost implicit modificată prin modificarea art. 129 şi 130 C.
proc. civ. Regula indivizibilităţii mărturisirii nu mai are caracter obligatoriu, ci constituie o simplă îndrumare
pentru judecători, care sînt datori să stăruie prin toate mijloacele legale spre a descoperi adevărul.
Secţiunea V
Despre jurămînt
Art. 1207-1222.
(Abrogate prin Decretul nr. 205 din 12.VIII.1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din
Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi
pentru abrogarea art. 53 din Codul comercial).
Titlul IV
DESPRE CONTRACTUL DE CĂSĂTORIE ŞI DESPRE DREPTURILE
RESPECTIVE ALE SOŢILOR
Capitolul I
Capitolul II Despre regimul dotal
Capitolul I
Art. 1223-1232.
(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.1.1954 pentru punerea în aplicare a
Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice; în ceea ce
priveşte articolul 1224 a se vedea şi art. 16, 21 şi 105 ale Constituţiei R.P.R. din 13.IV.1948).
Capitolul II
Despre regimul dotal
Art. 1233-1293.
(Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.1.1954 pentru punerea în aplicare a
Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice; în ce
priveşte secţiunile I-III inclusiv şi art. 1284 a se vedea şi art. 16, 21 şi 105 ale Constituţiei
R.P.R. din 13.IV.1948).
Titlul V
DESPRE VINDERI
Capitolul I Despre natura şi forma vînzării
Capitolul II Cine poate cumpăra sau vinde
Capitolul III Despre lucrurile care se pot vinde
Capitolul IV Despre obligaţiile vînzătorului
Capitolul V Despre obligaţiile cumpărătorului
Capitolul VI Despre rezoluţiunea vînzării prin răscumpărare
Capitolul VII Despre licitaţie
Capitolul VIII Despre strămutarea creanţelor şi altor lucruri necorporale
Capitolul I
Despre natura şi forma vînzării
Art. 1294.
Vinderea este o convenţie prin care două părţi se obligă între sine, una a transmite celeilalte
proprietatea unui lucru şi aceasta a plăti celei dintîi preţul lui.
Art. 1295.
Vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată de cumpărător, în
privinţa vînzătorului, îndată se părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul
încă nu se va fi, predat şi preţul încă nu se va fi numărat.
În materie de vindere de imobile, drepturile care rezultă prin vinderea perfectă între părţi, nu
pot a se opune, mai înainte de transcripţiunea actului, unei a treia persoane care ar avea şi ar fi
conservat, după lege, oarecare drepturi asupra imobilului vîndut (c. civ. 948 şi urm., 964, 971,
1300 şi urm., 1303).
_________
* A se vedea nota de la art. 475, 971 şi 1306.
Art. 1296.
Vinderea se poate face sau pur sau sub condiţie.
Ea poate avea de obiect două sau mai multe lucruri alternative.
În toate cazurile efectele sale sînt regulate după principiile generale ale convenţiilor (c. civ.
1004 şi urm., 1017 şi urm., 1026 şi urm.).
Art. 1297.
În caz de vindere făcută prin dare de arvună, convenţia accesorie a arvunei nu va putea avea
nici un efect:
1. dacă convenţia principală a vinderii este nulă;
2. dacă vinderea se execută;
3. dacă vinderea se reziliază prin comun consimţămînt;
4. dacă executarea vinderii a devenit imposibilă fără culpa nici uneia din părţi.
Arvuna în aceste cazuri se va înapoia sau se va prinde în prestaţiunile reciproce, după
împrejurări.
Art. 1298.
Dacă vinderea nu s-a executat prin culpa unei din părţile contractante, aceasta va pierde
arvuna dată sau o va întoarce îndoită, avînd-o primită, dacă partea care nu este în culpă nu ar
alege mai bine să ceară executarea vinderii.
Art. 1299.
Dacă s-au vîndut marfe cu grămada, vinderea este perfectă, deşi marfele n-au fost încă
cîntărite, numărate sau măsurate.
Art. 1300.
Dacă însă marfele nu s-au vîndut cu grămada, ci după greutate, după număr sau după măsură,
lucrurile vîndute rămîn în rizicul-pericol al vînzătorului, pînă ce vor fi cîntărite, numărate sau
măsurate; dar aceasta nu împiedică pe cumpărător de-a cere şi a dobîndi la caz de neexecutare,
sau predarea lucrurilor vîndute sau daune-interes, dacă se cuvine (c. civ. 1018, 1074, 1075,
1082, 1299 şi urm., 1320 şi urm.).
Art. 1301.
În privinţa vinului, a oliului şi a altor asemenea lucruri care, după obicei, se gustă mai înainte
de a se cumpăra vinderea nu există pînă ce cumpărătorul nu le-a gustat şi n-a declarat că-i
convin.
Art. 1302.
Vinderea făcută pe încercate este totdeauna presupusă condiţională pînă la încercare.
Art. 1303.
Preţul vînzării trebuie să fie serios şi determinat de părţi.
_________
În ceea ce priveşte modul de stabilire a preţurilor şi tarifelor pentru unele produse şi servicii, indiferent dacă sînt
oferite de unităţi socialiste sau de producători ori prestatori particulari, a se vedea regulile şi criteriile de bază
precum şi atribuţiile în acest domeniu prevăzute de Legea nr. 19/1971 cu privire la regimul preţurilor şi tarifelor -
B.Of. nr. 151 din 16 decembrie 1971, republicată în B.Of. nr. 3 din 12 ianuarie 1977.
Art. 1304.
Cu toate acestea determinarea preţului poate fi lăsată la arbitratul 1) unei a treia persoane.
____________
1) La hotărîrea.
Art. 1305.
Spezele vînzării sint în sarcina cumpărătorului, în lipsă de stipulaţie contrarie (c. civ. 1105,
1317, 1357).
Capitolul II
Cine poate cumpăra sau vinde
Art. 1306.
Pot cumpăra şi vinde toţi cărora nu le este oprit prin lega (c. civ. 475, 946 şi urm.).
_________
A se vedea:
- Codul familiei - Legea nr. 4/1953, B.Of. nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în B.Of. nr. 13 din 18 aprilie 1956,
cu modificările ulterioare (art. 105 alin. 3, art. 128, 129 şi 147);
- Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale - B.Of. nr. 135 din 1
noiembrie 1974, cu modificările ulterioare (art. 30);
- Legea nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar B.Of. nr. 138 din 5 noiembrie 1974 (art. 44);
- Legea nr. 63/1974 a ocrotirii patrimoniului cultural naţional al Republicii Socialiste România - B.Of. nr. 131
din 2 noiembrie 1974, cu modificările ulterioare (art. 22);
- Decretul nr. 223/1974 privind reglementarea situaţiei unor bunuri - B.Of. nr. 152 din 6 decembrie 1974, cu
modificările ulterioare;
- Decretul nr. 189/1977 privind unele măsuri referitoare la încheierea actelor juridice cu caracter patrimonial de
către personalul din organele centrale şi locale de stat şi obşteşti, precum şi din alte instituţii de stat - B. Of. nr. 54
din 28 iunie 1977;
- Legea nr. 4/1980 privind obligaţia cadrelor de conducere din activitatea economico-socială şi a altor activişti de
partid şi de stat de a declara bunurile de valoare, proprietate personală B.Of. nr. 90 din 20 octombrie 1980 (art. 3
şi 4).
Art. 1307.
Vînzarea nu se poate face între soţi decît pentru cauză de lichidare, şi anume:
1. cînd, în caz de separaţie de patrimonii, unul dintre soţi dă celuilalt, drept plata unei datorii, o
avere a sa;
2. cînd bărbatul cedează femeii, chiar neseparată, din averea sa, pentru o cauză legitimă,
precum pentru un imobil ce era dator să-i cumpere cu bani dotali, sau pentru o sumă ce-i
datora;
3. cînd femeia cedează bărbatului său, din avutul său propriu, drept plata unei sume promisă
bărbatului ca dotă.
În toate cazurile moştenitorii rezervatari ai părţilor contractante au drept de a ataca asemenea
operaţii, dacă ele ascund beneficii indirecte.
_________
* Art. 1307 a fost modificat implicit prin abrogarea art. 1223-1293 C. civ. Drept urmare a acestei abrogări,
regula interzicerii vînzării între soţi sau nu mai comportă în măsura în care erau proprii regimului matrimonial
dotal excepţiile pentru cauză de lichidare prevăzute la pct. 1, 2 şi 3 din art. 1307.
Art. 1308.
Sub pedeapsă de nulitate, nu se pot face adjudecatari nici direct, nici prin persoane interpuse:
1. tutorii, ai averii celor de sub a lor tutelă;
2. mandatarii, ai averii ce sînt însărcinaţi să vînză;
3. administratorii, ai averii comunelor sau stabilimentelor încredinţate îngrijirii lor;
4. oficianţii publici, ai averilor statului ale căror vînzări se fac printr-înşii (c. civ. 1539 şi
urm.).
_________
În cadrul actualei ordini de drept, în care toate bunurile statului formează fondul unic al proprietăţii socialiste de
stat (a se vedea art. 7 din Constituţia R.S.R.) distincţiile pe care dispoziţiile pct. 3 şi 4 le fac între averea
comunelor şi averea statului nu-şi mai găsesc aplicare.
Art. 1309.
Judecătorii şi supleanţii 2), membrii ministerului, public 3) şi avocaţii nu se pot face cesionari
de drepturi litigioase, care sînt de competenţa tribunalului judeţean în a cărui rază teritorială îşi
exercită funcţiunile lor, sub pedeapsa de nulitate, speze şi daune-interese.
_________
1. Dispoziţiile privitoare la judecători sînt, deopotrivă, aplicabile asesorilor populari. În acest sens, a se vedea art.
70 din Legea nr. 58/1968 pentru organizarea judecătorească B.Of. nr. 169 din 27 decembrie 1968, cu modificările
ulterioare.
2. Denumirea “tribunal regional în a cărui circumscripţie” din cuprinsul textului a fost înlocuită cu “tribunal
judeţean, în a cărui rază teritorială”. A se vedea, nota 3 de la art. 747.
1) Funcţionar de stat,
2) Grad judecătoresc desfiinţat prin Decretul nr. 139 din 2 aprilie 1949 pentru organizarea judecătorească.
3) Procurori.
Capitolul III
Despre lucrurile care se pot vinde
Art. 1310.
Toate lucrurile care sînt în comerţ 1), pot să fie vîndute, afară numai dacă vreo lege a oprit
aceasta (c. civ. 476, 478, 963).
_________
* A se vedea şi notele de la art. 475 şi 1306.
1) În circuitul civil.
Art. 1311.
Dacă în momentul vînzării, lucrul vîndut era pierit în tot, vinderea este nulă. Dacă era pierit
numai în parte, cumpărătorul are alegerea între a se lăsa de contract, sau a pretinde reducerea
preţului (c. civ. 1030 şi urm., 1156, 1347).
Capitolul IV
Despre obligaţiile vînzătorului
Secţiunea I Dispoziţii generale
Secţiunea II Despre predarea lucrului
Secţiunea III Despre răspunderea vînzătorului
Secţiunea I
Dispoziţii generale
Art. 1312.
Vînzătorul este dator să explice curat îndatoririle ce înţelege a lua asupră-şi.
Orice clauză obscură sau îndoioasă se interpretează în contra vînzătorului (c. civ. 983).
Art. 1313.
Vînzătorul are două obligaţii principale, a preda lucrul şi a răspunde de dînsul (c. civ. 1314 şi
urm., 1336 şi urm.).
Secţiunea II
Despre predarea lucrului
Art. 1314.
Predarea este strămutarea lucrului vîndut în puterea şi posesiunea cumpărătorului (c. civ.
1074 şi urm., 1315 şi urm.).
Art. 1315.
Obligaţia de a preda imobilelor se îndeplineşte din partea vînzătorului prin remiterea cheilor,
dacă e vorba de o clădire, sau prin remiterea titlului de proprietate.
Art. 1316.
Predarea lucrurilor mobile se face: sau prin tradiţiunea reală, sau prin remiterea cheilor
clădirii, în care se află puse, sau prin simplul consimţămînt al părţilor, dacă strămutarea nu se
poate face în momentul vînzării, sau atacă cumpărătorul le avea în puterea sa, la facerea
vînzării, cu vreun alt titlu.
Art. 1317.
Spezele predării sînt în sarcina vînzătorului şi ale ridicării în sarcina cumpărătorului, dacă nu
este stipulaţiune contrarie (c. civ. 1105, 1305).
Art. 1318.
Tradiţiunea lucrurilor necorporale se face, sau prin remiterea titlurilor, sau prin uzul ce face
cumpărătorul de dînsele, cu consimţămîntul vînzătorului (c. civ. 1391, 1393, 1687).
Art. 1319.
Predarea trebuie să se facă la locul, unde se afla lucrul vîndut în timpul vînzării, dacă părţile
nu s-au învoit altfel (c. civ. 1104, 1121, 1362).
Art. 1320.
Dacă vînzătorul nu face predarea în timpul determinat de ambele părţi, cumpărătorul va avea
facultatea de a alege între a cere rezoluţiunea vînzării sau punerea sa în posesie, dacă
întîrzierea nu provine decît din faptul vînzătorului (c. civ. 1020, 1075, 1332).
Art. 1321.
În toate cazurile, vînzătorul trebuie să fie condamnat 1) la daune-interese, dacă urmează vreo
vătămare pentru cumpărător din nepredarea lucrului, la timp (c. civ. 1075, 1081 şi urm.).
__________
1) Obligat.
Art. 1322.
Vînzătorul nu este dator să predea lucrul, dacă cumpărătorul nu plăteşte preţul şi nu are dat de
vînzător un termen pentru plată (c. civ. 1023, 1361 şi urm.).
Art. 1323.
El nu va fi dator să facă predarea, chiar de ar fi şi dat un termen pentru plată, dacă de la
vînzare încoace, cumpărătorul a căzut în faliment sau în nesolvabilitate, încît vînzătorul se află
în pericol de a pierde preţul, afară numai dacă cumpărătorul va da cauţiune că va plăti la
termen.
Art. 1324.
Lucrul trebuie să fie predat în starea în care se afla în momentul vînzării. Din acea zi, toate
fructele sînt ale cumpărătorului (c. civ. 1018 şi urm., 1080, 1363).
Art. 1325.
Obligaţia de a preda lucrul cuprinde accesoriile sale şi tot ce a fost destinat la uzul său
perpetuu (c. civ. 468 şi urm., 482 şi urm., 488 şi urm., 903, 1396).
Art. 1326.
Vînzătorul este dator să predea cuprinsul lucrului vîndut în măsura determinată prin contract,
însă cu modificările mai jos arătate.
Art. 1327.
Dacă vînzarea unui imobil s-a făcut cu arătare de cuprinsul său, şi pe atît măsura, vînzătorul
este dator să predea cumpărătorului, dacă acesta cere, cuprinsul arătat în contract. Neputînd,
sau cumpărătorul necerînd, vînzătorul este dator să sufere o scădere proporţională la preţ (c.
civ. 1332).
Art. 1328.
Dacă, din contră, în cazul articolului precedent, s-ar găsi că cuprinsul lucrului e mai mare
decît cel arătat în contract, cumpărătorul poate sau a complini preţul după numărul măsurilor
aflate, sau, dacă excedentele cuprinsului aflat se ridică la o a douăzecea parte a cuprinsului
declarat în contract, a strica vînzarea (c. civ. 1332).
Art. 1329.
În toate cazurile de vînzare, făcută altfel decît pe atît măsura, fie vînzarea de un corp cert şi
limitat, fie de mai multe fonduri distincte şi separate, fie concepută cu expresia măsurii
înaintea desemnării obiectului sau din contră, nici vînzătorul n-are drept la adaos de preţ,
pentru excedent, nici cumpărătorul, la scădere pentru lipsă, decît în cazul cînd excedentul sau
lipsa preţuieşte o a douăzecea parte din preţul total al vînzării (c. civ. 1339).
Art. 1330.
Dispoziţiile celor trei articole precedente nu se vor aplica decît în lipsă de stipulaţie contrarie
între părţi (c. civ. 1339).
Art. 1331.
Cînd, după art. 1328 şi 1329, este caz de a se adăugi preţul pentru excedent de măsuri,
cumpărătorul are facultatea de a alege, între a strica vînzarea şi a împlini preţul. Suplimentul
preţului se răspunde cu dobîndă, dacă cumpărătorul a păstrat imobilele.
Art. 1332.
În toate cazurile, cînd cumpărătorul are drept de a strica vînzarea, vînzătorul este dator să-i,
restituie deosebit de preţ, dacă l-a primit, spezele contractului (c. civ. 1305).
Art. 1333.
Dacă s-au vîndut două fonduri printr-un singur contract, drept un singur preţ, cu arătare de
măsura fiecăruia, şi cuprinsul unuia este mai mic decît cel declarat, iar al celuilalt mai mare, se
va face compensaţie între preţul excedentului şi preţul lipsei, şi acţiunea vînzătorului pentru
adăugire sau a cumpărătorului pentru scădere de preţ va fi supusă regulilor mai sus stabilite.
Art. 1334.
Acţiunea vînzătorulur, pentru complinirea preţului şi a cumpărătorului, pentru scăderea
preţului sau pentru stricarea contractului, se prescriu printr-un an din ziua contractului (c. civ.
1327 şi urm.).
Art. 1335.
Pericolul total sau parţial al lucrului vîndut, mai înainte de predare, se judecă după regulile
generale ale obligaţiilor convenţionale (c. civ. 1018, 1080 şi urm., 1083, 1156, 1358).
Secţiunea III
Despre răspunderea vînzătorului
Art. 1336.
Vînzătorul răspunde către cumpărător:
1. de liniştita posesiune a lucrului, şi
2. de viciile aceluiaşi lucru (c. civ. 1313, 1337 şi urm., 1352 şi urm.).
& 1. Răspunderea de evicţiune
& 2. Răspunderea de viciile lucrului vîndut
& 1. Răspunderea de evicţiune
Art. 1337.
Vînzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vînzare, a răspunde către
cumpărător de evicţiunea totală sau parţială a lucrului vîndut, sau de sarcinile la care s-ar
pretinde supus acel obiect şi care n-ar fi declarate la facerea contractului (c. civ. 1408, 1503).
Art. 1338.
Părţile pot prin convenţie să adauge, să micşoreze sau să şteargă obligaţia de a răspunde de
evicţiune (c. civ. 969, 1339 şi urm., 1354, 1392).
Art. 1339.
În nici un mod vînzătorul nu se poate sustrage de la răspunderea pentru evicţiunea care ar
rezulta dintr-un fapt personal al său; orice convenţie contrarie este nulă (c. civ. 5, 998, 999,
1392).
Art. 1340.
Stipulaţia prin care vînzătorul se descarcă de răspunderea pentru evicţiune, nu-l scuteşte de a
restitui preţul, în caz de evicţiune, afară numai dacă cumpărătorul a cunoscut, la facerea
vînzării, pericolul evicţiunii, sau dacă a cumpărat pe răspunderea sa proprie (c. civ. 1353,
1392).
Art. 1341.
Cînd vînzătorul este răspunzător de evicţiune, cumpărătorul, dacă este evins, are dreptul a
cere de la vînzător:
1. restituirea preţului;
2. fructele, dacă este dator a le întoarce proprietarului care l-a evins;
3. spezele instanţei 1) deschise de dînsul în contra vînzătorului şi ale celei deschise de
evingător în contra sa;
4. daune-interes şi spezele contractului de vindere.
__________
1) Cheltuieli de judecată.
Art. 1342.
Dacă, la epoca evicţiunii, lucrul vîndut se află de o valoare inferioară sau a suferit deteriorări
ori prin neglijenţa cumpărătorului, ori prin evenimentele independente de cumpărător,
vînzătorul nu se poate apăra de a restitui preţul întreg.
Art. 1343.
Dar dacă cumpărătorul a tras foloase din stricăciunile ce a făcut lucrului, vînzătorul are
dreptul a opri din preţ o sumă egală cu acele foloase.
Art. 1344.
Dacă lucrul vîndut se află, la epoca evicţiunii, de o valoare mai mare, din orice cauză,
vînzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lîngă preţul vînzării, excedentele valorii
în timpul evicţiunii (c. civ. 1348).
Art. 1345.
Vînzătorul este dator să întoarcă cumpărătorului, el însuşi sau prin evingător, toate spezele
necesare, utile şi de întreţinere ale aceluia.
Art. 1346.
Dacă vînzătorul a vîndut cu rea-credinţă fondul altuia, el va fi dator să întoarcă
cumpărătorului toate spezele ce va fi făcut, chiar şi cele de simplă plăcere.
Art. 1347.
Dacă cumpărătorul este evins numai de o parte a lucrului şi aceasta are, în privinţa totului, o
aşa însemnătate încît cumpărătorul n-ar fi cumpărat lucrul fără acea parte, el poate strica
vînzarea.
Art. 1348.
Dacă, în caz de evicţiunea unei părţi a fondului vîndut, nu se strică vînzarea, cumpărătorul are
dreptul a cere valoarea, în momentul evicţiunii, a părţii de care a fost evins, iar nu o parte
proporţională din preţ, ori de au crescut sau de au scăzut imobilele în valoare de la vindere
încoace (c. civ. 1327, 1344, 1349).
Art. 1349.
Dacă imobilul vîndut se află însărcinat de servituţi neaparente, nedeclarate de vînzător şi de o
aşa importanţă, încît se poate presupune că cumpărătorul n-ar fi cumpărat de le-ar fi cunoscut,
el poate cere, sau stricarea contractului sau indemnitate (c. civ. 1352).
Art. 1350.
Chestiunile de daune-interese ce ar rezulta din neexecutarea vinderii şi care nu sînt prevăzute
aici se vor decide după regulile generale ale convenţiilor (c. civ. 977 şi urm., 1020, 1021,
1074, 1075 şi urm., 1081).
Art. 1351.
Dacă cumpărătorul s-a judecat pînă la ultima instanţă cu evingătorul său, fără să cheme în
cauză pe vînzător, şi a fost condamnat, vînzătorul nu mai răspunde de evicţiune, de va proba
că erau mijloace să se cîştige judecata.
_________
* În cadrul Codului de procedură civilă în vigoare, în care calea de atac a apelului a fost desfiinţată, iar recursul a
devenit o cale ordinară de atac, art. 1351 se referă, în prezent, prin termenii “ultima instanţă” la hotărîrea
judecătorească definitivă, astfel cum aceasta este determinată potrivit art. 377 C. proc. civ - D(L) 1228, M. Of. nr.
281 din 15 martie 1900, republicat în M.Of. nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările ulterioare.
& 2. Răspunderea de viciile lucrului vîndut
Art. 1352.
Vînzătorul este supus la răspundere pentru viciile ascunse ale lucrului vîndut, dacă, din cauza
acelora, lucrul nu este bun de întrebuinţat, după destinarea sa, sau întrebuinţarea sa e atît de
micşorată, încît se poate presupune că cumpărătorul nu l-ar fi cumpărat, sau n-ar fi dat pe
dînsul ceea ce a dat, de, i-ar fi cunoscut viciile (c. civ. 954, 1336, 1349, 1353 şi urm.).
Art. 1353.
Vînzătorul nu este răspunzător de viciile aparente şi despre care cumpărătorul a putut singur
să se convingă (c. civ. 1340).
Art. 1354.
El este răspunzător de viciile ascunse, chiar şi cînd nu le-a cunoscut, afară numai dacă, în
cazul acesta, nu se va fi învoit cu cumpărătorul ca să nu răspundă de vicii (c. civ. 1338 şi
urm.).
Art. 1355.
În cazurile art. 1352 şi 1354, cumparătorul poate sau a întoarce lucrul şi a-şi reprimi preţul,
sau a opri lucrul şi a cere înapoierea unei părţi din preţ arbitrată prin experţi.
Art. 1356.
Dacă vînzătorul cunoştea viciile lucrului, el este dator, pe lîngă restituţiunea preţului, de toate
daunele-interese către cumpărător.
Art. 1357.
Dacă vînzătorul nu cunoştea viciile lucrului el nu poate fi apucat decît pentru restituţiunea
preţului şi pentru spezele făcute de cumpărător cu ocazia vînzării (c. civ. 1305, 1341).
Art. 1358.
Dacă lucrul a pierit din cauza viciilor sale, vînzătorul e dator a întoarce cumpărătorului preţul
şi a-l dezdăuna conform celor două articole precedente.
Dar pierderea lucrului prin caz fortuit va fi pe seama cumpărătorului.
Art. 1359.
Acţiunea pentru vicii redibitorii 1) trebuie să fie intentată de cumpărător în scurt termen, după
natura viciului obiceiul din partea locului şi distanţa.
_________
* Dreptul la acţiunea privitoare la viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrări executate se rescrie
prin împlinirea unui termen de 6 luni, în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie. A se vedea art. 5 din
Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă B.Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958 republicat în B.Of. nr. 11
din 10 iulie 1960, cu modificările ulterioare.
1) Vicii care determină anularea vînzării sau înapoierea unei părţi din preţ.
Art. 1360.
Această acţiune nu există în vînzările publice.
Capitolul V
Despre obligaţiile cumpărătorului
Art. 1361.
Principala obligaţie a cumpărătorului este de a plăti preţul la ziua şi la locul determinat prin
contract (c. civ. 1092 şi urm., 1104, 1294, 1303, 1322, 1362 şi urm., 1730 pct. 5 1737 pct. 1).
Art. 1362.
Dacă nu s-a determinat nimic în privinţa aceasta prin contract, cumpărătorul este dator a plăti
la locul şi la timpul în care se face predarea lucrului (c. civ. 1104, 1319).
Art. 1363.
Cumpărătorul datoreşte dobînda preţului vînzării pînă la plătirea capitalului, în cele trei
următoare cazuri:
- dacă aceasta s-a cuprins anume în contract;
- dacă lucrul vîndut şi predat produce fructe sau alte venituri;
- dacă cumpărătorul a fost interpelat 1) a plăti.
În acest după urmă caz dobînda nu curge decît din momentul interpelării (c. civ. 969, 1088,
1324).
Art. 1364.
Dacă cumpărătorul este tulburat, sau are cuvînt de a se teme că ar fi tulburat prin vreo acţiune,
sau ipotecară sau de revendicare, el poate suspenda plata preţului pînă ce vînzătorul va face să
înceteze tulburarea sau va da cauţiune, afară numai dacă se va fi stipulat că plata să se facă
chiar de ar urma tulburarea (c. civ. 1322).
Art. 1365.
Dacă cumpărătorul nu plăteşte preţul, vînzătorul poate cere rezoluţiunea vînzării (c. civ. 1020,
1021, 1320, 1366 şi urm., 1647).
Art. 1366.
Rezoluţiunea vînzării de imobile se pronunţă îndată, dacă vînzătorul este în pericol de a
pierde lucrul şi preţul.
Dacă asemenea pericol nu există, judecătorul poate da cumpărătorului un termen mai mult sau
mai puţin lung, după împrejurări, fără să poată da în nici un caz al doilea termen.
Trecînd acel termen, fără ca cumpărătorul să plătească, se va pronunţa rezoluţiunea vînzării
(c. civ. 1101).
Art. 1367.
Cînd la o vînzare de imobile s-a stipulat că, în lipsă de plata preţului în termenul defipt,
vînzarea va fi de drept rezolvată, cumpărătorul poate plăti după expirarea termenului, pe cît
timp nu este pus de vînzător în întîrziere printr-o interpelare în formă 2); dar după asemenea
interpelare, judecătorul 3) nu-i poate da termen (c. civ. 1020, 1021, 1079, 1366).
Art. 1368.
Acţiunea vînzătorului pentru rezoluţiunea vînzării este reală. Cu toate acestea, vînzătorul nu
se va putea prevalida 4) de dreptul său, în contra autorităţii publice, nici în contra
adjudecatarilor în vînzări silite, decăt conformîndu-se, pentru acest din urmă caz, regulilor
prescrise în procedură.
_________
1. Prin expresia “în contra autorităţii publice” din cuprinsul art. 1368 se înţelege că vînzătorul nu se va putea
prevala de dreptul său faţă de organele puterii sau administraţiei de stat, în cadrul exproprierii lucrului vîndut.
2. A se vedea, în legătură cu vînzările silite, şi art. 558 C. proc. civ. - D(L) 1228, M.Of. nr. 281 din 15 martie
1900 republicat în M.Of. nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările ulterioare.
1) Pus în întîrziere.
2) Într-unul din modurile admise de lege.
3) Instanţa judecătorească.
4) Prevala.
Art. 1369.
Acţiunea rezolutorie creată prin art. 1365 este supusă la acelaşi mod de conservare ca şi
privilegiul vînzătorului. Ea nu poate fi exercitată, după stingerea acestui privilegiu, cu
vătămarea unei a treia persoane, care a cîştigat de la cumpărător drepturi asupra imobilului
vîndut, şi care s-a conformat legilor ca să păstreze acele drepturi (c. civ. 1722 şi urm., 1730,
1737).
_________
* A se vedea şi art. 17 alin. 1 din Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile
funciare M.Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938 cu modificările ulterioare, şi art. 4 şi 5 din Legea nr. 242/1947 pentru
transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară M.Of. nr. 157 din 12 iulie 1947, cu
modificările ulterioare.
Art. 1370.
La vînzări de denariate 1) şi de lucruri mobile, vînzarea se va rezolvi de drept şi fără interpelare
2) în folosul vînzătorului, după expirarea termenului pentru ridicarea lor.
___________
1) Producte.
2) Punere în întîrziere.
Capitolul VI
Despre rezoluţiunea vînzării prin răscumpărare
Art. 1371-1387.
Abrogate prin art. 4 al Legii contra cametei 1) din 2.IV.1931.
_________
1) Art. 1371-1387 au fost din inadvertenţă abrogate şi prin art. 13 al Legii din 5 mai 1938 pentru stabilirea
dobînzilor şi înlăturarea cametei.
Capitolul VII
Despre licitaţie
Art. 1388.
Dacă un lucru comun al mai multor nu se poate împărţi uşor şi fără pierdere; sau dacă într-o
împărţeală de bună voie, s-ar afla lucrări pe care nici unul din împărţitori n-ar putea, sau n-ar
voi a lua; vînzarea unor asemenea lucruri se va face cu licitaţie şi preţul se va împărţi între
coproprietari (c. civ. 728 şi urm., 1390).
Art. 1389.
Fiecare din proprietari poate cere a se chema la licitaţie străini 1); vor trebui de neapărat să se
cheme, dacă unul din coproprietari este minor.
_________
* Potrivit art. 147 din Codul familiei - Legea nr. 4/1953, B.Of. nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în B.Of. nr.
13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare, regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vîrsta
de 14 ani se aplică şi în cazul tutelei celui pus sub interdicţie.
1) Alte persoane decît coproprietari.
Art. 1390.
Modul şi formalităţile pentru licitaţie sînt, arătate la titlul “Despre succesiuni” şi în codicele de
procedură.
_________
* Dispoziţiile privitoare la împărţire din titlul despre succesiuni (art. 728 şi urm. C. civ.) precum şi dispoziţiile
art. 490 şi art. 657-667 C. proc. civ. - la care face trimitere art. 1390 au fost implicit modificate prin Legea nr.
603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare - M.Of. nr. 212 din 10 septembrie 1943, cu
modificările ulterioare.
Capitolul VIII
Despre strămutarea creanţelor şi altor lucruri necorporale
Art. 1391.
La strămutarea unei creanţe, a unui drept sau a unei acţiuni, predarea între cedente şi cesionar
se face prin remiterea titlului (c. civ. 1132, 1318, 1393 şi urm.).
Art. 1392.
Cel ce vinde o creanţă, sau orice alt lucru necorporal, este dator să răspundă de existenţa sa
valabilă în folosul său, în momentul vînzării, deşi vînzarea n-ar cuprinde această îndatorire de
răspundere (c. civ. 1337 şi urm., 1397 şi urm.).
Art. 1393.
Cesionarul nu poate opune dreptul său la o a treia persoană decît după ce a notificat
debitorului cesiunea.
Acelaşi efect va avea acceptarea cesiunii făcută de debitor într-un act autentic (c. civ. 973,
1149, 1833).
Art. 1394.
Cu toate acestea, orice act sau hotărîre care constată o cesiune sau o chitanţă de chirie sau
arendă1 pe doi ani viitori, va trebui să fie transcris pe registrele oficiului ipotecar (c. civ. 1393,
1801 şi urm.).
_________
1. Transcrierea la care se referă art. 1394 se face în registrul de transcrieri al judecătoriei unde este situat bunul
nemişcător, potrivit art. 710 şi 711 pct. 8-9 C. proc. civ. - D(L) 1228, M.Of. nr. 281 din 15 martie 1900,
republicat în M.Of. nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările ulterioare.
2. Cu privire la probabilitatea unor contracte de locaţiune şi a unor cesiuni de venituri a se vedea şi:
- art. 14 din Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiilor
privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 M.Of. nr. 157 din 12 iulie 1947 cu modificările ulterioare;
- art. 21 din Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară
M.Of. nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare.
Art. 1395.
Dacă mai înainte de notificarea cesiunii făcută de cedent sau de cesionar debitorului, acesta
plătise cedentului liberarea sa va fi valabilă (c. civ. 1097).
Art. 1396.
Vinderea sau cesiunea unei creanţe cuprinde accesoriile creanţei, precum cauţiunea,
privilegiul şi ipoteca (c. civ. 903, 1325, 1744).
_________
Dispoziţiile art. 1396 au fost interpretate prin Decretul-Lege pentru abrogarea art. 33 din Legea cu privire la
unele dispoziţiuni pentru înlesnirea şi refacerea creditului din 20 aprilie 1935 şi pentru interpretarea art. 1396 C.
civ., art. 277 C. com. şi art. 16 din Legea asupra cambiei şi biletului la ordin promulgat cu Decretul nr. 3673,
M.Of. nr. 856 din 1 noiembrie 1940, după cum urmează:
Dacă pentru o creanţă garantată cu ipotecă, privilegiu sau gaj s-a prevăzut prin actul de creanţă sau de
constituirea garanţiei că debitorul a subscris sau va subscrie, cu orice titlu şi în orice calitate, cambii sau bilete la
ordin, zisele siguranţe garantează aceste efecte de comerţ şi se transmit cu ele beneficiarilor succesivi prin
simplul fapt al girului, fără altă formalitate.
În nici un caz nu vor putea fi opuse terţilor cărora aceste garanţii vor fi astfel transmise, excepţiile pe care
debitorul le-ar fi putut opune creditorului faţă de care a constituit garanţiile, chiar dacă aceste excepţii au luat
naştere anterior datei girurilor.
Posesorul cambiei sau al biletului la ordin va fi în drept să invoce în tot cursul urmăririi, sau în orice instanţă,
calitatea sa de creditor privilegiat cu toate consecinţele ce decurg din ea, chiar dacă nu prezintă actul de
constituirea garanţiei în original, cu condiţia de a stabili conform dreptului comun, că acele cambii sau bilete la
ordin prezentate sînt acelea remise în virtutea convenţiei sau înlocuite prin preschimbare.
Cînd cambiile sau biletele la ordin nu reprezintă totalitatea croanţei figurînd în act, posesorul lor va fi colocat în
acelaşi rang cu creditorul original al restului creanţei sau cu alţi beneficiari cambiali, fără a ţine seama de data
girurilor respective.
Dispoziţiile legii arătate mai sus au fost menţinute în vigoare prin art. 2 al Decretului nr. 247/1950 pentru
abrogarea Legii din 20 aprilie 1935 privitoare la unele dispoziţii pentru înlesnirea şi refacerea creditului - B. Of.
nr. 104 din 16 noiembrie 1950.
1) A se vedea nota de la art. 467.
Art. 1397.
Vînzătorul sau cedentul unei creanţe nu răspunde de solvabilitatea debitorului, decît dacă s-a
îndatorat anume la aceasta şi numai pînă la suma preţului de dînsul primit (c. civ. 1133).
Art. 1398.
Cînd a primit asupră-şi răspunderea pentru solvabilitatea debitorului, această îndatorire se
înţelege contractată numai în ceea ce priveşte solvabilitatea actuală a debitorului, nu şi cea
viitoare, afară de cazul cînd se stipulează anume contrariul.
Art. 1399.
Cel ce vinde o moştenire, fără a specifica cu de-amănuntul obiectele într-însa cuprinse, nu
răspunde decît de calitatea sa de moştenitor.
Art. 1400.
Dacă s-a folosit de fructele vreunui fond, sau a primit plata vreunei creanţe ereditare, sau a
vîndut lucruri de ale succesiunii, este dator să întoarcă toate acestea cumpărătorului, dacă nu şi
le-a rezervat anume la vînzare.
Art. 1401.
Cumpărătorul este dator şi el să întoarcă vînzătorului sumele plătite de acesta pentru datoriile
şi sarcinile succesiunii, şi să-i ţină seama de sumele de care era el însuşi creditor al
succesiunii, dacă nu e stipulaţie contrarie.
Art. 1402.
Cel în contra cărui există un drept litigios vîndut se va putea libera de cesionar numărîndu-i
preţul real al cesiunii, spezele contractului şi dobînda din ziua cînd cesionarul a plătit preţul
cesiunii (c. civ. 1309, 1341, 1403, 1404).
Art. 1403.
Lucrul se socoteşte litigios cînd există proces sau contestaţie asupra fondului dreptului,.
Art. 1404.
Dispoziţiile art. 1402 încetează:
1. cînd cesiunea s-a făcut la un comoştenitor sau coproprietar al dreptului cedat;
2. cînd s-a făcut la un creditor, spre plata creanţei sale;
3. cînd s-a făcut către posesorul fondului asupra căruia există dreptul litigios.
Titlul VI
DESPRE SCHIMB
Art. 1405.
Schimbul este un contract prin rare părţile îsi dau respectiv un lucru pentru altul.
_________
1. Cu privire la schimbul de terenuri a se vedea:
- Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale - B.Of. nr. 135 din 1
noiembrie 1974, cu modificările ulterioare (art. 33);
- Legea nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar - B.Of. nr. 138 din 5 noiembrie 1974 (art. 32-36).
2. A se vedea şi nota de la art. 1306.
Art. 1406.
Schimbul se face prin singurul consimţămînt, întocmai ca şi vînzarea (c. civ. 1295).
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 971.
Art. 1407.
Dacă unul din copermutanţi 1) a primit lucrul lui dat în schimb, şi în urmă probează că celălalt
contractant nu este proprietar al acelui lucru, nu poate fi constrîns a preda pe cel ce dînsul a
promis, ci numai a întoarce pe cel primit (c. civ. 1364).
____________
1) Parte în contractul de schimb.
Art. 1408.
Copermutantul 1) evins de lucrul primit în schimb poate cere daune-interese sau întoarcerea
lucrului său (c. civ. 1020, 1021, 1337 şi urm., 1341).
___________
1) Parte în contractul de schimb.
Art. 1409.
Toate celelalte reguli prescrise pentru vînzare, se aplică şi la contractul de schimb.
Titlul VII
DESPRE CONTRACTUL DE LOCAŢIUNE
Capitolul I Dispoziţii generale
Capitolul II Reguli comune la locaţiunea edificiilor şi a fondurilor rurale
Capitolul III Despre regulile particulare la închiriere
Capitolul IV Despre regulile particulare la arendare
Capitolul V Despre locaţiunea lucrărilor
Capitolul I
Dispoziţii generale
Art. 1410.
Obiectul contractului de locaţiune este un lucru sau o lucrare (c. civ. 1411 şi urm., 1470 şi
urm.).
Art. 1411.
Locaţiunea lucrurilor este un contract prin care una din părţile contractante se îndatoreşte a
asigura celeilalte folosinta unui lucru pentru un timp determinat, drept un preţ determinat (c.
civ. 1413 şi urm.).
Art. 1412.
Locaţiunea lucrărilor este un contract prin care una din părţi se îndatoreşte drept un preţ
determinat, a face ceva pentru cealaltă parte (c. civ. 1413, 1470).
_________
* Locaţiunea lucrărilor, astfel cum este determinată prin art. 1-170 C. civ., formează în prezent obiectul
reglementărilor speciale cuprinse în Codul muncii Legea nr. 10, B.Of. nr. 140 din 1 decembrie 1972, sau în
dispoziţiile normative privitoare la contractul de transport terestru, fluvial, maritim şi aerian sau la contractul de
antrepriză.
Art. 1413.
Locaţiunile sînt de mai multe feluri şi au regulile lor proprii.
Se cheamă închiriere, locaţiunea edificiilor şi aceea a mişcătoarelor;
Arendarea, locaţiunea fondurilor rurale;
Prestaţia lucrărilor, locaţiunea muncii şi a serviciului;
Antepriză, luarea săvîrşirii unei lucrări drept un preţ determinat, cînd materialul se dă de acela
pentru care se execută o lucrare (c. civ. 1416 şi urm., 1447 şi urm., 1470 şi urm.).
Art. 1414.
Se consideră ca o locaţiune orice concesiune temporară a unui imobil drept o prestaţie anuală,
ori sub ce titlu ar fi făcută.
O asemenea concesiune nu trece către cesionar nici o proprietate, chiar cînd s-ar fi stipulat
contrariul, ceea ce va fi fără nici un efect (c. civ. 1411).
Art. 1415.
Locaţiunile ereditare astăzi în fiinţă cunoscute sub numele de emfiteuze, ori embatic (besman)
se păstrează. Ele se vor regula după legile sub care s-au născut.
Pe viitor ele nu se mai pot înfiinţa.
_________
* Dispoziţia art. 1415 alin. 1 nu mai are aplicare, îutrucît prin art. 7 al Legii pentru reforma agrară din 14 iulie
1921 - M.Of. nr. 82 din 17 iulie 1921, pămîntul care forma obiectul locaţiunilor respective a fost expropriat în
folosul embaticarilor.
Capitolul II
Reguli comune la locaţiunea edificiilor şi a fondurilor rurale 1)
________
1) Dispoziţiile privitoare la locaţiunea fondurilor rurale - arendarea - au devenit inaplicabile în urma Legii nr.
187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare - M.Of. nr. 68 bis din 23 martie 1945, cu modificările ulterioare. A
se vedea şi Decizia nr. 1204 din 3 septembrie 1947 a Ministerului Agriculturii - M. Of. nr. 202/1947.
Art. 1416.
Dacă contractul făcut verbal n-a primit nici o punere în lucrare, şi una din părţi îl neagă, nu se
poate primi proba prin martori, oricît de mic fie preţul şi chiar cînd s-ar zice că s-a fost dat
arvună.
Numai celui ce neagă contractul se poate deferi jurămînt (c. civ. 1191 şi urm., 1197, 1297,
1298, 1417).
_________
1. Dispoziţia din alin. 2 al art. 1416 a devenit inaplicabilă în urma abrogării art. 1207-1222 C. civ prin Decretul
nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207-
1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din C. com. - B.Of. nr. 68 din 12 august 1950.
2. Reglementări speciale ale locaţiunii clădirilor sînt prevăzute în următoarele dispoziţii normative:
- Legea nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi
chiriaşi B.Of. nr. 47 din 31 martie 1973, republicată în B.Of. nr. 122 din 31 decembrie 1980;
- Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe şi vînzarea de locuinţe din fondul de stat către
populaţie - B.Of. nr. 46 din 31 martie 1973, republicată în B.Of. nr. 121 din 11 decembrie 1980 (art. 13);
- H.C.M. nr. 860/1973 pentru stabilirea măsurilor de executare a Legii nr. 5/1973 privind administrarea fondului
locativ şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi - B.Of. nr. 107 din 19 iulie 1973;
- Decretul nr. 195/1977 privind asigurarea unităţilor industriale cu locuinţe necesare personalului acestora - B.
Of. nr. 55 din 29 iunie 1977.
Art. 1417.
Urmînd contestaţii asupra preţului contractului verbal, a cărui punere în lucrare a început, şi
nefiind nici o chitanţă, proprietarul jurînd va fi, crezut, dacă locatarul nu preferă a cere o
estimaţie prin experţi în cazul din urmă, spezele expertizei cad în sarcina lui, dacă estimaţia
întrece preţul ce-l reclamă.
_________
* Dispoziţia art. 1417 a fost modificată implicit ca urmare a abrogării art. 1207-1222 C. civ. (“Despre jurămînt”)
prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art. 1206 şi 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3
şi art. 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi pentru abrogarea art. 53 din C. com. - B.Of. nr. 68 din 12 august
1950.
Art. 1418.
Locatarul are dreptul de a subînchiria ori a subarenda şi de a ceda contractul său către altul,
dacă o asemenea facultate nu i-a fost interzisă.
Ea poate fi interzisă în tot ori în parte; această interzicere nu se prezumă, ci trebuie să rezulte
din o stipulaţie specială (c. civ. 534, 571, 573).
_________
* A se vedea şi art. 17 şi 18 din Legea nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ şi reglementarea
raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi B.Of. nr. 47 din 31 martie 1973, republicată în B.Of. nr. 122 din 31
decembrie 1950.
Art. 1419.
Dispoziţiile articolelor relative la contractele de arendare a averilor dotale ale femeilor
măritate, se vor aplica şi la contractele de arendă ale averilor minorilor (C. Civ. 534).
_________
1. Dispoziţiile privitoare la locaţiunea fondurilor rurale arendare au devenit inaplicabile în urma Legii nr.
187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare - M.Of. nr. 68 bis din 23 martie 1945, cu modificările ulterioare. A
se vedea şi Decizia Ministerului Agriculturii nr. 1204 din 3 septembrie 1947 - M.Of. nr. 202/1947,
2. Dispoziţia art. 1419 este însă aplicabilă celorlalte contracte de locaţiune. Pentru determinarea cîmpului de
aplicare al art. 1419 urmează a se vedea nota de la art. 534 C. civ.
Art. 1420.
Locatorul este dator, prin însăşi natura contractului fără să fie trebuinţă de nici o stipulaţie
specială:
1. de a trăda 1) locatarului lucrul închiriat sau arendat;
2. de a-l menţine în stare de a putea servi la întrebuinţarea pentru care a fost închiriat sau
arendat;
3. de a face ca locatarul să se poată folosi, neîmpiedicat în tot timpul locaţiunii (c. civ. 1421 şi
urm.).
Art. 1421.
Locatorul trebuie să trădea 1) lucrul în aşa stare încît să poată fi întrebuinţat.
În cursul locaţiunii, trebuie să facă toate acele reparaţii ce pot fi necesare, afară de micile
reparaţii (reparaţii locative) care prin uz sînt în sarcina locatarului (c. civ. 1420 pct. 2, 1425,
1432, 1447 şi urm.).
_________
* Cu privire la efectuarea reparaţiilor, a se vedea art. 47-50 din Legea nr. 5/1973 privind administrarea fondului
locativ şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi - B.Of. nr. 47 din 31 martie 1973, republicată în
B.Of. nr. 122 din 31 decembrie 1980 - şi art. 23 (anexa 3) din H.C.M. nr. 860/1973 pentru stabilirea măsurilor de
executare a Legii nr. 5/1973 - B.Of. nr. 107 din 19 iulie 1973.
1) Să predea.
Art. 1422.
Locatarul trebuie să fie garantat pentru toate stricăciunile şi viciile lucrului închiriat ori
arendat, ce-i împiedică întrebuinţarea, chiar deşi nu au fost cunoscute locatorului la timpul
locaţiunii.
Dacă din aceste vicii şi defecte derivă pentru locatar o daună oarecare, locatorul este dator a-l
dezdăuna (c. civ. 1352 şi urm., 1425, 1575).
Art. 1423.
Dacă în timpul locaţiunii, lucrul închiriat ori arendat se strică în totalitate prin caz fortuit,
contractul este de drept desfăcut. Dacă însă se distrueşte 1) în parte, locatarul poate, după
împrejurări, să ceară o scădere din preţ, ori desfiinţarea contractului.
În amîndouă cazurile nu i se dă nici o dezdăunare (c. civ. 557, 1156, 1439).
_______
1) Distruge.
Art. 1424.
Locatorul nu poate în cursul locaţiunii să schimbe forma lucrului închiriat sau arendat.
_________
A se vedea:
- Legea nr. 5/1973 privind administraţia fondului locativ şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi
B.Of. nr. 47 din 31 martie 1971, republicaţi în B. Of. nr. 122 din 31 decembrie 1980 (art. 47, 49 alin. 2 şi art. 50);
- Decretul nr. 144/1958 privind reglementarea eliberării autorizaţiilor de construire, reparare şi desfiinţare a
construcţiilor, precum şi a celor referitoare la înstrăinările şi împărţelile terenurilor cu sau fără construcţii
- B.Of. nr. 15 din 29 martie 1958, cu modificările ulterioare (art. 8 şi 10 lit. b).
Art. 1425.
Dacă în cursul locaţiunii, lucrul închiriat sau arendat are nevoie de reparaţii urgente, ce nu se
pot amîna pînă la finele contractului, locatarul trebuie să sufere strîmtorarea ce i se căşunează,
orice fel fie ea, şi fiind lipsit chiar, pe timpul facerii lor, de întrebuinţarea a o parte din lucrul
închiriat sau arendat.
Dacă însă aceste reparaţii continuă mai mult decît 40 de zile, preţul locaţiunii se va scădea în
proporţia timpului în care şi a părţii lucrului închiriat de a cărei întrebuinţare a rămas lipsit.
Dacă reparaţiile sînt de aşa fel încît locatarul şi familia sa se află în neputinţă de a locui, el va
putea cere anularea 1) contractului (C. Civ. 1420 pct. 3, 1421).
__________
1) Rezilierea.
Art. 1426.
Locatorul nu este răspunzător către locatar de tulburarea căşunată lui prin faptul unei a treia
persoane, care persoană nu-şi sprijină acest fapt pe un drept asupra lucrului închiriat sau
arendat; locatarul are însă facultatea de a reclama în contră-le în numele său personal (c. civ.
1427 şi urm.).
Art. 1427.
Dacă, din contră, locatarul a fost tulburat în folosinţa sa, în urmarea unei acţiuni relative la
proprietatea lucrului, are drept la o scădere în proporţie cu preţul închirierii sau arendării,
întrucît însă a înştiinţat pe locator de această molestare şi împiedicare (c. civ. 1351, 1422,
1428).
Art. 1428.
Dacă acei ce au căşunat tulburarea cu de la sine putere, pretind a avea vreun drept asupra
lucrului, ori dacă locatarul este chemat în judecată pentru a fi condamnat a pierde lucrul în
totalitate sau în parte, sau pentru a suferi exerciţiul unei servituţi, el trebuie să înştiinţeze pe
locator spre a fi garantat contra unei asemenea tulburări şi, dacă vrea, poate să fie scutit de
orice chemare în judecată, arătînd însă pe locatorul în al cărui nume posedă (c. civ. 1426 şi
urm.).
_________
* A se vedea art. 60-63 C. proc. civ. - D(L) 1228, M.Of. nr. 281 din 15 martie 1900, republicat în M.Of. nr. 45
din 24 februarie 1948, cu modificările ulterioare, referitoare la chemarea în garanţie şi art. 64-65 C. proc. civ.
referitoare la arătarea titularului dreptului.
Art. 1429.
Locatarul are două îndatoriri principale:
1. trebuie să întrebuinţeze lucrul închiriat sau arendat ca un bun proprietar şi numai la
destinaţia determinată prin contract; iar în lipsă de stipulaţie specială, la destinaţia prezumată
după circumstanţe;
2. trebuie să plătească preţul locaţiunii la termenele statornicite (c. civ. 1080, 1430 şi urm.,
1439, 1564).
_________
* În ce priveşte stabilirea chiriei pentru locuinţe cît şi pentru suprafeţe locative cu altă destinaţie decît aceea de
locuinţă a se vedea art. 27-37 şi art. 41-46 din Legea nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ şi
reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi - B.Of. nr. 47 din 31 martie 1973, republicată în B.Of. nr.
122 din 31 decembrie 1980.
Art. 1430.
Dacă locatarul uzează de lucrul închiriat sau arendat în altfel de cum se arată în contract, sau
în un mod din care ar putea să rezulte o vătămare pentru locator, acesta, după împrejurări,
poate cere desfiinţarea contractului (c. civ. 1020, 1021, 1420 pct. 2, 1429, 1439, 1453).
_________
* A se vedea şi art. 24 din Legea nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ şi reglementarea raporturilor
dintre proprietari şi chiriaşi - B.Of. nr. 47 din 31 martie 1973, republicată în B.Of. nr. 122 din 31 decembrie
1980, precum şi pct. 13 din anexa 2 (contractul tip de închiriere) la H.C.M. nr. 860/1973 pentru stabilirea
măsurilor de executare a Legii nr. 5/1973 - B, Of. nr. 107 din 19 iulie 1973.
Art. 1431.
Locatarul trebuie să restituie lucrul în starea în care l-a primit, conform inventarului, dacă s-a
fost făcut un asemenea între dînsul şi locator; nu este răspunzător de pierderea sau deteriorarea
provenită din cauza vechimii sau a unei forţe majore (c. civ. 517, 1156, 1423, 1432 şi urm.,
1448).
_________
* A se vedea şi art. 49 alin. 1 din Legea nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ şi reglementarea
raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi - B.Of. nr. 47 din 31 martie 1973, republicată în B.Of. nr. 122 din 31
decembrie 1980.
Art. 1432.
În lipsă de inventar se prezumă că locatarul a primit lucrul închiriat ori arendat în starea în
care locatorul era dator a-l trăda 1) şi trebuie să-l restituie în aceeaşi condiţie, afară numai cînd
ar putea proba contrariul (c. civ. 1421, 1447 şi urm.).
_________
* A se vedea, cu privire la arendă, nota 1 de la art. 1419.
Art. 1433.
Locatarul e dator a apăra lucrul închiriat contra uzurpaţiunilor.
Urmînd uzurpaţiune, este dator a înştiinţa pe locator în termenul ce s-ar fi pus spre cercetare
2). Călcînd această datorie, rămîne răspunzător de daune şi speze (c. civ. 554, 1427, 1428).
Art. 1434.
Locatarul este răspunzător de stricăciunile şi pierderile întîmplate în cursul folosinţei sale,
întrucît nu probează că au urmat fără culpa sa.
Asemenea este răspunzător şi de stricăciunile şi pierderile căşunate de persoanele familiei sale
sau de sublocatar (c. civ. 1429, 1434).
_________
* Cu privire la membrii familiei locatarului a se vedea şi art. 15 alin. 2 din Legea nr. 5/1973 privind
administrarea fondului locativ şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi - B.Of. nr. 47 din 31
martie 1973, publicată în B.Of. nr. 122 din 31 decembrie 1980.
1) A-l preda.
2) Termenul fixat pentru judecarea acţiunii terţului.
Art. 1435.
Este răspunzător de incendiu, dacă nu probează că incendiul s-a întîmplat prin caz fortuit sau
forţă majoră, sau prin defect de construcţie, sau că focul a venit de la o casă vecină (c. civ.
547, 760, 1083, 1431, 1601).
_________
A se vedea şi:
- Decretul nr. 232/1947 privind prevenirea şi stingerea incendiilor - B.Of. nr. 10 din 16 ianuarie 1975, republicat
în B.Of. nr. 71 din 2 august 1978;
- Decretul nr. 290/1977 privind aprobarea Normelor generale de producţie împotriva incendiilor la proiectarea şi
realizarea construcţiilor şi instalaţiilor - B.Of. nr. 90 din 22 august 1977.
Art. 1436.
Locaţiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului, fără
să fie trebuinţă de o prealabilă înştiinţare.
Dacă contractul a fost fără termen, concediul 1) trebuie să se dea de la o parte la alta,
observîndu-se termenele defipte de obiceiul locului (c. civ. 1436 şi urm., 1443, 1450 şi urm.).
_________
A se vedea şi:
- Art. 21 din H.C.M. nr. 860/1973 pentru stabilirea măsurilor de executare a Legii nr. 5/1973 privind
administrarea fondului locativ şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi - B.Of. nr. 107 din 19
iulie 1973, precum şi pct. 3 şi 13 din anexa nr. 2 şi pct. 2 din anexa nr. 4 (contractele tip de închiriere) la H.C.M.
nr. 860/1973;
- Decretul nr. 13/1978 privind prelungirea contractelor de închiriere pentru suprafeţe locative cu destinaţie de
locuinţe, pînă la 1 ianuarie 1983 - B.Of. nr. 8 din 7 februarie 1978.
Art. 1437.
După expirarea termenului stipulat prin contractul de locaţiune, dacă locatarul rămîne şi e
lăsat în posesie, atunci se consideră locaţiunea ca reînnoită, efectele ei însă se regulează după
dispoziţiile articolului relativ la locaţiunea fără termen (c. civ. 1436, 1452).
_________
* A se vedea şi nota de la art. 1436.
Art. 1438.
Cînd s-a notificat concediul 1), locatarul chiar dacă ar fi continuat a se servi de obiectul
închiriat sau arendat, nu poate opune relocaţiunea tăcută 2) (c. civ. 1436, 1437).
__________
1) Denunţarea.
2) Reînnoirea tacită a locaţiunii.
Art. 1439.
Contractul de locaţiune se desfiinţează cînd lucrul a pierit în total sau s-a făcut netrebnic spre
obişnuita întrebuinţare.
În caz cînd una din părţi nu împlineşte îndatoririle sale principale, cealaltă parte poate cere
desfiinţarea contractului (c. civ. 557, 1020, 1021, 1091, 1156, 1420, 1429, 1129, 1447 şi
urm.).
_________
1. În cadrul reglementării Legii nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ şi reglementarea raporturilor
dintre proprietari şi chiriaşi - B.Of. nr. 47 din 31 martie 1973, republicată în B.Of. nr. 122 din 31 decembrie
1980, locatarul este obligat să locuiască suprafaţa închiriată. Aceasta se păstrează la dispoziţia locatarilor în
cazurile prevăzute de art. 19 şi 20 din această lege, precum şi în cazurile prevăzute de art. 12 din H.C.M. nr.
860/1973 pentru stabilirea măsurilor de executare a Legii nr. 5/1973 - B. Of. nr. 107 din 19 iulie 1973.
2. În condiţiile art. 64 din Legea nr. 5/1973, proprietarul poate cere rezilierea contractului de închiriere.
3. A se vedea, de asemenea, şi notele de la art. 1430 şi 1436.
Art. 1440.
Contractul de locaţiune nu se desfiinţează prin moartea locatarului, nici prin aceea a
locatorului (c. civ. 557, 653, 1485).
_________
* A se vedea nota de la art. 1436.
Art. 1441.
Dacă locatorul vinde lucrul închiriat sau arendat, cumpărătorul este dator să respecte
locaţiunea făcută înainte de vînzare, întrucît a fost făcută prin un act autentic sau prin un act
privat, dar cu dată certă, afară numai cînd desfiinţarea ei din cauza vînzării s-ar fi prevăzut în
însuşi contractul de locaţiune (c. civ. 561, 1182, 1442, 1443).
_________
1. Clauza rezilierii locaţiunii, din cauza vînzării, trebuie considerată nulă în cadrul reglementării prevăzute prin
Legea nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi
B.Of. nr. 47 din 31 martie 1973, republicată în B.Of. nr. 122 din 31 decembrie 1980. Potrivit pct. 3 din contractul
tip de închiriere (a se vedea nota de la art. 1436), chiriaşul este îndreptăţit să denunţe unilateral contractul.
2. În condiţiile art. 64 din Legea nr. 5/1973, se poate cere rezilierea contractului de închiriere.
Art. 1442.
Dacă în contractul de locaţiune s-a prevăzut desfiinţarea lui din cauza vînzării, atunci locatarul
are dreptul a cere dezdăunarea de la locator, afară numai cînd s-ar fi stipulat contrariul.
_________
* A se vedea nota 1 de la art. 1441.
Art. 1443.
Cumpărătorul ce voieşte să facă întrebuinţare de facultatea rezervată prin contractul de
locaţiune de a da concediu 1), trebuie să vestească mai întîi pe locatar. Chiriaşul va fi vestit mai
înainte cu timpul cerut de obiceiul locului; arendaşul cel puţin cu un an (c. civ. 1442).
_________
* A se vedea nota 1 de la art. 1441.
1) Denunţare.
Art. 1444.
Arendaşul ori locatarii nu pot fi daţi afară mai înainte de a fi dezdăzmaţi de către locator, iar
cînd acesta nu o face, de către cumpărător.
_________
1. A se vedea, cu privire la arendaşi, nota 1 de la art. 1419.
2. A se vedea, de asemenea, nota 1 de la art. 1441.
Art. 1445.
Cumpărătorul cu pact de răscumpărare nu poate să dea afară pe locatar mai înainte de a fi
devenit proprietar nerevocabil prin trecerea termenului răscumpărării.
_________
* Art. 1445 a fost abrogat implicit ca urmare a abrogării art. 1371-1387 C. civ., prin. art. 4 al Legii contra
cametei promulgată prin Decretul nr. 994, M.Of. nr. 77 din 77 aprilie 1931.
Capitolul III
Despre regulile particulare la închiriere
Art. 1446.
Contractul de închiriere se poate desfiinţa cînd locatarul nu mobilează îndeajuns casa, afară
numai dacă dă garanţie suficientă pentru plata chiriei.
_________
* Dispoziţia art. 1446, care constituia o garanţie excesivă a drepturilor proprietarului este incompatibilă cu
ordinea de drept în vigoare, în cadrul căreia nu se poate admite rezilierea contractelor de locaţiune, pentru lipsa
unor garanţii îndestulătoare a plăţii chiriei.
Art. 1447.
Reparaţiile mici numite locative, ce rămîn în sarcina locatarului, dacă nu s-a stipulat din
contră, sînt acele pe care obiceiul locului le consideră de astfel şi între altele sînt următoarele:
- reparaţia vetrei sobelor, a gurii lor, a capacelor, ş.c.l., a stricării tencuielii din partea de jos a
pereţilor camerelor şi a altor locuri de locuinţă pînă la înălţimea de un metru;
- la parchet şi duşumele, întrucît numai unele bucăţi sînt stricate;
- a geamurilor, întrucît sfărîmarea lor nu ar fi urmat din cauza unei întîmplări extraordinare
ori forţei majore, de care nu poate fi responsabil locatarul;
- a uşilor, ferestrelor, broaştelor, verigilor şi altfel de încuietori (c. civ. 545, 1421, 1432, 1434,
1448 şi urm.).
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1421.
Art. 1448.
Nici una din reparaţiile reputate locative nu cad în sarcina locatarului cînd stricăciunile au fost
cauzate prin vechime sau forţă majoră.
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1421.
Art. 1449.
Curăţirea puţurilor şi a plimbătorilor este în sarcina locatorului.
Art. 1450.
Închirierea mobilelor destinate pentru mobilarea unei case întregi, a unui apartament ori
magazin se consideră făcută pentru durata ordinară a închirierii, caselor, apartamentelor,
magazinelor, după obiceiul locului.
Art. 1451.
Închirierea unui apartament mobilat se va considera făcută pe un an, cînd s-a stipulat atîta
chirie pe an;
- pe o lună, cînd s-a stipulat atîta chirie pe lună;
- pe o zi, cînd s-a stipulat atîta chirie pe zi.
Dacă nu există nici o împrejurare din care să se probeze că închirierea s-a făcut pe un an, pe o
lună sau pe o zi, se va considera făcută conform obiceiului locului.
Art. 1452.
Dacă locatarul, şi după expirarea termenului locaţiunii, continuă a rămîne în casa sau
apartamentul închiriat, fără nici o împiedicare din partea locatorului, el se consideră că voieşte
a le ocupa sub aceleaşi condiţii şi pentru un timp determinat de obiceiul locului, şi nu poate
nici să iasă, nici să fie concediat înainte de a se fi făcut vestirea, în termenul obişnuit în
localitate (c. civ. 1436, 1437).
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1136.
Art. 1453.
Dacă contractul de închiriere se desfiinţează pentru culpa chiriaşului, acesta e dator de a plăti
chiria pe tot timpul necesar pentru o nouă închiriere, şi daunele ce ar fi provenit din reaua
întrebuinţare a lucrului închiriat (c. civ. 1084, 1429, 1439, 1446).
Capitolul IV
Despre regulile particulare la arendare 1)
________
1) Dispoziţiile privitoare la locaţiunea fondurilor rurale - arendarea - au devenit inaplicabile în urma Legii nr.
187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare - M.Of. nr. 68 bis din 23 martie 1945, cu modificările ulterioare. A
se vedea şi Decizia nr. 1204 din 3 septembrie 1947 a Ministerului Agriculturii - M. Of. nr. 202/1947
Secţiunea I Arendarea pe bani
Secţiunea II Arendarea pe fructe
Secţiunea I
Arendarea pe bani
Art. 1454.
Dacă, prin contractul de arendare, se arată o întindere mai mică sau mai mare decît are fondul
în realitate, arenda nu se va scădea şi nu se va spori decît în cazurile şi după regulile cuprinse
la titlul vinderii, articolul 1327.
Art. 1455.
Dacă arendaşul nu înzestrează moşia cu viţele şi instrumentele necesare pentru exploataţiune;
dacă nu o cultivă de fel, dacă nu o cultivă ca un bun proprietar, dacă face din moşia arendată o
întrebuinţare diferită de aceea ce a fost destinată, sau în genere dacă nu îndeplineşte clauzele
arendării, aşa încît din aceasta să derive o daună pentru locator, acesta poate, după împrejurări,
să ceară desfiinţarea contractului.
În toate cazurile sus-zise, arendaşul este răspunzător de daunele provenite din neîndeplinirea
contractului.
Art. 1456.
Fiece arendaş este dator să-şi strîngă recolta numai în locurile obişnuite spre acest finit,
întrucît nu a urmat o stipulaţie diferită.
Art. 1457.
Dacă arendarea s-a făcut pe mai mulţi ani şi dacă în cursul ei s-a pierdut prin caz fortuit toată
recolta unui an, sau cel puţin jumătate din ea, arendaşul poate să ceară un scăzămînt din
arendă, afară numai cînd s-a compensat prin precedentele recolte.
Acest scăzămînt nu se va putea determina decît la finele contractului de arendare; atunci însă
se va face compensaţia prin recoltele tuturor anilor de arendare.
Pînă atunci însă judecătorul poate, după arbitrul său, să facă un scăzămînt provizoriu, în
proporţia daunei suferite.
Art. 1458.
Dacă arendarea nu s-a făcut decît pe un an şi toată recolta sau cel puţin jumătate din ea s-a
pierdut, arendaşul va căpăta un scăzămînt proporţional cu arenda.
Art. 1459.
Nu se va face scăzămînt, cînd pierderea fructelor se va fi întîmplat după culegerea lor.
Art. 1460.
Arendaşul poate, prin o clauză expresă, sa ia asupră-şi cazurile fortuite.
Art. 1461.
Sub stipulaţia articolului precedent nu se cuprind decît cazurile fortuite ordinare, cum:
grindină, brumă, ş.c.1.
Nu se cuprind sub dînsa cazurile fortuite extraordinare, cum: devastările din război, inundaţie
neobişnuită în ţară, afară numai cînd s-ar fi lepădat de dreptul de scăzămînt din motivul
cazurilor fortuite, prevăzute şi neprevăzute.
Art. 1462.
Arendarea fără termen a unei moşii se consideră făcută pentru tot timpul necesar ca arendaşul
să culeagă toate fructele ei.
Art. 1463.
Contractul de arendare fără termen încetează de la sine cu expirarea timpului pentru care se
consideră făcut, după dispoziţia articolului precedent.
Art. 1464.
Dacă după expirarea arendării făcute cu termen, arendaşul continuă şi se lasă în posesiune,
atunci se formează o nouă arendare, cu efectul arătat la art. 1462.
Art. 1465.
Arendaşul ce iese trebuie să dea celui ce ţine după dînsul încăperile cuviincioase şi alte
înlesniri pentru muncile anului următor, şi viceversa, arendaşul ce vine trebuie să lase celui ce
iese încăperile cuviincioase şi alte înlesniri pentru consumarea furajelor şi pentru strîngerea
recoltelor ce ar fi mai rămas a se face.
Secţiunea II
Arendarea pe fructe
Art. 1466.
Dispoziţiile în genere pentru locaţiunea lucrurilor şi în particular pentru arendarea pe bani se
aplică şi la arendarea pe fructe, cu modificările următoare.
Art. 1467.
Dacă arendîndu-se moşia s-a stipulat ca arenda să se plătească în o parte din fructe, orice
subarendare este oprită, dacă nu s-a permis anume.
Art. 1468.
Urmînd subarendare nepermisă, proprietarul are drept de a-şi lua îndărăt folosinţa moşiei sale
şi de a fi satisfăcut de daune-interese ce ar proveni de la neîndeplinirea contractului.
Art. 1469.
Pierderea recoltei, prin cazuri fortuite, în tot ori în parte, cade în sarcina ambelor părţi, fără a
da drept nici uneia din ele a trage la răspundere pe cealaltă.
Nu va privi însă pe proprietar pierderea recoltei după strîngerea ei, dacă arendaşul s-a fost pus
în întîrziere cu trădarea 1) părţii cuvenite acelui.
___________
1) Predarea.
Capitolul V
Despre locaţiunea lucrărilor
Art. 1470.
Există trei feluri de locaţiuni a lucrărilor:
1. aceea prin care persoanele se obligă a pune lucrurile lor în serviciul altora;
2. aceea a cărăuşilor şi a căpitanilor de corăbii, care se însărcinează cu transportul
persoanelor sau a lucrurilor;
3. aceea a întreprinzătorilor de lucrări (c. civ. 1412 1413, 1471, 1473 şi urm., 1478 şi urm.).
_________
1. Cu privire la locaţiunea la care se referă pct. 1 din art. 1-170 a se vedea Codul muncii - Legea nr. 10, B.Of.
nr. 140 din 1 decembrie 1972.
2. Cu privire la locaţiunea la care se referă pct. din art. 1470, a se vedea:
- Codul de comerţ - D(L) 1233, M.Of. nr. 31 din 10 mai 1887, cu modificările ulterioare (art. 413-441);
Regulamentul pentru transport pe Căile Ferate Române, aprobat prin Decretul nr. 2171, M.Of. nr. 165 din 29
iulie 1929. Regulamentul a fost publicat în M.Of. nr. 189 din 27 august 1929;
- Codul aerian - D. nr. 516, B.Of. nr. 56 din 30 decembrie 1953, cu modificările ulterioare;
- Decretul nr. 443/1972 privind navigaţia civilă B.Of. nr. 133 din 23 noiembrie 1972, cu modificările ulterioare.
- Decretul nr. 468/1977 cu privire la organizarea şi efectuarea transportului cu autovehicule - B.Of. nr. 136 din
21 decembrie 1977.
3. Cu privire la locaţiunea la care se referă pct. 3 din art. 1470, a se vedea Legea nr. 7/1971 privind organizarea
şi dezvoltarea activităţilor industriale, de prelucrare a produselor agricole, construcţii şi prestări de servicii în
unităţile aparţinînd consiliilor populare, cooperaţiei agricole, meşteşugăreşti şi de consum - B. Of. nr. 50 din 29
aprilie 1971, republicată în B.Of. nr. 28 din 12 martie 1973.
Art. 1471.
Nimeni nu poate pune în serviciul altui lucrările sale decît pentru o întreprindere determinată
sau pe un timp mărginit (c. civ. 5, 1411, 1172 şi urm.).
_________
* Potrivit art. 70 din Codul Muncii - Legea nr. 10, B.Of. nr. 140 din 1 decembrie 1972, contractul de muncă
poate fi încheiat şi pe durată nedeterminată. În acest caz, contractul poate fi desfăcut în condiţiile prevăzute prin
art. 129 şi 130 din Codul muncii.
Art. 1472.
Patronul se crede pe cuvîntul său:
- pentru cîtimea salariului;
- pentru plata salariului anului expirat şi pentru aconturile date pe anul curgător.
_________
* Textul art. 1472 a fost implicit abrogat prin art. 43 al Legii asupra contractelor de muncă - promulgată cu
Decretul nr. 999, M.Of. nr. 74 din 5 aprilie 1929.
Art. 1473.
Dispoziţiile din capul despre depozit şi sechestru relative la stăpînii de hoteluri se vor aplica
şi la cărăuşii şi căpitanii de corăbii, întrucît priveşte paza şi conservarea lucrurilor încredinţate
lor (c. civ. 1080, 1471 şi urm., 1532 şi urm., 1623 şi urm.).
Art. 1474.
Cărăuşii şi căpitanii de corăbii sînt răspunzători nu numai pentru lucrurile ce au încărcat în
bastimentul sau carul lor, dar şi pentru acelea ce li s-au remis în port sau în magazinele de
depozit, spre a fi încărcate în bastimentul sau carul lor.
Art. 1475.
Ei sînt răspunzători de pierderea şi stricăciunea lucrurilor încredinţate lor, cînd ei nu
probează că s-au pierdut ori s-au stricat din cauză de forţă majoră sau cazuri fortuite (c. civ.
1083, 1156).
_________
* A se vedea şi Codul aerian - Decretul nr. 516 B.Of. nr. 56 din 30 decembrie 1953, cu modificările ulterioare
(art. 98-102).
Art. 1476.
Întreprinzătorii de transporturi publice pe uscat şi pe apă trebuie să ţină un registru, de bani,
de efectele şi pachetele cu care se însărcinează (c. civ. 1198, 1621).
_________
* A se vedea de asemenea nota 2 de la art. 1470.
Art. 1477.
Întreprinzătorii de transporturi şi de trăsuri publice, precum şi patronii bastimentelor mai sînt
supuşi şi la regulamentele particulare 1), care au putere de lege între dînşii şi ceilalţi cetăţeni.
_________
* A se vedea şi Regulamentul pentru transport pe Căile Ferate Române aprobat prin Decretul nr. 2171, M.Of.
nr. 165 din 29 iulie 1929. Regulamentul a fost publicat în M.Of. nr. 189 din 27 august 1929.
Art. 1478.
Cînd se comite cuiva 2) facerea unui lucru, se poate stipula ca el să pună numai lucrul său, sau
meseria sa, sau să procure şi materia (c. civ. 1413, 1470, 1479 şi urm.).
Art. 1479.
Cînd lucrătorul dă materia, dacă lucrul piere, fie în orice chip, înainte de a se fi trădat dauna
rămîne în sarcina sa, afară numai dacă comitentele a întîrziat 3) de a-l primi (c. civ. 1018 1074
şi urm., 1156, 1335, 1480, 1481).
____________
1) Dispoziţii normative speciale.
2) Contractează cu cineva.
3) A fost pus în întîrziere.
Art. 1480.
Cînd meseriaşul pune numai lucrul său, sau industria sa, dacă lucrul piere, dauna nu cade în
sarcina lui decît numai dacă va fi urmat din culpa sa (c. civ. 1156, 1481).
Art. 1481.
În cazul articolului precedent, dacă lucrul piere, deşi fără culpa lucrătorului, înainte însă de a
fi fost trădat şi fără ca comitentul să fi întîrziat de a-l verifica, meseriaşul nu are nici un drept
de a pretinde salariul său afară numai cînd lucrul a pierit din cauza unui viciu al materiei.
Art. 1482.
Cînd e vorba de un lucru ce se măsoară, sau care are mai multe bucăţi, verificarea se poate
face în părţi şi se prezumă făcută pentru toate părţile plătite, dacă comitentul plăteşte
lucrătorului în proporţia lucrului făcut.
Art. 1483.
Dacă, în curs de zece ani, număraţi din ziua în care s-a isprăvit clădirea unui edificiu sau
facerea unui alt lucru însemnător, unul ori altul se dărîmă în tot ori în parte, sau ameninţă
învederat dărîmarea, din cauza unui viciu de construcţie sau a pămîntului, întreprinzătorul şi
arhitectul rămîn răspunzători de daune (c. civ. 1902).
_________
1. Dispoziţia art. 1483 a fost implicit modificată prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - B.
Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958 republicat în B.Of. nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 3 şi 11).
2. A se vedea şi Legea nr. 8/1977 privind asigurarea durabilităţii, siguranţei în exploatare, funcţionalităţii şi
calităţii construcţiilor - B.Of. nr. 64 din 9 iulie 1977 (art. 59 şi 90).
Art. 1484.
Întreprinzătorul sau arhitectul care s-a însărcinat a da gata un edificiu, după un plan
statornicit şi dezbătut cu comitentul, nu poate cere nici o sporire de plată, nici sub pretext de
scumpire a muncii, manuale ori a materialelor, nici sub pretext că s-a făcut la planul zis
schimbări şi adăugiri, dacă aceste adăugiri şi schimbări n-au fost în scris aprobate şi preţul lor
defipt cu comitentul:
Art. 1485.
Contractul de locaţiune a lucrărilor se desfiinţează cu moartea meseriaşului, arhitectului sau
întreprinzătorului (c. civ. 1094, 1440, 1486, 1552).
Art. 1486.
Comitentul însă este dator să plătească erezilor lor, în proporţia preţului defipt prin
convenţie, valoarea lucrărilor făcute şi aceea a materialelor pregătite, întrucît însă acele
lucrări şi materiale pot fi folositoare pentru dînsul.
Art. 1487.
Întreprinzătorul răspunde de lucrările persoanelor ce a întrebuinţat (c. civ. 1000).
Art. 1488.
Zidarii, lemnarii şi ceilalţi lucrători întrebuinţaţi la clădirea unui edificiu sau la facerea unei
alte lucrări date în apalt 1), pot reclama plata lor de la comitent, pe atît pe cît acesta ar datori
întreprinzătorului în momentul reclamaţiei (c. civ. 974, 1489, 1490, 1737 pct. 4 şi 5, 1742).
_________
1) În întreprindere.
Art. 1489.
Zidarii, lemnarii şi cu ceilalţi lucrători care contractează direct cu un preţ hotărît, sînt priviţi
ca întreprinzători pentru partea de lucru ce iau asupră-le.
Art. 1490.
Dispoziţiile articolelor precedente din acest capitol se aplică şi la dînşii.
Titlul VIII
DESPRE CONTRACTUL DE SOCIETATE
Capitolul I Dispoziţii generale
Capitolul II Despre diversele feluri de societăţi
Capitolul III Despre obligaţiile asociaţilor între ei înşişi şi în privinţa altora
Capitolul IV Despre diversele moduri după care încetează societatea
Capitolul I
Dispoziţii generale
Art. 1491.
Societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în
comun, cu scop de a împărţi foloasele ce ar putea deriva.
Art. 1492.
Orice societate trebuie să aibă de obiect un ce licit şi să fie contractată spre folosul comun al
părţilor.
Fiecare membru al unei societăţi trebuie să pună în comun sau bani sau alte lucruri sau
industria sa (c. civ. 5, 948, 962, 966, 968, 1008, 1503 şi urm., 1513).
Capitolul II
Despre diversele feluri de societăţi
Art. 1493.
Societăţile sînt universale sau particulare.
Secţiunea I Despre societăţile universale
Secţiunea II Despre societatea particulară
Secţiunea I
Despre societăţile universale 1)
___________
1) Dispoziţiile privitoare la societăţile universale nu şi-au găsit niciodată aplicarea în practică.
Art. 1494.
Societăţile universale pot fi de două feluri: societatea tuturor bunurilor a membrilor ei; şi
societatea universală a cîştigurilor.
Art. 1495.
Societatea tuturor bunurilor prezente este aceea prin care membrii ei pun la mijloc toate
averile mobile şi imobile ce posedă, şi toate cîştigurile ce ar putea rezulta din ele.
În contractul societăţii, ei pot cuprinde orice altfel de cîştiguri, bunurile însă ce vor putea
dobîndi prin succesiune sau donaţiune nu vor intra (c. civ. 965, 968, 1007).
Art. 1496.
Societatea universală a cîştigurilor este aceea prin care membrii ei pun la mijloc cîştigurile
din industria lor, ce cu orice titlu ar dobîndi în cursul societăţii.
Averea mobilă, ce posedă fiecare din asociaţi în momentul contractului, intră în societate;
imobilele lor însă personale nu intră decît pentru folosinţă numai (c. civ. 1495).
Art. 1497.
Făcîndu-se un simplu contract de societate universală, fără nici o altă declaraţie, atunci se
înţelege că s-a format numai o societate universală de cîştiguri.
Art. 1498.
Contractul de societate universală se poate face numai între persoanele capabile de a da sau a
primi una de la alta şi care au facultatea de a se avantaja reciproc în prejudiciul altor persoane
(c. civ. 808 şi urm., 812, 841 şi urm., 939 şi urm.).
Secţiunea II
Despre societatea particulară
Art. 1499.
Societatea particulară este aceea ce are de obiect oarecare lucruri determinate sau uzul lor, ori
fructele lor (c. civ. 962 şi urm.).
Art. 1500.
Asemenea, societate particulară este şi aceea formată prin un contract, prin care mai multe
persoane se alcătuiesc, sau pentru o întreprindere determinată, sau pentru exerciţiul unei
meserii sau al unor profesiuni.
Capitolul III
Despre obligaţiile asociaţilor între ei înşişi şi în privinţa altora
Secţiunea I Despre îndatoririle asociaţilor între ei înşişi
Secţiunea II Despre obligaţiile asociaţilor către a treia persoană
Secţiunea I
Despre îndatoririle asociaţilor între ei înşişi
Art. 1501.
Societatea începe în momentul facerii contractului, dacă nu se stipulează un alt timp.
Art. 1502.
Dacă nu s-a stipulat nimic în privinţa duratei societăţii, atunci ea se prezumă contractată
pentru toată viaţa asociaţilor, cu singura mărginire cuprinsă în articolul 1527.
Dacă însă ea are de obiect o afacere ce nu durează decit un timp determinat, atunci se
prezumă contractată pentru tot timpul cît va ţine acea afacere.
Art. 1503.
Fiecare asociat, în privinţa societăţii, se consideră ca un debitor de tot ceea ce a promis de a
pune în comun.
Dacă s-a promis un obiect determinat de care societatea s-a evins, asociatul ce l-a pus în
comun e răspunzător către societate în felul precum vînzătorul este către cumpărător (c. civ.
1074 şi urm., 1337 şi urm.).
Art. 1504.
Asociatul care era dator a pune în comun o sumă de bani, şi care n-a făcut-o, de drept şi fără
nici o cerere rămîne debitor de dobînda acestei sume, din ziua în care trebuia să o plătească,
fără a fi scutit şi de plata de dauneinterese, dacă s-ar cuveni.
Asemenea se va urmări şi în privinţa acelor sume ce ar fi luat din casa societăţii, a căror
dobîndă va începe a se socoti din ziua luării lor pentru un folos al său particular (c. civ. 1075,
1081, 1088).
Art. 1505.
Asociaţii care s-au îndatorat a pune în comun industria lor vor trebui să dea seamă de toate
cîştigurile făcute prin acel fel de industrie, ce este obiectul societăţii (c. civ. 1496, 1503).
Art. 1506.
Cînd un asociat este pe seama sa creditor de o sumă exigibilă al unei persoane, debitor
asemenea şi către societate cu o sumă exigibilă, atunci aceea ce primeşte de la un aşa debitor
va trebui să se socotească atît în creditul societăţii, cît şi în al său propriu, în proporţia
ambelor credite, chiar cînd prin chitanţa dată s-ar specifica că primirea s-a făcut numai pe
seama creditului său particular.
Dacă însă prin chitanţa dată s-ar specifica că primirea s-a făcut numai în contul creditului
societăţii, atunci se va urma după această declaraţie (c. civ. 1110 şi urm.).
Art. 1507.
Cînd unul din asociaţi şi-a primit partea sa întreagă din creditul comun şi debitorul a devenit
apoi nesolvabil, acest asociat va trebui să pună în comun ceea ce a primit, chiar cînd ar fi dat
o chitanţă anume pentru partea sa.
Art. 1508.
Fiecare asociat rămîne răspunzător către societate de daunele căşunate prin culpa sa. Aceste
daune nu pot să se compenseze cu foloasele aduse societăţii prin industria sa în alte afaceri (c.
civ. 1143 şi urm.).
Art. 1509.
Lucrurile, a căror folosinţă numai a fost pusă în comun, dacă sînt corpuri certe şi determinate
ce nu se consumă prin întrebuinţare, rămîn în pericolul asociatului proprietar.
Dacă aceste lucruri se consumă, sau conservîndu-le se deteriorează, dacă au fost destinate
spre vînzare, sau s-au pus în comun în urma unei estimaţii înscrise în un inventar, atunci ele
rămîn în pericolul societăţii.
Dacă lucrul a fost preţuit, asociatul nu poate pretinde alt decît preţul lui (c. civ. 971, 1102,
1156, 1525).
Art. 1510.
Un asociat are acţiune contra societăţii nu numai pentru restituirea capitalelor 1) cheltuite în
contul ei, dar încă pentru obligaţiile contractate de bună credinţă pentru afacerile sociale, şi
pentru pericolele nedespărţite de administraţia lor (c. civ. 991, 1546 şi urm.).
______
1) Sumelor.
Art. 1511.
Cînd prin contractul de societate nu se determină partea de cîştig sau pierdere a fiecărui
asociat, atunci acea parte va fi proporţională cu suma pusă în comun de fiecare.
În privinţa acelui ce n-a pus în comun decît industria sa, partea de cîştig sau pierdere se va
regula ca partea acelui ce ar fi pus în comun valoarea cea mai mică (c. civ. 774, 1521).
Art. 1512.
Dacă asociaţii, pentru determinarea părţilor, s-au învoit a se raporta la judecata unuia din ei
sau a unui al treilea, atunci nu se va admite nici o reclamaţie contra unei asemenea
determinări, afară numai cînd va fi învederat contrară echităţii.
În această privinţă nu se va admite nici o reclamaţie, după trecerea de nouăzeci zile pline
numărate din ziua în care asociatul ce se pretinde dăunat a aflat despre o asemenea
determinare, ori cînd din partea sa a început a o executa (c. civ. 790).
Art. 1513.
Este nul contractul prin care un asociat îşi stipulează totalitatea cîştigurilor.
Asemenea, nulă este convenţia prin care s-a stipulat ca unul sau mai mulţi asociaţi să fie
scutiţi de a participa la pierdere (c. civ. 5, 966, 968, 1008, 1511).
Art. 1514.
Asociatul însărcinat cu administraţia în puterea unei clauze speciale a contractului de
societate poate să facă, şi fără învoirea celorlalţi asociaţi, toate actele ce depind de la
administraţia sa, întrucît le face fără dol.
Această facultate nu i se poate revoca în cursul societăţii fără o cauză legitimă; dacă însă i s-a
acordat aceasta prin un act posterior contractului de societate, atunci se poate revoca ca un
simplu mandat (c. civ. 1515 şi urm., 1536, 1552).
Art. 1515.
Cînd mai mulţi asociaţi sînt însărcinaţi cu administraţia, fără ca să fie determinate funcţiile
lor, ori fără ca să fie stipulat că unul nu poate să facă nici un act fără celălalt, atunci fiecare
din ei poate face îndeosebi toate actele dependente de această administraţie (c. civ. 1517 pct.
1, 1543).
Art. 1516.
Dacă s-a stipulat că unul din administratori să nu poată face nimic fără celălalt, atunci unul
singur nu va putea, fără o nouă convenţie, face nimic în absenţa celuilalt, chiar cînd acesta ar
fi în neposibilitate de a lua parte la administraţie.
Art. 1517.
În lipsă de stipulaţii speciale în privinţa modului de administraţie, se vor observa următoarele
reguli:
1. Se prezumă că asociaţii şi-au dat reciproc facultatea de a administra unul pentru altul. Fapta
unuia obligă şi pe ceilalţi asociaţi, fără ca ei să fi fost întrebaţi; aceştia însă sau unul din ei pot
întotdeauna a se opune la o aşa operaţie înainte de a fi fost făcută.
2. Fiecare asociat poate să se servească de lucrurile societăţii, întrucît le întrebuinţează la
destinaţia lor statornicită prin uz întrucît nu face daună societăţii, şi întrucît nu împiedică şi pe
ceilalţi asociaţi în exerciţiul dreptului lor.
3. Fiecare asociat are dreptul de a obliga pe coasociaţi să contribuie la cheltuielile necesare
pentru păstrarea lucrurilor societăţii.
4. Unul din asociaţi nu poate face nici o inovaţiune asupra imobilelor societăţii, chiar cînd o
ar crede avantajoasă ei, dacă ceilalţi asociaţi nu se invoiesc la aceasta (c. civ, 991, 997, 1514
şi urm., 1536, 1537).
Art. 1518.
Asociatul ce nu este şi administrator nu poate nici vinde, nici obliga lucrurile, chiar mobile,
ale societăţii (c. civ. 1306, 1517).
Art. 1519.
Fiecare asociat poate, fără învoirea asociaţilor, să-şi asocieze o a treia persoană în privinţa
părţii ce are în societate; nu poate însă, fără învoirea aceasta, a-l asocia şi la societate, chiar
cînd ar avea administraţia ei.
Secţiunea II
Despre obligaţiile asociaţilor către a treia persoană
Art. 1520.
În orice societăţi, afară de cele comerciale, asociaţii nu sînt solidar răspunzători pentru
debitele sociale şi nici poate unul să oblige pe ceilalţi, dacă aceştia nu i-ar fi dat împuternicire
(c. civ. 1039 şi urm., 1514 şi urm., 1518, 1537).
Art. 1521.
Cînd mai mulţi asociaţi s-au îndatorat către un creditor, fiecare rămîne răspunzător către
acesta cu o sumă şi parte egală, oricare ar fi capitalul, afară numai cînd anume s-a stipulat că
fiecare rămîne răspunzător în proporţia capitalului pus în societate (c. civ. 777).
Art. 1522.
Stipulaţia anume rostită că s-a contractat o obligaţie pe seama societăţii îndatoreşte numai pe
asociatul contractant şi nu pe ceilalţi, afară numai cînd aceştia l-ar fi împuternicit la aceasta
sau cînd ar fi rezultat un profit pentru societate (c. civ. 973, 991, 1520, 1532 şi urm.).
Capitolul IV
Despre diversele moduri după care încetează societatea
Art. 1523.
Societatea încetează:
1. prin trecerea timpului pentru care a fost contractată;
2. prin desfiinţarea obiectului sau desăvîrşirea afacerii;
3. prin moartea unuia din asociaţi;
4. prin interdicţia sau nesolvabilitatea unuia din ei;
5. prin voinţa expresă 1) de unul sau mai mulţi asociaţi de a nu voi a continua societatea (c.
civ. 969, 1502, 1525).
Art. 1524.
Prorogarea unei societăţi contractate pentru un timp determinat nu poate fi probată decît prin
aceleaşi mezii 2), prin care poate fi probat însuşi contractul societăţii.
_________
1) Exprimată.
2) Mijloace.
Art. 1525.
Cînd unul din asociaţi a promis de a pune în comun proprietatea unui lucru, dacă acesta a
pierit înainte de a fi fost în faptă conferit, societatea încetează în privinţa tuturor asociaţilor.
Asemenea încetează societatea în orice caz prin pierderea lucrului, cînd numai folosinţa a
fost pusă în comun.
Nu se desface însă societatea prin pierderea lucrului a cărui proprietate s-a fost pus deja în
comun (c. civ. 971, 1018, 1156, 1311, 1423, 1509, 1523).
Art. 1526.
Dacă s-a stipulat că, în caz de moarte a unuia din asociaţi, societatea trebuie să continue cu
eredele său, sau că trebuie să continue numai între asociaţii rămaşi în viaţă, se va urma
întocmai. În cazul al doilea, eredele defunctului nu are drept decît la împărţirea societăţii după
starea în care a fost în momentul morţii asociatului, participînd şi la toate drepturile ulterioare,
însă numai întrucît sînt o consecinţă necesară a operaţiilor făcute înaintea morţii asociatului
căruia succede (c. civ. 653, 965, 1523, 1530).
Art. 1527.
Desfacerea societăţii prin voinţa unei părţi urmează numai atunci cînd durata ei este
nemărginită; ea se efectuează prin renunţare notificată tuturor părţilor, întrucît se face cu
bună-credinţă şi la timp (c. civ. 1502, 1523 1528 şi urm.).
Art. 1528.
Renunţarea nu este de bună-credinţă cînd asociatul o face în scop de a-şi însuşi singur
profitul ce asociaţii speră a-l dobîndi în comun.
Este făcută fără timp, cînd lucrurile nu se mai află în toată întregimea lor, şi interesul
societăţii cere amînarea desfacerii.
Art. 1529.
Desfacerea societăţii făcute pentru un timp determinat nu se poate cere de unul din asociaţi
înainte de expirarea termenului pus, afară numai cînd există juste motive, cum: în cazul cînd
unul din asociaţi nu-şi îndeplineşte îndatoririle sale, sau cînd o infirmitate de toate zilele îl
împiedică de la îngrijirea afacerilor sociale, sau în alte cazuri analoge.
Aprecierea unor aşa motive e lăsată la prudenţa judecătorilor (c. civ. 969, 1020, 1021, 1527).
Art. 1530.
La împărţirea averii societăţii între asociaţi se aplică regulile relative la împărţirea eredităţii,
la forma acestei împărţiri şi la obligaţiile ce rezultă între erezi (c. civ. 728 şi urm., 774 şi urm.,
786 şi urm., 790, 1388, 1737, 1741).
Art. 1531.
Dispoziţiile titlului prezent se aplică la societăţile comerciale, întrucît nu sînt contrarii legilor
şi uzurilor comerciale.
_________
* Art. 48 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la
persoanele fizice şi persoanele juridice - B.Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare, prevede că
societăţile comerciale rămîn supuse legilor comerciale şi celorlalte dispoziţii ce le privesc.
Titlul IX
DESPRE MANDAT
Capitolul I Despre natura mandatului
Capitolul II Despre îndatoririle mandatarului
Capitolul III Despre obligaţiile mandantului
Capitolul IV Despre diferitele moduri după care mandatul încetează
Capitolul I
Despre natura mandatului
Art. 1532.
Mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe
seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea (c. civ. 948).
_________
* Regulile de la mandat se aplică potrivit art. 155 din Codul familiei - Legea nr. 4/1953, B.Of. nr. 1 din 4
ianuarie 1954, republicat în B.Of. nr. 13 din 18 aprilie 1956 cu modificările ulterioare, în cazurile în care s-a
instituit curatela, precum şi în cazurile prevăzute de art. 36 al Decretului nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice
şi persoanele juridice - B.Of. nr. 8 din 30 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare, în raporturile dintre persoana
juridică şi cei care alcătuiesc organele sale.
Art. 1533.
Mandatul poate fi expres sau tacit.
Şi primirea mandatului poate să fie tacită şi să rezulte din executarea lui din partea
mandatarului (c. civ. 1191 şi urm.).
_________
1. Potrivit art. 30 al Decretului nr. 281/1954 pentru organizarea şi exercitarea avocaturii - B.Of. nr. 34 din 21
iulie 1954, republicat în B.Of. nr. 11 din 6 martie 1958, cu modificările ulterioare, activitatea avocaţială se va
desfăşura pe baza delegaţiei scrise, semnată de directorul sau responsabilul biroului colectiv de asistenţă juridică;
în baza delegaţiei, avocatul va fi indreptăţit să acorde asistenţă juridică în condiţiile admise de lege.
2. Potrivit art. 68 C. proc. civ. - D(L) 1228 M.Of. nr. 281 din 15 martie 1900, republicat în M.Of. nr. 45 din 24
februarie 1948 cu modificările ulterioare, procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau de
reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată.
3. Potrivit art. 35 din Codul familiei - Legea nr. 4/1953 B.Of. nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în B.Of. nr.
13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare, oricare dintre soţi este socotit că are şi consimţămîntul celuilalt
soţ atunci cînd administrează singur bunurile comune sau cînd dispune, tot astfel, cu privire la bunurile comune
mobile.
4. Potrivit pct. 17 din Statutul Casei de Economii şi Consemnaţiuni adoptat prin Decretul nr. 371/1958 - B.Of.
nr. 32 din 19 august 1958, cu modificările ulterioare, titularul unui libret nominativ are dreptul de a dispune de
sold şi prin împuternicit.
Art. 1534.
Mandatul este fără plată cînd nu s-a stipulat contrariul.
Art. 1535.
Mandatul este special pentru o afacere, sau pentru oarecare anume afaceri, ori este general
pentru toate afacerile mandantului.
Art. 1536.
Mandatul conceput în termeni generali cuprinde numai actele de administraţie.
Cînd e vorba de înstrăinare, ipotecare, sau de facerea unor acte ce trec peste administraţia
ordinară, mandatul trebuie să fie special (c. civ. 1096, 1115).
Art. 1537.
Mandatarul nu poate face nimic afară din limitele mandatului său; facultatea de a face o
tranzacţie cuprinde pe aceea de a face un compromis (c. civ. 1545, 1546, 1704, 1705).
_________
* A se vedea de asemenea, art. 340 şi urm., din C. proc. civ. “Despre arbitri”.
Art. 1538.
(Modificat prin decretul nr. 185 din 30.IV.1949). Femeile pot fi alese mandatari; mandantul
însă nu are o acţiune în contra femeii măritate care a primit mandatul fără autorizaţia
bărbatului, decît după regulile stabilite la titlul despre contractul de căsătorie şi drepturile
respective ale soţilor.
_________
* Acest text trebuie considerat abrogat implicit ca urmare a consacrării principiului constituţional al egalităţii
sexelor.
Capitolul II
Despre îndatoririle mandatarului
Art. 1539.
Mandatarul este îndatorat a executa mandatul atît timp cît este însărcinat şi este răspunzător
de dauneinterese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui.
Este asemenea îndatorat a termina afacerea începută la moartea mandantului, dacă din
întîrziere ar putea urma pericol (c. civ. 987, 988, 1075, 1081 şi urm., 1552, 1556).
Art. 1540.
Mandatarul este răspunzător nu numai de dol, dar încă şi de culpa comisă în executarea
mandatului.
Pentru culpă, cînd mandatul este fără plată, răspunderea sc aplică cu mai puţină rigurozitate
decît în caz contrariu (c. civ. 960, 989, 990, 1075, 1082, 1600).
Art. 1541.
Mandatarul este dator, oricînd i se va cere, a da seama mandantului; de lucrările sale şi de a-i
remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar cînd ceea ce ar fi primit nu s-ar fi
cuvenit mandantului (c. civ. 992, 1544).
Art. 1542.
Mandatarul este răspunzător, pentru acela pe care a substituit în gestiunea sa:
1. cînd nu i s-a conces facultatea de a-şi substitui pe cineva;
2. cînd i s-a conces o atare facultate fără arătarea persoanei, şi cea aleasă de dînsul era
cunoscută de necapabilă 1) şi nesolvabilă.
În toate cazurile, mandantul poate să intenteze direct acţiunea contra persoanei ce mandatarul
şi-a substituit (c. civ. 1000).
________
1) Nedestoinică.
Art. 1543.
Cînd prin un act s-au constituit mai multi mandatari sau procuratori, nu există solidaritate
între dînşii, afară numai cînd anume s-a stipulat (c. civ. 1041, 1551).
Art. 1544.
Mandatarul e dator a plăti dobînzi pentru sumele întrebuinţate în folosul său, din ziua
întrebuinţării lor; iar dobînzile sumelor rămase, din ziua cînd i s-au cerut acele sume (c. civ.
1079, 1088, 1541, 1550, 1589).
Art. 1545.
Mandatarul care a dat părţii cu care a contractat în asemenea calitate, o îndestulă notiţă 1) de
puterile primite, nu e ţinut a garanta aceea ce s-a făcut afară din marginile mandatului, afară
numai cînd s-a obligat pe sine însuşi, în numele său (c. civ. 1537, 1546).
__________
1) Lămurire.
Capitolul III
Despre obligaţiile mandantului
Art. 1546.
Mandantul este îndatorat a îndeplini obligaţiile contractate de către mandatar în limitele
puterilor date.
Nu este îndatorat pentru tot ceea ce mandatarul ar fi făcut afară din limitele puterilor sale,
afară numai cînd a ratificat expres sau tacit (c. civ. 991, 1167, 1190, 1537, 1545).
Art. 1547.
Mandantul trebuie să dezdăuneze pe mandatar de anticipaţiile şi spezele făcute pentru
îndeplinirea mandatului şi să-i plătească onorariul, dacă i s-a promis (c. civ. 991, 1730).
Art. 1548.
Cînd nu se poate imputa mandatarului nici o culpă, mandantul nu poate să se, scutească de
asemenea dezdăunare şi plată, chiar cînd afacerea n-a reuşit, nici să reducă suma cheltuielilor
sau a anticipaţiilor pe cuvînt că ar fi putut fi mai mică (c. civ. 1547).
Art. 1549.
Mandantul trebuie asemenea să dezdăuneze pe mandatar de pierderile suferite cu ocazia
îndeplinirii însărcinărilor sale, dacă nu i se poate imputa nici o culpă (c. civ. 991).
Art. 1550.
Mandantul trebuie să plătească mandatarului dobînda sumelor anticipate socotiţi din ziua
plăţilor probate (c. civ. 1088, 1544).
_________
* Potrivit Decretului nr. 311/1954 pentru stabilirea dobînzii legale - B.Of. nr. 38 din 9 august 1954, dobînda
legală este de 6% pe an.
Art. 1551.
Cînd mai multe persoane, pentru o afacere comună, au numit un mandatar, fiecare din ele
este răspunzătoare solidar pentru toate efectele mandatului (c. civ. 1039 şi urm., 1543).
Capitolul IV
Despre diferitele moduri după care mandatul încetează
Art. 1552.
Mandatul se stinge:
1. prin revocarea mandatarului;
2. prin renunţarea mandatarului la mandat;
3. prin moartea, interdicţia, nesolvabilitatea şi falimentul ori a mandantului ori a
mandatarului (c. civ. 988, 1514, 1539, 1533 şi urm.).
_________
* Potrivit art. 71 C. proc. civ., mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat şi nici dacă acesta a devenit
incapabil.
Art. 1553.
Mandantul poate, cînd voieşte, revoca mandatul şi constrînge, la caz, pe mandatar de a-i
remite înscrisul de împuternicire.
Art. 1554.
Revocarea mandatului, notificată numai mandatarului, nu se poate opune unei alte persoane
care, în neştiinţă de aceasta, a contractat cu dînsul de bună-credinţă; în acest caz mandantul
are recurs contra mandatarului său (c. civ. 973).
Art. 1555.
Numirea unui nou mandatar pentru aceeaşi afacere cuprinde în sine revocarea mandatului dat
celui dintîi, din ziua în care i s-a notificat.
Art. 1556.
Mandatarul poate renunţa la mandat, notificînd mandantului renunţarea sa.
În aşa caz mandatarul rămîne către mandant răspunzător de daune, dacă renunţarea sa le
căşunează, afară numai cînd el se află în neputinţă de a-şi continua mandatul fără o daună
însemnată.
_________
* Potrivit art. 31 al Decretului nr. 281/1954 pentru organizarea şi exercitarea avocaturii - B.Of. din 34 din 21
iulie 1954 republicat în B.Of. nr. 11 din 6 martie 1958, cu modificările ulterioare, după primirea delegaţiei,
avocatul nu poate renunţa la prestarea serviciului avocaţial pentru care a fost angajat, decît pentru motive
temeinice.
Art. 1557.
E valid aceea ce face mandatarul în numele mandantului, atît timp cît nu cunoaşte moartea
lui, sau existenţa uneia din cauzele ce desfiinţează mandatul (c. civ. 1539, 1552).
Art. 1558.
În cazurile arătate în articolul precedent, sînt valide contractările mandatarului cu al treilea
persoane care sînt de bună-credinţă:
Art. 1559.
În caz de moarte a mandatarului, erezii lui trebuie să înştiinţeze pe mandant, şi pînă atunci să
îngrijească de ceea ce împrejurările reclamă pentru interesele acestuia (c. civ. 653, 1539).
Titlul X
DESPRE COMODAT
Capitolul I Despre natura comodatului
Capitolul II Despre obligaţiile comodatarului
Capitolul III Despre obligaţiile comodantului
Capitolul I
Despre natura comodatului
Art. 1560.
Comodatul este un contract prin care cine va împrumută altuia un lucru spre a se servi de
dînsul, cu îndatorire de a-l înapoia (c. civ. 1570).
Art. 1561.
Comodatul este esenţial gratuit (c. civ. 946).
Art. 1562.
Împrumutătorul rămîne proprietarul lucrului dat împrumutat (c. civ. 1577).
Art. 1563.
Obligaţiile ce se formează în puterea comodatului trec la erezii comodantului şi ai
comodatarului.
Dacă însă împrumutarea s-a făcut în privinţa numai a comodatarului şi numai persoanei lui,
erezii lui nu pot să continue a se folosi de lucrul împrumutat (c. civ. 653, 1440).
Capitolul II
Despre obligaţiile comodatarului
Art. 1564.
Comodatarul este dator să îngrijească, ca un bun proprietar, de conservarea lucrului,
împrumutat, şi nu poate să se servească decît la trebuinţa determinată prin natura lui, sau prin
convenţie, sub pedeapsă de a plăti daune-interese, de se cuvine (c. civ. 1080, 1429, 1430,
1599).
Art. 1565.
Dacă comodatarul se serveşte de lucru la o altă trebuinţă, ori pentru un timp mai îndelungat
decît se cuvine, atunci rămîne răspunzător de pierderea căşunată, chiar prin caz fortuit (c. civ.
1041, 1430, 1564, 1567, 1602).
Art. 1566.
Dacă lucrul împrumutat piere prin un caz fortuit de la care comodatarul l-ar fi putut sustrage,
subrogîndu-i un lucru al său, dacă el, neputînd scăpa unul din două lucruri, a preferit pe al
său, atunci este răspunzător de pierderea celuilalt (c. civ. 1080, 1599).
_________
* Pentru înţelegerea dispoziţiei art. 1566, textul trebuie citit în felul urmator: “Dacă lucrul împrumutat piere
printr-un un caz fortuit de la care comodatarul l-ar fi putut sustrage, subrogîndu-i un lucru al său, sau dacă el
neputînd scăpa decît unul din două lucruri, a preferit pe al său, atunci este răspunzător de pierderea celuilalt”.
Art. 1567.
Dacă lucrul s-a preţuit cînd s-a împrumutat, atunci pentru pierderea lui, căşunată chiar prin
caz fortuit, rămîne răspunzător comodatarul, întrucît nu s-a stipulat contrariul.
Art. 1568.
Dacă lucru se deteriorează cu ocazia întrebuinţării pentru care s-a dat cu împrumutare, şi fără
culpă din partea comodatarului, acesta nu e răspunzător (c. civ. 528, 547, 1102, 1431, 1434).
Art. 1569.
Comodatarul, făcînd speze necesare la uzul lucrului împrumutat, nu poate să le repete 1) (c.
civ. 1561, 1574).
__________
1) Nu poate cere înapoierea lor.
Art. 1570.
Comodatarul nu poate să reţină lucrul sub cuvînt de compensaţie pentru creanţa ce are asupra
comodantului (c. civ. 1145, 1147, 1619).
Art. 1571.
Dacă mai multe persoane au luat impreună cu împrumut tot acelaşi lucru, ele sînt solidar
obligate către comodant (c. civ. 1039, 1041, 1061, 1062, 1065).
Capitolul III
Despre obligaţiile comodantului
Art. 1572.
Comodantul nu poate să ia îndărăt lucrul împrumutat, înainte de trecerea termenului convenit
sau, în lipsă de convenţie, înainte de a fi servit la trebuinţa, pentru care s-a dat cu împrumut
(c. civ. 1022 şi urm., 1573, 1581).
Art. 1573.
Dacă însă în curgerea termenului sau mai înainte de a se fi îndestulat trebuinţa comodatarului,
comodantul însuşi ar cădea în o trebinţă mare şi neprevăzută de acel lucru, judecătorul 1)
poate, după împrejurări, să oblige pe comodatar la restituţiune (c. civ. 1023).
__________
1) Instanţa judecătorească.
Art. 1574.
Dacă în curgerea termenului, împrumutatul a fost silit, pentru păstrarea lucrului, să facă
oarecare speze extraordinare, necesare şi aşa de urgente încît să nu fi putut preveni pe
comodant, acesta va fi dator a i le înapoia (c. civ. 991, 997, 1569, 1618, 1737).
Art. 1575.
Dacă lucrul împrumutat are aşa defect încît că poată dăuna pe acel ce se serveşte de dînsul,
comodantul rămîne răspunzător de daune, dacă cunoscind acele defecte nu a prevestit pe
comodatar (c. civ. 998, 1352, 1422, 1580).
Titlul XI
DESPRE ÎMPRUMUT
Capitolul I Despre natura împrumutului
Capitolul II Despre obligaţia împrumutătorului
Capitolul III Despre obligaţia imprumutatului
Capitolul IV Despre împrumutul cu dobîndă
Capitolul I
Despre natura împrumutului
Art. 1576.
Împrumutul este un contract prin care una din părţi dă celeilalte oarecare cîtime de lucruri, cu
îndatorire pentru dînsa de-a restitui tot atîtea lucruri, de aceeaşi specie şi calitate.
_________
A se vedea şi:
- Decretul nr. 308/1949 pentru organizarea caselor de ajutor reciproc pe lîngă sindicate - B.Of. nr. 94 din 20
august 1949, cu modificările ulterioare;
- Decretul nr. 94/1958 privind organizarea şi funcţionarea caselor de ajutor reciproc pe lîngă unităţile militare
din Ministerul Apărării Naţionale şi unităţile militare şi militarizate din Ministerul de Interne - B.Of. nr. 14 din
26 martie 1958;
- Legea nr. 13/1972 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor - B.Of. nr. 138 din 29 noiembrie 1972;
- Legea nr. 9/1972 a finanţelor - B.Of. nr. 136 din 26 noiembrie 1972, republicată în B.Of. nr. 59 din 13 iulie
1979 (art. 87-90; 118-120; 239 şi 240);
- Decretul nr. 55/1970 privind organizarea şi funcţionarea Băncii pentru Agricultură şi Industrie Alimentară
B.Of. nr. 21 din 18 martie 1970, republicat în B.Of. nr. 73 din 10 iunie 1971, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe şi vînzarea de locuinţe din fondul de stat către
populaţie - B.Of. nr. 46 din 31 martie 1973, republicată în B.Of. nr. 121 din 31 decembrie 1980 (art. 10, 11, 29-
34).
Art. 1577.
În puterea împrumutului, împrumutatul devine proprietarul lucrului primit care, pierînd, fie în
orice mod, piere în contul său (c. civ. 1562).
Art. 1578.
Obligaţia ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică
arătată în contract.
Întîmplîndu-se o sporire sau o scădere a preţului; monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii,
debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată şi nu este obligat a restitui această
sumă decît în speciile aflătoare în curs în momentul plăţii.
Art. 1579.
Regula cuprinsă în articolul precedent nu se va aplica la împrumuturi de verigi metalice sau
producte.
În acest caz, debitorul nu trebuie să restituie decît aceeaşi calitate şi cantitate, oricare ar fi
suirea sau scăderea pretului lor.
Asemenea cînd s-a făcut împrumutul în monede de aur ori argint şi s-a stipulat o restituţiune
în aceeaşi specie şi calitate, sau se va altera valoarea intrinsecă a monedelor, sau nu se vor
putea găsi, sau vor fi scoase din curs, se va restitui echivalentul preţului intrinsec ce acele
monede avuseseră în timpul în care au fost împrumutate.
_________
* A se vedea şi Decretul nr. 244/1978 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase - B.Of. nr. 63
din 15 august 1978.
Capitolul II
Despre obligaţia împrumutătorului
Art. 1580.
Împrumutătorul este supus la răspunderea prevăzută la art. 1575 pentru comodat.
Art. 1581.
Împrumutătorul nu poate, mai înainte de termen, să ceară lucrul împrumutat (c. civ. 1022).
Art. 1582.
Nefiind defipt termenul restituţiunii, judecătorul 1) poate să dea împrumutatului un termen
potrivit cu împrejurările (c. civ. 1101).
Art. 1583.
Dacă însă s-a stipulat numai ca împrumutatul să plătească cînd va putea sau cînd va avea
mezii 2), judecătorul va prescrie un termen de plată, după împrejurări.
_________
1) Instanţa judecătorească.
2) Mijloace.
Capitolul III
Despre obligaţia imprumutatului
Art. 1584.
Împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeaşi cantitate şi calitate, şi la
timpul stipulat (c. civ. 1578 şi urm.).
Art. 1585.
Cînd este în neposibilitate de a îndeplini datoria prescrisă prin articolul precedent, va plăti
valoarea lor, calculată după timpul şi locul în care urma a se face restituţiunea.
Dacă nu s-a determinat nici timpul, nici locul plăţii împrumutului, plata urmează a se face de
către împrumutat după valoarea curentă din timpul pe care şi în locul, unde s-a contractat (c.
civ. 1104).
Art. 1586.
Dacă împrumutatul nu întoarce la timpul stipulat lucrurile împrumutate sau valoarea lor,
trebuie să plătească şi dobînzi, de la ziua cererii prin judecată a împrumutului (c. civ. 1088).
_________
* În ceea ce priveşte dobînda, a se vedea nota de la art. 1589.
Capitolul IV
Despre împrumutul cu dobîndă
Art. 1587.
Se poate stipula dobînzi pentru un împrumut de bani, de denariate 1) (zaharale) sau de alte
lucruri mobile.
_________
1. Potrivit art. 2 al Decretului nr. 311/1954 pentru stabilirea dobînzii legale - B.Of. nr. 38 din 9 august 1954,
dobînda stabilită în convenţii nu poate depăşi dobînda legală, în afară de cazurile anume stabilite prin legi
speciale (a se vedea în acest sens şi art. 4 din acelaşi decret).
2. A se vedea şi Decretul nr. 234/1974 privind dobînzile, comisioanele, tasele şi tarifele bancare în relaţiile cu
unităţile socialiste, alte persoane juridice şi persoanele fizice - B.Of. nr. 166 din 26 decembrie 1974, cu
modificările ulterioare.
Art. 1588.
Împrumutatul care a apucat de a plăti dobînzi ce nu s-au stipulat, sau mai mari decît s-au
stipulat, nu mai poate a le repeti 2), nici a le imputa asupra capitalului (c. civ. 991, 1092,
1111).
_________
* Potrivit art. 2 alin. 2 şi 3 al Decretului nr. 311/1954 pentru stabilirea dobînzii legale - B.Of. nr. 38 din 9 august
1954, obligaţia de a plăti o dobîndă mai mare este nulă de drept şi creditorul care a pretins o asemenea dobîndă
pierde şi dreptul la dobînda legală, deosebit de aplicarea sancţiunilor prevăzute de legea penală. Dobînzile
încasate de creditori în asemenea cazuri revin statului.
1) Producte.
2) Nu mai poate cere înapoierea lor.
Art. 1589.
Se defige o dobîndă de cinci la sută pe au pentru afacerile civile şi de şase la sută pe an
pentru cele comerciale, în toate cazurile unde s-a hotărît de părţi cuantumul ei.
Dobînzile legale începute, cerute, precum şi cele consacrate prin hotărîzi, definitive, se vor
calcula conform legii vechi, pînă în momentul promulgării legii de faţă (c. civ. 1089, 1587).
_________
1. Textul art. 1589 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea din 10 decembrie
1882.
2. Cuantumul dobînzii legale prevăzut de art. 1589 a fost implicit modificat prin legi
succesive. În prezent, dobînda legală de 6% pe an potrivit art. 1 al Decretului nr. 311/1954
pentru stabilirea dobînzii legale - B.Of. nr. 38 din 9 august 1954.
Art. 1590.
Adeverinţa dată pentru capital, fără rezervă a dobînzilor, este o prezumţie de plată lor şi
scuteşte de dînsa.
Titlul XII
DESPRE DEPOZIT ŞI DESPRE SECHESTRU
Capitolul I Despre depozit în genere
Capitolul II Despre depozitul propriu-zis
Capitolul III Despre sechestru
Capitolul I
Despre depozit în genere
Art. 1591.
Depozitul în genere este un act prin care se primeşte lucrul altuia spre a-l păstra şi a-l restitui
în natură (c. civ. 1080, 1604).
_________
A se vedea şi:
- Legea nr. 63/1974 a ocrotirii patrimoniului cultural naţional al Republicii Socialiste România - B.Of. nr. 137
din 2 noiembrie 1971, cu modificările ulterioare;
- Decretul nr. 472/1971 privind Fondul Arhivistic Naţional al Republicii Socialiste România - B.Of. nr. 164 din
30 decembrie 1971, republicat în B.Of. nr. 155 din 10 decembrie 1974;
- Decretul nr. 377/1960 pentru organizarea şi funcţionarea Notariatului de stat - B.Of. nr. 22 din 20 octombrie
1960, cu modificările ulterioare.
Art. 1592.
Depozitul este de două feluri: depozit propriu-zis şi sechestru (c. civ. 1593 şi urm., 1626 şi
urm.).
Capitolul II
Despre depozitul propriu-zis
Secţiunea I Despre natura depozitului
Secţiunea II Despre depozitul voluntar
Secţiunea III Despre îndatoririle depozitarului
Secţiunea IV Despre îndatoririle deponentului
Secţiunea V Despre depozitul necesar
Secţiunea I
Despre natura depozitului
Art. 1593.
Depozitul este un contract esenţial gratuit, care nu poate avea de obiect decît lucruri mobile.
El nu este perfect decît cînd s-a făcut tradiţiunea lucrului.
Tradiţiunea se înlocuieşte prin singurul consimţămînt, dacă lucrul ce este a se lăsa în depozit
se află deja în mîna depozitarului sub orice alt titlu (c. civ. 1561, 1600, 1608, 1628).
Art. 1594.
Depozitul este voluntar sau necesar (c. civ. 1595 şi urm., 1626 şi urm.).
Secţiunea II
Despre depozitul voluntar
Art. 1595.
Depozitul voluntar se formează prin consimţămîntul celui ce dă şi celui ce primeşte lucrul în
depozit (c. civ. 948 şi urm., 1620 şi urm.).
Art. 1596.
Depozitul voluntar se face întotdeauna numai de către proprietarul lucrului depozit, sau prin
consimţămîntul său expres ori tacit (c. civ. 1610).
Art. 1597.
Depozitul voluntar nu se poate face decît prin înscris (c. civ. 1191, 1197, 1621).
Art. 1598.
Dacă depozitul s-a făcut de către o persoană capabilă către una necapabilă, aceea ce a făcut
depozitul are numai acţiunea de revendicare a lucrului depozit, pe cît timp se află în mîna
depozitarului, sau acţiune de restituţiune, pe cît acesta s-a folosit (c. cir. 946 şi urm., 1098,
1164).
Secţiunea III
Despre îndatoririle depozitarului
Art. 1599.
Depozitarul trebuie să îngrijească de paza lucrului depozit, întocmai precum îngrijeşte de
paza lucrului său (c. civ. 1080, 1564, 1600 şi urm.).
Art. 1600.
Dispoziţia articolului precedent trebuie să se aplice cu mai mare rigoare:
1. cînd depozitarul s-ar fi oferit a primi un depozit;
2. cînd s-ar fi stipulat vreo plată pentru paza depozitului;
3. cînd depozitul s-a făcut numai în folosul depozitarului;
4. cînd s-ar fi alcătuit 1) expres ca depozitarul să fie răspunzător de orice culpă (c. civ. 998,
1540, 1564).
Art. 1601.
Depozitarul nu răspunde niciodată de stricăciunile provenite din forţă majoră, afară de cazul
cînd a fost pus în întîrziere pentru restituţiunea lucrului depozit (c. civ. 1079, 1083, 1606).
Art. 1602.
El nu poate să se servească de lucrul depus fără permisiunea expresă sau tacită a
deponentului (c. civ. 1565).
Art. 1603.
Nu poate de fel să caute a vedea lucrurile ce i s-au depozitat, dacă i s-au încredinţat în o ladă
închisă sau sub o copertă sigilată.
Art. 1604.
Depozitarul trebuie să înapoieze tot acel lucru ce a primit.
Un depozit de bani, cînd depozitarul, conform art. 1602, făcuse întrebuinţare de dînsul,
trebuie să se restituie în acele monede în care s-a făcut, atît în cazul de sporire, cît şi în acela
de scădere a valorii lor (c. civ. 1100).
Art. 1605.
Depozitarul nu este dator de a restitui lucrul depozitat decît în starea în care se află la timpul
înapoierii. Stricăciunile survenite fără faptul său, rămîn în sarcina deponentului (c. civ. 1102,
1601).
Art. 1606.
Depozitarul căruia s-a luat prin forţă majoră lucrul depozitat şi care a primit în locu-i o sumă
de bani, sau orice alt lucru, trebuie sa restituie aceea ce a primit (c. civ. 1156).
Art. 1607.
Eredele depozitarului care a vîndut în bună-credinţă lucrul ce n-a ştiut că este depozitat, este
dator numai să restituie preţul primit, sau să codeze acţiunea sa contra cumpărătorului, dacă
preţul nu ar fi fost plătit (c. civ. 996, 1899).
Art. 1608.
Depozitarul trebuie să restituie fructele produse de lucrul depozitat şi culese de dînsul.
El nu e dator de a plăti nici o dobîndă pentru banii ce i s-au depozitat, afară numai din ziua de
cînd a fost pus în întîrziere de a-i restitui (c. civ. 485, 1079, 1088).
__________
1) Convenit.
Art. 1609.
Depozitarul nu trebuie să restituie lucrul depozitat decît acelui ce i l-a încredinţat, sau acelui
în al cărui nume s-a făcut depozitul, sau persoanei arătate spre a-l primi (c. civ. 1096).
Art. 1610.
Depozitarul nu poate pretinde ca depozitul să probeze că lucrul depozitat este proprietatea sa.
Cu toate acestea, dacă descoperă că lucrul este de furat şi cine este adevăratul proprietar,
trebuie să vestească acestuia depozitul ce i s-a făcut, interpelîndu-l 1) a-l reclama în un termen
determinat şi îndestulător, fără prejudiciul dispoziţiilor codicelui penal.
Dacă acela care a fost vestit de aceasta, neglijează reclamarea depozitului, depozitarul este
bine liberat prin trădarea depozitului în mîna acelui de la care s-a primit (c. civ. 1596, 1616,
1909).
Art. 1611.
În caz de moarte a deponentului, lucrul depus nu se poate restitui decît eredelui.
Dacă sînt mai mulţi erezi, lucrul depozitat trebuie să se restituie, fiecărui din ei o parte pe cît i
se cuvine.
Dacă lucrul nu se poate împărţi, erezii trebuie să se unească între dînşii asupra modului
primirii lui (c. civ. 653, 777, 1057 şi urm., 1064).
Art. 1612.
Dacă deponentul, prin schimbarea statului 2) său, a pierdut administraţia bunurilor sale, după
facerea depozitului, acesta nu se poate restitui decît persoanei însărcinate cu administraţia
averii deponentului (c. civ. 1096).
Art. 1613.
Dacă depozitul a fost făcut de către un tutore sau administrator în asemenea însuşire, şi
administraţia sa a fost încetată în momentul restituţiunii, aceasta nu se poate face decît către
persoana ce a fost reprezentată sau către noul ei reprezentator (c. civ. 1612).
Art. 1614.
Dacă prin contractul de depozit s-a stipulat locul unde trebuie să se facă restituţiunea,
depozitarul trebuie să transporte acolo lucrul depozitat; spezele însă ce s-ar face sînt în
greutatea deponentului (c. civ. 1104, 1317, 1615).
Art. 1615.
Restituţiunea trebuie să se facă, dacă prin contract; nu se arată locul, acolo tinde se află lucrul
depozitat (c. civ. 1104, 1319, 1614).
___________
1) Punîndu-i în vedere.
2) Capacitate.
Art. 1616.
Depozitul trebuie să se restituie deponentului îndată ce s-a reclamat, chiar cînd s-ar fi stipulat
prin contract un anume termen pentru restituţiunea lui; se exceptă însă cazul cînd în formele
legale s-a notificat depozitarului un act de sechestru 1) sau de opoziţie la restituţiunea sau la
strămutarea lucrului depozitat (c. civ. 1023, 1079, 1099, 1572).
Art. 1617.
Se stinge orice îndatorire a depozitarului, dacă se descoperă şi se probează că el este însuşi
proprietarul lucrului depozitat (c. civ. 1154).
________
1) Poprire.
Secţiunea IV
Despre îndatoririle deponentului
Art. 1618.
Deponentul este îndatorit în a întoarce depozitarului toate spezele făcute pentru păstrarea
lucrului depozitat, şi a-l dezdăuna de toate pierderile căşunate lui din cauza depozitului (c.
civ. 991, 997, 1080, 1569, 1574, 1691, 1730).
Art. 1619.
Depozitarul poate să oprească depozitul pînă la plata integrală cuvenită lui din cauza
depozitului (c. civ. 1147, 1689).
Secţiunea V
Despre depozitul necesar
Art. 1620.
Depozitul necesar este acela ce se face sub sila unei întîmplări, cum un foc, o ruină, o
prădare, un naufragiu sau alt eveniment neprevăzut de forţă majoră (c. civ. 1594, 1621 şi
urm.).
Art. 1621.
Proba prin martori este admisă pentru depozitul necesar şi chiar în cazul cînd valoarea
depozitului ar trece peste 250 lei (c. civ. 1198, 1597).
_________
* Textul art. 1621 este reprodus astfel cum a fost modificat prin dispoziţiile legale menţionate în nota de la art.
1191.
Art. 1622.
Depozitul necesar este supus la toate regulile depozitului voluntar, şi fără prejudiciul
dispoziţiilor art. 1198 (c. civ. 1599 şi urm.).
Art. 1623.
Ospătătorii ori hangiii răspund ca depozitari, pentru toate lucrurile aduse în localul lor de un
călător; depozitul unor aşa lucruri trebuie să se considere ca un depozit necesar (c. civ. 1473
şi urm., 1624).
Art. 1624.
Ei răspund de furtul sau stricăciunea lucrurilor călătorului, în caz cînd furtul sau stricăciunea
s-a comis de servitori, ori de cei însărcinaţi cu direcţia ospătăriilor, ori de străinii 1) ce le
frecventează (c. civ. 1000, 1156, 1623).
Art. 1625.
Ei nu sînt răspunzători de furturile comise cu mîna înarmată: sau în altfel, cu forţă majoră (c.
civ. 1156).
Capitolul III
Despre sechestru
Secţiunea I Despre diversele feluri de sechestre
Secţiunea II Despre sechestrul convenţional
Secţiunea III Despre sechestrul judiciar
Secţiunea I
Despre diversele feluri de sechestre
Art. 1626.
Sechestrul este convenţional sau judiciar.
Secţiunea II
Despre sechestrul convenţional
Art. 1627.
Sechestrul convenţional este depozitul unui lucru în litigiu, făcut de una sau mai multe
persoane, unui al treilea, care ia asupră-şi îndatorirea de a-l restitui, după terminarea
procesului, celui cărui va declara judecătorul 2) că se cuvine.
Art. 1628.
Sechestrul poate să nu fie gratuit (c. civ. 1593).
Art. 1629.
Cînd este gratuit, se aplică asupră-i regulile depozitului propriu-zis, cu deosebirile ce se vor
arăta mai jos (c. civ. 1593 şi urm.).
Art. 1630.
Obiectul sechestrului poate fi bunuri mobile sau imobile (c. civ. 1593).
Art. 1631.
Depozitarul, însărcinat cu un sechestru, nu poate fi liberat de dînsul înainte de terminarea
procesului, decît atunci cînd toate părţile interesate vor consimţi, sau cînd va urma o cauză ce
se va judeca de legitimă (c. civ. 1615).
____________
1) Persoane ce nu fac parte din personalul întreprinderii
2) Instanţa judecătorească.
Secţiunea III
Despre sechestrul judiciar
Art. 1632.
Afară de cazurile statornicite de codicele de procedură civilă, judecătorul 1) poate ordona
sechestrul:
1. a unui imobil sau a unui lucru mobil pentru a cărui proprietate ori posesiune se judecă două
sau mai multe persoane;
2. a lucrurilor oferite de un debitor spre liberarea sa (c. civ. 542, 1114 şi urm., 1121).
_________
A se vedea:
- Codul de procedură civilă - D(L) 1228, M.Of. nr. 281 din 15 martie 1900, republicat în M.Of. nr. 45 din 24
februarie 1948 cu modificările ulterioare (art. 596);
- Legea nr. 603/1943 pentru simplificarea procedurii împărţelilor judiciare - M.Of. nr. 212 din 10 septembrie
1943, cu modificările ulterioare (art. 14 şi 15).
Art. 1633.
Depozitul judiciar dă naştere la obligaţii reciproce între sechestranţi şi depozitari.
Depozitarul trebuie să îngrijească de păstrarea lucrului sechestrat ca un bun proprietar.
Trebuie să-l dea de faţă pentru vînzare spre îndestularea sechestrantului, ori spre a-l restitui,
părţii de la care s-a sechestrat în caz de revocare a sechestrului.
Sechestrantul este dator să plătească depozitarului salarial statornicit de lege, sau în lipsă, pe
cît îl va hotărî judecătorul 1) (c. civ. 1080, 1599).
Art. 1634.
Sechestrul judiciar se dă sau persoanei asupra căreia s-au învoit ambele părţi interesate, sau
unei persoane numite din oficiu de autoritatea judiciară 2).
Şi într-un caz şi într-altul, acel ce a luat în păstrare lucrul este supus tuturor îndatoririlor ce
nasc din sechestrul convenţional.
___________
1) Instanţa judecătorească.
Titlul XIII
DESPRE CONTRACTELE ALEATORII
Capitolul I Despre contractele aleatorii în genere
Capitolul II Despre joc şi prinsoare
Capitolul III Despre contractul de rendită pe viaţă
Capitolul I
Despre contractele aleatorii în genere
Art. 1635.
Contractul aleatoriu este convenţia reciprocă ale cărei efecte, în privinţa beneficiilor şi a
pierderilor pentru toate părţile, sau pentru una sau mai multe din ele, depinde de un eveniment
necert.
Astfel sînt:
1. contractul de asigurare;
2. împrumutul nautic;
3. jocul şi prinsoarea;
4. şi contractul de rendită pe viaţă.
Cele două dintîi se regulează după legile comerţului maritim (c. civ. 947, 1636 şi urm., 1639
şi urm.).
_________
1. Cu privire la reglementarea contractului de asigurare şi a asigurărilor obligatorii, a se vedea:
- Decretul nr. 470/1971 privind organizarea şi funcţionarea Administraţiei Asigurărilor de Stat - B.Of. nr. 161 din
28 decembrie 1971, cu modificările ulterioare;
- Decretul nr. 471/1971 cu privire la asigurările de stat - B.Of. nr. 161 din 28 decembrie 1971;
- Decretul nr. 416/1953 privind stabilirea drepturilor personalului navigant profesionist din aeronautica civilă -
B.Of. nr. 41 din 20 octombrie 1953, cu modificările ulterioare (art. 1 alin. 1);
- Codul aerian - Decretul nr. 516, B.Of. nr. 56 din 30 decembrie 1953, cu modificările ulterioare (art. 89);
- Codul de comerţ - D(L) nr. 1233, M.Of. nr. 31 din 10 mai 1887, cu modificările ulterioare (art. 616 şi urm.
“Despre asigurarea contra riscurilor navigaţiunilor”).
2. Potrivit art. 22 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - B.Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958,
republicat în B.Of. nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare, prinzele asigurărilor de stat, în temeiul
asigurărilor prin efectul legii, rămîn supuse dispoziţiilor privitoare la prescripţiile din legile speciale.
Capitolul II
Despre joc şi prinsoare
Art. 1636.
Legea nu dă nici o acţiune spre plată unui debit din joc sau din prinsoare (c. civ. 1638).
_________
* Prin dispoziţii speciale s-au prevăzut reglementări derogatorii de la regula din art. 1636. A se vedea în acest
sens H.C.M. nr. 457/1966 privind infiinţarea, organizarea şi funcţionarea Administraţiei de Stat Loto-Pronosport
B. Of. nr. 11 din 30 martie 1966, cu modificările ulterioare.
Art. 1637.
Sînt exceptate jocurile ce contribuie la exerciţiul corporal, cum: armele, cursele cu piciorul,
călare sau cu carul şi alte asemenea.
Cu toate acestea, judecătorul poate să respingă cererea cînd suma pusă în joc sau la prinsoare
ar fi excesivă.
Art. 1638.
Pierzătorul nu poate în nici un caz repeti ceea ce a plătit de bună voie, afară numai în cazul
cînd cîştigătorul a întrebuinţat dol, înşelăciune sau amăgire (c. civ. 953, 960, 994, 1092).
Capitolul III
Despre contractul de rendită pe viaţă
Secţiunea I Despre natura contractului de rendită pe viaţă
Secţiunea II Despre efectele contractului de rendită pe viaţă între părţile contractante
Secţiunea I
Despre natura contractului de rendită pe viaţă
Art. 1639.
Rendita pe viaţă se poate înfiinţa cu titlu oneros (c. civ. 1635).
Art. 1640.
Ea se poate constitui şi cu titlu gratuit, prin donaţiune între vii sau prin testament.
Trebuie însă atunci să fie revestită de formele cerute de legi pentru asemenea acte (c. civ.
550, 800 şi urm., 813, 876, 900, 1641, 1650).
Art. 1641.
Rendita pe viaţă înfiinţată prin donaţiune sau testament este supusă la reducţiune, dacă
întrece porţiunea disponibilă; este nulă dacă se face în favoarea unei persoane necapabile de a
primi (c. civ. 654, 751, 808, 811, 844, 847, 939 şi urm.).
_________
* Cu privire la “persoanele necapabile de a primi” a se vedea art. 808 şi urm. din C. civ.
Art. 1642.
Rendita pe viaţă se poate înfiinţa în favoarea persoanei ce a plătit preţul, sau a altei a treia ce
n-are nici un drept la rendită.
În cazul din urmă, deşi întruneşte însuşirile unei liberalităţi, totuşi nu este supusă formelor
stabilite pentru donaţiune; însă este în totul supusă dispoziţiilor articolului precedent (c. civ.
1640).
Art. 1643.
Ea se poate înfiinţa în favoarea unei sau mai multor persoane.
Art. 1644.
Este fără lucrare orice contract de rendită pe viaţă, înfiinţat în favoarea unei persoane care era
deja moartă în momentul facerii contractului (c. civ. 966).
Art. 1645.
Contractul de rendită pe viaţă, în favoarea unei persoane afectate de o boală de care a murit
în interval de 20 zile de la data contractului, este nul.
Secţiunea II
Despre efectele contractului de rendită pe viaţă între părţile contractante
Art. 1646.
Acela în a cărui favoare s-a înfiinţat, cu titlu oneros, o rendită pe viaţă, poate să ceară
sfărîmarea contractului, dacă înfiinţătorul ei nu dă asigurările stipulate pentru executare (c.
civ. 1020-1021).
Art. 1647.
Singura neplată a termenelor 1) expirate a renditei nu dă drept celui în a cărui favoare este
înfiinţată să ceară întoarcerea capitalului, sau reintrarea în posesiunea fondului înstrăinat. El
are numai dreptul de a face să se sechestreze şi sâ se vîndă averea debitorului său şi a cere ca,
neconsimţind debitorul, să se reguleze, din produsul vinderii, o sumă suficientă spre piaţa
termenelor (c. cir. 1020, 1021, 1365, 1718, 1719, 1824 şi urm.).
___________
1) Sumele scadente datorate în temeiul contractului de rendită.
Art. 1648.
Înfiinţătorul renditei nu poate să se libereze de plata ei, oferind înapoierea capitalului şi
renunţînd la repetiţiunea anuităţilor plătite, oricît de lungă fie viaţa acelor în a căror favoare sa
înfiinţat rendita, şi oricît de oneroasă fie prestaţia renditei (c. civ. 969).
Art. 1649.
Rendita pe viaţă se dobîndeşte de proprietarul 1) ei în proporţia zilelor ce a trăit.
Dacă însă s-a stipulat ca termenii 2) ei să se plătească anticipat, atunci se consideră de cîştigat
fiecare termen din ziua în care a venit plata lui (c. civ. 525, 1023).
Art. 1650.
Numai în cazul în care rendita pe viaţă s-a înfiinţat cu titlu gratuit, se poate şi stipula ca dînsa
să nu fie supuşi sechestrării (c. civ. 1718).
Art. 1651.
Proprietarul renditei pe viaţă nu poate să ceară termenele 2) expirate decît justificînd existenţa
sa, ori existenta persoanei în favoarea căreia s-a înfiinţat (c. civ. 1169, 1907).
_________
1) Creditorul renditei.
2) Sumele scadente datorate în temeiul contractului de rendită.
3) Să nu poată fi urmărită.
Titlul XIV
DESPRE FIDEJUSIUNE (CAUŢIUNE)
Capitolul I Despre natura şi întinderea fidejusiunii
Capitolul II Despre efectele fidejusiunii
Capitolul III Despre fidejusiunea legală şi cea judecătorească
Capitolul IV Despre stingerea fidejusiunii
Capitolul I
Despre natura şi întinderea fidejusiunii
Art. 1652.
Cel ce garantează o obligaţie se leagă către creditor de a îndeplini însuşi obligaţia pe care
debitorul nu o îndeplineşte (c. civ. 1662 şi urm.).
_________
1. Minorul şi interzisul sau reprezentantul lor legal nu pot să garanteze obligaţia altuia. A se vedea în acest sens
Codul familiei - Legea nr. 4/1953, B.Of. nr. 1 din 4 ianuarie 1954 republicat în B.Of. nr. 13 din 18 aprilie 1956,
cu modificările ulterioare (art. 105, 129, 133, 147).
2. Cu privire la răspunderea şi garantarea obligaţiei altuia a se vedea şi:
- Decretul nr. 371/1958 privind organizarea şi funcţionarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni - B.Of. nr. 32
din 19 august 1958, cu modificările ulterioare (art. 2);
- Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu
gestionarea bunurilor organizaţiilor socialiste - B.Of. nr. 122 din 18 noiembrie 1969 (art. 10-22);
- Legea nr. 9/1972 a finanţelor - B.Of. nr. 136 din 26 noiembrie 1972, republicată în B.Of. nr. 59 din 13 iulie
1979 (art. 87-90; 118-120 şi 169).
Art. 1653.
Fidejusiunea nu poate exista decît pentru o obligaţie validă.
Cu toate acestea, se poate face cineva fidejusorele unei obligaţii ce poate fi anulată în virtutea
unei excepţii personale debitorului, cum de pildă în cazul de minoritate.
Art. 1654.
Fidejusiunea nu poate întrece datoria debitorului, nici poate fi făcută sub condiţii mai
oneroase.
Poate fi însă numai pentru o parte a datoriei şi sub condiţii mai puţin grele.
Cauţiunea ce întrece datoria sau care este contractată sub condiţii mai oneroase e validă
numai pînă în măsura obligaţiei principale.
Art. 1655.
Oricine poate să se facă fidejusore, fără ordinea şi chiar fără ştiinţa acelui pentru care se
obligă.
Asemenea se poate face nu numai pentru debitorul principal, dar şi pentru fidejusorul
acestuia (c. civ. 946, 1093, 1669, 1680).
Art. 1656.
Fidejusiunea trebuie să fie expresă şi nu se poate întinde peste marginile în care s-a
contractat.
Art. 1657.
Fidejusiunea nedeterminată a unei obligaţii principale, se întinde la toate accesoriile unei
datorii, şi încă şi la spezele primei reclamaţii 1), şi la toate cele posterioare notificării făcute
fidejusorului.
Art. 1658.
Îndatoririle fidejusorului trec la erezi, afară de constrîngerea corporală, chiar dacă îndatorirea
era asigurată prin constrîngere corporală (c. civ. 653, 777, 1060).
_________
* În ceea ce priveşte sancţiunea constrînse corporale prevăzută de art. 1658, a se vedea nota de la art. 1123.
1) Cheltuielile corespunzătoare introducerii cererii de chemare în judecată.
Art. 1659.
Debitorul obligat a da siguranţă trebuie să prezinte o persoană capabilă de a contracta, care să
posede avere îndestulă spre a garanta o obligaţie, şi care să aibă domiciliul în teritoriul
jurisdicţional al tribunalului judeţean, la care trebuie să se dea.
_________
* Denumirea “tribunal regional” din cuprinsul textului a fost înlocuită cu “tribunal judeţean”. A se vedea nota 3
de la art. 747.
Art. 1660.
Solvabilitatea unui garant se măsoară numai după nemişcătoarele ce pot fi ipotecate, afară de
cazul cînd datoria este mică sau afacerea este comercială. Spre acest finit, nu se pot lua în
consideraţie nemişcătoarele în litigiu, nici acelea situate la o aşa depărtare, încît să devină
foarte dificile lucrările executive asupră-le.
Art. 1661.
Dacă fidejusorul, căpătat de creditor de bunăvoie sau judecătoreşte, a devenit apoi nesolvabil,
trebuie să se dea un altul.
Această regulă nu se aplică în singurul caz în care fidejusorul s-a dat numai în puterea unei
convenţii, prin care creditorul a cerut de fidejusor o anume persoană.
Capitolul II
Despre efectele fidejusiunii
Secţiunea I Despre efectele fidejusiunii între creditor şi cauţionator (fidejusor)
Secţiunea II Despre efectele fidejusiunii între debitor şi cauţionator (fidejusor)
Secţiunea III Despre efectele fictejusiunii între mai mulţi garanţi
Secţiunea I
Despre efectele fidejusiunii între creditor şi cauţionator (fidejusor)
Art. 1662.
Fidejusorul nu este ţinut a plăti creditorului decît cînd nu se poate îndestula de la debitorul
principal asupra averii căruia trebuie mai întîi să se facă discuţie 1) afară numai cînd însuşi a
renunţat la acest beneficiu, sau, s-a obligat solidar cu datornicul. În cazul din urmă, efectul
obligaţiei sale se regulează după principiile statornicite în privinţa datoriilor solidare (c. civ.
1039 şi urm., 1055, 1056, 1663 şi urm., 1677, 1794).
________
1) Urmărire.
Art. 1663.
Creditorul nu este îndatorat să discute 1) averea debitorului principal, dacă garantul nu o cere
de la cele dintîi lucrări 2) îndreptate contra sa.
Art. 1664.
Fidejusorul care cere discuţia 3) trebuie să indice creditorului averea debitorului principal şi
să anticipeze spezele cuviincioase pentru punerea în lucrare a executării.
Nu se va ţine în seamă arătarea bunurilor debitorului principal situate afară din teritoriul
jurisdicţional al tribunalului judeţean în care trebuie să se efectueze plata, sau a bunurilor în
litigiu, ori a bunurilor deja ipotecate pentru siguranţa datoriei, care nu mai sînt în posesiunea
debitorului.
_________
* Denumirea “tribunal regional” din cuprinsul textului a fost înlocuită cu “tribunal judeţean”. A se vedea nota 3
de la art. 747.
Art. 1665.
De cîte ori cauţionatorul va arăta bunuri în cuprinderea articolului precedent şi va anticipa şi
spezele cuviincioase pentru discuţie 3), creditorul rămîne către garant răspunzător pînă la
valoarea bunurilor arătate, în caz de nesolvabilitate a debitorului principal survenită prin
amînarea urmăririi (c. civ. 999).
Art. 1666.
Cînd mai multe persoane au garantat unul şi acelaşi creditor pentru una şi aceeaşi datorie,
fiecare din ele rămîne obligată pentru datoria întreagă (c. civ. 1039 şi urm., 114Z, 1674).
Art. 1667.
Cu toate acestea, fiecare din persoanele arătate în articolul precedent, întrucît n-a renunţat la
beneficiul diviziunii, poate cere ca creditorul să dividă mai întîi acţiunea sa şi să o reducă la
proporţia fiecăruia.
Dacă unii din garanţi erau nesolvabili în timpul în care unul din ei obţinuse diviziunea, acesta
rămîne obligat în proporţia unei asemenea nesolvabilităţi; dacă însă nesolvabilitatea a
supravenit după diviziune, atunci nu mai poate fi răspunzător pentru aceasta (c. civ. 1042,
1049, 1057, 1060, 1668).
Art. 1668.
Dacă creditorul însuşi şi de bună voie a împărţit acţiunea sa, nu mai poate să se lepede de
această diviziune, deşi, mai înainte de timpul în care a primit-o, unii din cauţionatori au fost
nesolvabili (c. civ. 1049 şi urm.).
____________
1) Să urmărească.
2) Acte de executare.
3) Urmărire.
Secţiunea II
Despre efectele fidejusiunii între debitor şi cauţionator (fidejusor)
Art. 1669.
Cauţionatorul ce a plătit are regres contra debitorului principal, atît cînd a garantat cu ştiinţa
debitorului, cît şi pe neştiinţa lui.
Regresul se întinde atît asupra capitalului, cît şi asupra dobînzilor şi a spezelor; cu toate
acestea, garantul nu are regres decît pentru spezele făcute de dînsul după ce a notificat
debitorului principal reclamaţia pornită asupră-i.
Fidejusorul are regres şi pentru dobînda sumei ce a plătit, chiar cînd datoria nu produce
dobîndă, şi încă şi pentru dauneinterese, dacă se cuvine.
Cu toate acestea, dobînzile ce ar fi fost datorite creditorului nu vor merge în favoarea
garantului decît din ziua în care s-a notificat plata c. civ. 1093, 1108, 1109, 1655, 1657, 1672,
1673).
Art. 1670.
Cauţionatorul ce a plătit dobînda intră în dreptul ce avea creditorul contra datornicului (c. civ.
1108).
Art. 1671.
Cînd sînt mai mulţi debitori principali solidari pentru una şi aceeaşi datorie, fidejusorul ce a
garantat; pentru ei toţi are regres în contra fiecăruia din ei pentru repetiţiunea sumei totale ce
a plătit (c. civ. 1039, 1053).
Art. 1672.
Fidejusorul ce a plătit prima dată, nu are regres contra debitorului principal ce a plătit de-a
doua oară; are însă acţiunea de repetiţiune contra creditorului.
Cînd fidejusorul a plătit, fără să fi fost urmărit şi fără să fi înştiinţat pe datornicul principal,
nu va avea nici un regres contra acestuia în cazul cînd în timpul plăţii, datornicul ar fi avut
meziu 1) de a declara stinsă datoria sa; îi rămîne însă dreptul de a cere înapoi de la creditor
banii da şi (c. civ. 993, 1092).
Art. 1673.
Fidejusorul, şi fără a fi plătit, poate să reclame dezdăunare de la debitor:
1. cînd este urmărit în judecată pentru a plăti;
2. cînd debitorul se află falit sau în stare de nesolvabilitate;
3. cînd debitorul s-a îndatorat de a-l libera de garanţie într-un termen determinat şi acesta a
expirat;
4. cînd datoria a devenit exigibilă prin sosirea scadenţei stipulate;
5. după trecerea de 10 ani, cînd obligaţia principală nu are un termen determinat de scadenţă,
întrucît însă obligaţia principală nu ar fi fost de aşa fel încît să nu poată a se stinge înaintea
unui termen determinat, cum de exemplu tutela, ori întrucît nu s-a stipulat contrariul (c. civ.
1022 şi urm., 1684).
_________
1) Mijlocul.
2) Instanţa judecătorească.
Secţiunea III
Despre efectele fictejusiunii între mai mulţi garanţi
Art. 1674.
Cînd mai multe persoane au garantat pentru unul şi acelaşi debitor şi pentru una şi aceeaşi
datorie, garantul ce a plătit datoria are regres contra celorlalţi garanţi pentru porţiunea ce
priveşte pe fiecare.
Cu toate acestea, nu are loc regresul decît cînd garantul a plătit în unul din cazurile arătate în
articolul precedent (c. civ. 1039, 1053, 1108, 1109, 1666).
Capitolul III
Despre fidejusiunea legală şi cea judecătorească
Art. 1675.
De cîte ori o persoană este obligată de lege sau de judecător a da o garanţie, garantul ce se
oferă trebuie să aibă condiţiile prescrise de art. 1659 şi 1660. Fidejusiunea judecătorească
trebuie încă să poată fi supusă la constrîngerea corporală (c. civ. 541, 566, 718, 1364, 1806).
_________
1. Ultima parte a art. 1675 a fost abrogată implicit întrucît Legea constrîngerii corporale din 12 septembrie
1864 este incompatibilă cu ordinea politică, socială şi economică a R.S.R. A se vedea şi nota de la art. 1123.
2. A se vedea Decretul nr. 490/1955 pentru înfiinţarea obligaţiei de plată a împrumutului agricol - B.Of. nr. 31
din 17 noiembrie 1955 (art. 2 şi 3).
3. Cu privire la fidejusiunea judiciară a se vedea art. 392-396 C. proc. civ.
- D(L) 1228, M.Of. nr. 281 din 15 martie 1900 republicat în M.Of. nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările
ulterioare.
Art. 1676.
Cel ce e dator să dea, garanţie, e liber să dea un amanet sau altă asigurare, care să se găsească
suficientă pentru asigurarea creanţei.
Art. 1677.
Garantul judecătoresc nu poate cere discuţia 1) averii debitorului principal (c. civ. 1662 şi
urm.).
Art. 1678.
Cel ce s-a făcut garant numai pentru fidejusorul judecătoresc nu poate să ceară discuţia 1)
averii debitorului principal şi a fidejusorului (c. civ. 1655, 1662).
Capitolul IV
Despre stingerea fidejusiunii
Art. 1679.
Obligaţia ce naşte din fidejusiune se stinge prin acele cauze prin care se sting şi celelalte
obligaţii (c. civ. 1091 şi urm., 1137, 1142, 1148, 1155, 1873).
Art. 1680.
Confuziunea urmată între datornicul principal şi fidejusorul său, prin erezirea 2) unuia de
către altul, nu stinge acţiunea creditorului contra acelui ce a garantat pentru fidejusor (c. civ.
653, 1154, 1655, 1678).
Art. 1681.
Garantul se poate servi în contra creditorului de toate excepţiile datornicului principal
inerente datoriei; însă nu-i poate opune acele ce sînt curat personale datornicului (c. civ. 1047,
1142, 1148, 1155).
Art. 1682.
Cauţionatorul se liberează de garanţia sa, cînd nu poate să intre în drepturile, privilegiile şi
ipotecile creditorului din cauza acestuia (c. civ. 1108, 1670).
Art. 1683.
Dacă creditorul primeşte de bună voie un imobil sau alt lucru în plata datoriei principale,
cauţionatorul rămîne liberat, chiar cînd creditorul a fost evins din acel lucru.
Art. 1684.
Prelungirea termenului acordat. de creditor în favoarea datornicului principal nu liberează pe
fidejusor de garanţia sa, care poate în acest caz să urmărească pe debitor pentru plată (c. civ.
1022 şi urm., 1673).
________
1) Urmărirea.
2) Moştenirea.
Titlul XV
DESPRE AMANET
Art. 1685.
Amanetul este un contract prin care datornicul remite creditorului său un lucru mobil spre
siguranţa datoriei (c. civ. 1591, 1676).
_________
1. Dispoziţii normative speciale reglementează încheierea contractului de amanet, fără a obliga pe datornic să
remită creditorului lucrul amanetat. A se vedea în acest sens:
- Decretul nr. 490/1955 pentru înfiinţarea obligaţiei de plată a împrumutului agricol - B.Of. nr. 31 din 17
noiembrie 1955 (art. 4);
- Codul de comerţ - D(L) 1233, M.Of. nr. 31 din 10 mai 1887, cu modificările ulterioare (art. 479-480 şi 495);
- Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu
gestionarea bunurilor organizaţiilor socialiste - B.Of. nr. 132 din 18 noiembrie 1969 (art. 10, 19 şi 22);
- Legea nr. 9/1972 a finanţelor - B.Of. nr. 136 din 26 noiembrie 1972, republicată în B.Of. nr. 59 din 13 iulie
1979 (art. 88 şi 120).
2. Potrivit art. 91 al Codului aerian - Decretul nr. 516, B.Of. nr. 56 din 30 decembrie 1953 cu modificările
ulterioare, transportatorul are asupra încărcăturii drepturile unui creditor gagist pentru asigurarea tuturor
creanţelor născute din contractul de transport aerian public sau convenţia de transport aerian utilitar.
3. Părinţii sau tutorele nu pot, fără prealabila încuviinţare a autorităţii tutelare să facă valabil gajarea bunurilor
minorului şi interzisului. A se vedea în acest sens Codul familiei - Legea nr. 4/1953, B.Of. nr. 1 din 4 ianuarie
1954, republicat în B.Of. nr. 13 din 18 aprilie 1656, cu modificările ulterioare (art. 105, 129, 133, 147).
Art. 1686.
Amanetul dă creditorului dreptul de a fi platit din lucrul amanetului, cu preferinţă înaintea
altor creditori.
Ca să rezulte preferinţă se cere un act înregistrat în regulă, ce să enunţe suma datorită, specia
şi natura lucrurilor amanetate sau o descripţie de calitatea, greutatea şi măsura lor.
Facerea unui act înscris şi înregistrat nu este neapărat decît cînd datoria trece peste 250 lei (c.
civ. 1690, 1722, 1730).
_________
1. Textul art. 1686 este reprodus astfel cum a fost modificat prin dispoziţiile legale menţionate în nota de la art.
1191.
2. Cu privire la înregistrarea actului de amanet, la care se referă art. 1686, a se vedea art. 710 şi 719 C. proc. civ.
- D(L) 1228, M.Of. nr. 281 din 15 martie 1900, republicat în M.Of. nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările
ulterioare.
Art. 1687.
Preferinţa arătată în articolul precedent nu se poate înfiinţa în privinţa mobilelor necorporale,
cum creanţele mobiliare, decît prin un act în regulă înregistrat şi notificat debitorului creanţei
date în amanet.
_________
1. A se vedea, de asemenea, Legea nr 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare -
M.Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 73 şi 74).
2. A se vedea şi nota de la art. 1396.
Art. 1688.
În toate cazurile însă, acest privilegiu nu subzistă asupra amanetului decît cînd s-a dat şi a
rămas în posesiunea creditorului sau unui al treilea ales de părţi.
_________
* A se vedea, de asemenea, nota 1 de la art. 1685.
Art. 1689.
Creditorul, la caz de neplată, nu poate să dispună de amanet; are dreptul însă să ceară de la
judecător 1) ca amanetul să-i rămînă lui, drept plată, şi pînă la suma datoriei, cu ale ei dobînzi,
de se cuvine, după o estimaţie făcută de experţi, ori să se vînză la licitaţie.
E nulă orice stipulaţie prin care creditorul s-ar autoriza sau a-şi apropia amanetul sau a
dispune de dînsul fără formalităţile sus-arătate (c. civ. 5, 968, 1008, 1690).
________
1) Instanţa judecătorească.
Art. 1690.
Pînă la expropriaţiunea 1) debitorului, de este să se facă, el rămîne proprietarul amanetului (c.
civ. 1591, 1730).
Art. 1691.
Creditorul răspunde după regulile stabilite la titlul: Despre contracte şi obligaţii în genere, de
pierderea sau stricăciunea amanetului provenită din culpa sa.
Asemenea şi debitorul trebuie să întoarcă creditorului toate spezele utile şi cele necesare
făcute pentru conservarea amanetului (c. civ. 991, 997, 1080, 1102, 1156, 1564, 1574, 1599,
1618, 1730).
Art. 1692.
Dacă s-a dat drept amanet o creanţă ce produce dobînzi, creditorul trebuie să ţină în seamă
aceste dobînzi asupra dobînzilor ce ar fi datorite.
Dacă datoria, pentru a cărei siguranţă s-a dat amanet o creanţă, nu produce ea însăşi dobinzi,
atunci dobînzile creanţei amanetate se ţin în seamă asupra capitalului datoriei (c. civ. 1111).
Art. 1693.
Dacă creditorul abuză de amanet, debitorul poate să ceară ca acel amanet să se pună sub
sechestru.
_________
* Cu privire la sechestru, a se vedea art. 596 C. proc. civ. - D(L) 1228, M.Of. nr. 281 din 15 martie 1900,
republicat în M.Of. nr. 45 din 24 februarie 1948, cu modificările ulterioare.
Art. 1694.
Debitorul nu poate pretinde restituţiunea amanetului decît după ce a plătit în întreg capitalul,
dobînzile şi spezele datoriei pentru a cărei siguranţă s-a fost dat amanetul.
Dacă acelaşi debitor ar fi făcut o altă datorie către acelaşi creditor după tradiţiunea
amanetului, şi o asemenea datorie ar fi devenit exigibilă înainte de plata primei datorii,
creditorul nu va putea fi constrîns să libereze amanetul mai înainte de a se fi plătit ambele
creanţe, chiar cînd nu s-ar fi stipulat de a subordona amanetul la plata datoriei a doua (c. civ.
1619).
Art. 1695.
Amanetul este nedivizibil, deşi datoria este divizibilă, între erezii debitorului, ori între aceia
ai creditorului.
Eredele debitorului ce şi-a plătit partea sa de datorie, nu poate cere restituţiunea părţii sale de
amanet atîta timp cît datoria nu este plătită în întregul ei.
Şi viceversa, eredele creditorului care şi-a primit partea sa de datorie, nu poate să restituie
amanetul cu dăunarea coarezilor săi încă neplătiţi (c. civ. 774, 786, 1057 şi urm.).
Art. 1696.
Dispoziţiile precedente nu se aplică în materie de comerţ, nici la casele de împrumut pe
amanet, în privinţa cărora se va urma după legile şi regulamentela relative la dînsele.
____________
1) Executare silită, potrivit art. 1824-1836 C. civ.
Titlul XVI
DESPRE ANTICHREZĂ
Art. 1697-1703.
(Abrogate prin art. 4 al Legii contra cametei din 2.IV.1931) 1).
____________
1) Art. 1697-1703 au fost din inadvertenţă abrogate şi prin art. 13 al Legii din 5.V.1938 pentru stabilirea
dobînzilor şi înlăturarea cametei.
Titlul XVII
DESPRE TRANZACŢIE
Art. 1704.
Tranzacţia este un contract prin care părţile termină, un proces început sau preîntîmpină un
proces ce poate să nască (c. civ. 943, 945, 947, 1179).
Art. 1705.
Tranzacţia trebuie să fie constatată prin act scris (c. civ. 1191, 1197).
Art. 1706.
Tranzacţie pot face numai acei ce pot dispune de obiectul cuprins în ea.
Acei însă ce nu pot dispune de obiectul cuprins în tranzacţie, nu pot transige decît în formele
stabilite de legi speciale (c. civ. 946 şi urm., 1307).
_________
* A se vedea în ce priveşte formele stabilite de legi speciale, dispoziţiile din Codul familiei - Legea nr. 4/1953,
B.Of. nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în B.Of. nr. 23 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare (art. 105,
129, 133 şi 147).
Art. 1707.
Se poate transige asupra unei acţiuni civile ce derivă din o infracţiune.
Art. 1708.
În tranzacţie se poate stipula o penalitate contra celui ce nu se va ţine de dînsa (c. civ. 1066).
Art. 1709.
Tranzacţiile se mărginesc numai la obiectul lor; renunţarea, făcută în toate pretenţiile şi
acţiunile, cuprinde numai ceea ce se reportă la pricinile, asupra cărora a urmat tranzacţie (c.
civ. 984, 1710, 1716).
Art. 1710.
Tranzacţia nu se întinde decît asupra pricinilor de care tratează, fie intenţia părţilor
manifestată prin expresii speciale sau generale, ori rezulte ea ca o consecinţă necesară din
ceea ce s-a expres 1).
Art. 1711.
Tranzacţiile au între părţile contractante puterea unei sentinţe neapelabile 2) (c. civ. 1200,
1201).
Art. 1712.
Este admisibilă acţiunea de nulitate 3) contra unei tranzacţii, pentru eroarea asupra persoanei
sau obiectului în proces (c. civ. 953 şi urm., 1716, 1717, 1900).
Art. 1713.
Asemenea se poate ataca tranzacţia făcută spre executarea unui titlu nul, afară numai cînd
părţile ar fi tratat expres despre nulitate (c. civ. 954, 966, 1167, 1190).
Art. 1714.
Tranzacţia făcută pe documente dovedite în urmă de false este nulă (c. civ. 966).
Art. 1715.
E asemenea nulă tranzacţia asupra unui proces finit prin sentinţă neapelabilă 2), despre care
părţile sau una din ele n-aveau cunoştinţă.
Cînd sentinţa necunoscută părţilor ar fi încă apelabilă, tranzacţia va fi validă (c. civ. 954, 966,
1201, 1712).
_________
* În cadrul Codului de procedură civilă în vigoare, în care calea de atac a apelului a fost desfiinţată iar recursul a
devenit o cale ordinară de atac, art. 1715 trebuie înţeles ca se referă prin termenii “sentinţă neapelabilă” şi
“sentinţă ... încă apelabilă” la “hotărîre definitivă” şi “hotărîre ... încă nedefinită”, astfel cum aceasta este
determinată prin art. 377 C. proc. civ.
1) Exprimat.
2) Hotărîre definitivă, potrivit art. 377 C. proc. civ.
3) Anulare.
Art. 1716.
Cînd părţile au transigeat în genere asupra tuturor afacerilor ce ar putea să existe între
dînsele, documentele ce le-ar fi fost necunoscute lor în timpul tranzacţiei şi care s-ar fi
descoperit în urmă nu constituie un titlu de anularea tranzacţiei, afară numai atunci cînd ar fi
fost ascunse prin fapta uneia din părţile contractante.
Însă tranzacţia va fi nulă, cînd ea nu ar cuprinde decît un singur obiect şi s-ar dovedi, din
documentele în urmă descoperite, că una din părţi nu avea nici un drept asupra acelui obiect
(c. civ. 998, 1714).
Art. 1717.
Invederata greşeală în socoteli, urmată la facerea tranzacţiei, nu păgubeşte pe nici una din
părţi, şi trebuie să se repare (c. civ. 1712).
Titlul XVIII
DESPRE PRIVILEGII ŞI IPOTECI
Capitolul I Dispoziţii generale
Capitolul II Despre privilegii
Capitolul III Despre ipoteci
Capitolul IV Despre modul inscripţiei privilegiilor şi ipotecilor
Capitolul V Despre ştergerea şi reducţiunea inscripţiilor
Capitolul VI Despre efectul privilegiilor şi ipotecilor în contra persoanelor al treilea care
deţin imobilul
Capitolul VII Despre stingerea privilegiilor şi a ipotecilor
Capitolul VIII Despre modul de a purta proprietăţile de privilegii şi ipoteci
Capitolul IX Despre publicitatea registrelor şi despre responsabilitatea secretarilor
notariatelor de stat, însărcinaţi cu ţinerea registrelor
Capitolul I
Dispoziţii generale
Art. 1718.
Oricine este obligat personal este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale,
mobile şi imobile, prezente şi viitoare (c. civ. 1719, 1824, 1826, 1828, 1831).
_________
A se vedea următoarele dispoziţii normative, care constituie derogări de la regula generală statornicită prin art.
1718:
- Codul de procedură civilă - D(L) 1228, M.Of. nr. 281 din 15 martie 1900, republicat în M.Of. nr. 45 din 24
februarie 1948 cu modificările ulterioare (art. 406-409);
- Codul familiei - Legea nr. 4/1953, B.Of. nr. 1 din 4 ianuarie 1954 republicat în B.Of. nr. 13 din 18 aprilie
1956, cu modificările ulterioare (art. 33 şi 34);
- Codul muncii - Legea nr. 10, B.Of. nr. 140 din 1 decembrie 1972 (art. 109);
- Legea nr. 5/1978 cu privire la organizarea şi conducerea unităţilor socialiste de stat - B.Of. nr. 56 din 12 iulie
1978 (art. 4 alin. 2);
- Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu
gestionarea bunurilor organizaţiilor socialiste - B.Of. nr. 132 din 18 noiembrie 1969 (art. 10 şi urm.);
- Legea nr. 58/1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale - B.Of. nr. 135 din 1
noiembrie 1974, cu modificările ulterioare (art. 30);
- Legea nr. 59/1974 cu privire la fondul funciar - B. Of. nr. 138 din 5 noiembrie 1974 (art. 44 şi urm.);
- Legea nr. 63/1974 a ocrotirii patrimoniului cultural naţional al Republicii Socialiste România - B.Of. nr. 137
din 2 noiembrie 1974, cu modificările ulterioare (art. 6);
- Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe şi vînzarea de locuinţe din fondul de stat către
populaţie - B.Of. nr. 46 din 31 martie 1973, republicată în B.Of. nr. 121 din 31 decembrie 1980 (art. 30 alin. 2);
- Decretul nr. 221/1960 cu privire la executarea silită împotriva persoanelor fizice a plăţii impozitelor şi a
taxelor neachitate în termen şi a creanţelor băneşti ale organizaţiilor socialiste, precum şi cu privire la executarea
confiscării - B.Of. nr. 10 din 1 iulie 19G0, republicat în B.Of. nr. 144 din 15 decembrie 1969 (art. 12-16);
- Decretul nr. 246/1977 privind alocaţia de stat pentru copii B.Of. nr. 79 din 1 august 1977, republicat în B. Of.
nr. 83 din 23 octombrie 1979, cu modificările ulterioare (art. 2 alin. 2);
- Decretul nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat - B.Of. nr. 83 din 6 august 1977 (art. 54 alin. 1);
- Statutul Casei de Economii şi Consemnaţiuni, adoptat prin Decretul nr. 371/1958 - B.Of. nr. 32 din 19 august
1958, cu modificările ulterioare (pct. 20);
- Decretul nr. 197/1955 privind exploatarea serviciilor de poştă şi telecomunicaţii - B.Of. nr. 10 din 25 mai 1955
(art. 9 şi 12);
- Decretul nr. 472/1971 privind fondul Arhivistic Naţional al Republicii Socialiste România - B.Of. nr. 164 din
30 decembrie 1971, republicat în B.Of. nr. 155 din 10 decembrie 1974 (art. 26);
- Decretul nr. 321/1956 privind dreptul de autor B.Of. nr. 18 din 27 iunie 1956, cu modificările ulterioare (alt.
37 şi 38).
Art. 1719.
Bunurile unui debitor servesc spre asigurarea comună a creditorilor săi, şi preţul lor se
împarte între ei prin analogie 1), afară de cazul cînd există între creditori cauze legitime de
preferinţă (c. civ. 974 şi urm., 1720, 1721, 1824 şi urm.).
________
1) Proporţional cu valoarea creanţelor respective.
Art. 1720.
Cauzele legitime de preferinţă sînt privilegiile şi ipotecile (c. civ. 1685, 1722 şi urm., 1746 şi
urm.).
Art. 1721.
Cînd un imobil, recolte, sau alte bunuri mobile vor fi fost asigurate în contra incendiului, sau
în contra oricărui alt caz fortuit, suma ce se va datora de către asigurător va trebui, dacă nu va
fi fost cheltuită în reparaţia obiectului asigurat, să fie afectată la plata creanţelor privilegiate şi
ipotecare, după rangul fiecăreia din ele.
Asemenea se va urma şi cu orice despăgubire va fi datorită de către o a treia persoană, pentru
pierderea totală sau deteriorarea obiectului însărcinat de un privilegiu sau ipotecă.
_________
* Cu privire la dispoziţiile normative care reglementează contractul de asigurare sau asigurările obligatorii, a se
vedea nota de la art. 1635.
Capitolul II
Despre privilegii
Art. 1722.
Privilegiul este un drept, ce dă unui creditor calitatea creanţei sale de a fi preferit celorlalţi
creditori, de chiar ipotecari (c. civ. 1685, 1723 şi urm.).
Art. 1723.
Între creditorii privilegiaţi, preferinţa se regulează după diferitele calităţi ale privilegiilor (c.
civ. 1729).
Art. 1724.
Creditorii privilegiaţi, care au acelaşi rang, au deopotrivă drept la plată.
Art. 1725.
Privilegiile tezaurului public 1) şi ordinea în care se exercită ele sînt regulate prin legi
speciale.
Tezaurul public nu poate obţine un privilegiu în contra drepturilor persoanelor al treilea
dobîndite mai înainte.
_________
1. Ordinea de preferinţă pentru realizarea creanţelor statului faţă de persoanele fizice este stabilită prin Decretul
nr. 221/1960 cu privire la executarea silită împotriva persoanelor fizice a plăţii impozitelor şi a taxelor neachitate
în termen şi a creanţelor băneşti ale organizaţiilor socialiste, precum şi cu privire la executarea confiscării B.Of.
nr. 10 din 1 iulie 1960, republicat în B. Of. nr. 144 din 15 decembrie 1969 (art. 38 şi urm.).
2. A se vedea cu privire la imobilele înscrise în cărţi funciare:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - M.Of. nr. 95 din 27 aprilie
1938, cu modificările ulterioare (art. 78);
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiunilor
privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art.
5);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - M.Of. nr.
157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 15).
Art. 1726.
Privilegiile pot fi atît asupra mobilelor, cît şi asupra imobilelor.
__________
1) Privilegiile creanţelor statului.
Secţiunea I Despre privilegiile care se întind asupra mobilelor şi imobilelor
Secţiunea II Despre privilegii asupra mobilelor
Secţiunea III Despre privilegii asupra imobilelor
Secţiunea IV Cum se conservă privilegiile
Secţiunea I
Despre privilegiile care se întind asupra mobilelor şi imobilelor
Art. 1727.
Cheltuielile de judecată sînt privilegiate atît asupra mobilelor, cît şi asupra imobilelor, în
privinţa tuturor creditorilor în interesul cărora au fost făcute (c. civ. 1729, 1731, 1737).
_________
A se vedea de asemenea:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - M.Of. nr. 95 din 27 aprilie
1938, cu modificările ulterioare (art. 78);
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiunilor
privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art.
5);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - M. Of. nr.
157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 15).
Secţiunea II
Despre privilegii asupra mobilelor
Art. 1728.
Privilegiile sînt sau generale, sau speciale asupra unor mobile.
& 1. Despre privilegii generale asupra mobilelor
& 2. Despre privilegii asupra oarecăror mobile
& 3. Despre rangul privilegiilor asupra mobilelor, la caz de concurs între ele
& 1. Despre privilegii generale asupra mobilelor
Art. 1729.
Creanţele privilegiate asupra tuturor mobilelor sînt cele mai jos arătate, şi se exercită în
ordinea următoare:
1. cheltuielile de judecată făcute în interesul comun al creditorilor;
2. cheltuielile îngropării în raport cu condiţia şi starea defunctului;
3. cheltuielile boalei celei de pe urmă făcute în curs de un an;
4. salariile oamenilor de serviciu pentru un an trecut şi restul datoriei din anul curent;
Salariul pe 6 luni al calfelor de prăvălie şi salariul pe o lună al lucrătorilor cu ziua;
5. preţul obiectelor de subsistenţă date debitorului şi familiei sale în curs de şase luni.
Cînd valoarea imobilelor n-a fost absorbită de creanţele privilegiate şi ipotecare, partea din
preţul lor ce mai rămîne se va afecta cu preferinţă la plata creanţelor arătate prin prezentul
articol (c. civ. 472 şi urm., 1370, 1739),
__________
A se vedea şi:
- Codul de procedură civilă - D(L) 1228, M.Of. nr. 281 din 15 martie 1900 republicat în M.Of. nr. 45 din 24
februarie 1948, cu modificările ulterioare (art. 409);
- Codul muncii - Legea nr. 10, B.Of. nr. 140 din 1 decembrie 1972 (art. 109);
- Decretul nr. 221/1960 cu privire la executarea silită împotriva persoanelor fizice a plăţii impozitelor şi a
taxelor neachitate în termen şi a creanţelor băneşti ale organizaţiilor socialiste precum şi cu privire la executarea
confiscarii - B.Of. nr. 10 din 1 iulie 1960, republicat în B.Of. nr. 144 din 15 decembrie 1969 (art. 33 şi urm.).
& 2. Despre privilegii asupra oarecăror mobile
Art. 1730.
Creanţele privilegiate asupra oarecăror mobile sînt:
1. Chiriile şi arenzile. Cînd contractul este autentic sau are o dată certă, proprietarul are
privilegiul pentru toată chiria sau arenda pe anul curent, precum şi pe tot timpul ce rămîne a
curge pînă la expirarea contractului.
Cînd contractul nu e autentic, sau nu are dată certă, proprietarul are privilegiul numai pentru
chiria sau arenda pe anul curent şi pe anul viitor.
În cazul dintîi, dacă prin contractul de arendare sau închiriere nu va fi fost expres prohibită
subarendarea sau subînchirierea, ceilalţi creditori ai debitorului pot reînchiria casa sau
rearenda moşia pentru timpul ce mai rămîne a curge după contract; dar sînt obligaţi de a plăti
proprietarului tot ce-i este datorit.
Obiectele asupra cărora se exercită privilegiul sînt:
Pentru casa, toate mobilele din ea.
Pentru moşie, toată recolta anului curent, precum şi tot ce serveşte la exploatarea moşiei.
Acelaşi privilegiu are loc pentru reparaţiile locative şi pentru tot ce priveşte execuţia
contractului.
Proprietarul poate sechestra mobilele care se află în casa sa sau pe moşia sa, cînd ele au fost
duse în alt loc, fără consimţămîntul său, şi proprietarul conservă privilegiul său pe aceste
mobile, întrucît timp le-a revendicat, adică, cînd sînt în chestiune mobilele unei moşii, dacă a
făcut cererea sa în termen de 40 de zile, şi cînd sînt în chestiune mobilele unei case, în termen
de 15 zile.
2. Sumele datorite pentru seminţe sau pentru cheltuiala recoltei anului curent, asupra preţului
acestei recolte, şi sumele datorite pentru instrumente de exploataţiune, pe preţul acestor
instrumente; în ambele aceste cazuri, cu preferinţă chiar înaintea proprietarului moşiei pentru
privilegiul arendei.
3. Creanţa pe amanetul ce este în posesiunea creditorului.
4. Cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului.
5. Preţul pentru lucruri mobile neplătite, dacă se află încă în posesiunea debitorului, chiar şi
în cazul cînd a cumpărat cu termen de plată.
Dacă vînzarea s-a făcut fără termen de plată, vînzătorul poate chiar să revendice obiectele
vîndute, pe cît timp se află în posesiunea cumpărătorului, şi poate să împiedice revinderea
acelor lucruri, dacă însă s-a făcut cererea sa în termen de opt zile după trădarea 1) lucrurilor, şi
dacă lucrurile se află încă tot în starea în care se găseau la timpul trădării lor.
Pierderea acţiunii de revendicare aduce cu sine şi pierderea acţiunii rezolutorie a contractului
vînzării, în privinţa celorlalţi creditori.
6. Creanţele ce are un hangiu, în această calitate, asupra efectelor 2) voiajorilor, ce se află în
ospătăria sa.
7. Creanţa cheltuielilor de transport şi a cheltuielilor accesorii asupra lucrului transportat,
întrucît timp acela ce l-a transportat, îl are în posesiunea sa, şi în cele 24 ore ce vor urma
trădării lucrului la destinatarul său, dacă acesta din urmă a conservat posesiunea lucrului.
8. Creanţele rezultînd din abuzuri şi prevaricaţiuni 3) ale funcţionarilor publici, în exerciţiul
funcţiunii lor, asupra cauţionamentului lor, precum şi asupra dobînzilor ce ar fi produs acel
cauţionament (c. civ. 991, 1080, 1361, 1429 şi urm., 1473 şi urm., 1574, 1618, 1623, 1685 şi
urm., 1691).
_________
1. Ca privire la art. 1730 pct. 1:
a) referitor la arendă a se vedea nota de la Capitolul IV “Despre regulile particulare la arendare”, din Titlul VII al
prezentei Cărţi;
b) referitor la posibilitatea subînchirierii suprafeţei locative, a se vedea dispoziţiile art. 17 şi 18 din Legea nr.
5/1973 privind administrarea fondului locativ şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi - B.Of.
nr. 47 din 31 martie 1973, republicată în B.Of. nr. 122 din 31 decembrie 1980.
- A se vedea, de asemenea art. 591-601 C. proc. civ. referitoare la sechestrul asigurător.
2. Cu privire la art. 1730 pct. 2 a se vedea nota de la pct. 1 de mai sus, precum şi dispoziţiile art. 71 şi urm. din
Legea nr. 9/1972 a finanţelor - B.Of. nr. 136 din 26 noiembrie 1973, republicată în B.Of. nr. 59 din 13 iulie
1979.
3. Cu privire la art. 1730 pct. 7, a se vedea nota 2 de la art. 1685 referitor la dreptul transportatorului, în cadrul
contractului de transport aerian.
4. Art. 1730 pct. 8 a devenit inaplicabil prin abrogarea de către Decretul nr. 23 din 13 aprilie 1951 a Legii din 1
iulie 1929 asupra contabilităţii publice şi asupra controlului bugetului şi patrimoniului public, care, prin art. 15,
reglementa obligaţia mînuitorilor de bani şi materiale publice, de a depune garanţii. A se vedea şi Legea nr.
22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea
bunurilor organizaţiilor socialiste B.Of. nr. 132 din 18 noiembrie 1969 (art. 10 şi urm.).
1) Predarea.
2) Lucruri.
3) Pagube de care funcţionarul de stat se face culpabil în exerciţiul funcţiunii.
& 3. Despre rangul privilegiilor asupra mobilelor, la caz de concurs între ele
Art. 1731.
Cheltuielile de judecată vin înaintea tuturor creanţelor în interesul cărora au fost făcute (c.
civ. 1727, 1729).
Art. 1732.
Cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului trec înaintea privilegiilor anterioare.
Ele trec, în toate cazurile, chiar înaintea privilegiilor cuprinse la numerele 3, 4 şi 5 ale
articolului 1729 (c. civ. 1730 pct. 4).
Art. 1733.
Creditorul amanetar, hangiul şi cărăuşul sînt preferaţi vînzătorului unui obiect mobiliar, care
le serveşte de siguranţă, afară de cazul cînd el, primind lucrul, au ştiut că preţul era încă
datorit.
Privilegiul vînzătorului nu se exercită decît după acel al proprietarului casei sau moşiei 1),
afară de cazul cînd vînzătorul, la transportarea lucrurilor în locurile închiriate, a făcut
cunoscut proprietarului că preţul încă nu i s-a plătit (c. civ. 1685, 1730).
Art. 1734.
Sumele datorate pentru seminţe sau pentru cheltuielile recoltei de peste an se plătesc din
preţul acestei recolte, şi sumele datorite pentru ustensile, care servesc la exploatarea moşiei 1),
din preţul acestor ustensile, cu preferinţă în ambele aceste cazuri înaintea privilegiului
proprietarului moşiei (c. civ. 1730 pct. 2).
Art. 1735.
Privilegiul cheltuielilor de îngropare trece înaintea tuturor celorlalte privilegii (c. civ. 1729
pct. 2).
Art. 1736.
Celelalte privilegiu generale sînt primate de către privilegiile speciale (c. civ. 1729, 1730).
_________
1) A se vedea nota de la art. 1730 pct. 2.
Secţiunea III
Despre privilegii asupra imobilelor
Art. 1737.
Creditorii privilegiaţi asupra imobilelor sînt:
1. Vînzătorul pe imobilul vîndut, pentru plata preţului. Dacă s-au făcut mai multe vînzări
succesive, pentru care a rămas datorit preţul în total sau în parte, întîiul vînzător se preferă
celui de-al doilea, cel de-al doilea celui de-al treilea şi aşa înainte.
2. Acei ce au dat banii care au servit la achiziţia unui imobil. Trebuie însă să fie constatat
într-un mod autentic, prin actul de împrumutare, că suma era destinată a fi întrebuinţată la
aceasta; asemenea trebuie să fie constatat prin chitanţa vînzătorului că plata preţului s-a făcut
cu banii împrumutaţi.
3. Coerezii, asupra imobilelor succesiunii, pentru garanţia împărţelii făcute între ei şi a
sumelor cu care a rămas dator unul către altul.
4. Arhitecţii, antreprenorii, pietrarii şi alţi lucrători întrebuinţaţi pentru a zidi, a reconstrui,
sau a repara edificii, canaluri sau alte opere, cu condiţie însă ca prealabilmente să se fi
încheiat un proces-verbal, de către un expert numit de judecătoria în a cărei rază teritorială
sînt situate edificiile constatator stării şi felului lucrărilor ce proprietarul va declara că are de
gînd a face şi numai în cazul cînd acele lucrări ar fi fost primite cel mult în curs de şase luni,
după terminarea lor de către expert asemenea numit de judecătorie. Dar privilegiul acesta nu
poate trece niciodată peste valorile constatate prin al doilea proces-verbal, ci se va reduce la
adausul de valoare ce va fi existînd la epoca alienării imobilului, ca rezultat al lucrărilor
executate.
5. Acei ce au împrumutat bani pentru a indemniza pe lucrători, se bucură de acelaşi
privilegiu, însă numai în cazul cînd întrebuinţarea acelor bani va fi constatată într-un mod
autentic prin actul de împrumutare, şi prin chitanţa lucrătorilor, în modul în care s-a vorbit
mai sus despre acei care au împrumutat bani pentru achiziţia unui imobil (c. civ. 742, 787,
1107, 1361, 1483 şi urm., 1742).
_________
1. A se vedea şi art. 29 şi urm. din Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe şi vînzarea de
locuinţe din fondul de stat către populaţie - B.Of. nr. 46 din 31 martie 1973, republicată în B.Of. nr. 121 din 31
decembrie 1980.
2. A se vedea, cu privire la imobilele înscrise în cărţi funciare:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - M.Of. nr. 95 din 27 aprilie
1938, cu modificările ulterioare (art. 17, 31, 67-71);
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare
la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 2 şi 3);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - M. Of. nr.
157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 12 şi 14).
A se vedea, de asemenea dispoziţiile normative citate în notele de la art. 1725, 1740, 1741 şi 1742.
3. Denumirile “tribun popular” şi “circumscripţie” din cuprinsul textului au fost înlocuite cu “judecătorie” şi
“rază teritorială”. A se vedea nota de la art. 747.
Secţiunea IV
Cum se conservă privilegiile
Art. 1738.
Între creditori, privilegiile nu produc nici un efect, în privinţa imobilelor, decît atunci cînd ele
s-au adus la cunoştinţa publică, prin inscripţie, şi numai de la data acelei inscripţii în registrele
notariatelor de stat, destinate pentru aceasta, după modelul determinat de lege, afară de
singurele excepţii ce urmează (c. civ. 1739 şi urm., 1745, 1780 şi urm., 1816 şi urm.).
_________
1. A se vedea, de asemenea, Codul de procedură civilă, art. 715 alin. 1 art. 716 şi 717.
2. se vedea şi notele de la art. 1737 şi art. 1801.
3. Textul a fost reprodus cu modificările aduse prin Decretul nr. 378/1960 - B.Of. nr. 22 din 20 octombrie 1960.
Art. 1739.
Sînt scutite de formalitatea inscripţiei, creanţele arătate la art. 1729.
Art. 1740.
Vînzătorul privilegiat conservă privilegiul său prin transcripţia titlului care a transferat
proprietatea cumpărătorului, şi care titlu constată ca i se datoreşte întregul preţ sau parte din
el; asemenea şi acela care a dat bani pentru cumpărarea unui imobil, conform alineatului 2 de
la art. 1737, conservă privilegiul său prin transcripţia titlului care constată destinaţia
împrumutării şi trecerea asupra sa a tuturor drepturilor vînzătorului (c. civ. 818, 1107, 1361,
1801, 1802, 1816).
_________
A se vedea, de asemenea:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - M.Of. nr. 95 din 27 aprilie
1938, cu modificările ulterioare (art. 67);
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiunilor
privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art.
4);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - M. Of. nr.
157 din 12 iulie 1947 cu modificările ulterioare (art. 13).
Art. 1741.
Coeredele sau copărtaşul la o împărţeală conservă privilegiul său asupra bunurilor cuprinse în
fiecare lot, sau asupra lucrului pus în licitaţie, pentru tot ce are drept a reclama în această
calitate, prin inscripţia acestui privilegiu în termen de 60 zile socotite de la data actului de
împăţeală sau de la data adjudecării prin licitaţie; în cursul acestui timp nici o ipotecă nu
poate fi constituită în prejudiciul coeredelui sau copărtaşului creditor, asupra nici unui bun
care se găseşte cuprins în masa comună (c. civ. 742 şi urm., 187, 1388, 1737).
_________
A se vedea, de asemenea:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - M.Of. nr. 95 din 27 aprilie
1938, cu modificările ulterioare (art. 68 şi 69);
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiunilor
privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art.
4);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - M. Of. nr.
157 din 12 iulie 1947 cu modificările ulterioare (art. 13).
Art. 1742.
Arhitecţii, antreprenorii, pietrarii şi alţi lucrători întrebuinţaţi pentru a zidi, a reconstrui sau a
repara edificii, canaluri sau alte opere, şi acei care au împrumutat, pentru a indemniza pe
persoanele de mai sus, cu bani a căror întrebuinţare se constată conform alineatului 5 de la
articolul 1737, conservă privilegiul lor prin inscripţia proceselor-verbale ale experţilor,
menţionate la alineatul 4 al articolului 1737.
_________
A se vedea, de asemenea:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - M.Of. nr. 95 din 27 aprilie
1938, cu modificările ulterioare (art. 70 şi 71);
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiunilor
privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art.
4);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - M. Of. nr.
157 din 12 iulie 1947 cu modificările ulterioare (art. 13).
Art. 1743.
Creditorii şi legatarii, care cer separaţia patrimoniului defunctului, conservă privilegiul lor
asupra imobilelor succesiunii în faţa creditorilor erezilor sau reprezentanţilor defunctului, prin
inscripţia acestui privilegiu, în termen de şase luni de la data deschiderii succesiunii.
Înaintea expirării acestui termen, nici o ipotecă stabilită de către erezii sau reprezentanţii
defunctului asupra acelor bunuri spre prejudiciul creditorilor sau legatarilor succesiunii nu
poate avea efect.
_________
A se vedea, de asemenea:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - M.Of. nr. 95 din 27 aprilie
1938, cu modificările ulterioare (art. 86 şi 87);
- Legea nr. 241/1947 pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiunilor
privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938 - M. Of. nr. 157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art.
15 şi 16).
Art. 1744.
Cesionarii acestor diverse creanţe privilegiate exercită întru toate aceleaşi drepturi, care le
aveau şi acei ce le-au cedat aceste creanţe (c. civ. 1391 şi urm.).
_________
* A se vedea şi Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - M.Of. nr. 95
din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 71-74).
Art. 1745.
Toate creanţele privilegiate supuse la formalitatea inscripţiei, în privinţa cărora nu s-ar fi
îndeplinit condiţiile prescrise pentru conservarea privilegiului, nu încetează cu toate acestea
de a fi creanţe ipotecare; însă ipoteca, în privinţa tuturor persoanelor al treilea, nu datează
decît de la epoca inscripţiilor care vor trebui făcute, după cum mai jos se va arăta (c. civ.
1778, 1779, 1780 şi urm.).
Capitolul III
Despre ipoteci
Art. 1746.
Ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligaţii.
Ipoteca este din natura ei nedivizibilă şi subzistă în întregimea ei asupra tuturor imobilelor
afectate, asupra fiecărui şi asupra fiecărei porţiuni din acele imobile.
Dreptul de ipotecă se conservă asupra imobilelor în orice mînă va trece (c. civ. 1057, 1062,
1719, 1790 şi urm.).
Art. 1747.
Dreptul de ipotecă nu se poate constitui decît în cazurile şi cu formele prescrise de lege.
Art. 1748.
Ipoteca este sau legală sau convenţională (c. civ. 1749, 1753, 1769).
Art. 1749.
Ipoteca legală este aceea care ia naştere în virtutea unei dispoziţii speciale a legii.
Ipoteca convenţională este aceea care ia naştere din convenţia părţilor, cu formele prescrise
de lege.
Art. 1750.
Se pot ipoteca:
1. Imobilele care sînt în comerţ 1), cu accesoriile lor, ce după lege se privesc ca imobile;
2. uzufructul asupra acestor imobile şi accesorii (c. civ. 462, 471, 488, 517, 963, 1777).
Art. 1751.
Mobilele nu pot fi ipotecate (c. civ. 472 şi urm., 1909).
Art. 1752.
Nu se aduce nici o modificare prin acest codice dispoziţiilor legilor maritime, în privinţa
navelor şi bastimentelor de mare.
_________
1) În circuitul civil.
Secţiunea I Despre ipotecile legale
Secţiunea II Despre ipotecile convenţionale
Secţiunea III Despre rangul ipotecilor între ele
Secţiunea I
Despre ipotecile legale
Art. 1753.
Drepturile şi creanţele care se asigură de lege prin o ipotecă sînt:
1. ale femeilor măritate asupra bunurilor bărbatului;
2. ale minorilor şi interzişilor asupra bunurilor tutorelui;
3. ale statului, ale comunelor şi stabilimentelor publice asupra bunurilor perceptorilor şi
administratorilor contabili (c. civ. 1725).
_________
1. Dispoziţia art. 1753 pct. 1 a fost implicit abrogată, drept urmare a abrogării art. 1233-1282 inclusiv C. civ.,
prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului Familiei şi a Decretului privitor la
persoanele fizice şi persoanele juridice B.Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare.
2. Dispoziţia art. 1753 pct. 2 a fost abrogată prin art. 20 al Decretului nr. 32 din 31 ianuarie 1954.
3. A se vedea cu privire la ipotecile legale şi dispoziţiile din:
- Art. 902 alin. 2 din Codul civil;
- Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu
gestionarea bunurilor organizaţiilor socialiste - B. Of. nr. 132 din 18 noiembrie 1969 (art. 10 şi urm.);
- Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe şi vînzarea de locuinţe din fondul de stat către
populaţie - B.Of. nr. 46 din 31 martie 1973, republicată în B.Of. nr. 121 din 31 decembrie 1980 (art. 30 şi 49);
- Legea nr. 9/1972 a finanţelor - B.Of. nr. 136 din 26 noiembrie 1972, republicată în B.Of. nr. 59 din 13 iulie
1979 (art. 119);
- Decretul nr. 221/1960 cu privire la executarea silită împotriva persoanelor fizice a plăţii impozitelor şi a
taxelor neachitate în termen şi a creanţelor băneşti ale organizaţiilor socialiste, precum şi cu privire la executarea
confiscării - B.Of. nr. 10 din 1 iulie 1960, republicat în B.Of. nr. 144 din 15 decembrie 1969 (art. 18 şi urm.);
- Codul de procedură penală - Legea nr. 29, B.Of. nr. 145-146 din 12 noiembrie 1968, republicat în B. Of. urm.
58-59 din 26 aprilie 1973, cu modificările ulterioare (art. 166 alin. 3 privind ipoteca luată ca măsură asiguratorie
în cursul procesului penal).
4. Termenii folosiţi în art. 1753 pct. 3 nu mai sînt în concordanţă cu denumirile legale în vigoare.
& 1. Despre siguranţele femeilor măritate
& 2. Despre garanţiile ce sînt obligaţi a da tutorii în interesele minorilor şi interzişilor
& 3. Despre garanţiile ce sînt obligaţi a da statului, comunelor şi stabilimentelor publice,
perceptorii şi administratorilor contabili
& 1. Despre siguranţele femeilor măritate
Art. 1754-1761.
(Abrogate implicit drept urmare a abrogării art. 1233-1293 privind regimul dotal, prin art.
49 al Decretului art. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului
privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice - B.Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu
modificările ulterioare).
& 2. Despre garanţiile ce sînt obligaţi a da tutorii în interesele minorilor şi interzişilor
Art. 1762-1767.
(Abrogate prin art. 20 al Decretului nr. 32 din 31.1.1954 pentru punerea în aplicare a
Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).
& 3. Despre garanţiile ce sînt obligaţi a da statului, comunelor şi stabilimentelor publice,
perceptorii şi administratorilor contabili
Art. 1768.
Ipoteca legală a statului, a comunelor şi a stabilimentelor publice asupra bunurilor
perceptorilor şi administratorilor publici, nu se poate stabili decît asupra bunurilor prezente,
iar nu şi a celor viitoare (c. civ. 1725, 1753 pct. 3).
_________
* A se vedea notele 3 şi 4 de la art. 1753.
Secţiunea II
Despre ipotecile convenţionale 1)
Art. 1769.
Cine are capacitatea de a înstrăina un imobil, poate a-l şi ipoteca (c. civ. 946, 948, 1306,
1536, 1658, 1770).
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 475.
1) În ce priveşte imobilele supuse regimului de carte funciară a se vedea şi Legea nr. 115/1938 pentru unificarea
dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - M.Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 64-
66 şi art. 72-77).
Art. 1770.
Acei care au asupra unui imobil un drept suspens prin o condiţie, sau rezolubil în oarecare
cazuri, sau supus la o acţiune de resciziune, nu pot consimţi decît o ipotecă supusă aceloraşi
condiţii sau aceloraşi resciziuni (c. civ. 769, 786, 855, 1017, 1019, 1365, 1776, 1781, 1782,
1783).
_________
A se vedea, de asemenea:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - M.Of. nr. 95 din 27 apilie
1938, cu modificările ulterioare (art. 31);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - M. Of. nr.
157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 11).
Art. 1771.
Bunurile minorilor şi ale interzişilor nu pot fi ipotecate decît pentru cauzele şi cu formele
prescrise de legi (c. civ. 1753).
_________
* A se vedea art. 165, 121 şi 117 din Codul familiei.
Art. 1772.
Ipoteca convenţională nu va putea fi constituită decît prin act autentic.
Art. 1773.
Ipotecile consimţite în ţară străină nu pot avea efect în România decît după ce actele prin care
s-a consimţit ipoteca, se vor fi vizat de notarul de stat al notariatului de stat al situaţiunii
bunurilor şi se va fi luat inscripţie.
Acest notar va verifica dacă actele de constituirea ipotecii unesc toate condiţiile cerute de
legile locului unde s-au făcut spre a fi autentice.
_________
* Textul este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. IX din Decretul nr. 378/1960 - B.Of. nr. 22 din 20
octombrie 1960.
Art. 1774.
Ipoteca convenţională nu este valabilă dacă, prin actul de constituire al ipotecii, nu se
specifică anume natura şi situaţia fiecărui imobil al debitorului, asupra cărui se consimte
ipoteca creanţei (c. civ. 965).
Art. 1775.
Bunurile viitoare ale debitorului nu pot fi obiectul unei ipoteci.
Art. 1776.
Ipoteca convenţională nu poate fi valabilă decăt atunci cînd suma, pentru care ipoteca este
constituită, va fi determinată prin act.
Dacă creanţa este condiţionată se va menţiona condiţia în inscripţie (c. civ. 1770, 1781, 1782,
1783).
Art. 1777.
Ipoteca se întinde asupra tuturor amelioraţiilor survenite în urma construirii imobilului
ipotecat (c. civ. 482, 488, 1750).
Secţiunea III
Despre rangul ipotecilor între ele
Art. 1778.
Între creditori, ipoteca, fie legală, fie convenţională, nu are rang decît din ziua inscripţiei sale
în registre (c. civ. 1738, 1745, 1780).
Art. 1779.
Ipotecile înscrise în registre în aceeaşi zi au acelaşi rang (c. civ. 1778, 1779, 1820, 1887,
1888).
_________
A se vedea, de asemenea:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - M.Of. nr. 95 din 27 aprilie
1938, cu modificările ulterioare (art. 31);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - M. Of. nr.
157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 11).
Capitolul IV
Despre modul inscripţiei privilegiilor şi ipotecilor 1)
Art. 1780.
Inscripţiile se fac la notariatul de stat în a cărui rază teritorială sînt situate bunurile ipotecate.
Drepturile de privilegii şi ipoteci care nu s-ar fi înscris înaintea morţii debitorului, nu vor mai
putea fi înscrise decît în termen de trei luni de la deschiderea succesiunii.
Inscripţiile nu vor produce nici un efect cînd vor fi fost luate în intervalul de timp în cursul
cărui actele făcute înaintea deschiderii falimentelor sînt declarate de lege nule (c. civ. 704,
1738, 1743, 1778, 1779, 1790).
_____________
1. A se vedea de asemenea, Codul de procedură civilă, art. 715-717 şi Codul de comerţ, art. 727.
2. Denumirea “district” din cuprinsul textului a fost înlocuită cu “rază teritorială”.
1) Dispoziţiile cuprinse în art. 1780-1784 inclusiv, art. 1786 şi 1787 nu se aplică imobilelor supuse regimului de
carte funciară sau de publicitate funciară.
Cu privire la aceste imobile, a se vedea:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - M.Of. nr. 95 din 27 aprilie
1938, cu modificările ulterioare (art. 110-114);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - M.Of. nr.
157 din 12 iulie 1947, cu modificarile ulterioare (art. 33-35, combinat cu art. 38).
Textele din acest capitol sînt reproduse cu modificările aduse prin Decretul nr. 378/1960 - B.Of. nr. 22 din 20
octombrie 1960.
Art. 1781.
Spre a opera inscripţia, creditorul şi debitorul, în persoană sau prin mandatari cu procuri
autentice, vor prezenta notarului de stat, actul autentic al convenţiei prin care se constituie
ipoteca. Totodată, creditorul va face şi alegere de domiciliu la vreun loc din raza teritorială a
notariatului de stat (c. civ. 1004, 1740, 1753, 1770, 1774, 1775, 1776, 1784, 1816, 1820).
_________
* Denumirea “circumscripţie” din cuprinsul textului a fost înlocuită cu “rază teritorială”. A se vedea nota 3 de la
art. 747.
Art. 1782.
Notarul de stat, găsind actul învestit cu toate formele cerute de lege pentru inscripţie, va
ordona inscripţia sa, după care se va certifica, pe actul original, data şi numărul de ordine sub
care s-a scris în registru (c. civ. 1780).
Art. 1783.
În toate cazurile de inscripţie a unei ipoteci legale sau a unui privilegiu, este destul ca
creditorul sau mandatarul său singur să se prezinte înaintea notarului de stat şi să ceară
inscripţia ipotecii sau a privilegiului său, în virtutea titlului din care decurge acea ipotecă sau
acel privilegiu c. civ. 1780).
Art. 1784.
Inscripţiile asupra bunurilor unei persoane moarte pot fi cerute numai de creditori.
_________
* A se vedea, de asemenea, Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare -
M.Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 21).
Art. 1785.
Creditorul privilegiat sau ipotecar, înscris pentru un capital sau pentru o rendită care produce
interese, are drept ca interesele datorite pe trei ani să aibă acelaşi rang ca şi capitalul, fără
prejudiciul inscripţiilor ce poate lua pentru interese după trei ani, şi care vor avea rang din
ziua inscripţiei lor.
_________
1. Art. 1785 se referă prin termenul “interese” atît la dobînzile capitalului, cît şi la sumele datorate în temeiul
contractului de rendită.
2. A se vedea şi Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - M.Of. nr. 95
din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 66)
Art. 1786.
Inscripţiile conservă dreptul de privilegiu şi de ipotecă în curs de 15 ani din ziua în care s-au
făcut inscripţiile. Efectul lor încetează dacă inscripţiile nu au fost reînnoite înaintea expirării
acestui termen.
Cu toate acestea, inscripţiile luate în favoarea minorilor, interzişilor, a femeilor măritate, a
statului, comunelor şi celorlalte stabilimente publice sînt dispensate de a fi reînnoite pînă
după un an de la încetarea tutelei, disoluţiunea căsătoriei sau încetarea din funcţiune a
funcţionarului.
_________
* Cu privire la alin. 2 din art. 1786, a se vedea notele 1, 2 şi 4 de la art. 1753.
Art. 1787.
Inscripţia reînnoită trebuie să indice inscripţia primitivă ce se reînnoieşte. În lipsă de o
asemenea indicaţie, creanţa ipotecară va avea rang de la inscripţia din urmă (c. civ. 1786).
Capitolul V
Despre ştergerea şi reducţiunea inscripţiilor
Art. 1788.
Inscripţiile vor fi şterse sau reduse prin consimţămîntul părţilor interesate, capabile de a
consimţi la aceasta, sau în virtutea unei sentinţe date în ultimă instanţă sau care a dobîndit
puterea lucrului judecat. Mandatul dat spre a face o ştergere sau reducţiune trebuie să fie
expres şi autentic (c. civ. 946).
_________
1. Dispoziţiile art. 1788 nu se aplică imobilelor supuse regimului de carte funciară ori de publicitate funciară. A
se vedea în acest sens:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - M.Of. nr. 95 din 27 aprilie
1938, cu modificările ulterioare (art. 17 alin. 2);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - M. Of. nr.
157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 33-35 şi 38).
2. În cadrul Codului de procedură civilă în vigoare, în care calea de atac a apelului a fost suprimată iar recursul a
devenit o cale ordinară de atac, expresia “sentinţe date în ultima instanţă sau care au dobîndit puterea lucrului
judecat” din cuprinsul art. 1788 trebuie înţeleasă ca referindu-se la hotărîri definitive, astfel cum acestea sînt
determinate potrivit art. 377 din codul mai sus menţionat.
Art. 1789.
Actele făcute în ţară străină, care constată consimţămîntul pentru ştergerea sau reducţiunea
unei inscripţii, nu sînt executorii în România, decît după ce s-au vizat de notarul de stat al
notariatului de stat al situaţiei bunurilor, care va notifica autenticitatea acelor acte (c. civ. 2,
1773).
_________
* Textul este reprodus cu modificările aduse prin Decretul nr. 378/1960 - B.Of. nr. 22 din 20 octombrie 1960.
Capitolul VI
Despre efectul privilegiilor şi ipotecilor în contra persoanelor al treilea care deţin
imobilul
Art. 1790.
Creditorii care au privilegiu sau ipotecă înscrisă asupra unui imobil îl urmăresc în orice mînă
ar trece (c. civ. 1722, 1746, 1778, 1779, 1791).
Art. 1791.
Dacă persoana a treia, care deţine imobilul, nu îndeplineşte formalităţile mai jos stabilite
pentru a purga proprietatea sa, ea rămîne îndatorată prin singurul efect al inscripţiilor, în
calitatea sa de detentor a imobilului, la toate datoriile ipotecare, şi se bucură de toţi termenii
de plată ce îi avea şi debitorul primitiv (c. civ. 1792 şi urm.).
Art. 1792.
Detentorul este ţinut în acelaşi caz sau de a plăti toate capitalurile şi interesele 1) exigibile, la
orice sumă s-ar urca, sau de a lăsa imobilul ipotecat fără nici o rezervă (c. civ. 1785, 1793).
Art. 1793.
Cînd detentorul nu îndeplineşte una din aceste obligaţii pe deplin, fiecare creditor ipotecar
are dreptul de a cere vînzarea imobilului ipotecat, pentru creanţa sa (c. civ. 1790, 1794, 1795,
1804, 1824).
Art. 1794.
Cu toate acestea, detentorul, care nu este personal obligat pentru creanţa ipotecară a
creditorului, poate să se opună la vînzarea imobilului ipotecat ce i-a fost transmis, dacă au mai
rămas alte imobile ipotecate pentru această datorie în posesiunea principalului sau
principalilor debitori, şi poate să ceară discuţia prealabilă după forma regulată la titlul Despre
cauţionament. În timpul acestei discuţii se va opri vînzarea imobilului ipotecat (c. civ. 1662 şi
urm.).
Art. 1795.
Cît pentru lăsarea imobilului ipotecat, ea poate să fie făcută de către orice detentor care nu
este personal obligat la datorie şi care are capacitatea de a înstrăina (c. civ. 946, 1769, 1796).
_________
1) Dobînzile.
Art. 1796.
Detentorul poate să lase imobilul, chiar după ce a recunoscut obligaţia sau după ce a fost
condamnat în această calitate; lăsarea imobilelor nu împiedică nici pe detentor, pînă la
adjudecare, de a lua imobilul înapoi, plătind toată datoria şi cheltuielile.
Art. 1797.
Lăsarea imobilului ipotecat se face prin declaraţie la grefa judecătoriei situaţiei imobilului.
Judecătoria va încheia act despre aceasta.
După cererea celui mai diligent dintre cei interesaţi, se va numi un curator imobilului părăsit
şi se va urmări vînzarea sa după formele prescrise pentru expropriaţiuni 1).
_________
* Denumirea “tribunal popular” din cuprinsul textului a fost înlocuită cu “judecătorie”. A se vedea nota 3 de la
art. 747.
Art. 1798.
Servituţile şi drepturile reale ce avea asupra imobilului detentorul înaintea posesiunii sale
renasc după părăsirea sau adjudecarea imobilului.
_________
* Dacă servituţile sau celelalte drepturi pe care detentorul le avea înaintea posesiunii sale au fost radiate din
cartea funciară, restabilirea stării tabulare se va putea face potrivit art. 110 şi urm. din Legea nr. 115/1938 pentru
unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare, în cazul în care adjudecatarul constituie la aceasta, iar în
cazul contrar, potrivit art. 24 şi 25 din aceeaşi lege, prin acţiune în prestaţiune tabulară.
Art. 1799.
Detentorul care a plătit datoria ipotecară, sau care a lăsat imobilul ipotecat, sau care a suferit
expropriaţiunea 1) acestui imobil, are recurs în garanţie de drept, în contra debitorului
principal (c. civ. 551, 1108, 1336 şi urm.).
_________
1) executare silită, potrivit art. 1824-1836 C. civ.
Capitolul VII
Despre stingerea privilegiilor şi a ipotecilor
Art. 1800.
Privilegiile şi ipotecile se sting:
1. prin stingerea obligaţiei principale;
2. prin renunţarea creditorului la ipotecă;
3. prin îndeplinirea formalităţilor şi condiţiilor prescrise detentorilor pentru purgarea
bunurilor dobîndite de ei;
4. prin prescripţie.
Prescripţia este cîştigată debitorului, pentru bunurile care se află în posesiunea sa, prin
expirarea timpului defipt pentru prescripţia acţiunilor ce rezultă din ipotecă sau din privilegiu.
Cît pentru bunurile care se găsesc în mîinile unui al treilea detentor, prescripţia îi este
cîştigată prin expirarea timpului regulat pentru prescripţia proprietăţii în favoarea sa; în cazul
cînd prescripţia presupune un titlu, ea nu începe a curge decît din ziua cînd detentorul s-a
înscris în registrele notariatului de stat ca nou proprietar.
Inscripţiile luate de creditori nu întrerup cursul prescripţiei stabilite prin lege în favoarea
debitorului, sau în favoarea unei a treia persoane detentoare a imobilului (c. civ. 974, 1091,
1143, 1153, 1801, 1802, 1890, 1891, 1892, 1895).
_________
1. Cu privire la întreruperea prescripţiei, a se vedea nota de la Secţiunea I “Despre cauzele care întrerup
prescripţia” (art. 1863 şi urm.) din capitolul III al titlului XX din prezenta Carte.
2. Textul este reprodus cu modificările aduse prin Decretul nr. 378/1960 - B.Of. nr. 22 din 20 octombrie 1960.
Capitolul VIII
Despre modul de a purta proprietăţile de privilegii şi ipoteci
Art. 1801.*)
Toate actele translative de bunuri şi drepturi care se pot ipoteca se vor transcrie pe registre ce
se vor ţine spre acest sfîrşit la notariatul de stat în a cărui rază teritorială sînt bunurile situate.
_________
1. A se vedea, de asemenea, Codul de procedură civilă, art. 710, art. 711 pct. 1-9 şi art. 712.
2. A se vedea, cu privire la imobilele înscrise în cărţi funciare, Legea nr. 115/1938 pentru unificarea
dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - M.Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 11,
17, 18, 26-30).
3. Potrivit Decretului nr. 144/1958 privind reglementarea eliberării autorizaţiilor de construire, reparare şi
desfiinţare a construcţiilor, precum şi a celor referitoare la înstrăinările şi împărţelile terenurilor cu sau fără
construcţii - B.Of. nr. 15 din 29 martie 1958, cu modificările ulterioare - (art. 12 alin. 4) transcrierea dreptului de
proprietate sau înscrierea în cartea funciară a acestui drept stabilit prin hotărîrea instanţei judecătoreşti care ţine
locul actului autentic de înstrăinare se vor face în temeiul unei copii legalizate de pe hotărîrea judecătorească
rămasă definitivă.
4. A se vedea şi dispoziţiile art. 48 şi 49 din Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe şi
vînzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie B. Of. nr. 46 din 31 martie 1973, republicată în B.Of. nr.
121 din 31 decembrie 1980.
5. Potrivit Decretului nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la
persoanele fizice şi persoanele juridice - B.Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare (art. 44),
soţii sînt îndreptăţiţi ca, de comun acord, să ceară înscrierea în cartea funciară, a dreptului soţilor asupra unui
bun comun sau menţionarea calităţii de bun comun în registrul de transcripţii, pe marginea actului de dobîndire.
6. Textul este reprodus cu modificările aduse prin Decretul nr. 378/1960 - B.Of. nr. 22 din 20 octombrie 1960.
Art. 1802.*)
Orice act de înstrăinare a drepturilor menţionate în articolul precedent nu se va putea opune
persoanelor al treilea de nu se va fi făcut transcripţia cerută prin acel articol (c. civ. 973, 1175,
1295, 1801, 1803).
_________
A se vedea, de asemenea:
- Codul de procedură civilă, art. 712;
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare - M.Of. nr. 95 din 27 aprilie
1938, cu modificările ulterioare (art. 17 alin. 1);
- Legea nr. 242/1947 pentru transformarea cărţilor funciare provizorii în cărţi de publicitate funciară - M. Of. nr.
157 din 12 iulie 1947, cu modificările ulterioare (art. 4 şi 5).
Art. 1803.
Transcripţia prescrisă prin articolul 1801 transmite dobînditorului drepturile ce înstrăinătorul
avea asupra proprietăţii imobilului, dar cu privilegiile şi ipotecile cu care imobilul era
însărcinat (c. civ. 1746, 1790).
Art. 1804.
Dacă noul proprietar voieşte a fi apărat de urmăririle autorizate prin Capitolul VI al
prezentului titlu, este ţinut, în cursul lunii de la transcripţia actului de transmisia proprietăţii,
de a notifica creditorilor la domiciliile ce şi-au ales cînd au luat inscripţiile ipotecare:
1. contractul de dobîndirea imobilului;
2. un certificat de transcripţia lui;
3. o tabelă în trei coloane, din care cea dintîi va cuprinde data ipotecilor şi aceea a
inscripţiilor cea de a doua, numele creditorilor, şi cea de a treia sumele creanţelor înscrise (c.
civ. 1781 şi urm., 1790, 1793, 1801, 1802, 1805, 1813).
Art. 1805.
Noul proprietar va declara prin acea notificare că este gata a plăti îndată datoriile şi sarcinile
ipotecare, numai pînă la concurenţa preţului stipulat prin actul de înstrăinare sau pînă la
valoarea la care va preţui imobilul, dacă este dăruit, fără distincţie între datoriile exigibile sau
neexigibile (c. civ. 1791, 1804, 1806).
Art. 1806.
După ce noul proprietar a făcut notificarea prescrisă în termenul defipt prin articolul 1804 şi
dacă preţul stipulat nu poate acoperi toate datoriile privilegiate şi ipotecare, orice creditor al
cărui titlu este înscris poate cere punerea imobilului în vînzare prin licitaţie publică, cu
îndatorire:
1. de a comunica această cerere noului proprietar în curs de 40 zile de la notificarea ce acesta
i-a făcut;
2. de a se supune a sui preţul imobilului cu a zecea parte mai mult peste preţul stipulat în
actul de înstrăinare.
Toate acestea se vor comunica, după cererea în scris a creditorului, atît noului proprietar, cît
şi înstrăinătorului imobilului, prin judecătoria, unde s-a făcut transcripţia actului de
înstrăinarea imobilului.
Toate acestea sub pedeapsă de nulitate (c. civ. 1807 şi urm.).
_________
* Denumirea “tribunal popular” din cuprinsul textului a fost înlocuită cu “judecătorie”. A se vedea nota 3 de la
art. 747.
Art. 1807.
Dacă creditorii nu vor cere punerea în licitaţie în termenul şi cu formele prescrise în
articolele precedente, valoarea imobilului va rămîne definitiv defiptă la preţul stipulat prin
contract, sau la suma estimaţiei în caz de donaţiune, şi noul proprietar va rămîne liberat de
orice privilegiu şi ipotecă, plătind preţul creditorilor după ordinea inscripţiei lor, sau
depunîndu-l la casa de depozite şi consemnaţiuni 1) (c. civ. 978, 1800).
Art. 1808.
În caz de revînzare, ea se va face cu formele prescrise pentru expropriaţiunile forţate 2), după
stăruinţa sau a creditorului care a cerut revînzarea sau a noului proprietar.
Acela din aceştia care va stărui pentru vinzare, va îngriji a se pune în afiptele de publicaţie
preţul stipulat prin contract sau declarat după estimaţie, şi suma cu care creditorele s-a obligat
a sui acest preţ (c. civ. 1805, 1806, 1824).
__________
1) Casa de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C.) potrivit Decretului nr. 371/1958 - B.Of. nr. 32 din 19 august
1958, cu modificările ulterioare.
2) Executare silită, potrivit art. 1324-1836 C. civ.
Art. 1809.
Adjudecatarul este dator, peste preţul adjudecării, a restitui dobînditorului imobilului sau
donatorului deposedat toate cheltuielile ce acesta a făcut cu formarea contractului său, pentru
transcripţia lui, acelea ale notificării, şi cele făcute de el la vînzarea prin licitaţie (c. civ.
1341).
Art. 1810.
Dacă imobilele în urmarea licitaţiei s-au adjudecat asupra dobînditorului imobilului sau a
donatorului, acesta nu este obligat de a transcrie jurnalul de adjudecare 1).
Art. 1811.
Retragerea creditorului care va fi cerut punerea în licitaţie nu va putea stăvili sub nici un
cuvînt adjudecarea publică, dacă nu vor consimţi toţi ceilalţi creditori privilegiaţi sau
ipotecari.
Art. 1812.
Dacă adjudecarea se va face asupra aceluia care cumpărase imobilul, atunci, va avea recurs în
contra vînzătorului, spre a fi dezdăunat de suma care excede preţul stipulat prin actul de
vînzare şi pentru dobînda acestui excedent (c. civ. 1341, 1799).
Art. 1813.
În cazul cînd titlul noului proprietar ar cuprinde imobile şi mobile, sau mai mult şi mobile,
din care unele ipotecate şi altele neipotecate, situate în aceeaşi sau în diferite raze teritoriale
de judecătorii, toate înstrăinate cu un singur preţ sau pentru preţuri deosebite şi separate, sau
că aceste imobile sînt cuprinse sau că nu sînt cuprinse în aceeaşi exploataţiune, în aceste
cazuri preţul imobilului asupra căruia sînt luate inscripţii se va determina cu analogie 2) după
preţul total, şi va fi declarat în notificarea ce noul proprietar este obligat a face conform cu
articolul 1804.
Creditorele care a cerut punerea în licitaţie nu este dator, în nici un caz, a face suirea preţului
cerut prin articolul 1806 pentru mobilele sau pentru alte imobile decît cele ipotecate creanţei
sale.
Noului proprietar îi rămîne totdeauna recurs în contra autorului 3) său spre a fi dezdăunat de
vătămarea ce ar suferi, sau din cauza diviziunii achiziţiei sale, sau din cauza diviziunii
exploataţiunilor (c. civ. 1804, 1830).
_________
* Denumirea “tribunal popular” din cuprinsul textului a fost înlocuită cu “judecătorie”. A se vedea nota 3 de la
art. 717.
1) Ordonanţă de adjudecare potrivit art. 551 C. proc. civ.
2) Proporţional faţă de preţul total.
3) Vînzător.
Art. 1814.
Nici un imobil nu poate fi liberat de ipotecile legale, decît supunîndu-se ipotecii un alt imobil
de aceeaşi valoare, sau depunîndu-se, la casa de depozite şi consemnaţiuni 1), o sumă egală cu
valoarea creanţei asigurate prin ipotecă.
Formele ce urmează a se observa la mutarea ipotecii, de pe un mobil pe altul, se vor
determina prin legea de procedură (c. civ. 1753, 1800).
_______
* Cu privire la mutarea ipotecii de pe un mobil pe altul, a se vedea art. 717 şi 718 C. proc. civ.
Dispoziţie tranzitorie
Art. 1815.
Femeile căsătorite pînă la promulgarea acelei legi vor fi datoare în curs de un an de la această
epocă a cere inscripţie asupra imobilelor bărbaţilor pentru asigurare a dotei lor, conform
regulilor prescrise prin acest codice.
Capitolul IX
Despre publicitatea registrelor şi despre responsabilitatea secretarilor notariatelor de
stat, însărcinaţi cu ţinerea registrelor 2)
Art. 1816.*)
Secretarii notariatelor de stat sînt ţinuţi de a elibera tuturor acelor ce cer o copie de pe actele
transcrise în registrele lor şi de pe inscripţiile existente, sau certificat că nu există nici o
inscripţie (c. civ. 1804, 1817 şi urm., 1822).
__________
1) Casa de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C.) potrivit Decretului nr. 371/1958 - B.Of. nr. 32 din 19 august
1958, cu modificările ulterioare.
2) Titlul capitolului IX cît şi art. 1816-1823 C. civ. sînt reproduse astfel cum au fost modificate prin art. IX din
Decretul nr. 378/1960) B.Of. nr. 22 din 20 octombrie 1960.
Art. 1817.*)
Ei sînt responsabili pentru orice prejudiciu ar rezulta:
1. Din omisiunea pe registrele lor a transcripţiilor actelor de mutaţie ale proprietăţii, şi a
inscripţiilor luate în birourile notariatelor de stat
2. Din lipsa de menţiune în certificatele lor a unei sau mai multor inscripţii existente, afară de
cazul cînd eroarea provine din arătări nesuficiente care nu pot să le fie imputate (c. civ. 998,
1740, 1780, 1801, 1802, 1818, 1822).
_________
A se vedea, de asemenea, Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare -
M.Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 41).
Cu privire la curgerea termenelor de prescripţie, a se vedea şi Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia
extinctivă B.Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B.Of. nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare
(art. 1, 3, 8 şi 25).
Art. 1818.*)
Imobilul în privinţa căruia secretarul ar fi omis în certificatele sale una sau mai multe sarcine
înscrise rămîne cu toate acestea încărcat cu toate sarcinile înscrise, rămînînd însă noului
cumpărător, care a fost indus în eroare, recurs contra secretarului pentru daunele ce i s-au
cauzat prin omisiune precum şi recurs contra vînzătorului pentru întoarcerea preţului şi
daunelor-interese (c. civ. 1746, 1790).
Art. 1819.*)
În nici un caz, secretarii notariatelor de stat nu pot refuza, nici întîrzia transcripţia actelor de
mutaţie ale proprietăţilor, inscripţia privilegiilor şi drepturilor ipotecare, nici eliberarea de
certificate ce se cer de părţi, nici prezentarea registrelor originale cînd se cer de părţi, sub
pedeapsă de răspundere de daune-interese pentru părţi; drept care, la caz de refuz sau
întîrziere nemotivată, se va încheia îndată asupra cererii părţilor proces-verbal despre aceasta
de către procurorul tribunalului respectiv 1) (c. civ. 1822).
_________
1) Procurorul procuraturii locale, potrivit Legii nr. 60/1968 pentru organizarea şi funcţionarea Procuraturii
Republicii Socialiste România - B.Of. nr. 169 din 27 decembrie 1968, cu modificările ulterioare.
Art. 1820.*)
Secretarii notariatelor de stat vor fi ţinuţi de a avea un registru pe care vor fi înscrise zi cu zi
şi în ordine numerică depunerile ce li se vor fi făcut de actele de mutaţie ale proprietăţilor
destinate de a fi transcrise; ei vor elibera deponentului un bilet de recunoaştere care va purta
numărul de ordine sub care s-a înscris depunerea în registru şi ei nu vor putea transcrie, în
registrele destinate pentru aceasta, actele de mutaţie ale proprietăţilor decît cu data şi după
ordinea în care s-a făcut depunerea acelor acte la notariatul de stat.
_________
* Potrivit Ordinului nr. 96/C din 7 februarie 1973 al ministrului justiţiei pentru actualizarea şi simplificarea
instrucţiunilor privind organizarea şi funcţionarea notariatului de stat, lucrările înregistrate în registrul de
publicitate -ţinute de notariate- se păstrează în mape, în ordinea înregistrării.
Art. 1821.*)
Toate registrele de transcripţie şi inscripţie vor fi şnuruite, numerotate şi parafate pe fiecare
pagină de către notarul de stat.
Art. 1822.*)
Secretarii notariatelor de stat sînt ţinuţi de a se conforma, în exerciţiul funcţiunii lor, tuturor
dispoziţiilor capitolului prezent, sub pedeapsă de amendă de la 500 la 3000 lei pentru întîia
contravenţie, şi de destituire 1) pentru a doua contravenţie, fără prejudiciul daunelor-interese
către părţi care vor fi plătite înaintea amendei (c. civ. 1816 şi urm.).
_________
* Partea din text referitoare la pedeapsa de amendă este în prezent inaplicabilă.
Art. 1823.*)
Menţiunile de depozit, inscripţiile şi transcripţiile se vor face în registre, în şir, fără nici un
loc alb, nici interlinii, sub pedeapsă în contra secretarului notariatului de stat de o amendă de
la 1500 lei pînă la 5000 lei şi de dauneinterese către părţi, care vor fi plătite înaintea amendei.
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1822.
Titlul XIX
DESPRE EXPROPRIAŢIUNEA SILITĂ 2)
Art. 1824.
Creditorul poate urmări expropriaţiunea:
1. a bunurilor imobile şi a accesoriilor reputate imobile care sînt proprietatea debitorului său;
2. a uzufructului ce are debitorul asupra bunurilor de aceeaşi natură (c. civ. 462 şi urm. 488 şi
urm., 517 şi urm., 1750). (articol abrogat de la 2 mai 2001 prin art. VIII din O.U.G. nr.
138/2000, astfel cum a fost modificată prin art. I din O.U.G. nr. 290/2000 - publicată la 29
decembrie 2000)
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1718.
1) A se vedea art. 130 din Codul muncii, precum şi art. 130 din Legea nr. 1/1970 a organizării şi disciplinei
muncii în unităţile socialiste de stat - B.Of. nr. 27 din 27 martie 1970, referitor la desfacerea contractului de
muncă.
2) Executarea silită asupra bunurilor nemişcătoare, potrivit art. 488 şi urm. C. proc. civ.
Art. 1825.
Cu toate acestea, partea nediviză a unui coerede în imobilele unei succesiuni nu poate fi pusă
în vînzare de către creditorii săi personali înaintea împărţelii sau a licitaţiei ce pot provoca
creditorii, dacă vor găsi de cuviinţă, sau în care au dreptul de a interveni (c. civ. 731, 785,
974, 1737) (articol abrogat de la 2 mai 2001 prin art. VIII din O.U.G. nr. 138/2000, astfel
cum a fost modificată prin art. I din O.U.G. nr. 290/2000 - publicată la 29 decembrie 2000)
_________
1. A se vedea, de asemenea, Codul de procedură civilă, (art. 490).
2. Cu privire la urmărirea bunurilor comune ale soţilor, a se vedea Codul familiei (art. 33).
Art. 1826.
Imobilul unui minor sau unui interzis nu poate fi pus în vînzare înaintea vînzării mobilelor
sale (c. civ. 1662, 1794). (articol abrogat de la 2 mai 2001 prin art. VIII din O.U.G. nr.
138/2000, astfel cum a fost modificată prin art. I din O.U.G. nr. 290/2000 - publicată la 29
decembrie 2000)
_________
* Textul art. 1826 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 185/1949 pentru modificarea şi
abrogarea unor dispoziţii privitoare la majorat, la capacitatea în materia contractelor de muncă şi emancipare
B.Of. nr. 25 din 30 aprilie 1949.
Art. 1827.
Discuţia 1) prealabilă a mobilelor nu este cerută la expropriaţiunea imobilelor posedate în
nediviz de către un major şi un minor sau interzis, dacă datoria le este comună asemenea,
discuţia 1) nu se cere nici în cazul cînd urmăririle au fost începute în contra unui major sau
înaintea pronunţării interdicţiei. (articol abrogat de la 2 mai 2001 prin art. VIII din O.U.G.
nr. 138/2000, astfel cum a fost modificată prin art. I din O.U.G. nr. 290/2000 - publicată la
29 decembrie 2000)
_________
1) Urmărirea.
Art. 1828.
Creditorul nu poate urmări vînzarea imobilelor care nu-i sînt ipotecate decît la cazul cînd
bunurile ce-i sînt ipotecate nu ajung spre plata creanţei sale (c. civ. 1746, 1824. 1830).
(articol abrogat de la 2 mai 2001 prin art. VIII din O.U.G. nr. 138/2000, astfel cum a fost
modificată prin art. I din O.U.G. nr. 290/2000 - publicată la 29 decembrie 2000)
Art. 1829.
Vînzarea silită a bunurilor situate în diferite raze teritoriale nu poate fi provocată decît
succesiv, afară de cazul cînd acele bunuri fac parte din una şi aceeaşi exploataţiune.
Vînzarea se urmăreşte înaintea, judecătoriei în a cărei rază teritorială se găseşte centrul
exploataţiunii sau în lipsa unui asemenea centru, partea bunurilor ce prezintă cel mai mare
venit (c. civ. 1813, 1830). (articol abrogat de la 2 mai 2001 prin art. VIII din O.U.G. nr.
138/2000, astfel cum a fost modificată prin art. I din O.U.G. nr. 290/2000 - publicată la 29
decembrie 2000)
_________
* Denumirile “district”, “tribunal popular” şi “circumscripţie” au fost înlocuite cu “rază teritorială” şi
“judecătorie”.
Art. 1830.
Dacă bunurile ipotecate creditorului şi bunurile ce nu-i sînt ipotecate sau bunurile situate în
diferite raze teritoriale fac parte din una şi aceeaşi exploataţiune, vînzarea unuia şi altora, se
va urmări la un loc, dacă o cere debitorul (c. civ. 1812, 1829). (articol abrogat de la 2 mai
2001 prin art. VIII din O.U.G. nr. 138/2000, astfel cum a fost modificată prin art. I din
O.U.G. nr. 290/2000 - publicată la 29 decembrie 2000)
_________
* A se vedea nota de la art. 1829.
Art. 1831.
Dacă debitorul justifică, prin contracte de arendă autentică, că venitul curat al imobilelor sale
pe timp de un an este de ajuns pentru plata capitalului datoriei dobînzilor şi cheltuielilor şi
dacă el dă delegaţie creditorului de a percepe acel venit, judecătoria poate suspenda
urmăririle, care urmăriri pot fi însă continuate dacă se prezintă vreun obstacol sau vreo
opoziţie la plata datoriei (c. civ. 1101, 1132). (articol abrogat de la 2 mai 2001 prin art. VIII
din O.U.G. nr. 138/2000, astfel cum a fost modificată prin art. I din O.U.G. nr. 290/2000 -
publicată la 29 decembrie 2000)
_________
1. Cu privire la arendă a se vedea notele de la capitolul II şi IV, titlul VII, al prezentei cărţi.
2. A se vedea şi Codul de procedură civilă (art. 498).
3. A se vedea nota de la art. 1829.
Art. 1832.
Vînzarea silită a imobilelor nu poate fi provocată şi urmărită decît în virtutea unui titlu
autentic şi executoriu pentru o datorie certă şi lichidă.
Dacă datoria consistă în sume nelichidate, urmăririle sînt valabile, dar adjudecarea nu se va
putea face decît după lichidare. (articol abrogat de la 2 mai 2001 prin art. VIII din O.U.G. nr.
138/2000, astfel cum a fost modificată prin art. I din O.U.G. nr. 290/2000 - publicată la 29
decembrie 2000)
________
* A se vedea, de asemenea, Codul de procedură civilă, art. 379.
Art. 1833.
Cesionarul unui titlu executor nu poate urmări expropriaţiunea decît după significaţiunea 1)
făcută debitorului despre cesiunea titlului (c. civ. 780, 1106, 1393, 1394, 1744). (articol
abrogat de la 2 mai 2001 prin art. VIII din O.U.G. nr. 138/2000, astfel cum a fost modificată
prin art. I din O.U.G. nr. 290/2000 - publicată la 29 decembrie 2000)
___________
1) Notificarea, potrivit nr. 1393. C. civ.
Art. 1834.
Adjudecarea nu se poate face decît după o sentinţă definitivă 1) în ultimă instanţă sau trecută
în putere de lucru judecat. (articol abrogat de la 2 mai 2001 prin art. VIII din O.U.G. nr.
138/2000, astfel cum a fost modificată prin art. I din O.U.G. nr. 290/2000 - publicată la 29
decembrie 2000)
___________
1) Hotărîre definitivă, potrivit art. 377 C. proc. civ.
Art. 1835.
Urmăririle nu pot fi anulate sub pretext că creditorul ar fi început a cere urmărire pentru o
sumă mai mare decît ceea ce este datorită. (articol abrogat de la 2 mai 2001 prin art. VIII din
O.U.G. nr. 138/2000, astfel cum a fost modificată prin art. I din O.U.G. nr. 290/2000 -
publicată la 29 decembrie 2000)
Art. 1836.
Orice urmărire de expropriaţiune trebuie să fie procedată de o somaţie 2) de plată, făcută din
partea creditorului, debitorului în persoană sau mandatarului său. (articol abrogat de la 2 mai
2001 prin art. VIII din O.U.G. nr. 138/2000, astfel cum a fost modificată prin art. I din
O.U.G. nr. 290/2000 - publicată la 29 decembrie 2000)
___________
2) Comandament, potrivit art. 492 C. proc. civ
Titlul XX
DESPRE PRESCRIPŢIE 3)
Capitolul I Dispoziţii preliminare
Capitolul II Despre posesiunea cerută pentru a prescrie
Capitolul III Despre cauzele care întrerup sau care suspendă cursul prescripţiei
Capitolul IV Despre timpul cerut pentru a prescrie
Capitolul I
Dispoziţii preliminare
Art. 1837.
Prescripţia este un mijloc de a dobîndi proprietatea sau de a se libera de o obligaţie sub
condiţiile determinate prin această lege (c. civ. 645, 1091, 1200, 1800, 1887, 1888).
_________
* A se vedea, de asemenea, Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - B.Of. nr. 19 din 21 aprilie
1958, republicat în B.Of. nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 1).
Art. 1838.
Nu se poate renunţa la prescripţie decît după împlinirea ei (c. civ. 965, 1839).
___________
3) Dispoziţiile titlului XX (art. 1837 şi urm.), precum şi celelalte dispoziţii din Codul civil privitoare la
prescripţia extinctivă a dreptului la acţiune avînd un obiect patrimonial, au fost implicit abrogate prin Decretul
nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - B.Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B.Of. nr. 11 din 15
iulie 1960, cu modificările ulterioare, şi anume în măsura determinată prin art. 25 şi art. 26 ale acestui decret.
Urmează a se avea în vedere art. 21 din Decretul nr. 167/1958 care prevede că dispoziţiile acestui act normativ
nu se aplică dreptului la acţiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz, abitaţiune, servitute şi
superficie.
Art. 1839.
Renunţarea la prescripţie este sau expresă sau tacită.
Renunţarea tacită rezultă dintr-un fapt care presupune delăsarea dreptului cîştigat.
Art. 1840.
Cel ce nu poate înstrăina nu poate renunţa la prescripţie (c. civ. 946, 948, 1306, 1536).
Art. 1841.
În materie civilă, judecătorii nu pot aplica prescripţia dacă cel interesat nu va fi invocat acest
mijloc.
_________
* Potrivit celor arătate în nota de la Titlul XX (art. 1837 şi urm.) cu privire la abrogarea implicită a dispoziţiilor
din Codul civil referitoare la prescripţia extinctivă - a se vedea Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia
extinctivă - B.Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B.Of. nr. 11 din 15 iulie 19G0, ca modificările
ulterioare (art. 18).
Art. 1842.
Prescripţia poate fi opusă în cursul unei, instanţe pînă în momentul cînd Curtea de apel 1) va
pronunţa definitiva sa decizie, asupra căreia nu mai poate reveni după lege, afară numai de
cazul cînd cel în drept a o opune ar trebui să se prezume, după împrejurări, că a renunţat la
dînsa.
_________
* A se vedea nota de la art. 1841.
Art. 1843.
Creditorii şi orice altă persoană interesată pot să opună prescripţia cîştigată debitorului sau
codebitorului lor. ori proprietarului, chiar şi dacă acel debitor, codebitor sau proprietar
renunţă la dînsa (c. civ. 562, 699, 974).
Art. 1844.
Nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declaraţie a
legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sînt scoase afară din comerţ (c. civ. 476, 963,
1310).
_________
* Imprescriptibilitatea prevăzută prin art. 1844 cuprinde întreaga proprietate socialistă de stat - şi în primul rînd
proprietatea de stat determinată prin art. 7 din Constituţia R.S.R. - întrucît bunurile care constituie proprietate de
stat sînt scoase din circuitul civil, în măsura în care nu pot fi transmise decît în cadrul sarcinilor de plan şi potrivit
dispoziţiilor legale care reglementează anume această materie.
1) În loc de Curtea de Apel se va citi “instanţa care, potrivit legii, pronunţă o hotărîre definitivă”.
Art. 1845.
Statul, stabilimentele publice şi comunale, în ceea ce priveşte domeniul lor privat, sînt supuse
la aceleaşi prescripţii ca particularii şi, ca şi aceştia, le pot opune.
_________
* Art. 1845 a fost modificat implicit prin transformarea succesivă a structurii statului şi dreptului nostru în
cadrul căruia nu mai există domeniu public şi privat, ci numai fondul unic al proprietăţii socialiste de stat.
Drept urmare a acestei modificări şi a celor arătate cu privire la articolul precedent, rezultă că nu se stinge prin
prescripţie dreptul la acţiunea privitoare la orice drept real principal, aparţinînd statului.
Capitolul II
Despre posesiunea cerută pentru a prescrie
Art. 1846.
Orice prescripţie este fondată pe faptul posesiunii.
Posesiunea este deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi
înşine sau de altul în numele nostru (c. civ. 485, 486, 487, 1847 şi urm., 1909).
_________
* Cu privire la ocrotirea posesiunii, a se vedea art. 674-676 C. proc. civ.
Art. 1847.
Ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică 1) şi
sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole (c. civ. 1853, 1854,
1863).
Art. 1848.
Posesiunea este discontinuă cînd posesorul o exercită în mod neregulat, adică cu intermitenţe
anormale (c. civ. 1847, 1850).
Art. 1849.
Posesiunea este întreruptă prin modurile şi după regulile prescrise în articolele 1863-1873 (c.
civ. 1847).
Art. 1850.
Continuitatea şi neîntreruperea posesiunii sînt dispensate de probă din partea celui ce invocă
prescripţia, în acest sens că posesorul actual care probează că a posedat într-un moment dat
mai înainte, este presupus că a posedat în tot timpul intermediar, fără însă ca aceasta să
împiedice proba contrarie (c. civ. 1200, 1202, 1847).
__________
1) Care nu este exercitată în ascuns.
Art. 1851.
Posesiunea este tulburată cînd este fundată sau conservată prin acte de violenţă în contra sau
din partea adversarului (c. civ. 953, 955, 1847, 1900).
Art. 1852.
Posesiunea este clandestină cînd posesorul o exercită în ascuns de adversarul său încît acesta
nu este în stare de a putea să o cunoască (c. civ. 1847).
Art. 1853.
Actele ce exercităm sau asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică în calitate de
locatari, depozitari, uzufructuari etc., sau asupra unui lucru comun, în puterea destinaţiei
legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar.
Tot asemenea este posesiunea ce am exercita asupra unui lucru al altuia, prin simpla
îngăduinţă a proprietarului său (c. civ. 1858).
Art. 1854.
Posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că
a început a poseda pentru altul c. civ. 1200, 1202, 1850, 1853).
Art. 1855.
Cînd posesorul a început a poseda pentru altul, se presupune că a conservat aceeaşi calitate,
dacă nu este probă contrarie (c. civ. 1200, 1202, 1850, 1853).
Art. 1856.
Posesiunea viciată prin vreuna din cauzele arătate în art. 1847 devine poseţiune utilă, îndată
ce acel viciu încetează în vreun mod oarecare (c. civ. 953, 955 şi urm., 1847, 1900).
Art. 1857.
Posesorul care posedă nu sub nume de proprietar nu poate să schimbe el însuşi, fie prin sine
singur fie prin alte persoane interpuse, calitatea unei asemenea posesiuni (c. civ. 1855).
Art. 1858.
Posesiunea care se exercită nu sub nume de proprietar, nu se poate schimba în posesiune
utilă, decît prin vreunul din următoarele patru moduri:
1. cînd deţinătorul lucrului primeşte cu bună-credinţă de la o a treia persoană, alta decît
adevăratul proprietar, un titlu translativ de proprietate în privinţa lucrului ce deţine
2. cînd deţinătorul lucrului neagă dreptul celui de la care ţine posesiunea prin acte de
rezistenţă la exerciţiul dreptului său;
3. cînd deţinătorul strămută posesiunea lucrului, printr-un act cu titlu particular translativ de
proprietate, la altul care este de bună-credinţă;
4. cînd transmisiunea posesiunii din partea deţinătorului la altul se face printr-un act cu titlu
universal, dacă acest succesor universal este de bună credinţă (c. civ. 1855, 1857, 1859,
1861).
Art. 1859.
În toate cazurile cînd posesiunea aceluiaşi lucru trece pe rînd în mai multe mîini, fiecare
posesor începe, în persoana sa, o noua posesiune, fără a distinge dacă strămutarea posesiunii
s-a făcut în mod singular 1) sau universal, lucrativ sau oneros (C. Civ. 1858, 1860, 1861).
Art. 1860.
Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea obţine prescripţia, să unească posesiunea
sa cu posesiunea autorului său (c. civ. 653, 1859 şi urm.).
Art. 1861.
Dispoziţiile celor doua articole precedente nu derogă la cele prescrise prin articolul 1858, în
ultimul său alineat (c. civ. 1859, 1860).
Art. 1862.
Dacă viciul posesiunii consistă în discontinuitatea, în interupţiunea sau în precaritatea sa,
oricine are interes ca să nu fie prescripţia împlinită îl poate opune.
Dacă clandestinitatea şi tulburarea posesiunii sînt vicii numai relative şi nu pot fi, prin
urmare, opuse decît numai de cei în privinţa cărora posesiunea a avut asemenea caracter (c.
civ. 1517, 1853 şi urm.).
Capitolul III
Despre cauzele care întrerup sau care suspendă cursul prescripţiei
Secţiunea I Despre cauzele care întrerup prescripţia
Secţiunea II Despre cauzele care suspendă cursul prescripţiei
Secţiunea I
Despre cauzele care întrerup prescripţia
Art. 1863.
Prescripţia poate fi întreruptă sau în mod natural sau în mod civil (C. civ. 1847, 1864 şi
urm.).
_________
1) Cu titlu particular.
2) Potrivit celor arătate în nota de la Titlul XX (art. 1837 şi urm.) cu privire la abrogarea implicită a dispoziţiilor
din Codul civil referitoare la prescripţia extinctivă - a se vedea prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la
prescripţia extinctivă - B.Of. nr. 19 din 21 aprilie: 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960, cu
modificările ulterioare (art. 16 şi 17 care reglementează întreruperea cursului prescripţiei).
Art. 1864.
Este întrerupere naturală:
1. cînd posesorul este şi rămîne lipsit, în curs mai mult de un an, de folosinţa lucrului, sau de
către vechiul proprietar sau de către o a treia persoană;
2. cînd lucrul este declarat neprescriptibil în urmarea unei transformări legale a naturii sau
destinaţiei sale (c. civ. 1863).
Art. 1865.
Întreruperea civilă se operează:
1. printr-o cerere făcută în judecată, fie introductivă de instanţă 1) sau numai incidentă într-o
instanţă deja începută;
2. printr-un act începător de executare, precum sechestrul (saisie) sau cererea execuţiei unui
titlu cărui legea recunoaşte puterea executorie;
3. prin recunoaşterea de către debitor sau posesor a dreptului celui în contra căruia prescrie
(c. civ. 1905).
Art. 1866.
Efectele întreruperii prescripţiei prin vreunul din modurile naturale sînt absolute; întreruperea
civilă, afară de excepţiile cuprinse în articolele 1872 şi 1873 şi altele asemenea, nu foloseşte
decît celuia ce o face şi nu vatămă decît celui contra cărui se face (c. civ. 1864, 1867 şi urm.).
Art. 1867.
Întreruperea, fie civilă, fie naturală, şterge cu totul orice prescripţie concepută înaintea sa; în
nici un caz acea prescripţie nu mai poate, fi continuată. Posesorul sau debitorul pot începe o
nouă prescripţie după ce actele constitutive de întrerupere încetează, conform naturii lor şi
regulilor aci mai jos stabilite (c. civ. 1864, 1866, 1868).
Art. 1868.
Cererea făcută în judecată nu va putea întrerupe prescripţia decît dacă va fi încuviinţată de
judecătorie prin hotărîre de nerevocabilă autoritate 2).
În cazul acesta nici o prescripţie nu poate curge de la formarea cererii în judecată şi pînă la
pronunţarea unei asemenea hotărîri (c. civ. 1870, 1871).
_________
* Denumirea “tribunal popular” din cuprinsul textului a fost înlocuită cu “judecătorie”. A se vedea nota 3 de la
art. 747.
1) Cerere de chemare în judecată.
2) Hotărîre definitivă în sensul art. 377 C. proc. civ.
Art. 1869.
Dacă cel ce a format cererea în judecată lasă să se perime acea acţiune a sa prin nelucrare;
dacă se dezistă de acea cerere pentru oricare alt motiv, afară de nulităţi de formă sau de
necompetinţa instanţei către care a fost făcut, nici o întrerupere de prescripţie nu poate fi (c.
civ. 1865, 1868, 1870).
_________
* Cu privire la perimare a se vedea art. 248-254 C. proc. civ., iar cu privire la dezistare a se vedea art. 246-247
C. proc. civ.
Art. 1870.
Cererea în judecată întrerupe prescripţia, după regulile cuprinse în articolul 1868 şi 1869,
chiar în cazul cînd este adresată la o instanţă judecătorească necompletată şi chiar dacă este
nulă pentru lipsă de forme (c. civ. 1868, 1869, 1871).
Art. 1871.
În cazurile prevăzute în articolul precedent prescripţia nu va fi întreruptă decît dacă cel
interesat va fi făcut, mai înainte de hotărîrea de peremţiune 1), ce ar putea fi pronunţată în
contra sa, o nouă cerere în bună şi cuvenita formă, şi dacă aceasta după urmă cerere se va fi
încuviinţat după cum se arată la articolul 1868 (c. civ. 1870).
_________
* Art. 1871 a fost modificat implicit ca urmare a modificării regulilor din Codul de procedură civilă privitoare.
la perimare (art. 248-254), potrivit cărora perimarea operează de drept.
Art. 1872.
Întreruperea civilă a prescripţiei, făcută în contra unuia din debitorii solidari, are efect în
contra tuturor celorlalţi codebitori ai săi.
Întreruperea civilă făcută în contra unuia din moştenitorii unui debitor solidar nu are efect în
contra celorlalţi comoştenitori, chiar dacă creanţa ar fi ipotecară, dacă obligaţia nu este
nedivizibilă. Asemenea întrerupere nu are efect în contra codebitorilor debitorului defunct,
decît în măsura părţii de obligaţie a moştenitorului contra căruia s-a făcut întreruperea.
Spre a întrerupe prescripţia în contra acelor codebitori, trebuie o întrerupere făcută în contra
tuturor moştenitorilor debitorului defunct (c. civ. 742, 1036 şi urm., 1045, 1057, 1062, 1873).
Art. 1873.
Întreruperea civilă a prescripţiei, făcută în contra debitorului principal, are efecte şi în contra
cauţiunii.
Întreruperea făcută în contra cauţiunii nu poate opri cursul prescripţiei datoriei principale (c.
civ. 1652 şi urm 1679 şi urm.).
________
1) Perimare.
Secţiunea II
Despre cauzele care suspendă cursul prescripţiei
Art. 1874.
Suspendarea opreşte cursul prescripţiei pe timpul cît durează, fără însă a o şterge pentru
timpul trecut (c. civ. 1875 şi urm.).
Art. 1875.
Prescripţia curge în contra oricărei persoane care n-ar putea invoca o excepţie anume stabilită
prin lege (c. civ. 1876 şi urm.).
Art. 1876.
Prescripţia nu curge în contra minorilor şi interzişilor, afară de cazurile determinate prin lege
(c. civ. 1900 şi 1908).
Art. 1877.
Prescripţia curge în contra femeii măritate în privinţa averii sale parafernale, chiar şi dacă
aceea se află sub administraţia bărbatului, cu rezerva însă, pentru cazul acesta, de acţiune
recursorie a femeii în contra bărbatului.
_________
* Dispoziţiile art. 1877 şi 1878 au fost abrogate implicit prin reglementarea Codului familiei (art. 30-36), care
a instituit între soţi regimul legal al bunurilor comune, de la care nu se poate deroga prin convenţii.
Art. 1878.
Prescripţia nu curge pe cît timp ţine căsătoria, în contra femeii măritate, în privinţa imobilelor
dotale care n-au fost declarate alienabile prin contractul de căsătorie, decît, dacă va fi început
a curge mai înainte de căsătorie, sau din momentul separaţiei patrimoniilor, conform
articolelor 12561270, oricare ar fi epoca în care a început posesiunea.
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1877.
Art. 1879.
(Abrogat prin Legea din 20 aprilie 1932 pentru ridicarea incapacităţii civile a femeii
măritate).
_________
1) Potrivit celor arătate în nota de la Titlul XX (art. 1837 şi urm.) - cu privire la abrogarea implicită a
dispoziţiilor din Codul civil referitoare la prescripţia extinctivă - a se vedea prevederile Decretului nr. 167/1958
privitor la prescripţia extinctivă - B.Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B. Of. nr. 11 din 15 iulie 1960,
cu modificările ulterioare (art. 13-15 care reglementează suspendarea cursului prescripţiei).
Art. 1880.
Nu este asemenea supusă prescripţiei, pe cît timp ţine căsătoria, nici o acţiune a femeii care ar
putea să se răsfrîngă cumva în contra bărbatului, de ar fi exercitată de femeie contra unei a
treia persoane.
_________
* Dispoziţia art. 1880 a fost abrogată implicit prin dispoziţiile art. 16, 21 şi 105 din Constituţia R.P.R. din 13
aprilie 1948, care a stabilit egalitatea în faţa legii, fără deosebire de sex.
Art. 1881.
Prescripţia nu curge între soţi pe cît timp ţine căsătoria (c. civ. 188Z şi urm.).
_________
* A se vedea şi dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - B.Of. nr. 19 din 21 aprilie
1958, republicat în B.Of. nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 14 alin. ultim).
Art. 1882.
Prescripţia nu curge contra moştenitorului beneficiar în respectul 1) creanţelor sale asupra
succesiunii.
Ea nu curge în contra succesiunii, nici în privinţa creanţelor, nici în privinţa drepturilor reale
(c. civ. 713, 1883).
__________
1) În privinţa.
Art. 1883.
Regulile prescrise prin articolul precedent se aplică şi la prescripţia dintre administratorul
legal al averii unei persoane şi acea persoană, precum dintre o succesiune vacantă şi persoana
numită curator al ei (c. civ. 1882).
_________
1. Noţiunea de succesiune vacantă la care se referă art. 1883 era reglementată prin art. 724-727, care au încetat
de a mai avea aplicare (a se vedea şi notele de la articolele corespunzătoare), prin intrarea în vigoare a Decretului
nr. 40/1953 privitor la procedura succesorală notarială - B.Of. nr. 2 din 22 ianuarie 1953, republicat în B.Of. nr.
25 din 7 decembrie 1960. În temeiul art. 26 din acest decret, notarul de stat eliberează certificat că succesiunea
este vacantă, dacă sînt întrunite condiţiile prevăzute de lege; în, acest caz, bunurile lăsate de defunct trec în
proprietatea statului şi nu mai pot exista, prin urmare, raporturi între moştenire şi curator.
2. A se vedea şi Dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă (art. 14).
Art. 1884.
Prescripţia curge atît în folosul cît şi în contra unei succesiuni vacante, chiar şi dacă n-are
curator, şi chiar în timpul termenelor de trei luni pentru facerea inventarului şi de 40 zile
pentru deliberare (c. civ. 706 şi urm.).
_________
* A se vedea, de asemenea, nota de la art. 1883.
Art. 1885.
Prescripţia unei creanţe condiţionale sau cu termen nu poate începe decît din momentul cînd
s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul.
Acţiunile reale ale creditorului sau proprietarului sînt, prin excepţie, supuse prescripţiei în
folosul celui: ce deţine lucrul, chiar şi mai înainte de realizarea condiţiilor, sau de expirarea
termenelor la care acele acţiuni pot fi subordonate (c. civ. 1017, 1022, 1337).
_________
* Cu privire la prescripţia drepturilor sub condiţie suspensivă sau cu termen de suspensie, a se vedea Decretul
nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - B.Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B.Of. nr. 11 din 15
iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 7 alin. 3).
Capitolul IV
Despre timpul cerut pentru a prescrie
Secţiunea I Dispoziţii generale
Secţiunea II Despre prescripţia de 30 de ani
Secţiunea III Despre prescripţiile de 10 pînă la 20 de ani
Secţiunea IV Despre cîteva prescripţii particulare
Secţiunea I
Dispoziţii generale
Art. 1886.
Nici o prescripţie nu poate începe a curge mai înainte de a se naşte acţiunea supusă acestui
mod de stingere.
_________
* A se vedea dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - B.Of. nr. 19 din 21 aprilie
1958, republicat în B.Of. nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 7 alin. 1 şi 2, art. 8, 10, 11 şi
12).
Art. 1887.
Termenul prescripţiei se calculează pe zile, şi nu pe ore. Prin urmare ziua în cursul căreia
prescripţia începe nu intră în acel calcul (c. civ. 1888, 1889).
Art. 1888.
Ziua se împarte în 24 de ore. Ea începe la miezul nopţii şi se fineşte la miezul nopţii
următoare.
Art. 1889.
Prescripţia nu se socoteşte cîştigată, decît după împlinirea celei după urmă zile a termenului
defipt prin lege.
_________
* A se vedea şi dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - B.Of. nr. 19 din 21 aprilie
1958, republicat în B.Of. nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 19).
Secţiunea II
Despre prescripţia de 30 de ani
Art. 1890.
Toate acţiunile atît reale cît şi personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile şi
pentru care n-a defipt un termen de prescripţie, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel
ce invocă această prescripţie să fie obligat a produce vreun titlu, şi fără să i se poată opune
reaua-credinţă (c. civ. 557, 565, 639, 645, 700, 740, 1091).
_________
1. Potrivit celor arătate în nota de la Titlul XX (art. 1837 şi urm.) - cu privire la abrogarea implicită a poziţiilor
din Codul civil referitoare la prescripţia extinctivă - a se vedea Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia
extinctivă - B.Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B.Of. nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările
ulterioare (art. 3 şi 6).
Cu privire la art. 6, mai sus citat, a se vedea şi legea nr. 5/1954 pentru organizarea şi funcţionarea Arbitrajului
de, stat B.Of. nr. 37 din 5 august 1954, republicată, în B.Of. nr. 24 din 1 septembrie 1959, cu modificările
ulterioare (art. 54).
2. Potrivit Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - B.Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat
în B.Of. nr. 11 din 15 iulie 1960 cu modificările ulterioare, art. 22, impozitele şi taxele datorate statului,
contribuţia pentru asigurări sociale precum şi primelor de asigurări datorate în temeiul asigurărilor prin efectul
legii, rămîn supuse dispoziţiilor privitoare la prescripţie din legile speciale.
3. Cu privire la cîmpul de aplicare a dispoziţiei art. 7.890, a se vedea nota de la art. 1844 şi 1845.
4. A se vedea de asemenea Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare -
M. Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările. ulterioare (art. 27, art. 28 alin. 1, art. 29 şi art. 36).
5. Depunerile la C.T.C. sînt neprescriptibile potrivit pct. 16 din Statutul Casei de Economii şi Consemnaţiuni
adoptat prin Decretul nr. 371/1958 - B, Of. nr. 32 din 19 august 1958, cu modificările ulterioare.
Art. 1891.
Instanţele începute şi delăsate se vor prescrie, în lipsă de cerere de peremţiune, prin 30 ani
socotiţi de la cel după urmă act de procedură, oricare ar fi termenul de prescripţie al acţiunilor
în urma căror se vor fi început acele instanţe.
_________
1. Dispoziţia art. 1891 a fost implicit modificată prin Legea nr. 394 din 23 iulie 1943 pentru accelerarea
judecăţilor în materie civilă şi comercială care, prin art. 64, a instituit perimarea de plin drept.
2. A se vedea, de asemenea, nota 1 de la art. 1890.
Art. 1892.
Renditele sau creanţele ale căror capete 1) nu sînt niciodată exigibile şi care produc în folosul
creditorului interese periodice 2) sau în perpetuu 3) sau pe viaţă, se prescriu prin 30 de ani
începînd de la data titlului lor constitutiv.
_________
* A se vedea nota 1 de la art. 1890, precum şi dispoziţia art. 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia
extinctivă B.Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B.Of. nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările
ulterioare.
Art. 1893.
După 23 de ani de la data titlului constitutiv sau a celui de pe urmă titlu, debitorul poate fi
constrîns să procure un nou titlu creditorului sau reprezentanţilor săi.
_________
* A se vedea nota de la art. 1892.
Art. 1894.
Regulile prescripţiei relative la alte obiecte decît cele cuprinse în acest titlu şi care sînt
expuse la locurile respective din acest codice exclud aplicarea dispoziţiilor acestui titlu în
toate cazurile cînd sînt contrarii lor (c. civ. 557, 619, 623 şi urm., 639 şi urm., 700, 722, 783,
789, 833, 840, 931, 1334, 1359, 1512, 1800 pct. 4, 1901).
_______
1) Capital.
2) Venituri periodice.
3) Rente perpetue.
Secţiunea III
Despre prescripţiile de 10 pînă la 20 de ani
Art. 1895.
Cel ce cîştigă cu bună-credinţă şi printr-o justă cauză un nemişcător determinat va prescrie
proprietatea aceluia prin zece ani, dacă adevăratul proprietar locuieşte în circumscripţia
tribunalului judeţean unde se află nemişcătorul, şi prin douăzeci de ani dacă locuieşte afară
din acea circumscripţie (c. civ. 486, 487, 1896).
_________
1. A se vedea, de asemenea, Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare -B.
Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 27, art. 28 alin. 1 şi art. 29).
2. Cu privire. la determinarea cîmpului de aplicaţie a dispoziţiei art. 1895, a se vedea şi nota de la art. 1844.
3. Denumirea “tribunal regional” din cuprinsul textului a fost înlocuită cu “tribunal judeţean”. A se vedea nota 3
de la art. 147.
Art. 1896.
Dacă adevăratul proprietar a locuit, în diferite timpuri, în circumscripţia tribunalului judeţean
unde se află nemişcătorul, şi afară dintr-însa, prescripţia se va completa adăugîndu-se, la anii
de prezenţă un număr de ani de absenţă îndoit decît cel ce lipseşte la anii de prezenţă pentru
ca să fie zece.
_________
* A se vedea nota 3 de la art. 1895.
Art. 1897.
Justa cauză este orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul etc.
Un titlu nul nu poate servi de bază prescripţiei de 10 pînă la 20 de ani.
Un titlu anulabil nu poate fi opus posesorului care a invocat prescripţia de 10 pînă la 20 ani,
decît de cel ce ar fi avut dreptul de a cere anularea sa, sau de reprezentanţii dreptului său, dacă
posesorul n-a cunoscut cauza anulabilităţii (c. civ. 1858, 1895).
Art. 1898.
Buna-credinţă este credinţa posesorului că, cel de la care a dobîndit imobilul avea toate
însuşirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea.
Este destul ca buna-credinţă să fi existat, în momentul cîştigării imobilului.
Art. 1899.
Justa cauză trebuie să fie totdeauna probată de cel ce invocă prescripţia de 10 pînă la 20 ani.
Buna-credinţă se presupune totdeauna şi sarcina probei cade asupra celui ce aleagă reacredinţă
(c. civ. 486, 487, 960).
Art. 1900.
Acţiunea pentru nulitatea sau pentru stricarea unei convenţii, se prescrie prin 10 ani, în toate
cazurile cînd legea nu dispune altfel.
Această prescripţie nu începe a curge, în caz de violenţă, decît din ziua cînd violenţa a
încetat; în caz de eroare sau de dol, din ziua cînd eroarea sau dolul s-a descoperit; pentru
actele făcute de femei măritate neautorizate, din ziua desfacerii căsătoriei; în contra minorilor
din ziua majorităţii, iar în respectul interzişilor din ziua cînd s-a ridicat interdicţia (c. civ. 790,
799, 953 şi urm., 1157, 1837 şi urm., 1895 şi urm., 1903).
_________
1. Potrivit celor arătate în nota de la Titlul XX (art. 1837 şi urm.) - cu privire la abrogarea implicită a dispoziţiilor
din Codul civil referitoare la prescripţia extinctivă - a se vedea Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia
extinctivă - B.Of. nr. 19 din 22 aprilie 1958, republicat în B.Of. nz. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare
(art. 2, 3 şi art. 9).
2. Partea din cuprinsul art. 1900 alin. 2: “pentru actele făcute de femei măritate neautorizate, din ziua desfacerii
căsătoriei”, a fost abrogată implicit prin Legea privitoare la ridicarea incapacităţii civile a femeii măritate
promulgată cu Decretul nr. 1412, M.Of. nr. 94 din 20 aprilie 1932.
3. A se vedea de asemenea, Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare -
M.Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938, cu modificările ulterioare (art. 36).
Art. 1901.
Orice acţiune a minorului contra tutorelui, relativă la faptele tutelei, se prescrie prin 10 ani,
începînd de la majoritatea sa (c. civ. 1890).
_________
* Dispoziţia art. 1901 a fost implicit modificată prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă (art.
3 şi 14).
Art. 1902.
După 10 ani, arhitecţii şi întreprinzătorii de lucrări sînt desărcinaţi de răspunderea la care sînt
supuşi pentru stricăciunea în tot sau în parte a construcţiei, prin viciile de construire sau prin
viciile pămîntului (c. civ. 1483).
_________
* Dispoziţia art. 1902 a fost implicit modificată prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă (art.
3). A se vedea şi dispoziţiile Legii nr. 8/1977 privind asigurarea durabilităţii, siguranţei în exploatare,
funţionalităţii şi calităţii construcţiilor - B. Of, nr. 64 din 9 iulie 1977 (art. 59 alin. 2, art. 85 şi 90).
1) În privinţa.
Secţiunea IV
Despre cîteva prescripţii particulare 1)
Art. 1903.
Acţiunile maiştrilor şi institutorilor de ştiinţe sau de arte, pentru lecţiile ce dau cu luna, a
ospătarilor şi găzduitorilor, pentru nutrirea şi locuirea ce procură, şi a oamenilor cu ziua,
pentru plata zilelor, a materiilor de dînşii procurate şi a simbriilor, se prescriu prin şase luni
(c. civ. 1905, 1908).
_________
Dispoziţiile art. 1903 au fost modificate implicit prin dispoziţiile Codului muncii din 8 iunie 1950.
A se vedea şi dispoziţiile Codului muncii - Legea nr. 10, B.Of. nr. 140 din 1 decembrie 1972 (art. 176).
1) În afară de prescripţiile speciale prevăzute în această secţiune, urmează a se mai vedea:
- Legea nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiunilor privitoare la cărţile funciare - M.Of. nr. 95 din 27 aprilie
1938, art. modificările ulterioare (art. 37);
- Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă - B.Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B.Of.
nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 4, 5, 9 şi 11);
- Codul aerian - Decretul nr. 516, B.Of. nr. 56 din 30 decembrie 1953, cu modificările ulterioare (art. 103);
- Codul familiei - Legea nr. 4/1953, B.Of. nr. 1 din 4 ianuarie 1954, republicat în B.Of. nr. 13 din 18 aprilie
1956, cu modificările ulterioare (art. 52, 55 şi 60);
- Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a Decretului privitor la persoanele fizice
şi persoanele juridice - B.Of. nr. 9 din 31 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare (art. 23 şi 24);
- Legea nr. 5/1954 pentru organizarea şi funcţionarea Arbitrajului de Stat - B.Of. nr. 37 din 5 august 1954,
republicată în B.Of. nr. 24 din 1 septembrie 1959, cu modificările ulterioare (art. 54);
- Legea nr. 7/1977 a calităţii produselor şi serviciilor - B.Of. nr. 63 din 9 iulie 1977 (art. 31-34);
- Legea nr. 8/1977 privind asigurarea durabilităţii, siguranţei în exploatare, funcţionalităţii şi calităţii
construcţiilor - B.Of. nr. 64 din 9 iulie 1977 (art. 59 alin. 2, art. 85 şi 90);
- Decretul nr. 153/1954 privitor la impozitul pe veniturile populaţiei - B.Of, nr. 22 din 11 mai 1954, cu
modificările ulterioare (art. 13 şi 20).
Art. 1904.
Acţiunea medicilor, a chirurgilor şi a apotecarilor, pentru vizite, operaţii şi medicamente; a
neguţătorilor, pentru marfele ce vînd la particularii care nu sînt neguţători; a directorilor de
pensionate, pentru preţul pensiunii şcolarilor lor, şi a altor maiştri, pentru preţul uceniciei; a
servitorilor care se tocmesc cu anul, pentru plata simbriei lor; se prescriu printr-un an (c. civ.
1905, 1908).
_________
1. Dispoziţia art. 1904 privitoare la apotecari nu mai are aplicare drept urmare a naţionalizării farmaciilor prin
Decretul nr. 134/1949 pentru naţionalizarea unităţilor sanitare - B.Of. nr. 15 bis din 2 aprilie 1949, cu
modificările ulterioare, Decretul nr. 418/1952 pentru naţionalizarea farmaciilor particulare - B.Of. nr. 16 din 16
mai 1953, cu modificările ulterioare.
2. Dispoziţia art. 1904 cu privire la directorii de pensionate nu mai are aplicare în cadrul ordinii de drept în
vigoare, învăţămîntul de toate gradele fiind, potrivit art. 21 din Constituţia R.S.R., învăţămînt de stat.
3. Cu privire la alin. 4 din art. 1904, a se vedea art. 176 din Codul muncii.
Art. 1905.
Prescripţia în cazurile mai sus arătate se va împlini, chiar dacă ar urma serviciile, lucrările şi
predările acolo menţionate.
Ea nu încetează de a curge decît cînd s-a încheiat socoteala, s-a dat un bilet sau adeverinţă,
ori s-a format cerere în judecată (c. civ. 1865, 1903, 1906, 1908).
Art. 1906.
Cu toate acestea, cei cărora vor fi opuse aceste prescripţii pot dovedi, prin orice mijloace, că
plata este încă datorată.
_________
Textul art. 1906, este publicat astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 205/1950 pentru modificarea art.
1206 şi art. 1906 din Codul civil, pentru abrogarea art. 1200 pct. 3 şi art. 1207-1222 din acelaşi cod, precum şi
pentru abrogarea art. 53 C. com. - B.Of. nr. 68 din 12 august 1950.
Art. 1907.
Veniturile renditelor perpetue sau pe viaţă; prestaţiunile periodice ale pensiunilor alimentare,
chiriile caselor şi arenzile bunurilor rurale 1); dobînzile sumelor împrumutate şi în genere tot
ce se plăteşte cu anul sau la termene periodice mai scurte; se prescriu prin 5 ani (c. civ. 1429,
1587, 1639, 1908).
_________
* În prezent, termenul prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la obligaţiile prevăzute de art. 1907 este stabilit
prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă B.Of. nr. 19 din 21 aprilie 1958, republicat în B.Of.
nr. 11 din 15 iulie 1960, cu modificările ulterioare (art. 3).
A se vedea nota de la capitolul IV al titlului VII din prezenta Carte.
Art. 1908.
Prescripţiile prezentei secţiuni curg în contra minorilor şi interzişilor, rămînînd acestora
recurs în contra tutorilor lor (c. civ. 1711).
_________
* Cu privire la curgerea prescripţiei împotriva celor lipsiţi de capacitatea de exerciţiu, a se vedea Decretul nr.
167/1958 privitor la prescripţia extinctivă (art. 14 alin. 2).
Art. 1909.
Lucrurile mişcătoare se prescriu prin faptul posesiunii lor, fără să fie trebuinţă de vreo
curgere de timp.
Cu toate acestea, cel ce a pierdut sau cel cărui s-a furat un lucru, poate să-l revendice, în curs
de trei ani, din ziua cînd l-a pierdut sau cînd i s-a furat, de la cel la care-l găseşte, rămînînd
acestuia recurs în contra celui de la care îl are (c. civ. 472, 485, 972, 1156, 1598, 1730, 1751,
1846, 1910).
_________
1. Cu privire la determinarea cîmpului de aplicare al art. 1909, a se vedea nota 1 de la art. 1844. Pentru
consideraţiile acolo arătate - în ce priveşte prescripţia dispoziţia art. 1909 nu este aplicabilă bunurilor care
alcătuiesc obiectul proprietăţii de stat.
2. A se vedea:
- Statutul Casei de Economii şi Consemnaţiuni adoptat prin Decretul nr. 371/1958 - B.Of. nr. 32 din 19 august
1958, cu modificările ulterioare (art. 34);
- Regulile procedurii arbitrale pentru Arbitrajul de Stat, aprobate prin H.C.M. nr. 1397, C.H.D. nr. 46 din 18
august 1954, republicate în C.H.D. nr. 39 din 3 octombrie 1959 (art. 56):
Art. 1910.
Dacă posesorul actual al lucrului furat sau pierdut l-a cumpărat la bîlci sau la tîrg, sau la o
vindere publică, sau de la un neguţător care vinde asemenea lucruri, proprietarul original nu
poate să ia lucrul înapoi decît întorcînd posesorului preţul ce la costat.
Art. 1911.
Prescripţiile începute la epoca publicării acestui codice se vor regula după legile cele vechi.
DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1912.
Codicii Domnilor Calimach şi Caragea, şi orice alte legi civile anterioare, ordonanţele
domneşti şi instrucţiunile ministeriale din ambe Principatele-Unite, sînt abrogate în tot ce nu
este conform regulilor prescrise în prezentul codice.
Art. 1913.
Acest codice civil se va pune în lucrare la 1 iulie anul 1865.
_________
* Prin Decretul din 2 iulie 1865, punerea în aplicare a Codului Civil a fost amînată pentru data de 1 decembrie
1865.
Art. 1914.
Fiica dotată înaintea promulgării acestei legi, de voieşte a veni la o ereditate deschisă în urma
promulgării acestei legi, va fi obligată a reporta dota.
*) Conform art. 72 din Legea nr. 7/1996 (publicată la 26 martie 1996), în vigoare de la 24 iunie 1996, art. 1.801,
1.802 şi 1.816-1.823, la data finalizării lucrărilor cadastrale şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg
teritoriul administrativ al unui judeţ îşi încetează aplicabilitatea, pentru judeţul respectiv.
Conform art. 72 din Legea nr. 7/1996 (publicată la 26 martie 1996), în vigoare de la 24 iunie 1996, art. 1.801,
1.802 şi 1.816-1.823 se abrogă după definitivarea cadastrului la nivelul întregii ţări.
**) Conform art. 25 din Legea nr. 213/1998 (publicată la 24 noiembrie 1998), în vigoare de la 23 ianuarie 1999,
prin sintagma domeniu public, cuprinsă în art. 477, se înţelege domeniul privat al statului sau al unităţilor
administrativ-teritoriale, după caz.


Pentru programari si detalii ne puteti contacta:

Telefon: (+4) 0722.236.175
Email:office@avocat-bucuresti.info
Web: Formular contact



Sediu Cabinet avocat
Leonte Oana Madalina

Bucuresti, sector 6
str. Apusului, nr. 27, bl. N21, ap. 17



Harta sediu avocat Bucuresti
Leonte Oana Madalina

harta localizare cabinet avocat Bucuresti








- STIRI JURIDICE -
Avocat Bucuresti